Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 260/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 260/ Dosar nr-

Ședința publică din 09 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1829 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 martie 2009, iar apoi pentru astăzi 9 martie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 1829/2008, Tribunalul Covasnas -a dispus următoarele:

A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanții, - -, și toți cu domiciliul ales la avocatul, cu sediul în loc.,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1, și pe cale de consecință:

A fost obligată pârâta să plătească următorilor reclamanți:, și suma de câte 961 lei, reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă și contravaloarea unei cote anuale de gaze naturale pe anul 2005.

A fost obligată pârâta să plătească următorilor reclamanți:, -, -, -, - -, și suma de câte 4802 lei, reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă și contravaloarea unei cote anuale de gaze naturale pe anii 2005 și 2006.

A fost obligată aceeași pârâtă să plătească reclamantului suma de 9061 lei reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă și contravaloarea unei cote anuale de gaze naturale pe anii 2005, 2006 și 2007.

A fost obligată pârâta la actualizarea sumelor de mai sus cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții, prin cererea de chemare în judecată înregistrată în 16.10.2008 pe rolul Tribunalului Covasna, în calitate de angajați și foști angajați ai au solicitat, raportat la perioada lucrată:

Un salariu minim pe ramură pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă pentru anii 2005, 2006, 2007, echivalentul unei cote de gaze naturale pe anii 2005,2006,2007;

Obligarea pârâtei la actualizarea drepturilor cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă.

Tribunalul Covasnaa respins prescripția dreptului material la acțiune pentru următoarele considerente:

Textele de lege pe care reclamanți își fundamentează cererea (art.176 și 187 din CCM la nivel de ramură) fac referire lasuplimentarea drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă, respectiv un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturaleși prin urmare în cauză nefiind vorba de executarea clauzelor unui CCM, ci de neacordarea unor suplimentări salariale (deci drepturi bănești în care se include inclusiv ajutorul material pentru gaze naturale) cereri pentru care legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție general de 3 ani și nu de 6 luni cum susține pârâta, iar termenul curge de la nașterii dreptului la acțiune.

Prin urmare, raportat la perioada menționată în cerere și data introducerii acțiunii, se impune ca excepția prescripției invocată prin întâmpinare pentru considerentele deja expuse, să fie respinsă.

În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Pârâta se apără și afirmă că aceste majorări salariale au fost introduse din martie 1998 în salariul de bază al fiecărui reclamant și prin urmare nu se impune admiterea acțiunii.

Pârâta în apărare a invocat și adresa nr.2412/29.1998 ( fila 90 vol.II dosar) trimisă de SNP SA B către Sucursalele din țară, prin care aducea la cunoștință că pentru aplicarea prevederilor art.168 (al.3) din CCM înregistrat la DGMPS B cu nr.10030/13.06.1997,începând cu data de 01.03.1998, salariile de bază bruteale personalului parte în acest contract valabile de la 28.02.1998 se vor majora, cu 10% - salariile brute de bază în cuantum de până la 1.000.000 lei, cu 7 % salariile brute de bază în cuantum cuprinse între 1.000.001 lei și 2.000.000 lei și cu 5% salariile de bază în cuantum de peste 2.000.001 lei.

Din adresa de mai sus se reține că este vorba de o majorare a salariului brut iar această majorare apare în carnetul de muncă alaceleiași reclamante (82 vol.I) ca exemplificare, și anume la poziția 59 se menționează " indexat salariulconform HG 208/1998 iar data este chiar 01.03.1998.

Prin urmare chiar dacă suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă au fost incluse în salariul de bază în 1998, de la această dată nu a mai operat în acest sens nici-o mențiune în carnetele de muncă ale reclamanților, sens în care instanța va înlătura susținerile pârâtei în această privință.

Acțiunea, tocmai ca urmare a neîncheierii CCM la nivel de unitate, se întemeiază pe prevederile CCM la nivel ramură, ținând cont că și în situația în care aveau loc negocieri la nivel de unitate, dispozițiile contractului încheiat la nivel superior trebuiau transpuse și la nivel de unitate.

În ceea ce privește ajutorul material pentru gaze naturale, instanța are în vedere prevederile art.187 al (1) din CCM la nivel de ramură pe 2005 - 2006, potrivit căruia "salariații agenților economici nominalizați în ANEXA 1, pct.B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Art.178 al.(1) din CCM la nivel de ramură pe 2007 prevede expres "salariații agenților economici nominalizați în anexa 1, vor primi un ajutor material anual, egal cu contravaloarea a 2500 - 400 mc de gaze naturale"

Al.(2) prevede că " în condițiile în care, prin act adițional la CCM nu s-a convenit introducerea dreptului prevăzut la al.(1) în salariul de bază, modalitatea concretă de acordare a acestuia va fi stabilită la nivelul agentului economic".

Mai trebuie reținut că în precizarea de acțiune reclamanții au depus și o cuantificare exactă a pretențiilor, care nu a fost contestată de partea adversă, ceea ce conduce la concluzia că sumele corespund drepturilor solicitate, sume care au luat în calcul și prețurile comunicate de Distrigaz - Sud SA prin adresa nr.6029/30.09.2008 (în ceea ce privește cota de gaze naturale).

În privința pretențiilor pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă acestea s-au solicitat raportat la salariile minime la nivel de ramură pentru 2005-2007.

În ceea ce privește scadența dreptului, așa cum susține și pârâta prin întâmpinare cum negocierile trebuiau purtate în fiecare an cu 15 zile înainte de luna octombrie (pentru acordarea drepturilor cuvenite pentru aprovizionarea toamnă-iarnă), dreptul fiecărui reclamant s-a născut la data de mai sus și prin urmare trebuie acordat, conform sentinței, raportat la prevederile CCM pe 2005 - 2007 la nivel de ramură.

Actualizarea sumelor se impune a fi acordată pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neacordării drepturilor la termen.

Împotriva sentinței a formulat recurs în termen, pârâta SC SA B.

În motivele de recurs, sentința este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Este criticată sentința pentru respingerea prescripției dreptului material la acțiune.

Consideră că primele pentru aprovizionarea toamnă - iarnă și prima de gaz nu reprezintă " drepturi salariale" ci alte drepturi prevăzute doar de Contractele Colective, iar în conformitate cu art. 283 lit. c Codul Muncii, dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la nașterea acestuia.

În ceea ce privește soluționarea în fond a cauzei, recurentul critică sentința pentru netemeinicia cu care au fost analizate și interpretate probele.

Modul de redactare al contractelor colective de muncă la nivel de, ulterioare anului 1998 arată fără dubiu faptul că aceste drepturi au fost introduse în salariul de bază al angajaților.

În ceea ce privește ajutorul social echivalent al cotei de gaze naturale se arată că a fost acordat salariaților prin compensarea majorării salariilor cu contravaloarea acesteia.

Instanța de fond trebuia să constate că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă au agreat majorarea salariilor brute de bază individuale cu un coeficient de 1,27 în medie, creștere ce a avut ca și componență contravaloarea cotei de gaze.

Recurenta susține că începând cu 1998 prima de gaze a fost inclusă în salariul de bază al angajaților, iar de atunci până în prezent, acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, reiterează apărările de fond cu privire la neincluderea drepturilor pretinse în salariile de bază ale reclamanților.

Analizând motivul de recurs prin care este criticată sentința cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța constată nefondată această critică.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție deoarece pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și au un caracter periodic cu scadență anuală. Fiind vorba de drepturi bănești acordate de către angajator salariaților, acestea au ca izvor raporturile de muncă dintre părți și se încadrează în categoria drepturilor salariale ca formă de răsplată pentru munca depusă de salariat în baza contractului individual de muncă. Primele acordate de către angajatori cu diverse ocazii constituie componente ale salariului în sensul art 155 Codul Muncii, reprezentând un "adaos" ce a fost stabilit prin voința părților.

Chiar prin art.168 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă părțile au folosit noțiunea de " suplimentări salariale"pentru a desemna primele ce constituie sursa pretențiilor din acțiune.

Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 166 alin. 1 și art. 283. lit. c Codul Muncii.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e Codul Muncii care instituie un termen de 6 luni " în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia" întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale.

Motivele de recurs ce vizează soluționarea în fond a pretențiilor sunt fondate.

Temeiul de drept în baza căruia reclamanții și-au fundamentat pretențiile îl reprezintă dispozițiile art. 170 și 178 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2007 și art. 176 alin. 1, respectiv 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe 2006, recurenta fiind semnatară a ambelor contracte.

Soluția instanței de fond se bazează pe o interpretare greșită a dispozițiilor din contractul colectiv de ramură ce reprezintă voința părților contractante.

Este recunoscut " principiul dreptului câștigat" care impune ca drepturile salariaților prevăzute, negociate într-un contract la nivel superior, cum este cel de ramură, invocat în cauză, pot fi reașezate prin negociere în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, respectiv la nivel de unitate, dar nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior, însă instanța de fond se limitează doar la valorificarea extremă a clauzelor CCM la nivel de ramură și impută pârâtei lipsa încheierii unui contract la nivel de unitate care să transpună toate drepturile negociate la nivel superior.

Nu ține cont însă și de apărările pârâtei care arată că, de fapt aceste drepturi câștigate prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură au fost transpuse prin actul de voință al părților în contractul colectiv de muncă la nivel inferior în sensul introducerii în salariul de bază. Posibilitatea introducerii în salariul de bază a acestor drepturi salariale pretinse în prezentul litigiu este prevăzută și în CCM la nivel de ramură la art. 170 alin. 4, pe 2007 și respectiv 176 alin. 6, pe 2006, în sensul că " sumele pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în condițiile în care, prin contracte colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază, iar în ceea ce privește cota de gaze naturale ambele CCM la nivel de ramură mai sus invocate precizează la art. 187 alin. 2 că " salariații vor beneficia de ajutorul social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale, doar în măsura în care acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază".

În ceea ce privește acordarea primei de aprovizionare de toamnă instanța și-a fundamentat greșit sentința pe argumentele juridice invocate de reclamantă reținând că nu s-a făcut dovada că aceasta a fost introdusă în salariul de bază.

Există dispozițiile art. 168 alin 3 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că " începând cu 1.06.1997 această suplimentare salarială va fi introdusă în salariul de bază".

Verificând înscrierile din CM ale reclamanților după 1.06.1997 rezultă că au intervenit măriri ale salariului de bază lunar dar și modificări ale acestuia conform CCM începând cu 1.09.1997 și totodată și indexări salariale conform unor HG.

Spre deosebire de situația juridică a altor drepturi salariale câștigate de angajați ai recurentei în alte litigii, respectiv primele de Paști, C, unde s-a dovedit că potrivit art. 168 alin. 2 din CCM la nivel de unitate pe anul 2003, doar în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat neexistând dovezi că și pentru perioadele anterioare sau ulterioare anului 2003 aceste prime au fost incluse în salariu, clauza din CCM la nivel de unitate pe anul 1997, înserată la art. 168 alin. 3, cu privire la prima de aprovizionare, este clară, nu este susceptibilă de mai multe interpretări și trebuie aplicată ca atare întrucât reprezintă voința părților și lămurește situația de fapt invocată, respectiv includerea în salariul de bază a primei de aprovizionare începând cu 1.06.1997.

Pentru aceste considerente, recurenta nu trebuia să repete la fiecare negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate această dispoziție așa cum a reținut instanța de fond ea devenind deja o regulă de aplicabilitate a unui drept câștigat printr-o negociere anterioară

Cu toate acestea există specificată introducerea în salariul de bază a suplimentului salarial pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă și în contractul colectiv de muncă la nivel de, încheiate după 1997, exemplu CCM pe din 1999, 2002.

În ceea ce privește acordarea cotei de gaz așa cum s-a citat mai sus, aceasta se putea acorda distinct numai dacă nu a intervenit compensarea cuantumului ei, cu majorarea salariului de bază. Ori în speță, din înscrierile din carnetele de muncă rezultă că începând cu septembrie 1997 au fost operate majorări salariale către reclamanți.

Intenția părților a fost acea de a se acorda prima de gaze doar atunci când nu intervine compensarea cu majorări salariale. Având loc această majorare salarială nu mai poate fi acordată distinct și prima de gaze naturale.

În consecință, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la 3041Cod procedură civilă, instanța va admite în parte recursul formulat și va modifica în parte sentința în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate de reclamanți.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 1829/2008 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, - -, și, în contradictoriu cu pârâta.

Menține dispozițiile din sentința atacată, cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9.03.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./11.03.2009

Tehnoredact./12.03.2009/ 3 ex.

Jud. fond ,

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu, Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 260/2009. Curtea de Apel Brasov