Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 213/

Ședința publică de la 27 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de - ROMÂNIA SRL T, împotriva sentinței civile nr. 1447/7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat pentru recurenta pârâtă - România SRL, lipsă fiind intimat reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este formulat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, motive pe care le susține în totalitate, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Motivul de recurs este cel prevăzut de art 304 pct. 9 Cod procedură civilă și anume, instanța de fond a omis a observa voința părților în sensul introducerii sporului de vechime în salariu, așa cum rezultă din contractul de muncă și din adresa emisă de ITM.

Urmând a se avea în vedere și motivele expuse pe larg în scris, solicită admiterea recursului menționând că nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1447/2007 a Tribunalului Covasna, a fost admisă în parte acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamantul, domiciliat în T, str. -, - 108/A, scara A,.3, jud. T, în contradictoriu cu pârâta România SRL, Calea, DN 6 km 5,7,T și în consecință:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5113 lei reprezentând sporul de vechime cuvenit reclamantului pentru perioada 11.04.2004 -11.04. 2007, conform raportului de expertiză efectuat de expertul contabil, care face parte integrantă din prezenta.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele

Potrivit al reclamantului înregistrat sub nr. -/ 14596 la registrul ITM - ului din data de 2 oct 2000 acesta este angajatul societății pârâte, pe durată nedeterminată începând din 26 sept. 2000 în calitate de operator linie, specialitatea producție cu un salariu lunar de 2.302.755 lei brut.ROL,(fila 19)care pe parcursul derulării a fost modificat, ultima modificare fiind la 01.04.2006 când salariul a fost stabilit la 971 lei RON lunar, potrivit consemnărilor din carnetul de muncă al reclamantului (fila 17).

La întocmirea raportului de expertiză contabilă judiciară (filele 60-70 s-a avut în vedere următoarele acte normative: CCM nr. 1293/24.06.2002 pe anii 2002-2003, CCM nr. 1116/30 ianuarie 2003 la nivel național, CCM nr. 3192/4.07.2003 încheiat pe ramură, electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anul 2003-2004, și cel din 19 august 2005 pe anul 2005-2006 CCM unic la nivel național nr. 1285/21/17.06. 2002 pe anii 2002-2003, și nr. 20.01/31 01.2005 pe anii 2005-2006 și cel pe anii 2007-2010 cu nr. 2895/2006 Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă republicat precum și prevederile Codului muncii.

Reclamantul la data 11.04.2004(dată de la care reclamantul solicită drepturile) a avut o vechime în muncă de 15 ani și 11 luni și 6 zile conform Anexei 1 din raportul de expertiză. (fila 62)

Acestei vechimi în muncă îi corespunde un procent de 20 % conform CCM la nivel de ramură Electrotehnică, Electronică,Mecanică fină, Utilaje și apărare pe anul 2005-2006 coroborate cu prevederile Contractului unic la nivel național valabil în perioada 2007-2010 unde este prevăzut ca pentru vechime cuprinsă între 15 și 20 de ani se acordă un spor de 20 %.

Sporul de vechime a fost calculat având ca bază de calcul salariul înscris în carnetul de muncă totalizând suma de 6001, care a fost actualizat cu rata inflației, rezultând astfel suma de 6256 lei.

Conform raportului suplimentar expertul a recalculat salariul pentru perioada solicitată (11.04.2004-11.04.2007) după timpul lucrat care constituie baza de calcul a sporului de vechime recalculând astfel sporul de vechime rezultând astfel suma de 5113 lei și a actualizat cu indicele prețurilor de consum totalizând astfel 5320 lei. (filele 28 -29)

Potrivit art. 51 lit. "d" din CCM pe nivel de ramură încheiat pe anii 2005-2006 este prevăzut acordarea sporului de vechime în procent de minimum 5 % pentru 3 ani vechime și maximum 25 % pentru 20 ani vechime, cu mențiunea ca vechimea în muncă poate fi inclusă în salariul de bază negociat cu acordul părților -patronat-sindicat. Această prevedere este conformă și cu cele dispuse la art. 41 alin. 2 din CCM unic la nivel național încheiat pentru anii 2007-2010.

În art. 50 alin. 6 din CCM la nivel de ramură pentru anii 2003-2006 se prevede "Sporurile prevăzute mai sus se acordă numai la locurile unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază" printre aceste sporuri fiind enumerat și sporul pentru vechimea în muncă. Acest din urmă contract pe anii 2007-2010 la art. 41 prevede faptul că părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu.

Din analiza contractului individual de muncă al reclamantului rezultă fără echivoc faptul că la Cap. IV SALARIUL,a fost consemnat salariul lunar brut, fără a se preciza dacă acesta include și sporuri sau alte elemente constitutive, nefiind respectate astfel clauzele stipulate în Anexa nr. 3 al CCM la nivel de ramură.

Întrucât din conținutul contractului individual de muncă al reclamantului (fila 19) nu rezultă, includerea sporurilor și adaosurilor în salariul de bază doar se face referire la plata sporului pentru orele prestate peste program, susținerea pârâtei că la negocierea contractului individual de muncă părțile au avut în vedere, acest aspect, pe parcursul derulării procesului nu s-a dovedit.

În aceste condiții se constată că dreptul pretins de reclamant nu a fost cuprins în salariul acestuia.

Potrivit cap VIII. OBLIGAȚII GENERALE ALE PĂRȚILOR prevăzute la al reclamantului "angajatorul are obligația să plătească salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă."

Cât privește argumentările pârâtei privind aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății instanța constată că acestea nu sunt întemeiate, întrucât acest din urmă contract nefiind înregistrat la ITM T în conformitate cu prevederile art. 25 (3) din Legea nr. 130/1996, republicată, nu poate să producă efecte.

În condițiile în care la nivel de unitate nu există un contract colectiv de muncă aplicabil și în nu este prevăzut în mod expres nici o dispoziție privitoare la sporul de vechime, sunt aplicabile dispozițiile CCM de muncă la nivel superior care potrivit art. 238 Codul muncii sunt obligatorii. În consecință se constată că acordarea sporului de vechime este cuprinsă atât în CCM pe nivel de ramură cât și în aceea încheiat la nivel național. Conform prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 republicată privind contractul colectiv de muncă, prevederile CCM pe ramură sunt obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă ale unităților din ramură.

Mai mult potrivit art. 241 alin. 1, lit. d din Codul muncii clauzele CCM încheiat la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

Cu privire la cuantumul sporului solicitat se constată că potrivit înregistrărilor din carnetul de muncă al reclamantului (filele 6- 17) aceasta a realizat o vechime de peste 15 ani, în baza căreia are dreptul să beneficieze de un spor de vechime de 20 % aferent tranșei 15- 20 de ani din grilele de salarizare prevăzute în CCM pe ramura electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pentru perioada 17.04.2004 -17.04.2007, prevedere reiterată și de art. 41 al CCM la nivel național încheiat pe anii 2007-2010.

De altfel pretențiile reclamantului nu sunt fundamentate pe CCM încheiat la nivel de unitate ci pe aceea de ramură și cel unic la nivel național.

Cu privire la Procesul Verbal nr. 15959/12.12.2005 întocmit de către organele de control ale ITM T în urma verificărilor efectuate la societatea pârâtă în cuprinsul căreia s-a menționat că sporul de vechime este inclus în salariul negociat drept pentru care salariul minim negociat pe societate este mai mare cu 20 % decât salariul minim pe economie(filele 28-37), se constată că acest control efectuat prin sondaj nu poate să reflecte realitatea în condițiile în care societatea la data efectuării controlului a avut un total de 2244 de salariați și au fost supuse analizei un număr de 37 de declarații date pe propria răspundere a persoanelor care au fost găsite în activitate la data controlului.

Pentru considerentele sus arătate instanța a admis în parte acțiunea formulată și precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5113 lei cu titlu de spor vechime cuvenit pentru perioada 11.04.2004 - 11.04.2007, conform Raportul de expertiză contabilă, întocmit și completat de expertul contabil, care face parte integrantă din prezenta, care a stabilit sumele care i se cuvin doar în raport de timpul efectiv lucrat.

Deși în suplimentul la raportul de expertiză (fila 29 din prezentul dosar) expertul actualizează suma cuvenită reclamantului de 5113 lei în raport de indicii de inflație, sens în care se ajunge la suma de 5320 lei trebuie reținut că reclamantul nu a solicitat actualizarea sumelor care i se cuvin, astfel că instanța nu i le poate acorda, nefiind investită cu un astfel de petit.

În ceea ce privește petitul privitor la acordarea în continuare a sporului de vechime, trebuie reținut că instanța a recunoscut reclamantului acest drept pentru perioada menționată în acțiune, dar obligarea pârâtei la plata unor sume cu acest titlu pe durata derulării contractului individual de muncă nu este scadentă, cu atât mai mult cu cât plata salariului este o prestație cu caracter periodic, sens în care se va respinge cererea.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții a fost obligată la rândul său în temeiul art. 274 Codul d e Procedură Civilă, să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta - SRL România, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată sentința este nelegală pentru că la momentul negocierii și încheierii contractului individual de muncă, voința părților a fost clar exprimată în sensul absorbției sporului de vechime în salariu.

Dispozițiile art. 155 din codul muncii, fac o distincție clară între conceptul de salariu de bază și conceptul de spor. de salariu de bază nu reprezintă altceva decât un element care alături de sporuri și indemnizații conduce la conceptul de salariu brut sau salariu negociat. Ceea ce părțile au negociat în cuprinsul contractului individual de muncă, cuprinde tot pachetul salarial, adică și indemnizațiile, sporirile și alte adaosuri, în măsura în care acestea au caracter permanent.

La momentul încheierii contractului individual de muncă între reclamantă și - România SRL, aceasta și-a manifestat voința prin semnătură în sensul de a beneficia de salariu în sumă negociată și nu în mod aparte, de bază și spor de vechime.

În consecință nu se mai poate pune problema obligării angajatorului la acordarea sporului de vechime conform contractului colectiv de muncă aplicabil atâta vreme cât sporul de vechime a fost deja acordat.

În condițiile în care manifestarea de voință a operat în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă, disp. din art 40 alin 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu sunt aplicabile, fiind incidente disp. art 40 alin 2 din aplicabil la momentul încheierii contractului individual de muncă, dispoziții care prevăd în mod expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul de bază.

Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanța de fond a interpretat în mod restrâns disp. art. 40 din CCM la nivel național, fără să țină cont de faptul că sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază iar voința părților a fost clară în sensul că s-a dorit absorbția sporului de vechime în salariul de bază.

O altă critică vizează cuantumul acestui spor care pentru a fi determinat trebuia să fie negociat. Ori, nu este prevăzut în mod expres nicăieri că pentru o vechime în muncă de 16 ani se acordă un spor de 20 %.

În plus, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, și nici asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv, procesul verbal de control ITM din 12.12.2005 și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003.

Este de observat că deși CCM la nivel de unitate nu a fost înregistrat datorită refuzului ilegal de înregistrare a acestuia de către Direcția de muncă T, cu toate că acesta fusese negociat și semnat la data de 3.04.2001 de conducerea.

În mod eronat instanța de fond a apreciat că refuzul de înregistrare a CCM la nivel de unitate pe anii 2001 - 2003 de către DM T, nu a fost unul nelegal, în condițiile în care Sindicatul nu avea reprezentativitate la nivel de uniate.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând în mod corect starea de fapt și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat de recurentă nu este valabil deoarece nu este înregistrat la ITM, conform dispozițiilor art. 25 din legea 130/1996 și potrivit adresei nr. 1151 / 23.05.2001 emisă de această unitate, contractul nu a fost negociat cu toate sindicatele din unitate. Prin urmare, dispozițiile acestuia nu sunt incidente în speța dedusă judecății, și aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu a fost corect reprezentată în procesul de negociere. Acest aspect a fost confirmat de recurentă prin înscrisurile depuse la dosarul de fond.

În cauză în mod corect instanța de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat ori afiliat la organizații la nivel superior.(decizia 511/2006 a Curții Constituționale)

Prin urmare criticile privitoare la incidența dispozițiilor art. 304 pct 9 din codul d e procedură civilă, nu pot fi primite.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la cuantumul sporului de vechime pentru că instanța de fond a administrat proba cu raportul de expertiză, probă la care recurenta a formulat obiecțiuni, la care s-a răspuns de către expertul desemnat în cauză. În lipsa unei argumentații, prin care să se arate de ce nu este îndreptățit reclamantul la sporul de vechime în cuantumul solicitat, instanța nu poate înlătura raportul de expertiză efectuat în cauză.

În ceea ce privește restul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 3041din codul d e procedură civilă instanța reține următoarele:

Sentința pronunțată este rezultatul aprecierii tuturor probelor administrate în cauză.

Înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat și nici în acte adiționale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nici o altă dovadă contrară nefiind făcută.

Prin urmare în speță sunt incidente dispozițiile art.283 alin 1 lit c din codul muncii.

În consecință, instanța va respinge în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă recursul formulat de recurenta - România SRL și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimata reclamantă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta România împotriva sentinței civile nr. 1447/2007 a Tribunalului Covasna.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică azi 27 Februarie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red NG 6.03.2008

Dact AG 18.03.2008/ 2 ex

Jud fond /

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Brasov