Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 369/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 369
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1, Bd. - -- House nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr. 1645 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în Târgoviște, G-ral,. 33,.A,.1,.7, județul D, domiciliat în M,-, județul D, domiciliată în M,-, -.10, județul D, G domiciliat în M,-, județul D, Negre domiciliat în comuna, sat de, nr. 237, județul D și domiciliat în Târgoviște, Dr. nr. 1, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii din 24.02.2009, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus completare la motivele de recurs din partea recurentei.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup, având cuvântul invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și să se constate că Tribunalul București este competent să soluționeze pricina, față de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 prin care se stipulează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre soluționare la Tribunalul București. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamanții, G, și au solicitat obligarea pârâtei SC SA la plata sumelor reprezentând drepturilor bănești cuvenite și neacordate, actualizate în raport cu rata inflației, prevăzute de art.168 alin.1 din, pe perioada 2005-2007.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai pârâtei la de petrol M, Sucursala Târgoviște, iar pe perioada derulării raporturilor juridice de muncă, pârâta a încălcat prevederile CCM în sensul că nu le-a acordat suplimentările salariale de Paști și
În drept, au fost invocate prevederile art.166 din Codul muncii și art. 168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății, renegociat și reediat în anii 2004, 2005, 2006, 2007.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1645 din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis cererea formulată de reclamanții, G, Negre, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a suplimentărilor salariale de C și de Paște pe perioada decembrie 2005 - decembrie 2007, egale cu câte un salariu de bază mediu pe, actualizate la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat drepturi salariale restante, cuvenite și neacordate pe perioada 2005-2007, actualizate cu indicele de creștere a prețurilor, drepturi prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Potrivit art. 168 alin.1 din, înregistrat la Direcția și Solidarității Sociale B la 23.05.2000 salariații urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, valorile concrete, modalitățile de acordare, criteriile și beneficiarii urmând să fie negociate cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment.
În alineatul 2 al articolului 168 din renegociat în anul 2003 s-a prevăzut că suplimentările de la alin.1 "vor fi introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității negociate cu, articol modificat ulterior prin acte adiționale, în anul 2005, în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1 "au fost introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat.
A apreciat instanța de fond că asupra aspectului introducerii în salariul de bază al fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și de C în anul 2003, nu pot exista controverse față de claritatea prevederilor art.168 alin.2 din modificat, text convenit de către reprezentanții și SC SA.
Totodată, a apreciat instanța de fond că această concluzie nu rezultă din folosirea la timpul trecut a verbului " au fost introduse", dimpotrivă, întărește convingerea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paște și Caa vut loc doar în anul 2003.
S-a mai reținut de instanța de fond că interpretarea voinței părților referitoare la art.168 din adoptată de Comisia Paritară, constituie de fapt o modificare cu efecte retroactive a legii părților, respectiv a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Această modalitate este contrară prevederilor titlului 7 din Codul muncii referitor la contractele colective de muncă și în principal prevederilor art.244 din Codul muncii, care stabilesc că părțile pot modifica clauzele contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori convin acest lucru.
Modificarea la care face referire art.244 din Codul muncii urmează să producă efecte pentru viitor, concluzie care rezultă din aplicarea principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art.1 din Codul civil, precum și din dispozițiile art. 236 alin.4 din Codul muncii în raport de care contratele colective de muncă încheiate cu respectarea condițiilor legale constituie legea părților.
Tribunalul a mai apreciat că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, în conformitate cu prevederile art.287 Codul muncii nu a făcut dovada acordării suplimentărilor salariale de C și de Paște în conformitate cu prevederile art.168 alin. 1 din Codul muncii, că nu a depus la dosar state de plată, decizii interne privind acordarea acestor drepturi sau orice alte documente din care să rezulte introducerea acestor suplimentări în salariile angajaților.
În ceea ce privește calculul drepturilor cuvenite reclamanților, tribunalul a apreciat că trebuie avute în vedere salariile medii de bază astfel cum acestea au fost comunicate de către pârâtă prin adresa nr. 831/05.02.2008, deoarece prevederile Contractului Colectiv de Muncă se referă în art.168 alin.1 la o suplimentare a drepturilor salariale de C și de Paște în cuantum de unsalariu mediu de bazăpe SNP și nu la un salariu mediu brut.
Atât salariul de bază cât și cel brut sunt venituri brute, însă deosebirea dintre acestea este aceea că salariul brut mai cuprinde și eventualele sporuri adăugate salariului negociat, adică celui numit de " bază", fără sporuri.
Pentru cele ce preced, tribunalul a apreciat îndeplinite prevederile art. 154 alin.1 din Codul muncii potrivit cărora salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și ale articolului 161 alin. 1 din Codul muncii în raport de care salariul se plătește în bani la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, motive pentru care a admis acțiunea după cum s-a arătat mai.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA-Membru Grup, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea fără să observe că aceasta este prematură, deoarece în conformitate cu art. 168 alin. 1 Teza finală din plata primelor de sărbători era subsecventă negocierilor dintre Patronat și Sindicate care trebuia să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecărei sărbători.
Aceste negocieri nu au avut loc nici până în prezent și ca urmare nu se poate stabili valoarea concretă, modalitățile de acordare, criteriile și condițiile în care aceste prime urmează a fi plătite reclamanților.
Instanța de fond a greșit și atunci când a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, în speță sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, izvorul acestor drepturi salariale fiind contractul colectiv de muncă.
recurenta că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, fapt consemnat și constatat atât în cât și în Nota comisiei paritare, astfel că pretențiile reclamanților sunt nejustificate.
În oricare din situațiile invocate, modalitatea de calcul invocată de către reclamanți este greșită cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate, deoarece art.168 CCM prevede că primele reprezintă câte un salariu de bază mediu pe unitate.
.Prin completarea motivelor de recurs, pârâta invocă excepția de necompetență teritoriala a Tribunalului Dâmbovița în ceea ce privește soluționarea cauzei în primă instanță.
In susținerea acestui motiv de ordine publică pârâta arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999, în raport cu care ~ cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Mai susține recurenta că dispozițiile art 72 din Legea nr.168/1999 nu au fost modificate prin dispozițiile art 284 din Codul muncii.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Curtea analizand cu prioritate motivul de ordine publică invocat de pârâtă constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr.53/2003, respectiv a noului Cod al, prin cap II art 284 - competența materială și teritorială- a căpătat o nouă reglementare, în sensul că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, ca și competența materială, iar alin.2 al art.284 stabileste și competența teritorială printr-o normă juridică imperativă, în sensul că -cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința,ori după caz, sediul.-
Ca atare, față de modificarea intervenită prin art 284 alin 2 din Codul muncii, act normativ adoptat ulterior Legii nr.168/1999, competența teritorială privind soluționarea conflictelor de muncă este una absolută și aparține instanțelor judecătorești de la domiciliul sau reședința reclamantului, motiv pentru care recursul pârâtei din acest punct de vedere este nefondat.
Prin invocarea excepției de prematuritate în primul motiv de recurs pârâta își invocă, de fapt propria culpă, deoarece chiar dacă prin art. 168 alin. 1 teza 2 din CCM se stabilește că anterior fiecărei sărbători cu minim 15 zile vor avea loc negocieri cu sindicatul în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor, împrejurarea că aceste negocieri nu au avut loc nu este imputabilă reclamantului ci recurentei care avea obligația conform contractului, să inițieze și finalizeze aceste negocieri.
Cu toate acestea, inexistența acestor negocieri nu presupune inexistența dreptului la plata suplimentărilor salariale cuvenite de Paște și C și al căror cuantum este deja determinat de disp. art.168 alin.1 teza 1 din CCM ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate.
Mai reține Curtea că instanța de fond a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art. 283.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
A mai pretins recurenta că pretențiile reclamanților sunt total nejustificate deoarece drepturile salariale solicitate au fost deja achitate prin includerea acestor prime în salariul de bază începând cu anul 2003, situație constatată de altfel și de către Comisia Paritară.
Sub același aspect recurenta arată că, oricum modalitatea de calcul a reclamanților este greșită, cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate și nu la salariul de bază mediu pe unitate, așa cum se prevede prin art.168 alin.1 CCM.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit în cauză și necontrazis de recurentă cu actele depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamanților, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de
prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Tot lipsită de fundament este și susținerea recurentei că instanța de fond ar fi calculat drepturile reclamanților raportându-se la salariul mediu brut pe unitate, deoarece au fost avut în vedere disp. art 168 CCM, calculul drepturilor reclamanților fiind făcut în raport cu salariul de bază mediu pe unitate, situație care a și dus la admiterea acțiunii.
Așa fiind Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă ca atare, menținând în totalitate sentința primei instanțe care este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița invocată de recurenta-pârâtă SC Grup.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, Bd. - -- House nr. 4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1645 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în Târgoviște, str.G-ral,. 33,.A,.1,.7, județul D, domiciliat în M,-, județul D, domiciliată în M,-, -.10, județul D, G, domiciliat în M,-, județul D, Negre, domiciliat în comuna, sat de, nr. 237, județul D și, domiciliat în Târgoviște, Dr. nr. 1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
--- - - - -- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./05.03.2009
dosar fond - - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
