Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2870/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2870
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret C împotriva sentinței civile nr. 6007/07.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar recurentul solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința nr. 6007 din 07 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul -. în contradictoriu cu pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret ""
A obligat pârâtul să achite reclamantului sporul de fidelitate de 15% din salariul de baza începând cu data de 08.02.2006 până la 07.11.2008.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul este salariatul unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197 / 8 02 2006, unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006 - 2008 "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
De la intrarea in vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispoz. art. 103 din contract și dispoz. art. 25 din Legea 130/1996, în cazul de față data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiției de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.
Deși îndeplinea condițiile art. 45 lit. f, având in vedre că avea 10 ani vechime neîntreruptă in una din instituțiile de cultură, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuși pârâta nu i-a acordat acest spor până in prezent, încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
De asemenea a încălcat și prevederile art. 156 din Codul muncii potrivit cărora "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din Codul muncii.
In acest fel, a produs reclamantului un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă, respectiv 08.02.2006 raportată și la data concretă de îndeplinire a condiției de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâtul a încălcat obligațiile ce-i reveneau și prevederile contractuale. După această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului și nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale.
Având în vedere prevederile art. 269 din Codul muncii potrivit cărora " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța a obligat pârâtul să acopere prejudiciul produs reclamanților prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret """ C, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
S-a susținut că nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, respectiv adresele și nota de relații emise de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse; că recurenta este o instituție bugetară ai cărei salariați au stabilite salariile prin lege, încălcându-se prevederile art. 12 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care stipulează că instituțiile bugetare nu pot negocia prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
S-au invocat în același timp și prevederile art. 95 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cultură care menționează faptul că raporturile consiliului local cu instituția recurentă vor fi reglementate de către acesta și fiind vorba de o instituție publică finanță integral de la bugetul local și nu din venituri proprii, salariații acesteia nu pot beneficia decât de drepturile bănești acordate prin acte normative.
Analizând recursul declarat, de către pârâtă, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 3041Cod pr.civilă se constată că este neîntemeiat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
salariilor este o consecință a principiului constituțional potrivit căruia este garantat dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă,în acest sens fiind dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, ce au fost concretizate în Codul muncii prin dispozițiile art. 157 alin. 1 - drept constituțional care prevede că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/ și colective între angajatori și salariați sau reprezentanții acestora.
În speță intimatul - reclamant este salariata pârâtei - recurente conform contractului individual de muncă depus la dosar, contract unde nu sunt stipulate clauze exprese referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază. Prin urmare, analiza legalității și temeiniciei pretențiilor salariale formulate în cauză se impune a fi efectuată prin prisma clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, încheiat în perioada de referință, înregistrat sub nr. 197/8 februarie 2006 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, întrucât potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c Codul muncii clauzele contractului de muncă încheiat la nivel de ramură se aplică tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În același sens dispozițiile art.11 alin.1 din Legea 130/1996 prevăd producerea efectelor juridice ale clauzelor contractului colectiv de muncă pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin contractele de muncă încheiate la diferite nivele, partenerii sociali pot stabili clauze referitoare la formele de organizare a muncii sporuri pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, spor pentru vechime în muncă și alte categorii de sporuri, respectiv sporul de confidențialitate aflat în discuție și prevăzut în dispozițiile art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă nr. 197/8 februarie 2006 unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008 care arată că "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanților li se cuvine sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenții ce constituie legea părților, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor.
Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de muncă este, concomitent un act juridic bilateral-un contract din care izvorăsc drepturi și obligații reciproce ale părților și un izvor de drept, care se încadrează în categoria de excepție a normelor juridice negociate.
Contractul colectiv de muncă, prin natura sa juridică, este un contract regulamentar. În speță, caracterul regulamentar rezultă cu atât mai mult din calitatea uneia dintre părțile contractante, Ministerul Culturii și cultelor, care a participat la negocieri și a semnat contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii ca reprezentant al patronatului.
Potrivit art. 1 - (1) HG nr. 78 / 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, "Ministerul Culturii și Cultelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor în domeniile culturii și cultelor".
În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale generale, Ministerul Culturii și Cultelor are ca atribuții principale, reglementate de art. 5 alin. 1:
"10. asigură, cu respectarea legislației în vigoare, colaborarea și consultarea cu sindicatele și patronatul din domeniile sale de activitate, precum și cu alte structuri ale societății civile, pentru formularea politicilor culturale, elaborarea actelor normative cu incidență asupra sectorului culturii și pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea operatorilor culturali;
13. elaborează norme, normative și metodologii pentru domeniul său de activitate, obligatorii pentru toate instituțiile și așezămintele culturale, indiferent de subordonarea acestora".
În exercitarea acestor atribuții, în dubla sa calitate de reprezentant al patronatului și organ de specialitate al administrației publice centrale, Ministerul Culturii și Cultelor a participat la negocierea contractului colectiv de muncă, asumându-și astfel responsabilitatea respectării tuturor clauzelor negociate.
În acest sens s-au avut în vedere prevederile art. 98 din același contract colectiv de muncă; dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c și art. 236 alin. 4 Codul muncii la care se adaugă prevederile art. 7 din Legea nr.130/1996 - potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
S-a concluzionat astfel că reclamanții sunt îndreptățiți de a li se acorda sporul de fidelitate, conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nefiind necesar ca aceste drepturi să fie prevăzute și în lege pentru a fi aplicate, în condițiile în care legea de salarizare stabilește un nivel minim de drepturi, iar în contractul colectiv de muncă sunt prevăzute drepturi suplimentare.
Este adevărat că dispozițiile art. 12 din legea 130/1996 prevăd faptul că salariații instituțiilor bugetare care încheie contracte colective de muncă nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, însă atâta vreme cât prin dispozițiile art. 45 lit. f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură nr.197/8 februarie 2006, părțile au prevăzut acordarea sporului de fidelitate, clauza respectivă își produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost anulată.
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosar de către recurenta - pârâtă se constată că nu influențează situația de fapt și de drept reținută de către prima instanță, întrucât acestea reprezintă moduri de interpretare a dispozițiilor legale sau propuneri de modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă
Față de cele arătate și în raport de dispozițiile art. 312 Cod pr.civilă recursul declarat de pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret "" C se privește ca nefondat și se va respinge, menținându-se hotărârea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Teatrul pentru Copii și Tineret "" C împotriva sentinței civile nr. 6007/07.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
2 ex/IE/09.06.2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei