Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia /2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.
Ședința din Camera de Consiliu de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Florența Carmen
Grefier
***************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2010, privind recursul declarat de reclamanții, G, I, G, împotriva sentinței civile nr.1266 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.02.2010, care fac parte integrantă din prezenta decizie și instanța în conformitate cu prevederile art 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 25 februarie 2010.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.1266 din 26.02.2009 a respins acțiunea formulată de petenții, G, I, G, în contradictoriu cu intimata
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Petentii au fost concediati în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Sucursalei C conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.
Conform art.50 al.1 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2005-2007 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.
La alin.4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că,la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Din acest motiv părțile care încheiat CCM, au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Mai mult în Amendamentul la planul social din 09.01.2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salartiilor brute acordate de salariațiilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
De altfel părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcînd precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând recursul, reclamanții au arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu li se cuvin drepturile salariale solicitate prin acțiune.
În acest sens, recurenții au menționat că au fost concediați în temeiul disp.art.55 lit.b și art.59 din CCM, ca urmare a reorganizării activității societății și că, întrucât contractul individual de muncă al fiecăruia a încetat din motive neimputabile, pârâta avea obligația să le achite toate drepturile salariale convenite prin CCM valabil la data concedierii, dar că pârâta nu le-a acordat decât o parte a acestor drepturi, respectiv cele prevăzute la art.50 alin.4 din CCM, fără a le plăti și drepturile prevăzute la art.50 alin.1 din același contract.
Au susținut recurenții că Planul Social prevăzut la art.50 alin.4 din CCM, în temeiul cărora le-au fost plătite drepturile salariale este o anexă a contractului colectiv de muncă și oferă pachete salariale în funcție de vechimea în și de salariul mediu brut, iar din faptul că drepturile cuvenite la art.50 alin.1 sunt calculate pe criterii și în cuantumuri diferite față de cele prevăzute de același articol la alin.4 rezultă că prin completarea art.50 alin.4 cu Planul Social nu s-a renunțat la alin.1, acestea făcând obiectul negocierilor pe parcursul anilor 2005-2007, astfel că pârâta avea obligația de a plăti drepturile prevăzute la ambele alineate ale art.50 din CCM.
Au mai arătat că, în conformitate cu pct.4 al Planului Social, anexă la CCM la nivelul pentru anul 2005, angajații disponibilizați erau îndreptățiți a beneficia, în funcție de vechimea în petrol, de indemnizații de concediere calculate la nivelul mai multor salarii medii brute, dar că ei au beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2004, deși acesta a fost indexat în fiecare an.
Consideră reclamanții că se impune a se acorda diferența dintre salariile medii brute acordate și salariile medii brute cuvenite la momentul concedierii și că, din acest punct de vedere, instanța nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă există astfel de diferențe.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, motivând în esență că nu există temei juridic în baza căruia să fie obligată la plata cumulativă a sumelor prevăzute în art.50 alin.1 din CCM și a celor prevăzute la pct.4 din Planul Social, care deja au fost plătite.
În ședința publică din 22.02.2010, a fost invocată excepția tardivității declarării recursului.
Analizând această excepție, cu precădere, Curtea constată că reclamanții au primit comunicarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Gorj la 10.03.2009, iar recursul a fost expediat la 22.03.2009, conform ștampilei oficiului poștal, astfel că se încadrează în termenul de 10 zile de la comunicare, având în vedere și faptul că termenul se împlinea într-o zi nelucrătoare fiind aplicabile disp.art.101 alin.5 pr.civ.
Pentru aceste motive, urmează a se respinge excepția tardivității recursului.
Pe fond, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat, în ceea ce privește modul de soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere referitor la plata diferențelor de salarii compensatorii, conform Planului Social.
În ceea ce privește primul petit, acesta a fost corect respins de către instanța de fond, criticile formulate de recurentă în acest sens fiind apreciate ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Astfel, se reține că, potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii.Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Este neîntemeiată și susținerea recurenților în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM și Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât și a indemnizației de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susținerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizații.
Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 " drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați se vor aplica acestea".
Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi bănești mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puțin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaților, reglementând drepturi bănești mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor bănești prevăzute prin aceste clauze. În cauza de față, în CCM 2004 -2007 și Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizațiilor de concediere în favoarea salariaților a fost majorat, astfel încât nu se poate reține că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract și, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizația de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.
Se constată, însă, că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat motivat asupra cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamanți, privind diferența de salarii compensatorii potrivit Planului Social.
Reclamanții și-au motivat în fapt această cerere prin aceea că plățile compensatorii acordate conform Planului Social au fost calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2004, deși trebuia ca raportarea să se facă la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2005, anul concedierii lor, salariul fiind indexat de la un la altul.
Potrivit art.4 alin.2 din Planul Social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din 09.01.2006 " salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Instanța de fond nu a examinat în niciun fel susținerea reclamanților referitoare la aplicarea greșită a acestui articol, nu a stabilit data concedierii fiecăruia dintre reclamanți și în raport de acesta anul în funcție de care se determina salariu mediu brut luat în calcul la determinarea indemnizațiilor compensatorii, nu a comparat nivelul salariului mediu brut din pe anii 2004 și 2005, pentru a stabili dacă au existat majorări sau indexări de la un an la altul și nu a expus în considerentele hotărârii nici măcar un motiv în baza căruia și-a format convingerea cu privire la soluția de respingere a celui de-al doilea petit.
Instanța de fond a încălcat astfel disp.art.261 alin.1 pct.5 pr.civ. în conformitate cu care hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele, " motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Mai mult, se reține că, în examinarea temeiniciei celui de-al doilea petit al acțiunii formulate de reclamanți trebuia pornit de la observarea cuantumului drepturilor compensatorii acordate reclamanților în temeiul Planului Social, pentru a se verifica în raport de care salariu mediu brut pe au fost acestea calculate ( 2004 sau 2005), ceea ce presupunea ca instanța să aibă depuse la dosar deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă pentru fiecare dintre reclamanți, în care se menționează cuantumul drepturilor compensatorii primite.
Or, la dosarul de fond nu se găsește decât decizia nr.173 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, nu și pentru ceilalți reclamanți, astfel că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ pentru a administra un minim de probe necesar pentru soluționarea acestui capăt de cerere.
În concluzie, se reține că instanța de fond nu a examinat și nu a motivat în nici un fel respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind incidente disp.art.312 alin.5 pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite ca întemeiat recursul declarat, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește capătul de cerere privind diferența de salarii compensatorii conform Planului Social.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În rejudecare, instanța de fond va pune în vedere reclamanților să depună la dosar copii ale deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă pentru fiecare dintre aceștia, va stabili în raport de data concedierii reclamanților salariul mediu brut pe care trebuia luat în calcul la stabilirea indemnizației de concediere și va verifica, eventual pe baza unei expertize contabile, dacă indemnizațiile au fost corect calculate și acordate, în caz contrar determinând diferențele de plăți compensatorii cuvenite reclamanților, iar după administrarea tuturor probatoriilor necesare soluționării cauzei, se va pronunțat motivat asupra celui de-al doilea petit al acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, G, I, G, împotriva sentinței civile nr.1266 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Casează în parte sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește capătul de cerere privind diferența de salarii compensatorii conform Planului Social.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
3ex/
Red.jud.
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen
