Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 376/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cod operator 2928
Secțiade litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 376
Ședința publică din data de 5 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta C România SRL împotriva sentinței civile nr. 2507 pronunțată la data de 29 noiembrie 2007 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul registratură al instanței reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare la care a anexat decizia nr. 1178R/2006 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 1523/C/2006.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar copia actului adițional nr. 25/5.05.2006.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. În subsidiar a solicitat instanței să aibă în vedere actul adițional depus din care rezultă că începând cu 1 aprilie 2006 salariul negociat include și sporul vechime.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 9 iulie 2007 sun nr. 5235, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta C România SRL T solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 9.301,27 RON, indexată și reactualizată la data plății, cu titlu de spor de vechime în procent de 25% din salariul de bază, cuvenit și neachitat pentru munca depusă în perioada 10 iulie 2004 - 9 iulie 2007, să oblige pârâta la plata sporului de vechime cuvenit, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată că este salariată din 24 septembrie 1979, iar la pârâtă cu contract individual de muncă din 17 august 2000; că potrivit contractului individual de muncă la nivel de ramură, precum și a celui la nivel național era îndreptățită să beneficieze de un spor de vechime din salariul de bază, calculat lunar, iar potrivit art. 16 pct. 3 "munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferea salariatului vechime în muncă; că și art. 155 Codul muncii prevede dreptul la sporul de vechime."
Mai arată că la nivel de unitate nu există contract colectiv de muncă, iar contractul individual de muncă nu cuprinde nicio referire la sporul de vechime; că în mod nejustificat pârâta refuză plata acesteia.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Arată că salariul a fost stabilit prin negociere individuală între angajator și angajat, părțile convenind absorbția sporului de vechime în salariu; că în cuprinsul contractului individual de muncă, se face referire la salariul lunar și nu la salariul de bază, în condițiile în care, potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul reprezintă salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și orice alte adaosuri.
Mai arată că includerea sporului în salariu este confirmată și de un control ce s-a derulat în luna decembrie 2005 în cadrul pârâtei, finalizat cu procesul-verbal de control al Inspectoratului Teritorial d e Muncă T înregistrată sub nr. 15359/12.12.2005, organul de control constatând că sporul de vechime este inclus în salariul negociat; că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național care prevăd că în mod expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul de bază, precum și dispozițiile art. 50 alin. 6 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură; că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 2001 s-a prevăzut în art. 27.2 că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat, acest act purtând semnătura părților și având valoarea unui început de probă scrisă; că textul contractului colectiv de muncă invocat de reclamantă prevede numai limite minime și maxime.
În ipoteza în care se trece peste excepțiile invocate, a solicitat respingerea pretențiilor pentru acordarea în viitor a sporului de vechime, să aibă în vedere că sporul este reglementat de dispoziții convenționale cu aplicare limitată în timp.
Prin sentința civilă nr. 2507 pronunțată la 29 noiembrie 2007, instanța a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.047 lei, reprezentând contravaloare spor vechime cuvenit și neacordat reclamantei, aferent perioadei 10 iulie 2004 - 9 iulie 2007, precum și în continuare lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din analiza contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că părțile ar fi convenit la negocierea acestuia introducerea sporului de vechime în salariu de bază și că salariul a fost negociat fără spor de vechime, context în care devin aplicabile textele de lege evocate cuprinse în art. 40 alin. 3 lit. d Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2002 - 2006 coroborat cu art. 51 lin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și aparate și că la o vechime în muncă mai mare de 20 de ani, sporul de vechime este de 25%.
În privința cheltuielilor de judecată a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta recurentă C România SRL T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Invocă drept temei de modificare dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Arată că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată față de împrejurarea că la momentul negocierii și încheierii contractului individual de muncă, voința părților a fost clar exprimată în sensul absorbției sporului de vechime în salariu și neacordării acestuia în mod aparte; că dispozițiile art. 155 Codul muncii fac o distincție clară între conceptul de salariu de bază și conceptul de spor și că la pct. 4 din contractul individual de muncă se face referire la salariul lunar.
Mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 40 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național și de art. 51 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură; că în contractul colectiv de muncă sunt prevăzute doar limitele minime și maxime, determinarea sporului de vechime urmează a fi făcută efectiv prin negociere între angajat și angajator.
Se apreciază că în mod eronat instanța de fond a depus acordarea acestuia și pentru viitor în condițiile în care sporul are temei în dispoziții convenționale cu aplicabilitate limitativă în timp; că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă și nici asupra unor dovezi administrative care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,în acest sens fiind procesul-verbal de control al Inspectoratului Teritorial d e Muncă T nr. 15359/1212.2005 care în cuprinsul anexei nr. 1, pag. 7 menționează că în cadrul societății"sporul de vechime este inclus în salariul negociat"și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001 - 2003 care în cuprinsul art. 27.2 prevede în mod expres că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente; că regula generală, stabilită atât în Codul muncii, cât și de contractul colectiv de muncă, este că sporul de vechime nu se include în salariul de bază; că în contractul individual de muncă nu se prevede includerea sporului în salariul de bază; că procesul-verbal de control al Inspectoratului Teritorial d e Muncă T nr. 15359/12.12.2005 despre care face vorbire pârâta, nu poate fu luat în considerare deoarece se referă numai la anumiți angajați, iar în ce privește contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pe anii 2001 - 2003 nu a fost înregistrat la.S T așa cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. 1 și 3 din Legea nr. 130/1996.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă, instanța a apreciat în parte recursul întemeiat cu următoarea motivare:
In recurs, pârâta a depus la dosar actul adițional nr. 25 din 5 mai 2006, semnat de reclamantă, act adițional în care părțile au convenit în mod expres ca începând cu 1 aprilie 2006, salariul negociat include sporul de vechime.
Prin urmare, doar până la această dată instanța trebuia să analizeze dacă pretențiile reclamantei sunt întemeiate și dacă sporul de vechime a fost sau nu inclus în salariu, raportat la clauzele contractului individual de muncă și dispozițiile din contractele colective de muncă invocate.
In ce privește dreptul la spor de vechime până la data de 1 aprilie 2006, soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 litera c Codul Muncii și ale art. 11 alin. 1 litera c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Art. 238 alin. 2 Codul Muncii prevede că "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 din Codul muncii, " în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior".
Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, și anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001 - 2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării. Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada 14 iunie 2003-14 iunie 2006.
Deși art. 40 alin. 3 litera d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art. 51 alin. 1 litera d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină și utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime de 3-5 ani, spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani, spor de 15% pentru o vechime in muncă de 10-15ani, spor de 20% pentru o vechime in muncă de 15-20 de ani și un spor de 25% pentru o vechime in muncă de peste 20 de ani.
Ori, in cauză este aplicabil acest contract, conform art. 247 din Codul Muncii. Față de prevederile art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. 51 alin. 1 litera d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.
Procesul verbal de control al ITM T nr. 15959/12 decembrie 2005 depus la dosar după prima zi de înfățișare și care reține că "Sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat de societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel că nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art. 287 Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă revine angajatorului care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Având în vedere probele administrate în cauză, și anume: înscrisurile reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel național și de ramură, precum și raportul de expertiză judiciară, instanța apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptățită la aplicarea sporului de vechime pe perioada 14 mai 2003 - 14 iunie 2006, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. 3 litera d din Contractul colectiv de muncă la nivel național coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. 1 litera d din contractul colectiv de munca la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 și următoarele Codul Muncii.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a modifica în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 4238 lei reprezentând contravaloarea sporului de vechime cuvenit și neacordat reclamantei pe perioada 10 iulie 2004 - 1 aprilie 2006, respingând în rest pretențiile reclamantei.
Va menține dispozițiile sentinței recurate în partea privitoare la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive
în numele legii
decide:
Admite recursul declarat de către pârâta România SRL împotriva sentinței civile nr. 2507 pronunțată la 29 noiembrie 2007 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta -.
Modifică în parte sentința recurată menționată mai sus în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC România SRL
Obligă pârâta la plata sumei de 4.238 lei reprezentând contravaloarea spor vechime cuvenit și neacordat reclamantei, aferent perioadei 10.07.2004-1.04.2006.
Respinge în rest pretențiile reclamantei.
Menține dispozitivul sentinței recurate în partea privitoare la cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 5 martie 2008.
Președinte Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/9.04. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./9.04.2008
Prima instanță:
și - - judecători Tribunalul Timiș
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Maria Ana Biberea, Ioan
