Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3927/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3927
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Marian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței nr. 6987/27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurenta pârâtă SC SA- GRUP, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru recurenta pârâta SC SA- GRUP, pune concluzii de admiterea recursului modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 6987/27 noiembrie 2008 Tribunalul Gorj, a admis in parte acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata B.
A fost obligată intimata la plata către petenta contravalorii a 2 salarii medii, nete pe unitate conform CCM si neacordate la desfacerea contractelor individuale de munca, precum si drepturile banești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data încetării contractului individual de munca, actualizate la data plații efective.
S-a respins cererea privind acordarea cotei la profit ca prematur introdusa.
S-a respins cererea privind plata sumei de 2500 lei ca nefondat.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petenta a fost concediata prin decizia 1147/21.11.2005 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat de altfel și de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2007 al, " la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minima de concediere ( in cazul petente )peste 15 ani - 5 salarii medii nete.
S-au menționat că valorile acordate efectiv au fost stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform adresei nr.313/25.01.2005(fila 9), începând cu data de 01.01.2005 în cadrul structurilor teritoriale conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, a fost aplicat cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care a fost luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate s-a stabilit pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care s-a majorat salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petenta însă a beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2005, respectiv 1400 lei, deoarece potrivit adresei SC. SA nr.13/25.01.2005, salariul mediu brut in cadrul SA a fost de 1400 lei iar decizia de concediere au fost emisa 21.11.2005.
Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părți,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007 " prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat potrivit art.139 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere au fost stabilite prin negociere cu. Așadar condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit.
După cum am arătat, mai sus, părțile nu au purtat negocieri cu privire la acest articol din contractul colectiv de muncă, acest capăt de cerere a fost respins ca prematur introdus. Cu privire la plata diferențelor de drepturi salariale, conform dispozițiilor art.129 alin. 5 și art.129 alin.1, 2 și 3 din la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 și 2007, instanța a considerat cererea nefondată, urmând a o respinge.
Astfel, drepturile salariale ale petenților au fost stabilite cu ocazia negocierilor și menționate în contractele individuale de muncă sau actele adiționale la acestea pe care petenții le-au semnat fiind de acord cu cuantumul acestora.
Totodată, petenții nu au solicitat anularea contractelor individuale de muncă cu privire la salariul de bază stabilit și nici nu mai pot solicita acest lucru conform dispozițiilor art.283 lit. d Codul Muncii întrucât nu mai sunt salariații intimatei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA- GRUP.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, învederând că invocarea prescripției dreptului la acțiune în temeiul dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii este eronată, deoarece sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii.
Nu a solicitat desființarea deciziei de concediere și acordarea drepturilor bănești la care are dreptul, conform reglementărilor din planul social și CCM.
Cu privire la prevederile planului social, intimata precizează că acesta nu cuprinde prevederi referitoare la acordarea indemnizației de concediere și nici în decizia de concediere nu sunt incluse asemenea precizări.
Dacă părțile semnatare ale CCM și planului social ar fi dorit ca aceste pachete să nu fie cumulate, aceasta s-ar fi putut realiza prin abrogarea art. 50 din CCM, fie prin inserarea în planul social sau a art. 50 din CCM a unui alineat referitor la necumularea celor două pachete financiare.
Ca urmare, rezultă că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul cumulării celor două pachete.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispozițiile art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispozițiile art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispozițiile art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge în totalitate cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă și va menține soluția asupra cotei de profit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței nr. 6987/27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Modifică sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea.
Menține soluția asupra cotei de profit.
Decizie irevocabilă.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
3 ex. /17.06.2009.
Jud. fond..
-.
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Tamara Carmen Bunoiu, Marian
