Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 341/R-CM
Ședința publică din 25 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții, și și de pârâta, împotriva sentinței civile nr.881/CM din data de 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenții-reclamanți, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.57 din data de 27.02.2009, emisă de Baroul Argeș -cabinet individual și avocat, pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, depune la dosar trei hotărâri judecătorești, în extras, ca practică judiciară.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, depune la dosar un set de acte.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței Tribunalului Argeș, în sensul eliminării din dispozitiv a referirii la adresele nr.830 și 831/2008, fără cheltuieli de judecată. Arată că, față de aceste adrese, recurenții-reclamanți au fost prejudiciați cu suma de 3000 lei și că respectivele adrese nu au fost puse în discuția părților la instanța de fond. Mai mult, acestea nu pot avea relevanță în cauză, față de prevederile contractului colectiv de muncă, reprezentând niște note interne, care nu sunt semnate de directorul unității.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, solicită respingerea recursului reclamanților, ca nefondat. Arată că art.168 din CCM, depus la dosar în extras, prevede că salariații vor beneficia de un salariu mediu de bază al, cu ocazia sărbătorilor de Paște și Precizează că acest salariu mediu de bază reprezintă suma salariilor de bază medii tarifare, fără sporuri și adăugiri, împărțită la numărul de salariați, pe o anume perioadă de timp. Reclamanții solicită a fi avut în vedere salariul mediu brut, care reprezintă suma salariilor brute împărțită la numărul de salariați. În această situație, automat salariul mediu de bază va fi mai mic decât salariul mediu brut. Mai arată că între sindicat și unitate se negocia valoarea concretă a primelor și care sunt beneficiarii, iar criteriul de referință al pornirii negocierilor era salariul de bază mediu. În ceea ce privește adresele nr.830 și 831/2008, acestea sunt semnate de Compartimentul Resurse Umane și nimeni nu a susținutcă acestea nu ar fi conforme cu adevărul, în această situație existând o procedură penală. Mai arată că aceste adrese au purtat numere de înregistrare diferite, la nivel de țară, iar în întâmpinare nu se face vorbire despre ele, dar au fost depuse la dosar ca acte probatorii. Solicită admiterea recursului pârâtei, casarea sentinței Tribunalului Argeș și, pe fond, respingerea acțiunii. Apreciază că, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit."e" din Codul Muncii, acțiunea reclamanților era prescrisă, având în vedere termenul de șase luni. Arată că, potrivit art.9 și 10 din CCM, se stabilește că pentru soluționarea aventualelor probleme, părțile convin constituirea unor comisii paritare, iar cu această ocazie s-a stabilit că nu numai în anul 2003, ci și ulterior drepturile respective au fost introduse în salariul inițial de bază. Precizează că în notele nr.1453/2003 și nr.1154/2003 se stipulează că prin actul adițional la CCM nr.1602/2003 se modifică prevederile art.168 alin.1, prin introducerea suplimentărilor salariale în salariul de bază.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, solicită respingerea recursului pârâtei. Arată că din salariul mediu sau salariul mediu brut se scade impozitul, CAS și CASS, iar salariul mediu net este suma pe care o încasează efectiv salariatul. Apreciază că notele nr.830 și 831/2008 nu pot fi luate în calcul. Arată că, dacă drepturile respective ar fi fost incluse în salariu încă din anul 2003, ar fi trebuit ca acest lucru să rezulte din carnetele de muncă ale reclamanților, iar în această situație ar fi trebuit eliminat din CCM art.168. În ceea ce privește excepția prescripției acțiunii, arată că este vorba de drepturi salariale, iar acțiunea nu este prescrisă. Mai arată că actele încheiate între părți nu retroactivează, astfel încât comisia paritară constituită în anul 2008 nu putea dispune cu privire la drepturile cuvenite pentru perioada 2003-2008.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.05.2008, reclamanții, I și au chemat în judecată pe pârâta A, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paște și C pentru perioada 2005 - 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, dobânda legală potrivit nr.OG9/2000 pentru drepturile salariale neacordate, de la nașterea dreptului și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamanții au mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că după intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paște (art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea" contractului colectiv de muncă, după negocierile purtate anual, textul art.168 din contractul colectiv de muncă fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea contractului colectiv de muncă a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
S-a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, considerându-se că "ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile i mai ales beneficiarii.
La data de 25 septembrie 2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, fiind respinsă, cu motivarea că potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de, încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
.e) a art.283 alin.1 din Codul Muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c) a aceluiași text legal.
La data de 25.09.2008 apărătorul pârâtei a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților pentru suplimentările salariale ce li s-ar cuveni acestora pentru Paștele anului 2005, având în vedere data formulării acțiunii, respectiv 12.05.2008.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.881/CM din 29 septembrie 2008, a dmis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru suplimentările salariale corespunzătoare 2005.
A admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008 emise de către pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada 12.05.2005 - decembrie 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective.
A respins cererea reclamanților privind acordarea dobânzii legale și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, în temeiul art.137 alin.2 Cod procedură civilă, instanța de fond a reunit excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților pentru suplimentările salariale pentru Paștele anului 2005, reținând că acțiunea a fost depusă de aceștia la data de 12.05.2008.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "reptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege". Teza Iap rimului alineat al art.3 din același act normativ stabilește termenul general de prescripție, care este de 3 ani. Coroborând cele două texte legale sus menționate și văzând data formulării acțiunii de către reclamanți, respectiv 12.05.2008, tribunalul a apreciat că excepția invocată de către pârâtă este întemeiată, respingând ca prescrisă solicitarea reclamanților de acordare a suplimentărilor salariale ce li s-ar cuveni pentru Paștele anului 2005.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au fost salariați ai societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2005-2007 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168".
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens se poate observa că în procesul-verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit în cadrul, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul s-a constatat că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori".
Tribunalul nu a putut analiza acest înscris care, deși s-a susținut că a fost depus la dosar în anexa 5, nu există totuși în setul de acte ce a însoțit întâmpinarea.
La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul Muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, tribunalul a constatat faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Prin urmare, s-a constatat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrierii dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în contractul colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
S-a reținut astfel că în lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu se poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art.287 Codul Muncii.
Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul Muncii și cu cele ale art.969 Cod civil, tribunalul a constatat că reclamanților li se cuvin drepturile salariale suplimentare neacordate de către pârâtă cu ocazia sărbătorilor de Paște și
Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 din Codul Muncii.
În privința solicitării reclamanților a dobânzii legale prevăzută de nr.OG9/2000, tribunalul a apreciat că nu este întemeiată, întrucât acestora urmează a li repara prejudiciul produs prin neplata la termen a suplimentărilor salariale prin actualizarea drepturilor cuvenite cu indicele de inflație. A se acorda reclamanților și dobânda solicitată ar echivala cu o dublă reparare a acestui prejudiciu, ajungându-se în final la o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, reclamanții și pârâta.
Prin recursul lor reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că raportarea drepturilor salariale la adresele nr.830 și nr.831/2008 este greșită, deoarece aceste adrese menționează salarii în cuantum mai mic decât adresele emise an de an și comunicate de către pârâtă în teritoriu.
S-a arătat că majoritatea hotărârilor pronunțate de tribunal nu fac referire la adresele nr.830 și nr.831/2008.
S-a mai arătat că aceste adrese nu sunt credibile deoarece nu sunt semnate de directorul general al pârâtei și de partenerii sociali, așa cum prevede contractul colectiv de muncă, aceste adrese sunt simple comunicări între compartimentele funcționale ale pârâtei și nu pot retroactiva pentru perioada anterioară, astfel că, singurele sume ce trebuie avute în vedere sunt cele menționate în adresele semnate de conducerea pârâtei și partenerii sociali și emise pentru fiecare an.
Prin recursul său, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate arătând următoarele:
1. Sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamanți rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
2. Promovarea acțiunii de către reclamanți este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nici o acțiune în acest sens.
Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamanți nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, aceștia nu pot face dovada calității de titulari ai dreptului pretins.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamanți au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat.
4. În mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional cel existent, iar în anii 2006 și 2007 a fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.
Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în sensul că, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Recursul reclamanților este fondat, iar recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Recursul reclamanților este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată tribunalul a dispus plata drepturilor salariale suplimentare neacordate, aferente anilor 2004-2007, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008, lăsând la o parte adresele semnate de conducerea pârâtei și de către conducerea, emise an de an și aflate la dosarul cauzei.
Dacă în ceea ce privește adresele luate în seamă de tribunal nu s-au respectat dispozițiile art.167 Cod procedură civilă, nefiind discutate în contradictoriu de către părți, adresele emise an de an și semnate de către conducerea societății pârâte și de reprezentanții sindicatului, potrivit contractului colectiv de muncă, au fost administrate legal în cauză, potrivit art.167 Cod procedură civilă, în sensul dezbaterii lor contradictorii, dându-se posibilitatea administrării și dovezilor contrare, ca expresie a asigurării dreptului de apărare al părților.
Mai mult, adresele nr.830 și 831/2008, luate în seamă de tribunal la pronunțarea sentinței recurate nu pot face dovada contrară celor menționate în adresele emise an de an, semnate atât de conducerea societății pârâte cât și de conducerea sindicatului și aflate la dosarul cauzei.
Prin raportarea drepturilor salariale neacordate pentru perioada 2004-2007 la adresele emise ulterior acestei perioade s-a ajuns la prejudicierea intereselor reclamanților, în condițiile în care salariul mediu brut menționat în aceste adrese este net inferior celui menționat în adresele administrate în cauză cu respectarea art.167 Cod procedură civilă, adrese aflate la dosarul instanței de fond și care sunt semnate atât de conducerea societății pârâte cât și de reprezentanții sindicatului.
Examinând sentința sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există alte cauze de casare sau modificare a sentinței.
În consecință, Curtea, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamanților și va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătura din dispozitivul sentinței recurate mențiunea privind raportarea drepturilor salariale la adresele nr.830 și nr.831 din anul 2008, emise de către pârâtă, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, se constată că potrivit art.283 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul Muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamanților atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.
Pe de altă parte, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru angajați "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, ceea ce înseamnă că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor respective.
Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind fost salariat al pârâtei și deci parte în contractul colectiv de muncă, putea formula acțiune împotriva societății pârâte.
Dreptul la primele de C și de Paște s-a născut astfel pentru reclamanți odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.
De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.
C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.
Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.
Astfel de mențiuni nu apar însă în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse contractului colectiv de muncă își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.
Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamanților de beneficiari ai acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamanților, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.881/CM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că înlătură din dispozitiv mențiunea privind raportarea drepturilor salariale la adresele nr.830 și nr.831 din anul 2008, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâta, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./02.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
