Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3708/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3708
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
************************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtă SC SA, împotriva sentinței nr. 7650 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâta SC SA, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 7650 de la 9 decembrie 2008 respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâtă.
A admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SA
A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând contravaloarea salariilor medii nete pe unitate cuvenite si neacordate la data încetării contractului individual de muncă al reclamantei, conform art.50 alin.1 din CCM valabil la data concedierii, pentru perioada lucrata 25.11.2005-31.03.2007 suma ce va fi reactualizata la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă al reclamantei 31.03.2007, sume actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, întrucât in cauză este aplicabil termenul special de prescripție de 6 luni, si nu termenul general de 3 ani.
Reclamanta a fost concediată în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din anul 2008.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de pârâtă în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul pârâtei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2007 "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.
S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007, la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere "
Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că, "dacă există reglementări mai favorabile, se aplică și acestea".
În raport de prevederile art.38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2007.
Pârâta nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat reclamantei salariile medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus și dispozițiile legale invocate, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând contravaloarea salariilor medii nete pe unitate cuvenite și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă și a diferenței de indemnizație de concediere, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA -MEMBRU GRUP criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de a doua critică a recursului vizează fondul cauzei și se arată că instanța a dat interpretare greșită art. 50 din CCM și acordurilor sociale și nu a înțeles exact situația reală a acordării indemnizațiilor de concediere.
Că, prin hotărârea pronunțată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori dreptului bănesc numit "indemnizație de concediere", cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale și care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).
Precizează că prin admiterea cererii, instanța de fond ignorat convenția părților CCM trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus față de voința părților, exprimată în mod clar și fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere.
Susține că prin Sociale încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 și 09.01.2007, semnate și recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: ". Plata unei indemnizații de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă și - stabilirea unor tranșe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizația de concediere".
Recursul este fondat.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea pe fond. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtă SC SA, împotriva sentinței nr. 7650din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea pe fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
23.06.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Ligia Epure, Doina Vișan
