Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4202/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4202
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr.6949/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA și FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata pârât SC SA - MEMBRU GRUP, lipsind recurentul reclamant G și intimata pârâtă FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită instanței respingerea recursului reclamantului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 6949 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimata.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petentului și a inadmisibilității acțiunii invocate de intimații - Membru Grup, cu sediul în B, nr.239, sector 1 și Federația Sindicatelor Libere și Independente, cu sediul în P,-, etaj 7, județul
S-a admis excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profit.
S-a respins acțiunea cu precizările ulterioare formulată de petentul G, în contradictoriu cu intimații - Membru Grup și Federația Sindicatelor Libere și Independente, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de prima intimată, că este nefondată în condițiile în care cererea formulată de petent are drept obiect "suplimentări drepturi salariale", astfel încât se aplică termenul de prescripție de 3 ani de zile conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii.
Excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii, invocate de cei doi intimați, au fost respinse, de asemenea, ca nefondate, întrucât dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 136/1996, republicată, privind contractele colective de muncă, prevăd faptul că, contractul colectiv de muncă reprezintă convenția încheiată între patron și organizația patronală, pe de o parte, și salariații, reprezentați prin sindicat ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg fin raporturile de muncă, în cauză salariații fiind reprezentanți la nivel de unitate de sindicatul legal constituit, respectiv .
In ceea ce privește cererea formulată de reclamant, având ca obiect " negocierea și acordarea cotei de participare la profit, precum și constituirea unui fond anual de premiere" s-a reținut că este prematur introdusă, în condițiile în care acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor,astfel încât în lipsa acestor negocieri între părți, ce reprezintă o condiție prealabilă conform dispozițiilor art. 3 alin. 5 și 6 din Legea nr. 130/1996, republicată și a dispozițiilor art. 139 și 137 din CCM, acesta nu poate pretinde realizarea unor drepturi izvorând din contractul colectiv de muncă.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea societății comerciale pârâte de a- acorda un număr de 10.000 acțiuni nominative la valoarea de piață din momentul pronunțării hotărârii, precum și a dividendelor corespunzătoare acestor acțiuni, la care se adaugă daunele produse prin faptul că aceste drepturi bănești nu au fost acordate la timpul cuvenit, Tribunalul Gorja considerat, de asemenea, că este prematur introdus în condițiile în care nun s-a făcut dovada încheierii actului adițional la contractul colectiv de muncă la nivel pe anul 2008, singurul act care poate produce efecte juridice în condițiile Legii nr. 130/1996.
Sub acest aspect s- constatat că la data de 10 august 2008, între SC SA și I s- încheiat Protocolul nr. 14 în baza art. 168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de SC SA, salariaților săi, prevăzându-se că se va distribui cu titlu gratuit fiecărei persoane care beneficiază de acest drept un număr de 100 acțiuni ordinare nominative și de materializat ale SC SA, însă în prevederile art. III, din același protocol, s-a stipulate că prevederile art. 168 alin. 5 din CCM rămân fără obiect și nu vor produce nici un efect juridic începând de la data inițierii procesului prevăzut în art. I, părțile obligându-se, ca în termen de 30 de zile de la data la care procesul de distribuire al acțiunilor a fost inițiat să se încheie un act adițional prin care să se elimine prevederile art. 168 alin. 5.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantulFilip G, apreciind hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
În mod greșit, instanța de fond a apreciat că acțiunea promovată este prematură atâta timp cât nu au fost realizate negocieri între conducere și sindicat, deșii CCM prevedea în categoria drepturilor salariale drepturile solicitate de către părți în acțiunea promovată.
Fiind un drept prevăzut în mod expres în CCM, instanța era datoare să calculeze cuantumul, întinderea acestuia, recurentul fiind un debitor al dreptului de creanță astfel descris.
Se mai arată că, dreptul de a beneficia de acțiuni gratuite, cota de participare la profit și dreptul de premiere au fost negociate fiind prevăzute de CCM la nivel de ramură pe anii 2005, 2006, 2007, 2008, astfel încât angajatorul era obligat să se supună CCM-ului la nivel superior.
Pârâtul intimat a formulat întâmpinare, invocând netemeinicia acțiunii promovate de către reclamant în ceea ce privește drepturile solicitate cu titlul de premiu, atâta timp cât dreptul nu s-a născut în patrimoniul reclamantului.
În ceea ce privește acordarea cotei parte de profit se invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prematurității acestei cereri precum și prescripția dreptului la acțiune.
Analizând motivele de recurs invocate precum și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este fondat, astfel încât în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 rap. la art. 312 alin. 5 teza 1C.pr.civ. urmează a-l admite, va casa hotărârea primei instanțe și va trimite cauza spre rejudecare pentru considerentele ce urmează:
Din analiza cererii introductive, reiese că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea angajatorului la negocierea numărului de acțiuni ce trebuie să fie acordate gratuit salariaților în conformitate cu art. 168 pct. 6 CCM, iar în cazul în care nu se realizează negocierea obligarea angajatorului la acordarea unui număr de 10.000 de acțiuni, la valoarea de piață din momentul pronunțării hotărârii judecătorești.
De asemenea, reclamantul a solicitat acordarea pentru perioada ultimilor 3 ani a dividendelor corespunzătoare a acțiunilor acordate, obligarea angajatorului la despăgubiri pe aceiași perioadă constând în beneficiul nerealizat ca urmare a neacordării dividendelor la timpul cuvenit.
Se mai solicită de către reclamant, și obligarea unității angajatoare la plata cotei de participare la profit pe anul 2007, pentru ca din precizarea formulată la 25.09.2008, reclamantul să solicite cota de participare la profit și pentru anii 2005, 2006, precum și obligarea angajatorului la plata fondului de premiere pentru perioada 2005-2007.
Din analiza dispozițiilor CCM la nivel de societate se observă că, începând cu anul 2004 este prevăzut dreptul salariaților de a beneficia de un număr de acțiuni acordate gratuit cu ocazia privatizării, număr de acțiuni ce va fi negociat de sindicate și patronate. Această dispoziție se regăsește și la nivelul anului 2005, 2006, 2007.
Începând cu anul 2005, același CCM la nivel de unitate prevede dreptul salariaților de a obține o cotă parte din profit, cotă parte ce va fi negociată între sindicate și patronat, art. 168 pct.4 din CCM, la nivelul anilor 2005,2006, 2007.
Tot în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate vom regăsi dreptul salariaților la plata fondului de premiere, art. 137 din CCM 2007.
În contractul individual de muncă, în care părți sunt reclamantul și angajatorul, nu vom regăsi individualizate nici unul din drepturile salariale enumerate, respectiv cota de participare la profit, fondul de premiere și nici contravaloarea drepturilor cuvenite în calitate de acționar.
O primă observație, ce va fi făcută, în raport de mențiunile contractului individual de muncă, de mențiunile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și de ramură, va pleca de la normele reglementate de art. 236 Codul Muncii și cele ale art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996, potrivit cărora, orice contract colectiv de muncă constituie izvor de drept, acestea producând efecte față de angajator și salariații la care se referă.
Dispozițiile CCM la nivel de ramură și de unitate constituie legea părților, ceea ce presupune respectarea de către părți a clauzelor referitoare la drepturile minimale.
Iată de ce, vom privi drepturile menționate în contractul individual de muncă, precum și cele menționate în CCM la nivel de unitate și de ramură sau național, ca drepturi ce aparțin angajaților, drepturi născute în patrimoniul acestora, fără a face distincție între nivelul la care s-a încheiat contractul de muncă.
Reținând că, angajații, reprezentați de sindicate la semnarea CCM-ului la nivel de unitate, sunt la rându-le subiecți ai drepturilor enumerate în CCM, aceștia au calitate procesuală activă în cauza de față, cum corect a reținut prima instanță.
Sindicatul este numai reprezentantul angajaților în baza unui contract de mandat, art. 14 lit.b din Legea 130/1996, și se constată că în raport de clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă și în contractul individual de muncă angajații au drepturile menționate, ca atare, în respectivele convenții.
O a doua observație, plecând de la analiza dispozițiilor contractului de muncă, este în sensul că pentru fiecare an, pentru care avem încheiat CCM la nivel de unitate, regăsim dreptul salariaților de a beneficia de cotă parte profit acțiuni gratuit, sub condiția negocierii acestuia între patronat și sindicat.
Condiția negocierii prevăzută în contractul colectiv de muncă, la nivelul anilor analizați, se constată, în fapt că nu a fost îndeplinită, astfel dreptul de acordare a acțiunilor cu titlul gratuit cota parte de profit și participarea la fondul de premiere, nu au fost recunoscute de către patronat sub aspectul individualității lor, al existenței ca drept de sine stătător, căci nu aveam negociere.
Ori, din analiza CCM-ului la nivel de unitate, se poate constata că salariații sunt titulari a unei obligați de a face, din partea sindicatului și a patronatului, obligația de a negocia drepturi de natură salarială, respectiv dreptul de acordare acțiuni, cotă parte profit și fond premiere.
Dreptul de a negocia anumite drepturi în favoarea salariaților, nu se confundă cu însuși dreptul acordat, căci, primul izvorăște din obligația de a face pe care și-o asumă părțile semnatare la nivel de unitate, prin încheierea convenției de muncă, obligația de a negocia un anume drept, pe când dreptul însuși presupune individualizarea, cuantificarea, determinarea sa în concret, ceea ce nu se întâmplă în cauza de față.
pe de o parte un CCM la nivel de unitate, în care părți sunt angajatul și patronatul pe de altă parte, și o obligație de a negocia anumite drepturi pentru salariați, asumate de reprezentanții angajaților și patronat, iar pe de altă parte, cererea angajaților pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin CCM de către patronat, aceea de a negocia anumite drepturi salariale, respectiv dreptul la acțiuni, cotă parte profit și fond de salariu.
Ori, fără a lămuri natura raportului juridic dedus judecății, cu drepturile și obligațiile specifice ale părților, nu putem vorbi de soluționarea cererilor formulate de părți.
Iată de ce, numai lămurind temeiul juridic al răspunderii părților, dacă avem răspundere contractuală întemeiată pe obligația asumată prin CCM de a negocia, obligație de a face ceva sau avem răspundere contractuală în care drepturile sunt determinate sub aspectul întinderii, exigibilității acestora, instanța de fond poate aprecia că cererea este prematură sau neîntemeiată și aceasta în raport de finalitatea negocierii și termenul de valabilitate al CCM la nivel de unitate, având în vedere că pentru fiecare an calendaristic vom avea o nouă convenție de muncă.
presupune existența dreptului, drept ce însă nu a devenit actual, pe când netemeinicia cererii presupune cercetarea condițiilor privind însăși existența acelui drept, condițiile de validitate impusă de lege pentru exercitarea lor.
Se va analiza și succesiunea în timp a contractelor colective de muncă, dispozițiile ce nu au fost respectate de către părți, în raport de aceasta întinderea pretențiilor părților, după cum se va avea în vedere și aspectele, de natură comercială a drepturilor solicitate.
Se observă că acordarea dividendelor cât și a cotei parte din profit, în conformitate cu art. 67, art. 111 alin. 2 lit. a din legea 31/90, este condiționată de existența hotărârii AGA, acesta fiind singurul organ al societății comerciale care poate lua hotărârii distribuirii profitului sub forma dividendelor către asociați, inclusiv a cotei parte din profit.
Această analiză este necesară pentru determinarea caracterelor juridice ale drepturilor de creanță deduse judecății.
Față de toate aceste elemente, rezultă existența unui prejudiciu diferit, rezultat din răspunderea întemeiată pe CCM la nivel de unitate, rezultat din nerespectarea obligației de face, de a negocia anumite drepturi și un altul, dacă am aprecia că drepturile s-au născut deja în patrimoniul reclamanților, diferență ce urmează a fi făcută de către instanța de fond.
De altfel, prin însăși acțiunea introductivă reiese că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe principiile răspunderii contractuale ale patronatului, răspundere determinată de inacțiunea negocierii, atunci când s-a solicitat contravaloarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat, ca urmare a neacordării acțiunilor, aspecte cărora fondul nu a făcut diferențieri.
efectuată la nivelul anului 2008, privind acordarea acțiunii cu titlul gratuit, operațiune ce urmează a fi finalizată peste aproximativ 2 ani și J, lasă fără obiect cererea privind negocierea numărului de acțiuni la nivelul anului 2008.
Însă în condițiile în care prejudiciul solicitat vizează și anii anteriori 2005,2006,2007, prejudiciul rezultat din neacordarea numărului de acțiuni, obligația de negociere este prevăzută la nivelul fiecărui an prin CCM, nu putem vorbi de o lipsă a obiectului cererii pentru această perioadă, ci de asemenea, instanța urmează să lămurească care sunt drepturile ce reveneau salariaților în baza CCM-urilor în ființă, dacă aceste drepturi izvorau din obligația de negociere, sau drepturile erau individualizate în CCM.
În raport de toate aceste elemente, va fi discutată și întinderea răspunderii părților inclusiv a întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, și punerea în discuție asupra administrării probatoriilor specifice, pertinente acțiunii promovate.
Această clarificare este condiția pentru a înlătura aprecierile făcute atât de către părți cât și de către instanță, asupra acțiunii promovate de către reclamanți, ca fiind atât prematură cât și prescriptibilă, mai mult asupra dreptului ce nu s-a născut în patrimoniul reclamanților, care nu au calitate procesuală activă.
Față de cele arătate mai sus, urmează ca hotărârea instanței de fond să fie casată, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează a lămuri în fapt cât și în drept raportul juridic dedus judecății, sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr.6949/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA și FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința si trimite spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. -
3 ex/IC/25.06.2009
fond:
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen