Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1975/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILA NR. 1975/R/2008 | |
Ședința publică din 15 octombrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Laura Dima | - - |
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu | - - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC""SA Membru GRUP împotriva sentinței civile nr. 1460 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul cu nr- privind și pe reclamantul - având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, motivat și comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul recurent prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1460 din data de 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea precizată a reclamantului formulată împotriva pârâtei B și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 128.695 lei, compusă din 96.863 lei reprezentând diferența dintre pensia primită și salariul la care ar fi avut dreptul pentru perioada 2001-2008, 12.024 lei reprezentând prima de Paște și C cuvenite pentru anii 2005-2007, 19.808 lei reprezentând masaj zilnic pentru 36 de luni. Aceste sume au fost actualizate în funcție de rata inflației totodată fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei sentințe prima instanță a reținut că, eclamantul a fost angajat al pârâtei, cu contract individual de muncă, având calitatea de sondor până la începutul anului 1996 când accidentul de muncă suferit a dus la pierderea totală a capacității de muncă și prin urmare la pensionarea sa.
În această calitate, reclamantul trebuia să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu mediu pe unitate, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C așa cum reiese din conținutul art. 168 pct. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și angajații B au beneficiat de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe B, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul B, iar pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art. 168 alin. 1.
Alineatul 2 al respectivului articol, însă, a fost modificat în forma: " În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat reclamantului, ulterior anului 2003, suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol.
Coroborând dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, instanța a apreciat că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Susținerea pârâtei potrivit căreia și ulterior anului 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază lunar nu poate fi primită, având în vedere că părțile CCM nu au înlăturat prevederea art. 168 al. 1, care reglementa acordarea lor și că al. 2 al aceluiași articol prevede explicit că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază " Pentru anul 2003 ", respectiv " În anul 2003 ".
a contrario, în anii următori suplimentările salariale nu au mai fost incluse în salariul de bază lunar, trebuind a fi acordate conform art. 168 alin. 1 din CCM.
O soluție contrară s-ar fi impus dacă părțile CCM ar fi prevăzut în mod expres că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază lunar începând cu sau din anul 2003.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei, conform căreia, părțile semnatare ale CCM au interpretat art. 168 al acestuia prin prisma art. 977 cod civil și că intenția lor comună a fost ca și după anul 2003 suplimentările salariale să fie incluse în salariul de bază lunar, întrucât din economia prevederilor art. 977-985 Cod civil rezultă că problema interpretării unui contract se pune doar atunci când una sau mai multe clauze ale acestuia sunt neclare. Ori, art. 168 alin. 2 din CCM prevede în mod clar și expres că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază lunar " Pentru anul 2003 ", respectiv " În anul 2003 ", nefăcându-se nici o referire expresă sau subînțelesă în privința anilor următori.
Interpretarea dată de comisia paritară articolului 168 este cel mult o încercare de modificare a CCM, împrejurare ce nu poate produce efecte decât pentru viitor.
În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu i-a plătit acestuia suplimentările salariale de Paști și de C cuvenite, după cum reiese atât din afirmațiile acestuia cât și din analiza drepturilor salariale primite de acesta și înscrise în carnetul de muncă.
Contractul colectiv de muncă nr. 289/15.02.2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 preia la art. 176 prevederile Contractului colectiv de muncă nr. 53346/06/25.04.2000, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale succesive, dreptul salariaților din aceste ramuri ale economiei de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază.
Aceste drepturi după cum am arătat, sunt prevăzute și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte.
După cum reiese atât din afirmațiile reclamantului cât și din analiza drepturilor salariale primite de acesta și înscrise în carnetul de muncă, drepturile salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C nu au fost acordate.
Pârâta nu a depus nici o dovadă pentru a infirma situația prezentată, deși conform prevederilor art. 287 din Codul muncii " Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare ".
În ceea ce privește celelalte capete de cerere instanța a reținut faptul că prin sentința civilă nr. 646/1997 a Judecătoriei Marghitas -a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei sume de bani cu titlu de rentă lunară, reprezentând diferența dintre cuantumul pensiei de invaliditate și salariul pe care reclamantul l-ar fi realizat în ipoteza în care ar fi fost de muncă, precum și contravaloarea serviciilor unui maseur pentru masaj zilnic. Prin sentința civilă nr. 1251/2000 a Judecătoriei Marghita, rămasă irevocabilă a fost majorată renta lunară acordată reclamantului, și contravaloarea serviciilor maseurului, începând cu data de 19.08.2000 și până la încetarea stării de nevoie. Din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de la filele 68-88 expertul a stabilit faptul că reclamantul are pentru perioada aprilie 2001 - mai 2008 o diferență de primit de 96.863 lei și o rentă lunară constând în diferența dintre salariul pe care l-ar fi avut reclamantul pe luna mai 2008 și pensia de invaliditate pe luna mai 2008, respectiv de 1.880 lei începând cu luna iunie 2008. Având în vedere că unitatea pârâtă achiesează la aceste capete de cerere instanța a admis cererea reclamantului privind plata diferenței dintre pensia primită și salariul la care ar fi avut dreptul pentru perioada 2001-2008 precum și plata masajului zilnic pentru 36 de luni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - Membru Grup, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii primului capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 12.024 lei, reprezentând suplimente salariale de Paște și C pe anii 2005-2007.
În motivare se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât, contrar susținerilor primei instanțe, Contractul colectiv de muncă din anii 2003 și 2004 nu prevede obligația societății de a majora anual salariul de bază n raport cu indicele de inflație, astfel de prevedere fiind adoptată doar în anul 2005. În anul 2005 părțile au modificat alin. 2 al art. 168, noul text fiind în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse salariul de bază al fiecărui salariat". Din acest text rezultă cu claritate recunoașterea părților n sensul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al salariaților. Mai mult, includerea suplimentărilor salariale în salariile de bază rezultă și din Adresele nr. 1154/2003 și nr. 1453/2003 (anexate), ambele semnate și de președintele, unde se indică fondul de salarii pe anul 2003 și se precizează că "Fondul de salarii cuprinde și efectele aplicării prevederilor Actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat cu nr. 1602/2003, prin care suplimentările salariale de la al. 1 art. 168 din au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." (Adresa 1453/2003).
S-a mai precizat că includerea primelor în salariul de bază s-a realizat practic prin cumularea primelor de Paști (6.810.000 lei) și C (6.851.000 lei) din anul 2003 și împărțirea sumei la 12, obținându-se rezultatul de 1.140.000 lei vechi, care a fost introdus în salariul de bază a fiecărui angajat, determinând astfel majorarea salariului. Această majorare a salariului a avut loc la data de 01.02.2003, fiind evidențiată în carnetele de muncă cu denumirea de "reașezare a salariului". În concluzie, în condițiile în care art. 128 din CCM (în forma sa din 2003-2004) nu impunea societății majorarea anuală a salariilor în raport cu indicele de inflație, rezultă cu evidență că principala cauză a reașezării salariului reclamantului la data de 01.02.2003 a avut ca și cauză introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paști și de
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul cuantumului suplimentărilor salariale, arătându-se că în mod greșit acestea au fost calculate în expertiza contabilă efectuată în cauză în funcție de salariul mediu brut pe. În realitate, așa cum rezultă din art. 168 al. 1 din CCM, suplimentările salariale trebuiau calculate în raport cu salariul de bază mediu pe.
Suma de 1.140.000 lei vechi introdusă în anul 2003 în salariile de bază nu a mai fost scoasă niciodată din salariul de bază, fapt care rezultă din chiar copiile de pe carnetele de muncă depuse de reclamanți la dosar și din statele de plată pentru anii 2004-2007, unde se poate observa că din 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au mai scăzut niciodată (fie au rămas la fel, fie au crescut ca urmare a altor majorări). Prin urmare, din 2003 și până în prezent, salariații încasează în fiecare lună, pe lângă salariul negociat cu ocazia angajării și suma de 1.140.000 lei vechi (inclusă în salariul de bază în 2003 și menținută și în prezent).
După ce aceste prime au fost introduse în salariul de bază în anul 2003 și au fost ulterior menținute în salariul de bază (acest salariu nu s-a mai micșorat niciodată cu suma de 1.140.000 lei vechi), introducerea primelor în salariul de bază din nou în anii 2004. 2005 și 2006 ar fi însemnat ca societatea să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an.
Recurenta a mai învederat că menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor al. 1 din art. 168, potrivit cărora "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C." nu este în contradicție cu prevederile al. 2 al aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază. Abrogarea al. 1 după introducerea primelor în salariul de bază ar fi înlăturat dreptul salariaților la aceste prime și societatea noastră ar fi avut dreptul să scoată din salariul de bază suma de 1.140.000 lei vechi.
Al treilea motiv de recurs invocat se referă la prescrierea acțiunii. Invocându-se dispozițiile art. 283, al. 1 lit. c) din Codul Munciis -a arătat că textul legal nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, el este susceptibil să se aplice și cazul neexecutării acelor clauze care prevăd suplimentări salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).Mai mult, în raport cu prevederile art. 283 al. 1 lit.c, cele de la lit. e au un caracter special și prin urmare se aplică cu prioritate în raport cu primele(specialia generalibus deroganl).
În concluzie, având în vedere faptul că dreptul reclamantului la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că cererea acestuia privește suplimentările care i s-ar fi cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, în opinia recurentului acțiunea reclamantului este în prezent prescrisă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 și 274 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată, apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în 04.09.2007 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.
(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.
Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. În caz contrar dispozițiile alin.(1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis chiar de pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1 ) Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 1460 din 23 iunie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
RED.
DACT.
2 EX./13.11.2008.
JUD.FOND., -.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
