Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 378/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 378
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții, G, G, C, P, V, I, C, N și pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței civile nr.6103/07.11.08, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, pune concluzii de admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar, iar cu privire la recursul declarat de recurenții reclamanți solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentinței civile nr.6103/07.11.08, pronunțată de Tribunalul Gorj s-a admis în parte acțiunea formulată de petentii .HG-, -, -,. G, împotriva intimatei -
A obligat intimata la plata catre petitionari a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamna - iarna in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an, cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007, și la plata contravalorii unei cantități de 4000 mc de gaze naturale pentru anii 2005, 2006 și 2007, sume actualizate la data plății efective.
S-a constatat nulă clauza art.176 din CCM al /2005, 2006, 2007.
A obligat intimata la plata către petenti a sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-au respins capetele de cerere privind plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea corectă a art.128 alin5, art.129 alin. 1,2,3, respectiv Anexa nr.3 bis și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale petentilor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere că etentii p. au fost salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestora.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract..
Potrivit disp.art. 243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Mai mult decât atât, neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura, așa încât urmează a fi admis acest capăt de cerere și obligată intimata la plata către petenți a drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pentru anii 2005, 2006, 2007.
Pe de altă parte, cererea privind diferența de salariu rezultată dintre drepturile primite și drepturile salariale neacordate conform art.128 alin. 5 și art.129 din CCM al, urmează să fie respinsă întrucât drepturile salariale au fost determinate avându-se în vedere dispozițiile sus menționate.
În ceea ce privește nulitatea art. 176 alin.1 din CCM al SC SA acesta prevede că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat.
otrivit art. 187 din CCM la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol și Gaze, valabil pe anii 2005- 2008 salariații agenților economici nominalizați în anexa nr.1 pct. B, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. Societatea ai cărei salariați sunt petenții face parte din unitățile menționate în anexă.
In coformitate cu dispozitiile art.178 din CCM, la nivel de ramura pe 2007 alin 1,Salariații agenților economicii, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale", iar alin 2 specifica ca "in condițiile in care prin actul adițional la CCM nu s-a convenit introducerea dreptului prevazut la alin.1, in salariul de baza, modalitatea concreta de acordare a acestuia va fi stabilita la nivelul agentului economic".
Deși aceste drepturi nu au fost prevăzute în CCM la nivel de unitate, ontractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Mai mult decat atat, potrivit disp. art. 243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, G, G, C, P, V, I, C N și pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
În motivele de recurs reclamanții susțin că au investit instanța cu o acțiune având trei capete de cerere, dintre care cel de al doilea referitor la drepturile salariale restante, cuvenite și neacordate pentru anii: 2005, 2006, 2007.
Învederează că acest capăt de cerere a fost soluționat pe excepție, deși consideră că trebuia judecat fondul cauzei, nefiind vorba despre excepția prevăzută de art. 283 lit. D din, astfel încât sentința apare ca netemeinică și nelegală, făcându-și aplicare dispozițiile art. 312 alin. 5.proc. civilă.
Astfel, conform art. 11 din coroborat cu art. 101 - 102 din la nivel național pe anii: 2007 - 2010, preluat din contractele anterioare, clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin actele normative ori prin contractele colective de muncă, prevedere ce se regăsește și în art. 8 alin. 3 Legea 130/1996.
În speță, prin faptul că angajatorul-intimat nu a respectat în privința salarizării, prevederile art. 128 art. 5, art.129 alin. 1,2,3 anexa 3 bis stabilind salarii sub nivelul prevederilor contractului colectiv de muncă, reclamanții susțin că au fost încălcate toate normele și principiile imperative ce guvernează raporturile de muncă.
În motivarea recursului, se arată că venitul solicitat de reclamanți are natura juridică a unei măsuri de protecție socială, art. 176 din contractul colectiv de muncă fiind plasat în capitolul "Protecție socială". În consecință, cererea se încadrează sub aspectul prescripției în ipoteza art. 283 lit. e din Codul Muncii, termenul de 6 luni curgând de la data la care salariatul, potrivit susținerilor sale, nu a încasat dreptul pretins, respectiv luna octombrie a fiecărui an.
Cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, recurenta susține că instanța de fond interpretat greșit dispozițiile din contractele colectiv de muncă.
În esență, susținerea recurentei-pârâte este aceea că adaosul pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, începând cu data de 01.03.1998, conform dispozițiilor din art. 176 alin 1 și art. 137 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 1997, la art. 168 alin. 3 s-a prevăzut introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă. În anul 1998, prevederea art. 168 alin. 3 cuprins mențiunea expresă în sensul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998.
Din anul 1999, sindicatul a renunțat la negocieri pe tema acordării distincte a suplimentării salariale din luna octombrie.
Drepturile din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii nu au fost îngrădite, iar drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității nu conțin clauze de nivel inferior celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, astfel că nu sunt încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996. dacă părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul unității nu au prevăzut ajutorul pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, nu înseamnă că le-au fost reduse drepturile.
În ceea ce privește acordarea diferențelor salariale, recurenta susține că acțiunea reclamanților nu este motivată în fapt și în drept și că prevederile art. 128 și 129 nu se pot aplica cumulativ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității clauzei art. 176 din contractul colectiv de muncă, recurenta susține că nu au fost prevăzute drepturi la nivel inferior celor prevăzute în contractul colectiv de muncă pe ramură, ci s-a prevăzut faptul că acest ajutor a fost compensat în anul 1997, astfel că nu s-au încălcat prevederile art. 8 pct. 3 din Legea nr. 130/1996.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Este întemeiată critica recurentei referitoare la faptul că cererea de chemare în judecată este nemotivată în ce privește capătul de cerere referitor la aplicarea art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă. Cererea de chemare în judecată este vag formulată, în sensul că nu este precizat obiectul concret al cererii. După enunțarea conținutului textelor art. 128 alin. 5 și art. 129, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu rezultată prin aplicare corectă a articolelor menționate. Nu au precizat reclamanții care anume drepturi susțin că nu le-au fost respectate, cele prevăzute de art. 128 alin. 5 lit. a sau b din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 129 din Codul d e procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
În cazul de față, pentru a soluționa cererea, instanța de fond trebuia să ceara reclamanților să precizeze în concret obiectul cererii în ceea ce privește stabilirea salariului de bază, pentru a putea apoi să soluționeze cererea. Stabilind în concret care este obiectul cererii, instanța de fond trebuia mai apoi să determine situația de fapt în concret, raportată și la textul convențional pe care se întemeia cererea. Aceasta deoarece art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă cuprinde reglementări diferite ale salariului de bază utilizat pentru stabilirea unor drepturi la lit. a și la lit.
Fără a avea concret stabilit cadrul procesual în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului acestei cereri, criticile recurentei fiind întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 129 din Codul d e procedură civilă, udecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Având de stabilit dacă salariul de bază al reclamanților a fost calculat potrivit dispozițiilor convenționale menționate la art. 128 și 129 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, instanța de fond trebuia să verifice în concret modul în care s-a stabilit, în intervalul de timp supus analizei, salariul de bază al fiecărui reclamant în parte.
Fără a pune în discuția părților administrarea de probe pentru stabilirea situației concrete, instanța de fond a considerat că drepturile salariale prevăzute la art. 128 și 129 din contractul colectiv de muncă nu au fost acordate salariaților reclamanți. Instanța de fond a motivat aceasta prin faptul că " intimata nu s-a apărat nici prin susțineri nici prin mijloace de probă".
Omisiunea de a depune la dosar probe în apărare nu constituie în sine un motiv suficient pentru admiterea unei cereri de chemare în judecată, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Codul d e procedură civilă, instanța avea obligația de a ordona administrarea de probe pentru stabilirea situației de fapt, respectiv pentru a determina modul în care s-a stabilit salariul de bază al fiecărui reclamant.
Pentru aceasta, trebuia să dispună administrarea probei cu înscrisuri, să solicite pârâtei să depună la dosar statele de plată și apoi să verifice dacă salariile de bază au fost corect stabilite. Numai în cazul în care angajatorul refuza să depună la dosar înscrisurile încuviințate ca probe, instanța avea posibilitatea să aplice sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.
De altfel, la dosar erau depuse extrase din carnetele de muncă ale reclamanților, existând astfel dovezi cu privire la salariul reclamanților în perioada respectivă.
Dacă aprecia că aceste dovezi sunt insuficiente pentru a stabili dacă salariul reclamanților au fost corect stabilit, instanța de fond trebuia să ordone administrarea de probe suplimentare.
Or, instanța de fond s-a mărginit să constate că pârâta "nu a făcut dovada, în condițiile în care sarcina probei îi revine potrivit art. 287 din Codul Muncii, a aplicării corecte a art. 128 alin. 5 și art. 129 alin. 1, 2 și 3 și anexa nr. 3 bis".
Fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu s-a cercetat fondul cauzei, precum și dispozițiile art. 312 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă, pentru asigurarea unei judecăți unitare, Curtea urmează să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare a aceeași instanță.
În rejudecare, instanța va dispune administrarea de probe pentru stabilirea modului în care s-a calculat salariul de bază al reclamanților și vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
IDE
Admite recursurile declarate de reclamanții, G, G, C, P, V, I, C, N și pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței civile nr.6103/07.11.08, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Caseaza sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. - -
Tehnored. 3 ex.//28.01.2010
Red./ /
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Florica Diaconescu, Elena Stan
