Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 300/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 300

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, G, HG, A, A, C-, împotriva sentinței civile nr. 1858/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenții reclamanți, avocat, iar pentru intimata pârâtă SC SA B, avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.

Avocat pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, conform motivelor formulate.

Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, conform motivelor expuse în întâmpinare.

CURT E

Asupra recursului de față.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1858 de la 14 mai 2009 luat act că pârâta renunță la invocarea excepțiilor din întâmpinare.

A respins acțiunea privind pe reclamanții, G, HG, A, -, în contradictoriu cu pârâta A

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că eclamanții, G, HG, A, -, au fost salariații pârâtei astfel: până în luna mai 2005, iunie 2006, aprilie 2007, sept. 2007, sept. 2007, aprilie 2006, sept. 2007. ian. 2006, iulie 2008, iulie 2006, iulie 6007, martie 2007, iulie 2007, iulie 2007, august 2007, august 2007, iunie 2007, sept. 2007, iunie 2006, aprilie 2007, martie 2007, martie 2007, iunie 2007, iulie 2006, iulie 2007, sept. 2007, ian. 2006, iulie 2006, februarie 2006, 2006, 2006, 2006, iunie 2007, iunie 2006, august 2007, august 2007, august 2007, august 2007, august 2007 și respectiv, aprilie 2006, așa cum rezultă și din copiile cărților de muncă depuse la dosarul cauzei.

Potrivit art. 176 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005, 2006, s-a stabilit că "Cu ocazia unor evenimente anule, Paști, Ziua Meseriei, Cul, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă".

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

(3) Condițiile și criticile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivelele inferioare.

(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a cuvenit introducerea lui în salariul de bază".

Articolul 187 din CCM la nivel de ramură au prevăzut ca:

"(1) Salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

(2) De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

(3) Cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivelele inferioare".

Din analiza contractelor colective de muncă la SC SA pe anii 2005 - 2006 în art. 168 alin. 4 rezultă că, în afară de suplimentările salariale acordate pentru sărbătorile de Paști și C despre care s-a stabilit că au fost introduse în salariul de bază pe anul 2003, "În funcție de profitul obținut potrivit legii, SA cu negocierea cu va acorda și alte suplimentări, adaosuri, stimulente".

Cu privire la fondul cauzei.

Așa cum s-a precizat mai sus, potrivit art. 168 alin. 3 CCM - RA 1997 "Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Art. 176 alin. 1 din același CCM a stabilit că "Începând cu 01.06. 1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Adresele nr. 2412/28.05.1998, 2520/03.06.1998, 1956/18.07.1997, 1738/21.07.1997, 1818/04.08.1997, confirmă stabilirea modului de calcul pentru aplicarea acestor articole în ceea ce privește includerea acestor drepturi în salariul de bază.

Pentru aceste motive părțile semnatare, sindicat și patronat, au prevăzut în continuare în contractele colective ce s-au încheiat ca " Fiecare din suplimentările salariale de la alin.1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996 republicată, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază".

De asemenea, aceeași precizare este prevăzută și pentru contravaloarea unei cote de gaze naturale determinată în sensul că aceasta se acordă numai dacă acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Astfel începând cu data de 1 iulie 1997, de comuna acord cu sindicatul, salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând suplimentarea aprovizionarea toamnă - iarnă și ajutorul reprezentând cota de gaze.

au fost majorate în procente diferite, iar ele au fost evidențiate în cărțile de muncă ale salariaților.

Pentru că au existat interpretări diferite în această perioadă prin contractul colectiv de muncă în vigoare de la 22.02.2008, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă nu mai este prevăzută, iar art. 176 alin. 1 confirmă că "Ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.

Prin urmare, începând cu anul 1997, prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel".

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.

S-a luat act că pârâta renunță la invocarea excepțiilor din întâmpinare.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In motivele de recurs susțin că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, nu s-au dispus probe pe fondul cauzei deși s-a solicitat să se administreze proba cu înscrisuri, respectiv ștate de plată, să se depună dovada negocierii cuantumului drepturilor, precum și efectuarea unei expertize contabile.

Susține că în mod greșit s-a respins capătul de cerere cu privire la nulitatea dispozițiilor din CCM deoarece sunt încălcate dispozițiile art. 8 și24 din legea nr. 130/1996.

Recursul se respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de A, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între A și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.

Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe A, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.

Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.

Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.

Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.

Referitor la capătul de cerere ce vizează drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă iarnă Curtea reține că potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".

Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.

Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.

In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.

În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

În ceea ce privește cel de al treilea capăt de cerere, Curtea constată că, prima instanță a respins în mod corect acest capăt de cerere, reținând că în cauză este vorba de constatarea nulității unei clauze din CCM pe anii 2005 și 2006, căror aplicabilitate a încetat. Sunt incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit.d Codul muncii, care arată că cererea pentru constatarea nulității absolute a unei clauze din CCM poate fi formulată pe toată perioada de existență a contractului.

Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, G, HG, A, A, C-, împotriva sentinței civile nr. 1858/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea

- -

Grefier,

- -

01.02.2010

Red.jud.-

2 ex/DO

.

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 300/2010. Curtea de Apel Craiova