Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3389/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1543/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3389/
Ședința publică din data de 14 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.2237 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 14.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 2237/11.06.2008 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și alții, precum și cererea de intervenție introdusă de intervenienta, dispunându-se obligarea pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu luna august 2004 la zi și în continuare, sume actualizate proporțional cu indicele de inflație.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâții au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au exprimat următoarele critici:
1. În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Sub acest aspect trebuie avute în vedere prevederile art. 14 (2) din Legea nr. 500/2002, potrivit cu care nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. În același sens sunt și dispozițiile art. 47 din aceeași lege, din interpretarea cărora rezultă că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Fondurile alocate pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea nr. 388/2007, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de instanță.
Din aceste motive, obligarea la achitarea sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina pârâților a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Mai mult, aplicarea indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare pentru a-l determina să-și execute obligația asumată. O asemenea obligație apaare ca fiind lipsită de cauză juridică.
2. În mod nelegal s-a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative.
3. În mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție.
Conform nr. 763/2003 și art 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevede că Ministerul Finanțelor Publice are rolul de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale și a celor de rectificare. Deci MFP răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat.
Rezultă că Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate. Din acest motiv va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Trebuie avute în vedere și prevederile art. 3 din OG nr. 22/2002.
Așa fiind, în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 proc. civ. pentru admiterea cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, s-au exprimat, printre altele, următoarele critici:
- în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP;
- calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății;
- prin acțiune se solicită plata unor drepturi salariale, așa încât părți în proces nu pot fi decât reclamanții și instituția care este angajatorul acestora;
- MFP nu se află în raporturi juridice de muncă cu reclamanții, nu este angajatorul acestora și nu are nici calitatea de ordonator de credite în ce-i privește;
- ca atare, nu are calitate procesuală pasivă în speța de față.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea va admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, cât privește recursul MFP trebuie arătat că în mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea acestui recurent-pârât la plata drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză sub aspectul achitării despăgubirilor constând din drepturi salariale cuvenite intimaților-reclamanți, deoarece nu se află și nu s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu aceștia, neavând nici în trecut și nici în prezent calitatea de angajator ori de ordonator principal de credite.
Prezentul proces face parte din categoria conflictelor de muncă astfel cum acestea sunt definite de art. 248 din Codul Muncii. Or, părți în asemenea litigii nu pot fi decât cele la care se referă art. 282 din același cod, MFP neînscriindu-se în nici una dintre categoriile respective de persoane, tocmai pentru că nu este parte în vreun raport juridic de muncă cu intimații-reclamanți.
C mult, MFP putea fi obligat să ia măsurile necesare alocării fondurilor necesare pentru efectuarea plății sumelor de bani pretinse de autorii acțiunii, dar nu putea fi îndatorat să achite în mod direct despăgubiri cu caracter salarial.
Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi admis și se va modifica în parte sentința atacată, în sensul admiterii, în baza art. 136-137. proced. civ. a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și respingerii ca atare a acțiunii față de acest pârât.
Pe de altă parte, criticile exprimate prin motivele de recurs redactate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă sunt nefondate și vor fi înlăturate ca atare.
Primul motiv al acestui recurs nu este întemeiat, Tribunalul procedând legal atunci când a dispus actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești acordate prin hotărâre.
Ținând seama de faptul că prin acțiune s-a solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata unor drepturi salariale, în speță sunt întrutotul aplicabile disp. art. 154-156 din Codul Muncii, și mai ales cele ale art. 161 alin. ultim din același act normativ, potrivit cu care neachitarea salariului dă dreptul angajatului să solicite daune interese pentru repararea pagubei ce i-a fost pricinuită în acest mod. Or, doar prin actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani cuvenite intimaților-reclamanți cu titlu de drepturi salariale restante, se asigură realizarea exactă și întocmai a obligației în discuție, conform principiului prevăzut de art. 1073.civ. principiu care se aplică și în speța de față dat fiind caracterul de drept comun al dreptului civil față de ramura dreptului muncii.
Este adevărat că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că el nu poate fi obligat la actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani datorate intimaților-reclamanți, câtă vreme există un text legal ce permite o astfel de măsură, fără a crea o situație de favoare pentru debitorii care au calitatea de instituții bugetare. Fără îndoială că la momentul punerii în executare a hotărârii recurate, Ministerul Public va fi în posesia fondurilor bănești necesare achitării sumelor de bani cuvenite intimaților-reclamanți, fonduri pe care le va obține în urma unei operațiuni de rectificare bugetară.
Oricum, inexistența unor alte surse de finanțare nu putea conduce la respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fiind o problemă care nu ține de legalitatea și temeinicia sentinței atacate, ci de faza punerii în executare a acesteia.
Și cel de-al doilea motiv de recurs apare ca neîntemeiat, ținând seama de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România în conformitate cu prevederile art. 329. proced. civ.
În dispozitivul acesteia se arată că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
În același timp, în considerentele aceleiași decizii, printre altele, se menționează expres că "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]".
După cum se observă, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în redactarea motivării deciziei folosește sintagma "în continuare", pentru a sublinia că drepturile bănești precum cele acordate prin sentința recurată (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară), se cuvin celor îndreptățiți și în continuare ori pentru viitor, respectiv după data pronunțării hotărârilor judecătorești date în această materie, până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți ori al abrogării, cu respectarea normelor constituționale și legale, a textului ce constituie temeiul acordării drepturilor respective.
Așa fiind, în mod just, prin hotărârea recurată s-a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În sfârșit, nici cel de-al treilea motiv de recurs al Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi primit. Dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată în cursul judecății în fond este legală și temeinică, în speță nefiind întrunite cerințele impuse prin disp. art. 60 alin. 1.proc.civ.
Din acest punct de vedere, trebuie relevat faptul că acțiunea principală a avut caracterul unei acțiuni în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție. Or, cererea introdusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție contra Ministerului Finanțelor Publice are un cu totul alt obiect, vizând obligarea chematului în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. Aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unui obligații de "a face), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri a reclamanților, motiv pentru care nu putea fi primită.
Așa cum s-a arătat anterior, Ministerul Finanțelor Publice putea fi obligat, cel mult, să ia măsurile necesare alocării fondurilor financiare pentru plata despăgubirilor pretinse, date fiind și atribuțiile ce revin acestuia potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimații-persoane fizice, G, împotriva sentinței civile nr. 2237/11.06.2008 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, contra aceleiași hotărâri.
Modifică în parte sentința atacată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respinge ca atare acțiunea față de acesta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./03.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
