Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 265/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 265/
Ședința publică din 14 Martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B, Direcția Generală Finanțelor Publice M, Târgu-M și Ministerul Apărării B, împotriva sentinței civile nr. 1563 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Apărării, consilier juridic, lipsă fiind recurenții Ministerul Public, Direcția Generală a Finanțelor Publice, reclamanții-intimați B, pârâții-intimați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, se constată că prin încheierea nr.74/CR dată în camera de consiliu, azi 14 martie 2008, s-a admis cerere de abținere formulată de d-na judecător, în calitate de membru al completului de permanență și s-a dispus înlocuirea acesteia cu cel de-al doilea membru al completului de permanență, respectiv cu d-na judecător.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor declarate în cauză.
Reprezentantul pârâtului-recurent solicită admiterea recursului conform memoriului de la dosar, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță ca neîntemeiată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1563 din 22.11.2007 a Tribunalului Mureșs -au respins excepțiile de necompetență materială a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuală pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; s-a admis acțiunea civil, av nd ca obiect un conflict de drepturi, formulat i precizat de reclaman ii B, n contradictoriu cu âț ii 02520 B (SEC IA PARCHETELOR MILITARE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE NG ÎNALTA CURTE DE CASA IE I JUSTI IE), B, MINISTERUL AP RII, STATUL ROM N prin MINISTERUL ECONOMIEI I FINAN ELOR, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NA IONAL PENTRU COMBATEREA
Au fost bligați, n solidar, âții la plata n favoarea fiec rui reclamant a unei desp gubiri echivalente cu diferen ele de drepturi salariate reprezent nd majorarea de 5% (raportat la indemniza ia de ncadrare brut lunar din luna decembrie 2006), ncep nd cu data de 01.01.2007 i la data de 31.03.2007, respectiv de 2% (raportat la indemniza ia de ncadrare brut lunar din luna martie 2007), ncep nd cu data de 01.04.2007 i la data de 30.09.2007.
Au fost bligați, n solidar, âții la plata n favoarea fiec rui reclamant a unei desp gubiri echivalente cu diferen ele de drepturi salariale reprezent nd majorarea de 11% (raportat la indemniza ia de ncadrare brut lunar din luna septembrie 2007), începând cu data de 01.10.2007 și până la data încetării de discriminare a reclamanților.
S-a dispus ca sumele menționate, cuvenite reclamanților, să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale mai sus menționate și până la data executării efective a prezentei.
S-a dispus ca la sumele menționate să se adauge și dobânda legală calculată începând cu data de 12.10.2007 și până la plata efectivă a debitului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că instanța este competentă material să soluționeze cauza ținând seama de prev.art.27 din OG nr.137/2000 rap. la art.295 Codul muncii.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, pornind de la prev. Legii nr.500/2002, HG nr.208/2005, HG nr.386/2007 și OG nr.22/2002.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, unități bugetare, au dreptul la un tratament egal în materie de salarizare și se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă printr-o serie de acte normative personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor (OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007 etc.).
de motive ale acestor acte normative au ca și numitor comun, fundamentul necesității acordării majorării salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006), nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare.
S-a concluzionat că reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin-1-3, art.6 din OUG nr.137/2000.
Existența discriminării rezultă și din tratatele și pactele internaționale precum și din Constituția României.
Au fost avute în vedere și disp.art.1082 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Secția Parchetelor Militare, Ministerul Apărării și DGFP
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Secția Parchetelor Militare a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii iar potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, cauza trebuia soluționată potrivit dreptului comun, ceea ce atrage competența judecătoriei.
Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, schimbând sistemul de salarizare al magistraților, iar în cauză nu sunt aplicabile disp.art.2 alin.2 din OG nr.137/2000.
În ceea ce privește fondul cauzei, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum este definită de OG 137/2000.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, Actualizate cu rata inflației, în situația în care pârâtul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În drept, s-au invocat prev.art.304 pct.3, 4, 7, 9 Cod pr.civilă.
Pârâtul Ministerul Apărării a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii introdusă de reclamanți.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG nr.10/2007.
De asemenea nu ne aflăm în situația unei discriminări așa cum este reglementată de OG nr.137/2000.
Acordarea indexările numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare ci reprezintă un drept exclusiv al legiuitorului, care a prevăzut prin lege specială drepturile sociale și majorările aplicabile acestora,
S-a mai susținut că nu pot fi acordate dobânzi legale și indicele de inflație.
În drept, s-au invocat prev.art.304 pct.7, 8, 9 Cod pr.civilă.
Pârâta DGFP Mas olicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de MEF, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
În drept, s-au invocat prev.art.304 pct.6,9 Cod pr.civilă.
S-a apreciat că o cerere de chemare în judecată formulată împotriva MEF, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu și MEF nu există raporturi juridice.
MEF nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu se confundă cu bugetul de stat, nu are atribuții în gestionarea bugetelor parchetelor militare, această atribuție revenind potrivit art.131 alin.4 din Legea nr.304/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă, instanța constată că recursurile declarate sunt nefondate, din următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă . - secția Parchetelor Militare și Ministerul Apărării Naționale:
Reclamanții au solicitat prin acțiunea formulată obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând majorările salariale neacordate cu începere de la 01.01.2007, mai exact a celor prevăzute în OUG 10/2007.
În argumentarea acestor solicitări reclamanții au invocat prevederile OUG 137/2000.
Pronunțând hotărârea atacată instanța de fond a analizat situația reclamanților în raport de celelalte categorii socio-profesionale față de care a fost invocată starea de discriminare precum și temeiurile ce au dus la abordarea unor soluții legislative diferite.
Cu referire la majorările salariale acordate prin OUG 10/2007 instanța a pornit de la o realitate incontestabilă și anume modul de finanțare al instituțiilor față de angajații cărora au fost dispuse aceste măsuri, constatând întemeiat că aceste majorări s-au referit la instituții finanțate de la bugetul de stat. În aceeași ordine de idei instanța a pornit de la premisa comună a acestor acte normative privind majorările salariale și anume efectele produse de creșterea indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 raportat la anul 2006.
Apreciind asupra acestor constatări instanța de fond a admis pretențiile reclamanților obligând pârâții la despăgubiri.
În esență criticile formulate de recurenți se referă la lipsa unui temei legal pentru acordare a acestor drepturi.
În opinia curții recurenții pornesc de la o premisa greșită care excede obiectului pricinii în sensul în care acțiunea reclamanților a avut drept finalitate constatarea unei stări de discriminare și pe cale de consecință acordarea masurilor reparatorii prevăzute de art. 27 din OUG 137 /2007.
Potrivit art.1 alin.3 din OUG 137/200 exercitarea drepturilor prevăzute de acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Altfel spus reclamanții au solicitat iar instanța a analizat temeinicia pretențiilor acestora, prin raportare la persoane aflate în situații comparabile.
Despăgubirile acordate reclamanților prin hotărârea atacată nu echivalează cu o soluție legislativă, cum greșit consideră recurenții, apreciind în acest sens că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci reprezintă soluția judiciară permisă și impusă de prevederile art. 27. din OUG 137/2000.
Potrivit aceleiași ordonanțe persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Astfel fiind sunt cel puțin greșite susținerile recurenților potrivit cărora tratamentul discriminatoriu poate fi constatat de alte organe abilitate de lege în măsura în care o dispoziție cuprinsă în lege sau ordonanță vine în contradicție cu art.16 din Constituție. Această susținere nu poate fi primită întrucât starea de discriminare, așa cum arătam, poate fi constatată de instanță fiind în esență o apreciere a unor aspecte de fapt prin raportare la situații comparabile în care se găsesc anumite categorii de persoane.
Analiza criticilor formulate în recurs presupune abordarea lor într-o ordine logică. În acest sens se impune în primul rând analizarea argumentației instanței de fond privind existența unei situații comparabile între reclamanți si categoriile profesionale fată de care au fost dispuse masuri salariale e au condus la crearea stării de discriminare.
Așa cum s-a mai arătat raționamentul instanței de fond a pornit, în primul rând, de la analiza modului de finanțare a categoriilor examinate, reținându-se în acest sens împrejurarea că modalitatea de finanțare a cheltuielilor de personal este comună respectiv bugetul de stat.
Cu referire la majorările salariale întemeiate pe dispozițiile OG 10/2007 instanța de fond a reținut că personalul din sistemul bugetar a beneficiat de majorări salariale pentru anul 2007, majorări acordate prin OG 10/2007, OG 11/2007, OG 16/2007, OG 27/2007, Legea 232/2007, OG 8/2007, OG 20/2007 și OG 23/2007. de motive ale acestor acte normative au avut ca numitor comun necesitatea acordării majorărilor salariale pentru a atenua efectele creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum. Prin voința legiuitorului această măsură a fost aplicată și unor categorii socio-profesionale pentru care nu era necesară dispunerea unei măsuri de protecție socială, cum ar fi demnitarii, personalul asimilat demnitarilor, judecătorii Curții Constituționale, personalul Curții de Conturi (OG 10/2007, OG 27/2007).
Argumentația instanței de fond este din acest punct de vedere extrem de clară în sensul în care în baza actelor normative enumerate anterior s-a conturat existența unor măsuri legislative pentru majoritatea personalului salarizat de la bugetul de stat, măsuri care nu au vizat și categoria reclamanților.
Instanța de fond a concluzionat în mod temeinic că reclamanților nu le-au fost acordate aceste despăgubiri salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condițiile de acordare (salariile reclamanților nu ar fi afectate de creșterea indicelui preșului de consum) ci, sub simpla motivație că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu discriminatoriu potrivit art.2 alin.1 din OG 137/2000.
Referitor la dispoziția primei instanțe vizând actualizarea cu indicii de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel relevă justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamanților de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedre efectele devalorizării în timp a monedei naționale.
Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev.art.1082, 1084 Cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Acordarea de despăgubiri în completarea dobânzilor moratorii nu este contrazisă de regula înscrisă în art.1087 Codul civil, întrucât în cazul obligațiilor bănești, dobânda moratorie are în vedere numai întârzierea în plată, nu și neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor principale.
Daunele în completare reprezintă tocmai daune ce sunt menite a compensa prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, adică sunt daune compensatorii.
Ori, conform art.1069 Cod civil, creditorul poate cere deodată și dobânda moratorie și obiectul obligației principale, deci acestea se pot cumula.
Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are bază legală, după cum are bază legală, potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamanților neputând fi condiționat de sumele alocate pârâților prin Legea bugetului de stat.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care reclamanții sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă,despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, ceea ce determină și instanța competentă.
Prima instanță în mod corect a reținut că în acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamanților, precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Pentru aceste motive se vor respinge recursurile declarate ca nefondate.
Referitor la recursul declarat de DGFP M instanța de control judiciar constată că MEF are potrivit Legii nr.500/2000 responsabilitatea întocmirii proiectului bugetului de stat materializat ulterior în legea bugetară anuală. Proiectul bugetului de stat are la bază proiectele de buget ale ordonatorilor principali printre care se numără și Ministerul Justiției. Cheltuielile de personal reprezintă un capitol distinct al proiectelor de buget întocmite de fiecare ordonator. În activitatea sa, așa cum chiar recurenta invocă, în caz de divergență între MEF și ordonatorii principali de credite, guvernul este competent să ia decizii în acest sens. Cu toate acestea, responsabilitatea întocmirii proiectului bugetului de stat aparține în exclusivitate pârâtului, calitatea sa procesual pasivă derivând din această obligație legală și nu cum în mod greșit apreciază recurentul din raportul de muncă. De asemenea, răspunderea MEF rezultă și din prevederile art.3 din HG 208/2005 și art.3 din HG 386/2007.
Nu în ultimul rând având în vedere competențele legale a acestui pârât în materie bugetară instanța a stabilit în sarcina acestuia obligația de aalocafondurile necesare plății drepturilor stabilite prin hotărârea atacată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 24 martie 2005 publicată în 1048/2005 a apreciat calitatea, ca fiind aceeade garant legala acestor categorii de obligații.
Față de cele de mai sus se va respinge recursul declarat de DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Apărării B, cu sediul în B, str.- nr.-3-5, sector 5 și Direcția Generală Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str.-.- nr.1-3, împotriva sentinței civile nr. 1563 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Martie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.Sz.
Tehnored.CC/2 exp.
16.04.2008
Jd.fd.C-,
Asist.jud. C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
