Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 294/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 294
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței civile nr. 6864/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă consilier juridic, lipsind intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurentă, solicită admiterea recursului conform motivelor formulate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 6864 de la 25 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petenții, G, în contradictoriu cu SC SA
A obligat pârâta să plateasca petenților drepturile salariale reprezentand contravaloarea unei cote gaze naturale, respectiv 4000 mc gaze naturale anual, pentru perioada 20.10.2005 - 20.10.2008, precum și la plata drepturilor bănești reprezentnând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C 2007, actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că petenții au fost salariații pârâtei, așa cum rezultă din mentiunile efectuate in carnetul de muncă ale acestora.
Susținerea pârâtei, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu au fost dovedite.
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art. 154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprindesalariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precumși alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație reclamantul nu a avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu a beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
Față e capătul de cerere privind plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2007, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul pe anul 2004: "Cu ocazia sărbătorilor de Paste si C salariații vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe unitate. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu sindicatele in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor".
La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca: "Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu sindicatul.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul al. 1 al. art. 168 aducând o modificare de conținut aliniatului 2 in sensul consemnării că: "în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de bază al fiecărui salariat". Același text se regăsește în ultima formă menționată in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 și 2008 textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că " părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse in salariile de bază ale fiecărui angajat. Prin " Nota asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA "din data de 31.08.2007 si semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului in discuție " potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate, ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui in condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică in scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, incheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu așadar contractelor colective de muncă (in egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral. Legea statuează in sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă, ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiența unor astfel de modificări. Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voința al părților dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În acelasi sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își produca efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, apărarea făcută de societatea intimată a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 prevăzut în fiecare din aceste contracte că suplimentările de la art. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de bază al angajaților și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în acelasi timp și textul al. 1.
Pe de altă parte, parțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 si 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind facută abia in 2007. S-a retinut astfel că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neinregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC SA B criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea.
Primul motiv de recurs vizează natura juridică a venitului solicitat de reclamanți. Se arată că venitul la care se referă art. 187 alin.1 din CCM la nivel de ramură și art. 176 CCM nu poate fi considerat drept salariu, ci alt venit reglementat de măsură de protecție socială, avându-se în vedere nevoia specială în care se găsește persoana cărei i se acordă.
Al doilea motiv de recurs pune în discuție regimul prescripției extinctive aplicabil, recurenta susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.e Codul muncii, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, ca urmare a faptului că cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, alte venituri ce au ca temei contractul colectiv de muncă.
Ultimul motiv de recurs grupează mai multe critici ce vizează fondul cauzei. Se susține astfel că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.
Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.
În motivarea recursului în drept se invocă dispoz. art. 312 pct.1 și 3 Cod pr.civilă.
In privința suplimentărilor salariale aferente sărbătorii Cului pe anul 2007, s-a susținut, de asemenea, că în mod greșit Tribunalul Gorja admis acest capăt de cerere pe baza considerentelor eronate că interpretarea clauzei prevăzută de art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul SC SA s-a făcut peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din legea nr. 130/1996, astfel încât nu poate produce efecte care să înlăture conținut explicit al prevederilor invocate.
S-a arătat că interpretarea primei instanțe este greșită, limitându-se a interpreta nota Comisiei paritare din 31 august 2007, prin raportare la Legea nr. 130/1996 și a Codului Muncii, fără a pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile lămuritoare care să stabilească dacă sumele pretinse de reclamanți au fost incluse sau nu în salariul de bază.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente;
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei.
Privitor la natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune și la excepția prescripției extinctive, criticile sunt neîntemeiate.
In mod greșit recurenta apreciază că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din Codul Muncii, considerând că este prescris dreptul material al acțiunii formulată de către intimatul - reclamant, constatând în mod eronat ca fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acțiune.
Dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit."c", termenul de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și termenul de 6 luni menționat la art. 283 lit."e" Codul muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține aplicabilitatea unuia din cele două termene de prescripție, de 3 ani sau de 6 luni, trebuie clarificată natura juridică drepturilor solicitate prin acțiune.
Curtea apreciază că drepturile ce fac obiectul acțiunii introductive au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate. Acest fapt rezultă din cuprinsul art. 187 alin.2 CCM la nivel de ramură în care se precizează că modalitatea principală de acordare a acestui ajutor material este compensarea prin majorarea salariului de bază. Prin urmare, așa cum s-a dovedit, părțile semnatare ale CCM au convenit introducerea acestui ajutor în salariul de bază, devenind parte componentă a salariului de bază, astfel încât natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiunea introductivă este aceea a unor drepturi salariale neacordate prev.de art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii.
Prin urmare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prev.de art. 283 lit.c Codul muncii.
Ca atare, în temeiul art.312 alin. 2,3.Pr.Civ. raportat la art.304 pct. 9.Pr.Civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii cotei gaze începând cu anul 2005 și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței civile nr. 6864/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G,.
Modifică sentința în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii cotei gaze începând cu anul 2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.
.Red. DO/26.01.2010
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
