Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2923/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2923

Ședința publică din data de 15 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de declarate de pârâții-recurenți Inspectoratul Școlar al Județului T, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Consiliul Județean T împotriva sentinței civile nr. 1873 din 14.04.2008, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T, în numele membrilor săi, Despi, și și pârâți-intimați Grădinița cu Program Prelungit D, Primăria D - Instituția Primarului, Consiliul Local D și Grupul Școlar "S " D, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului-intimat Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T și consilier juridic în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții părților prezente, depun la dosar delegațiile de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea recursului, respingerea cererii de chemare în garanție a pârâtului Consiliul Județean T, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele expuse în cererea de recurs.

Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursurilor declarate de pârâți.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată.

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 31 ianuarie 2008 sub nr. 1656/30, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T afiliat la Federația Educației Naționale, în numele membrilor săi, Despi, și, a chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit D, Primăria D - Instituția Primarului, Consiliul Local D și Grupul Școlar "S ", Inspectoratul Școlar al Județului T, Consiliul Județean T și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, câte două ore săptămânal față de norma didactică - pe o perioadă de trei ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, drepturi salariale actualizate în funcție de rata inflației și neacordate educatorilor, învățătorilor și institutorilor din învățământul preșcolar și primar, care au o vechime 25 de ani în învățământ și gradul I, obligarea pârâților unității de învățământ și a Inspectoratului Școlar al Județului T să asigure reducerea normei didactice de predare a educatorilor, învățătorilor și institutorilor cu vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I, cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Prin sentința civilă nr. 1873/14.04.2008 Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantului Sindicatului Preuniversitar din Județul T, în numele membrilor săi, Despi, și, in contradictoriu cu pârâții Grădinița D, Primăria orașului D prin Primar și Consiliul Local D, Grupul Școlar S D, Inspectoratul Școlar al Județului T, Consiliul Județean T, și Ministerul Economiei si Finanțelor; a obligat pârâții să plătească reclamantului, în numele membrilor, Despi, și, drepturilor salariale neacordate educatorilor, învățătorilor și institutorilor, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de către două ore săptămânal, față de norma didactică, pe perioada 31.01.2005 - 14.04.2008, sume actualizate cu indicele de inflație,de la data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.

De asemenea, a obligat pârâții să asigure reducerea normei didactice de predare a educatorilor, învățătorilor și institutorilor cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 45, alin. 1 din Legea nr. 128/1997"personalul didactic de predare și instruire practică,cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului."

În privința categoriei de salariați pe care legiuitorul a înțeles să o includă in sfera personalului didactic de predare și instruire practică, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 5 alin. 1 ale Legii nr. 128/1997 sunt cât se poate de clare. Astfel,personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învățământ responsabile cu instrucția și educația, iar în categoria funcțiilor didactice din învățământul preuniversitar sunt incluși educatorii și institutorii, din învățământul preșcolar, iar din învățământul primar, învățătorii și institutorii.

În considerarea normelor legale mai sus enunțate, tribunalul împărtășește opinia reclamantului potrivit căreia in categoria personalului didactic de predare și instruire practică sunt incluși și educatorii, învățătorii și institutorii, iar in cazul in care aceștia îndeplinesc exigențele cumulative ale art. 45, alin. 1 din Legea nr. 128/1997, nu pot fi exceptați de la beneficiul reducerii normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

În continuare, tribunalul a înlăturat apărările de fond ale pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T, în sensul că educatorii, institutorii și învățătorii la care se face referire în conținutul acțiunii sunt încadrați pe posturi didactice și nu pe norme didactice, la fel ca profesorii și maiștrii instructori a căror catedră este stabilită pe număr de ore. Aceasta pentru că, așa cum dispune art. 43 din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic, un post de educator, învățător,institutor pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate,constituie norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă și reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților didactice.

Cu alte cuvinte, chiar dacă, pentru categoria de salariați supusă astăzi analizei, norma didactică nu se exprimă intr-un număr exact de ore pe săptămână, cum este cazul profesorilor, ea este reprezentată de postul didactic, ce la rândul său poate fi exprimat într-un număr de ore corespunzătoare activității didactice, care poate fi diminuat în conformitate cu prevederile art. 45, alin. 1 din Legea nr. 128/1997.

Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a admis acțiunea reclamantului, formulată în numele membrilor de sindicat, Despi, și.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Consiliul Județean T, Ministerul Economiei și Finanțelor și Inspectoratul Școlar al Județului

Pârâtul Consiliul Județean Tas olicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acesta și invocând lipsa calității procesuale pasive.

S-a susținut că dacă până la data de 01.01.2007, consiliul județean figura ca o verigă intermediară între bugetul de stat (de la care provin sumele destinate finanțării învățământului preuniversitar de stat) și unitatea de învățământ preuniversitar, când instanțele mențineau consiliul județean în cauză pentru motive de opozabilitate, de la data de 01.01.2007, este exclusă orice competență legală pentru consiliul județean în procesul de finanțare a învățământului preuniversitar.

Pe cale de consecință, orice menținere a Consiliul Județean T în cauză este ineficientă, lipsită de relevanță practică, cât timp consiliul nu poate contribui în niciun fel la aducerea la îndeplinire a sentinței care s-a pronunțat (nici nu alocă sume, nici nu aprobă sume, nici nu poate dispune plata etc.).

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat de asemenea lipsa calității procesuale pasive neexistând raporturi juridice între acesta și reclamanți și în condițiile în care ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a făcut dovada solicitării rectificării bugetului de stat.

Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T prin recursul declarat, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, invocând ca temei de modificare dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Arată că execuția bugetară este anuală, iar pentru perioada de 3 ani anterioară cererii de chemare în judecată, execuția bugetară s-a încheiat, astfel că obligația impusă de instanță este o obligație imposibil de executat; că instanța a împărtășit în totalitate punctul de vedere al reclamantei fără a motiva în vreun fel infirmarea apărării Inspectoratului Școlar al județului T argumentată pe Legea nr. 128/1997; că acțiunea reclamantei este și nedovedită nefăcându-se dovada persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de norma invocată și că au prestat două ore în plus săptămânal.

Mai arată că în mod greșit au fost soluționate excepțiile invocate, deoarece membrii de sindicat trebuie să fie de acord cu reprezentarea lor; că reclamanta trebuie să facă dovada cu care dintre membrii de sindicat are raporturi juridice și cine ar putea fi obligat la plată; că între Inspectoratul Școlar al județului T și personalul didactic respectiv nu se raporturi de muncă, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale către învățători, educatori, institutori; că sub aspect financiar, unitățile de învățământ aparțin de centrele financiare; că începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, în a căror rază își desfășoară activitatea.

A mai susținut că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 43 lit. b și 45 din Legea nr. 128/1997, în cazul învățătorilor și educatorilor norma didactică fiind egală cu postul și nu cu numărul de ore ca în cazul profesorilor.

Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că recursul pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Art. 45 alin. 1 din statutul personalului didactic coroborate cu dispozițiile art. 43 litera b din Legea nr. 128/1997 prevăd care este conținutul noțiunii de "personal didactic", "funcție didactica" și "activitatea personalului didactic".

Distincția făcută de pârâtul recurent Inspectoratul Școlar al județului T este neîntemeiată câtă vreme legiuitorul nu face o astfel de distincție, ci stabilește clar că toate categoriile de personal didactic de predare beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal a normei didactice, cu condiția sa aibă o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic

Din conținutul normei didactice, astfel cum este reglementată de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 și art. 1 din OG nr. 103/1999, nu rezultă că există vreo diferență între diferitele categorii de personal didactic de predare și instruire astfel că, nu se pot aplica dispozițiile legale diferențiat pentru învățători, educatori și institutori din învățământul preșcolar și primar în ceea ce privește dreptul la reducerea normei didactice.

Din înscrisurile depuse la dosar în recurs, respectiv adresa și tabelul nominal privind membrii de sindicat care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 rezulta ca membrii de sindicat având funcțiile de educatoare și învățătoare, îndeplinesc condițiile legale de a beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, precum și de plata contravalorii muncii prestate în plus, câte două ore săptămânal față de norma didactică pentru perioada 15 iunie 2003 - 15 iunie 2006.

Recursul Consiliul Județean T este fondat întrucât începând cu anul 2007, potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și a art. 14 alin. 5 din Legea nr. 486/2006, consiliul județean nu mai are calitate de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, această competență revenind directorului Direcției generale a finanțelor publice județene.

Prin urmare acest pârât nu are calitate procesuală pasivă și în mod greșit a fost admisă acțiunea față de acesta.

Și recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este fondat întrucât prin art. 16 din G 2192/2004 se prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților teritoriale, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Pentru aceste considerente în baza art. 312 alin. 1.3 Cod procedură civilă vor fi admise recursurile Consiliul Județean T și Ministerul Economiei și Finanțelor B și se va modifica sentința respingându-se acțiunea față de aceștia, iar recursul pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T va fi respins, menținându-se dispozițiile sentinței față de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Județean T și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1873/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâții Consiliul Județean T și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Respinge ca nefondat recursul pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - Dr. - -

GREFIER

- -

Red. /24.11. 2008

Tehnored.: M/ 2 ex./24.11. 2008

Prim inst.: și

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2923/2008. Curtea de Apel Timisoara