Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2297/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.2297

Ședința publică din data de 2 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu

JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

: - - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătății Publice, cu sediul în B,- - 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.780 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, C, -, -, toți reprezentanți de, cu domiciliul ales în P, str.- -, -.9,.22, județul P - la cabinet de avocatură, intimata-pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică P, cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimații-reclamanți avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr.46/2009, lipsind recurentul-pârât Ministerul Sănătății Publice și intimata-pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, prin cererea de recurs solicitându-se judecarea cauzei în lipsă. Se mai referă că prezenta cauză a suportat amânare față de cererea apărătorului intimaților-reclamanți.

Avocat pentru intimații-reclamanți declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația reprezentantului intimaților-reclamanți că alte cereri nu mai are de formulat, cât și față de împrejurarea că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru intimații-reclamanți, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit considerentelor detaliate pe larg în cuprinsul notelor de ședință la care le depune la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Reclamanții -C, -, C, -, și au chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea de Sănătate Publică P și Ministerul Sănătății Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata primelor de concediu de odihnă pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, sumă actualizată cu rata inflației cât și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei -Autoritatea de Sănătate Publică P - și că în această calitate trebuiau să beneficieze în perioada de referință solicitată, conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură () sanitară și de asistență socială aferent anilor 2001-2002 în temeiul art. 49 alin. 2 lit. c și de prima de vacanță pe care însă nu au încasat-

Susțin reclamanții că prin pentru perioada 2005-2007 s-a instituit obligativitatea angajatorului pentru acordarea primei de vacanță conform art. 90 pct. 3 din CCM la nivel de unitate, care cuprinde mențiuni exprese unde se prevede că "în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale prevăzute în prezentul contract", precum și prevederea că " salariile se plătesc înainte oricăror alte obligații bănești ale angajatorului", art. 92 lit. f menționând și acordarea primei de vacanță.

În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 92 lit. f din CCM la nivel de unitate, art. 269 și 284 din muncii.

Pârâtul Ministerul Sănătății Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că disp. art. 94 din nu se aplică reclamanților care sunt angajații Autorității Publice de Sănătate, acesta având aplicabilitate numai in ceea ce privește personalul din unitățile sanitare, spitale sau cabinete medicale.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul Ministerul Sănătății Publice arată că în conformitate cu art. 4 pct. 49 din HG 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, acesta are numai atribuția de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, împărțirea pe capitole bugetare a bugetului alocat aparținând fiecărei unități în parte, cu atât mai mult cu cât autoritățile de sănătate publică sunt unități cu personalitate juridică, iar directorii acestora au calitatea de ordonatori de credite.

S-a mai invocat în susținerea acestei excepții și prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările si completările ulterioare care în conformitate cu art. 21 alin. 2 instituie obligația ordonatorilor secundari de credite să repartizeze creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, în condițiile legii ceea ce înseamnă în speță că pârâta Autoritatea de Sănătate Publică P are obligația de a repartiza bugetul alocat conform clasificației bugetare.

Sub un alt aspect pârâtul Ministerul Sănătății Publice a susținut că între acesta si reclamanți nu există raporturi de serviciu( de muncă) și pe cale de consecință el nu poate fi obligat la plata sumelor ce fac obiectul acțiunii.

Tot prin întâmpinare pârâtul Ministerul Sănătății Publice a cerut introducerea in cauza pentru opozabilitate a Ministerului Finanțelor Publice in calitate de chemat în garanție care in situația admiterii acțiunii să fie obligat la virarea in contul celor două pârâte a sumelor solicitate de reclamanți.

La termenul din 09.01.2009 pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în mod greșit reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. CCM la nivel de ramură pentru perioada 2005-2007 în care se prevede acordarea primei de vacanță numai odată cu modificarea legislației, aceasta fiind suspendată în anul 2007 prin OUG 146/2007.

Totodată pârâta susține că legislația în vigoare nu prevede acordarea primelor de concediu de odihnă pentru personalul contractual al Autorității de Sănătate Publică, referirea reclamanților la disp. art. 92 lit. f din CCM la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007 nu are un suport legal întrucât, deși, prin acest articol s-a prevăzut expres acordarea primei de vacanță, tot prin acesta s-a instituit ca o condiție a acordării, obligativitatea identificării surselor de finanțare.

Pe linia susținerilor din întâmpinare pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Pad epus la dosar copia CCM la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007 și copia pentru aceeași perioadă.

Prin sentința civilă nr.780/1.04.2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății Publice ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Sănătății Publice ca neîntemeiată, iar pe fond, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților primele de vacanță pe perioada 29.10.2005-29.10.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice aceasta este neîntemeiată deoarece CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 fost încheiat între Ministerul Sănătății Publice în calitate de autoritate națională în domeniul sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Salariați, prevăzându-se la art. 1 alin. 4 că "in sensul prezentului contract termenul de patron desemnează pe cel ce angajează", iar la alin. 5 se arată că termenul de unitate desemnează Direcțiile d Sănătate Publică, instituțiile și centrele medicale, spitale și alte instituții care angajează personal medico-sanitar. Conform art. 2 din același contract, el se aplică și produce efecte în toate unitățile sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, modul de finanțare și de caracterul activității, de unde rezultă în mod indubitabil că aceasta se aplică și autorităților de sănătate publică care sunt in fapt, succesoarele în drepturi ale direcțiilor de sănătate publică.

Așadar, atâta vreme cât acest contract se aplică si salariaților din autoritățile de sănătate publică ce sunt fostele direcții de sănătate publică, Ministerul Sănătății Publice are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Sănătății Publice tribunalul a constatat că și aceasta este neîntemeiată, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților și nici raporturi de muncă cu aceștia, neputând avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite cum este cazul Ministerului Sănătății Publice, și nici nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiindu-le alocate conform destinațiilor bugetare, în baza legii bugetului de stat.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, deoarece CCM la nivel de unitate pe perioada 2005-2007 încheiat intre Ministerul Sănătății în calitate de autoritate națională în domeniul sănătății și Casa Națională de Asigurări de sănătate în calitate de coordonator de servicii medicale și patronat prevede la art. 2 că prevederile acestuia de aplică și produc efecte în toate unitățile sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității și prin urmare rezultă că acesta se aplică și unităților de sănătate publică și salariaților acestora.

Conform art. 49 alin. 2 lit. c din CCM la nivel de ramură pe perioada 2001-2005 salariul personalului sanitar se compune si din prima de vacanță.

Aplicarea acestui CCM la nivel de ramura s-a prelungit prin actul adițional nr. 1729/28.96/2002.

În baza prevederilor CCM la nivel de ramură, la nivelul unității sanitare a fost încheiat CCM la nivel de unitate pentru perioada 2002-2003 care in art. 45 alin. 2 prevede că, salariul personalului angajat in unitate se compune si din prima de vacanta. Ulterior în conținutul CCM la nivel de ramură cât și in CCM la nivel de unitate pe perioada 2005-2007 s-a regăsit acordarea acestui drept constând in prima de vacanță.

Din dispozițiile Codului Muncii si ale Legii nr. 130/1996 cât și a CCM unic la nivel național rezultă că orice contract colectiv constituie izvor de drept și produce efecte față de angajatorii și salariații la care se referă.

Rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate ci și la nivel de ramură și la nivel național constă în asigurarea în mod unitar a drepturilor salariale a tuturor salariaților din întreaga țară sau din unitățile ce aparțin unei anumite ramuri a economiei.

Este adevărat că în CCM la nivel de ramură pe perioada 2005-2007 se stipulează în conținutul art. 94 lit. f, că prima de vacanță se acorda odată cu modificarea legislației, însă această prevedere nu se regăsește și în conținutul art. 89 lit. h la CCM la nivel de unitate pe perioada 2005-2007.

În ipoteza in care pârâta ar fi apreciat că la încheierea CCM la nivel de unitate pe perioada 2005-2007 nu ar fi fost respectate clauzele referitoare la drepturile minimale, aceasta avea posibilitatea să solicite nulitatea absolută a clauzei.

Cum pârâta nu a făcut dovada că art. 89 lit. h din CCM la nivel de unitate a fost modificat sau abrogat, se prezumă că respectivul contract a fost încheiat cu respectarea disp. legale având putere de lege între părțile contractate.

A mai reținut tribunalul că prima de vacanță face parte din conținutul dreptului la muncă care nu poate fi restrâns în mod unilateral, iar suspendarea succesivă a acesteia afectează însăși substanța dreptului respectiv si contravine disp. art. 53 din Constituția României, salariații fiind prejudiciați prin neacordarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea, în esență, că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece nu există raporturi directe între acesta și reclamanți.

Pe fond, se susține că eronat s-a admis acțiunea, pe considerentul că prevederile pe anii 2005 -2007 ar fi aplicabile și Direcțiilor de Sănătate Publică, deoarece nu este prevăzut un asemenea drept pentru salariații acestora.

Se mai susține că dreptul la prima de vacanță nu face parte din drepturile prevăzute de constituție, astfel că nu poate fi invocat art.53 din Constituție.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, precum și din oficiu, curtea va constata că recursul este nefondat.

Referitor la motivul de recurs referitor la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice, curtea va reține că în mod corect instanța de fond a respins această excepție.

Astfel, CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 fost încheiat între Ministerul Sănătății Publice în calitate de autoritate națională în domeniul sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Salariați, prevăzându-se la art. 1 alin. 4 că "in sensul prezentului contract termenul de patron desemnează pe cel ce angajează", iar la alin. 5 se arată că termenul de unitate desemnează Direcțiile de Sănătate Publică, instituțiile și centrele medicale, spitale și alte instituții care angajează personal medico-sanitar.

Prin urmare, recurentul fiind parte semnatară a contactului invocat de reclamanți, clauzele lui îi sunt opozabile și are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Referitor la fondul cauzei, curtea va constata că și criticile în această privință sunt nefondate.

Potrivit art. 2 din CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, el se aplică și produce efecte în toate unitățile sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, modul de finanțare și de caracterul activității, de unde rezultă în mod indubitabil că aceasta se aplică și autorităților de sănătate publică care sunt in fapt, succesoarele în drepturi ale direcțiilor de sănătate publică.

Conform art. 49 alin. 2 lit. c din CCM la nivel de ramură pe perioada 2001-2005 salariul personalului sanitar se compune si din prima de vacanță.

Aplicarea acestui CCM la nivel de ramura s-a prelungit prin actul adițional nr. 1729/28.96/2002.

În baza prevederilor CCM la nivel de ramură, la nivelul unității sanitare a fost încheiat CCM la nivel de unitate pentru perioada 2002-2003 care in art. 45 alin. 2 prevede că, salariul personalului angajat in unitate se compune si din prima de vacanta. Ulterior în conținutul CCM la nivel de ramură cât și in CCM la nivel de unitate pe perioada 2005-2007 s-a regăsit acordarea acestui drept constând in prima de vacanță.

Codului Muncii si Legea nr. 130/1996 cât și a CCM unic la nivel național stipulează că orice contract colectiv constituie izvor de drept și produce efecte față de angajatorii și salariații la care se referă.

În ipoteza în care pârâta s-ar fi apreciat că la încheierea CCM la nivel de unitate pe perioada 2005-2007 nu ar fi fost respectate clauzele referitoare la drepturile minimale, exista posibilitatea să se solicite nulitatea absolută a clauzei, situație ce nu s-a concretizat în fapt.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că art. 89 lit. h din CCM la nivel de unitate a fost modificat sau abrogat, astfel că se prezumă că respectivul contract a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și are putere de lege între părțile contractate.

Corect a reținut tribunalul și că prima de vacanță face parte din conținutul dreptului la muncă, fiind parte componentă a drepturilor salariale aferente prestării unei activități, drept care nu poate fi restrâns în mod unilateral, iar suspendarea succesivă a acesteia afectează însăși substanța dreptului respectiv si contravine disp. art. 53 din Constituția României, salariații fiind prejudiciați prin neacordarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății Publice, cu sediul în B,- - 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.780 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, C, -, -, toți reprezentanți de, cu domiciliul ales în P, str.- -, -.9,.22, județul P - la cabinet de avocatură, intimata-pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică P, cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 decembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

- - - - ---

Fiind în concediu fără plată

Prezenta se semnează de

Președintele instanței

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red./

4 ex./11.12.2009

f-

Președinte:Lucian Crăciunoiu
Judecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2297/2009. Curtea de Apel Ploiesti