Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4268/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4268

Ședința publică de la 06 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, SPITALUL ORĂȘENESC -J, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 2760 din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se cererea scrisă de la dosar, prin care se solicită judecarea în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se trece la soluționare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința civilă nr. 2760 din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-au respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive si a inadmisibilitatii actiunii invocata de intimatele Ministerul Sanatatii Publice, si Autoritatea de Sanatate Publica

A fost admisă actiunea formulata de petenta, in contradictoriu cu intimatele Ministerul Sanatatii Publice, Ministerul Finantelor Publice, Autoritatea de Sanatate Publica si Spitalul Orasenesc -

Au fost obligați intimatii la plata catre petenta a contravalorii tichetelor de masa pe perioada octombrie 2004-octombrie 2007, precum si la acordarea acestora lunar pe viitor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Petenta este salariata intimatului Spitalul Orasenesc -J, in functia de asistenta medicala principala in cadrul cabinetului medical scolar conform carnetului de munca aflat în copie la dosar.

Tichetele de masa reprezinta o alocatie individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica care are calitatea de angajator, asa cum stabileste art.1, alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

Aceasta distinctie in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ invocat, singura conditie pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a incadrarii intr-o unitate sanitara publica, finantata din venituri proprii.

Se constata ca petenta are contract individual de munca incheiat cu angajatorul, astfel incat raportul juridic este stabilit direct si neconditionat, raporturile de munca cu acesta fiind suficiente, un alt criteriu stabilit in cauza fiind discriminatoriu.

De altfel, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, reprezinta dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitatile din ramurile la nivel national.

De asemenea, in domeniul sanitar sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 270/2003, Legea 95/2006 precum si dispozitiile nr.OUG115/2004 potrivit carora personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate integral din venituri proprii, beneficiaza lunar de 20 tichete de masa.

Sumele alocate pentru tichetele de masa, sunt sume fixe ce nu se iau in calcul nici pentru angajat, nici pentru angajator la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial, ele reprezentand alocatii individuale de hrana.

Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal și motivate recurs pârâții Autoritatea de Sănătate Publică G, Spitalul Orășenesc J, Ministerul Sănătății Publice, Ministerul Economiei și Finanțelor.

În motivarea recursului Autoritatea de Sănătate Publică Daa rătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă pentru că angajator este Spitalul Orășenesc J, în structura căruia se află cabinetul medical școlar.

Pe fondul cauzei s-a solicitat să se constate că pretențiile bănești solicitate sunt nelegale, având în vedere că spitalele publice sunt finanțate integral din venituri proprii și în ceea ce privește finanțarea cabinetelor medicale școlare există, dispoziții speciale exprese - HG nr.529/2002, care în anexă la punctele 1-11, prevede că aceste unități sunt finanțate integral de la bugetul de stat.

Spitalul Orășenesc Jai nvocat ca motive de recurs faptul că instanța de judecată nu a sesizat diferența dintre salariații ce își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice din sectorul sanitar care pot beneficia de tichete de masă potrivit art.23 din OUG nr.115/2004, și salariații care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare și instituțiile din rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei.

Un alt motiv de recurs este acela că instanța de fond nu a sesizat nici faptul că art.23 din OUG nr.115/2004 a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2005, ori admițând petiționarei cererea de chemare în judecată și obligând pârâții la plata contravalorii tichetelor de masă începând cu octombrie 2004, este tot un motiv de casare a sentinței.

Ultima critică adusă sentinței este aceea că admiterea cererii de chemare în judecată pe considerente de discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială, invocându-se art.41 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a drepturilor omului este netemenică și nelegală, întucât încalcă dispozițiile art.23 din OUG nr.115/2004, dispozițiile HG nr.529/2002 și dispozițiile Legii 125/2005.

Ministerul Sănătății Publice în motivarea recursului a arătat că nu are calitate procesuală pasivă întrucât alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă este suportată integral pe costuri de către angajator.

În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, arătând că MEF nu trebuie confundat cu Statul Român și nici cu bugetul de stat, rolul acestuia fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite al acestui buget și a proiectelor bugetelor locale.

Examinând sentința recurată prin prima motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ., Curtea reține că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de Spitalul Orășenesc J, Curtea reține că tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.

În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Se reține că intimata are calitate de asistentă medicală la Cabinetul medical școlar din J, iar în perioada octombrie 2004-octombrie 2007 nu a primit tichete de masă.

Distincția în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unității sanitare publice.

Se constată că intimata are contract individual de muncă încheiat cu spitalul recurent în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct și necondiționat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfășurare a activității, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d). din Codul Muncii.

Astfel, Lg. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Lg. nr.270/2003, care în art.35 alin.1 definește " spitalele publice " definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiu autonomiei financiare și de asemenea, sunt aplicabile dispoz. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Lg. nr.379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii ( cum este situația spitalelor) sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.

Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d ) din Codul Muncii.

În contextul analizei făcute, se are în vedere și conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, unde în art. 139 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Lg. nr. 142/1998 și în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Curtea, reține însă că în OG 23/2007 la art.41 ind.1 sunt enumerați beneficiarii tichetelor de masă, arătându-se că beneficiază în continuare de tichete de masă în conformitate cu prevederile Legii 142/1998, personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare care, începând cu anul 2007 se finanțează de la bugetul de stat, precum și medicii, farmaciștii și medicii dentiști pe perioada anilor I-VII de rezidențiat.

La alin.2 al aceluiași articol menționat mai sus sunt precizate categoriile de personal care beneficiază de tichete de masă, însă reclamanta nu se încadrează în nici una din categoriile de personal medico-sanitar enumerat în acest text de lege.

Așa fiind, Curtea reține că acțiunea reclamantei este fondată numai pentru perioada octombrie 2004-31.12.2006.

Recursurile Autorității de Sănătate Publică G și al Ministerului Sănătății Publice sunt fondate întrucât acestea nu au capacitate procesuală pasivă, neexistând un raport juridic de muncă direct între recurenți și intimată, se reține că intimata are contract individual de muncă încheiat cu Spitalul Orășenesc J, în structura căruia se află Cabinetul Medical Școlar unde este încadrată petenta și căruia îi incumbă sarcina de a plăti drepturile ce decurg din raporturile de muncă.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr.142 privind acordarea tichetelor de masă, angajatorii pot acorda salariaților o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de către angajator.

Este fondat și recursul Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta neavând calitate procesuală pasivă, întrucât această instituție are atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului legii bugetare anuale, însă pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite - Ministerul Sănătății Publice, proiect pe care este obligat să îl depună la Guvern, care după ce și-a însușit acest proiect, îl va supune spre aprobare Parlamentului.

Față de considerentele de fapt și de drept, Curtea reținând întemeiate recursurile, în baza art.312 pr.civ. le va admite și va modifica sentința în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga Spitalul Orășenesc J la plata către petentă contravalorii tichetelor de masă pentru perioada octombrie 2004 - 31.12.2006.

Va fi respinsă acțiunea față de pârâții Autoritatea de Sănătate Publică G, Ministerul Sănătății Publice, G pentru și Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, SPITALUL ORĂȘENESC -J, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 2760 din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea.

Obligă Spitalul Orășenesc J la plata către petentă contravalorii tichetelor de masă pentru perioada octombrie 2004 - 31.12.2006.

Respinge acțiunea față de pârâții Autoritatea de Sănătate Publică G, Ministerul Sănătății Publice, G pentru și Ministerul Finanțelor Publice.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.DV

Ex.4/MC/27.06.2008

Jud.fond.

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4268/2008. Curtea de Apel Craiova