Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 370/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 370

Ședința publică din data de 24 februarie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1, Bd. - -- House nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr. 1907 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, G, -, - și, toți prin Cabinet Avocatură, cu domiciliul ales în M,-, -. 10, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii din 24.02.2009, lipsind intimații-reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus completare la motivele de recurs din partea recurentei.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup, având cuvântul invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și să se constate că Tribunalul București este competent să soluționeze pricina, față de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 prin care se stipulează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre soluționare la Tribunalul București. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Reclamanții, G, G, G, -, - și, au solicitat obligarea pârâtei SC SA la plata sumei de 6202 lei pentru fiecare reclamant ce reprezintă drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate de pârâtă pe perioada 2005-2007 și reactualizate conform indicelui de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, iar pe perioada derulării raporturilor juridice de muncă, pârâta a încălcat prevederile CCM în sensul că nu le-au acordat suplimentările salariale de Paște și C, conform art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 166 din Codul muncii și art.168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că începând cu anul 2003 reprezentanții societății și cei ai au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și de Paște să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, că operațiunea includerii acestor drepturi în salarii nu a avut o aplicabilitate limitată, continuând să producă efecte și în anii următori, textul art.168 din CCM, fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare, că pentru a se evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, Comisia Paritară a adoptat la 18.06.2007 decizia nr. 3793/2007 prin care s-a confirmat faptul că părțile au înțeles ca începând cu anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la art.168 alin.1 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, iar începând cu anul 2004 articolul 168 alin.1 a rămas fără obiect deoarece primele erau parte a salariului de bază ca întreg.

În ceea ce privește modalitate de calcul invocată în susținerea acțiunii s-a arătat de către pârâtă că este greșită atâta timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate și nu la salariul de bază mediu ale cărui valori la nivelul anilor 2004-2007 au fost diferite față de valorile prezentate de către reclamant, fiind stabilite prin adresa 2022/04.09.2007, iar promovarea acțiunii este prematură deoarece dreptul de a formula acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1907 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să achite reclamanților drepturile salariale suplimentare reprezentând prime de Paști și C pe perioada 08.07.2005-31.12.2007, actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, până la data plății efective calculate conform art. 168(1).

Totodată, s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Referitor la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, aceasta a fost respinsă întrucât chiar pârâta a susținut prin întâmpinare că drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant au fost achitate acestuia, prin includerea lor în salariul de bază, astfel că nu se mai poate pune problema prematurității introducerii cererii de chemare în judecată în această situație.

Pe de altă parte, câtă vreme pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în mod evident aceasta nu dorește să negocieze cuantumul suplimentării drepturilor salariale, conform art. 168 alin.1 teza II din Contractul colectiv de muncă, neputându-și invoca propria culpă în ceea cemprivește nerespectarea prevederilor acestui articol din Contractul colectiv de muncă în lipsa existenței unor negocieri cu.

Pe fondul, cauzei, instanța a constatat că reclamanții sunt salariații societății pârâte pe perioada menționată în acțiune, potrivit carnetelor de muncă ale acestora, iar conform art. 168 alin.1 din CCM pe 2004 salariații SNP SA urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, în alin.2 făcându-se precizarea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.

În CCM 2005, art. 168 alin.2 a fost modificat în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, menținându-se prevederile alin.1.

Cât privește adresa nr. 3793/2007 a Comisiei Paritare, invocată în întâmpinare de către pârâtă, aceasta nu poate fi luată în considerare, nefiind menționată calitatea persoanelor semnatare, aceea de reprezentanți legali ai părților, precum și mandatul necesar pentru întocmirea respectivei adrese.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA-Membru Grup, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea fără să observe că aceasta este prematură, deoarece în conformitate cu art. 168 alin. 1 Teza finală din plata primelor de sărbători era subsecventă negocierilor dintre Patronat și Sindicate care trebuia să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecărei sărbători.

Aceste negocieri nu au avut loc nici până în prezent și ca urmare nu se poate stabili valoarea concretă, modalitățile de acordare, criteriile și condițiile în care aceste prime urmează a fi plătite reclamanților.

Instanța de fond a greșit și atunci când a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, în speță sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, izvorul acestor drepturi salariale fiind contractul colectiv de muncă.

recurenta că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, fapt consemnat și constatat atât în cât și în Nota comisiei paritare, astfel că pretențiile reclamanților sunt nejustificate.

În oricare din situațiile invocate, modalitatea de calcul invocată de către reclamanți este greșită cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate, deoarece art.168 CCM prevede că primele reprezintă câte un salariu de bază mediu pe unitate.

Prin completarea motivelor de recurs, pârâta invocă excepția de necompetență teritoriala a Tribunalului Dâmbovița în ceea ce privește soluționarea cauzei în primă instanță.

În susținerea acestui motiv de ordine publică pârâta arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999, în raport cu care cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Mai susține recurenta că dispozițiile art 72 din Legea nr.168/1999 nu au fost modificate prin dispozițiile art 284 din Codul muncii.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Curtea analizand cu prioritate motivul de ordine publică invocat de pârâtă constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.53/2003, respectiv a noului Cod al, prin cap II art 284 - competența materială și teritorială - a căpătat o nouă reglementare, în sensul că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, ca și competența materială, iar alin.2 al art.284 stabileste și competența teritorială prin o normă juridică imperativă, în sensul că " cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința,ori după caz, sediul ".

Ca atare, față de modificarea intervenită prin art 284 alin 2 din Codul muncii, act normativ adoptat ulterior Legii nr.168/1999, competența teritorială privind soluționarea conflictelor de muncă este una absolută și aparține instanțelor judecătorești de la domiciliul sau reședința reclamantului, motiv pentru care recursul pârâtei din acest punct de vedere este nefondat.

Prin invocarea excepției de prematuritate în primul motiv de recurs pârâta își invocă, de fapt propria culpă, deoarece chiar dacă prin art. 168 alin. 1 teza 2 din CCM se stabilește că anterior fiecărei sărbători cu minim 15 zile vor avea loc negocieri cu sindicatul în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor, împrejurarea că aceste negocieri nu au avut loc nu este imputabilă reclamanților ci recurentei care avea obligația conform contractului, să inițieze și finalizeze aceste negocieri.

Cu toate acestea, inexistența acestor negocieri nu presupune inexistența dreptului la plata suplimentărilor salariale cuvenite de Paște și C și al căror cuantum este deja determinat de disp. art.168 alin.1 teza 1 din CCM ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate.

Mai reține Curtea că instanța de fond a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art. 283.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.

A mai pretins recurenta că pretențiile reclamanților sunt total nejustificate deoarece drepturile salariale solicitate au fost deja achitate prin includerea acestor prime în salariul de bază începând cu anul 2003, situație constatată de altfel și de către Comisia Paritară.

Sub același aspect recurenta arată că, oricum modalitatea de calcul a reclamanților este greșită, cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate și nu la salariul de bază mediu pe unitate, așa cum se prevede prin art.168 alin.1 CCM.

Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit în cauză și necontrazis de recurentă cu actele depuse la dosar.

În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamanților, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de

prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.

Tot lipsită de fundament este și susținerea recurentei că instanța de fond ar fi calculat drepturile reclamanților raportându-se la salariul mediu brut pe unitate, deoarece au fost avute în vedere disp. art 168 CCM, calculul drepturilor reclamanților fiind făcut în raport cu salariul de bază mediu pe unitate, situație care a și dus la admiterea acțiunii.

Așa fiind Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă ca atare, menținând în totalitate sentința primei instanțe care este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița invocată de recurenta-pârâtă SC SA-Membru Grup.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1, Bd. - -- House nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr. 1907 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, G, -, - și, toți prin Cabinet Avocatură, cu domiciliul ales în M,-, -. 10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

--- - - - -- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

2 ex./12.03.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 370/2009. Curtea de Apel Ploiesti