Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4403/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2509/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4403/R
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
********************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți: (), C, -, (), și, împotriva sentinței civile nr.571 LM/AS din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu - având ca obiect "drepturi bănești - spor 15%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-reclamanți: (), C, -, (), și și intimații-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea, față de aspectul că, în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.571 LM/AS din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, s-a respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții:, -, și C în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției).
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Giurgiu.
A mai reținut că sporul de 15% din indemnizația lunară brută prevăzut de art.48 din Legea nr.50/1996, preluat și de art.22 din OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, le-a fost acordat reclamanților în ultimii 3 ani, sporul fiind acordat pentru condiții deosebite de muncă, vătămătoare sau periculoase.
De asemenea, a reținut că existența condițiilor deosebite de muncă au fost stabilite prin expertiză de specialitate.
Prima instanță a apreciat că sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă nu poate fi acordat decât o singură dată, nu ori de câte ori se mai constată vreun factor nociv.
În atare condiții, a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, recursul fiind motivat în termenul legal.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au criticat sentința atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie și au solicitat casarea acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii lor, în sensul obligării pârâților la plata unui spor pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază.
Astfel, recurenții-reclamanți susțin că acest spor li se cuvine, întrucât, ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Giurgiu, ei lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.
Consideră că sporul li se cuvine atât pentru viitor, cât și pentru ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii de chemare în judecată și că sunt îndreptățiți și la actualizarea sumelor respecitve, în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Totodată, consideră că sunt îndreptățiți să solicite ca pârâtul Tribunalul Giurgiu să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă, în sensul înscrierii indemnizației lunare de 15% din salariul brut, pe ultimii trei ani.
Mai arată recurenții-reclamanți că instanța de fond le-a respins cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art.30 din nr.OUG177/2002, la Judecătoria Giurgius -a acordat un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, pentru trecut, iar prin nr.OUG27/2006, această prevedere a fost preluată în dispozițiile art.7.
Arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că ei, recurenții-reclamanți, beneficiază de sporul solicitat și că ar fi beneficiat de acesta și în ultimii trei ani anteriori depunerii acțiunii.
Astfel, susțin recurenții-reclamanți, conform prevederilor art.8 alin.1 din nr.HG281/1993, actualizată, pentru condiții periculoase sau vătămătoare se poate acorda lunar un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, în speță, pentru lucrul la calculator.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.312 și art.3041Cod proc. civilă, precum și normele de drept substanțial ale nr.OUG27/2006 și nr.HG281/1993.
Prin întâmpinarea formulată (filele 41 și 42 din dosarul de recurs), intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenții-reclamanți:, -, și nu au indicat temeiurile juridice ale cererii lor de recurs, indicând doar generic dispozițiile art.312 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 al.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Pe fondul pretențiilor, Curtea constată că recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei și cănu există nici un temei al acțiunii acestora, dat fiind că nici unul dintre textele invocate sau ale actelor normative care reglementează, pentru perioada din 2005 și până în prezent,salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu consacră dreptul la sporul de lucru la calculator, în procent de 15% din salariul de bază brut.
Nici dispozițiile generale în materia raporturilor de muncă, cuprinse în Codul muncii, nu reglementează un atare spor, după cum nu acreditează nici ideea că lucrul în condiții deosebite, grele, periculoase sau vătămătoare se remunerează automat, prin acordarea unui spor cu acest titlu sau că munca efectuată prin utilizarea calculatorului se încadrează într-una din categoriile menționate și constituie temeiul aplicării unui spor de 15% la salariul de bază brut.
Nu se pot invoca în sens contrar nici reglementările care privesc salarizarea altor categorii de personal, întrucât dispozițiile în această materie sunt de strictă interpretare și aplicare limitată la categoriile la care se referă, neputând fi extinse și la alți salariați, neprevăzuți în ipotezele normelor.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr.818/2008, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală.
Ori, instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Astfel, în procesul de interpretare și aplicare a legii, instanțele de judecată sunt ținute să aplice legea, iar nu să o amendeze, să o modifice sau să o completeze pe criterii de echitate, substituindu-se, în acest mod, organului cu atribuții de reglementare, căruia îi aparține în exclusivitate opțiunea pentru regimul salarial, ca și aprecierea asupra naturii, importanței socio-economice a activității sau caracterului condițiilor de muncă, pentru aor emunera corespunzător.
Prin urmare în absența unui text de lege sau cuprins într-un alt act cu caracter normativ emis de un organ cu atribuții în materie de salarizare, nu există nici un temei al solicitării recurenților-reclamanți, care nu poate fi creat sau completat de instanță, ce nu se poate pronunța pe cale de reglementare generală, ci este datoare să aplice legea, în redactarea pentru care a optat legiuitorul (în sens larg).
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți: (), C, -, (), și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți: (), C, -, (), și, împotriva sentinței civile nr.571 LM/AS din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / dact.
2 ex. / 05.08.2009
Jud.fond: Gh.; Fl.
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
