Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4444/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1426/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4444/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, C, G, (), -, -, -, -, -, -, șiîmpotriva sentinței civile nr.296 din data de 17.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5556/2008), în contradictoriu cu intimațiiDirecția Națională Anticorupție, Guvernul României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - creșteri salariale de 19%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții, C, G, (), -, -, -, -, -, -, șiși intimațiiDirecția Națională Anticorupție, Guvernul României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 17.06.2009, cerere din partea intimatului Guvernul României, prin care solicită comunicarea motivelor de recurs deduse judecății în vederea pregătirii apărării.
Curtea, având în vedere împrejurarea că intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea formulată a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.296 din data de 17.11.2008, pronunțată în dosarul nr-(5556/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă acțiunea completată formulată de reclamanții, C, G, (), -, -, -, -, -, -, și, în contradictoriu cu Guvernul Românei și a respins, ca neîntemeiată,acțiunea formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Excepțiile invocate au fost soluționate prin practicaua hotărârii atacate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, față de redactarea nr.OG 6, 8, 10 și 11/2007, aceste acte normative se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de instanțele de drept comun (ci doar de instanța de contencios constituțional), care nu pot completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții legale.
În același sens, a fost invocată și Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, reținându-se și lipsa unei decizii în această chestiune a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A mai stabilit prima instanță că nu se poate invoca, în sens contrar nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării, câtă vreme personalul din cadrul autorității judecătorești dispune de o lege specială de salarizare, pe de o parte, iar pe de altă parte, întrucât principiul egalității de tratament în salarizare nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze reclamanții.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic.
Așa fiind, nu se poate invoca art. 14 din Convenția Europeană, fiind pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă recurenții au arătat, în esență, următoarele:
- prin acțiune nu s-a solicitat judecătorului să înlăture o lege, să completeze sau să suplinească o omisiune din lege, ci să constate că, potrivit ordonanțelor Guvernului amintite, raportat la Legea nr. 154/1998, anumite categorii de bugetari beneficiază de majorări și indexări, iar reclamanții, deși efectuează aceeași muncă și se află în situații comparabile, nu, ceea ce încalcă prevederile art. 6 lit. c) din nr.OG 137/2000 și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile.
- instanța de fond era datoare să constate prioritatea reglementărilor internaționale și să dea eficiență prevederilor art. 20 alin. 1 și 2 din Constituție;
- pretinsele condiții speciale de salarizare instanța le constată numai pentru reclamanți, dar nu analizează că ele sunt identice cu cele ale personalului din anexa II și III din Legea nr. 154/1998, care face parte din același sistem, acela al puterii judecătorești; în plus, această analiză nu este numai de competența CNCD, ci revine judecătorului național.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a solicitata respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, care este legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefundat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constă că acesta nu se regăsește în cauză.
Astfel, instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că recurenții reclamanți solicită extinderea dispozițiilor legale din ordonanțele Guvernului care prevăd majorări salariale pentru alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și aplicarea acestor dispoziții pentru categoria profesională din care fac parte, adică pentru alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea acestor acte normative și neprevăzute în cuprinsul lor.
Or, prin decizia Curții Constituționale nr. 818/2008, la care în mod corect instanța de fond a făcut referire - s-a constatat că art. 2 alin. (3) din nr.OG 137/2000 caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
A mai reținut instanța de contencios constituțional că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a conchis Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Având în vedere menționata decizie, precum și decizia nr. 1325/2008 a instanței de contencios constituțional, Curtea constată că modul de stabilire prin lege sau ordonanță a Guvernului - cum este cazul în speță - a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte privind statutul profesional al unor categorii de personal nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluției alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanța judecătorească a unor dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe.
Totodată, Curtea reține că reclamanții, având calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex, sunt salarizați în temeiul unei legi speciale - nr.OG 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, care stabilește drepturile salariale și alte drepturi de care aceste categorii de personal beneficiază. Potrivit dispozițiilor art. 1 din menționatul act normativ, prezenta ordonanță reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Așa fiind personalul auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate pretinde în plus față de drepturile ce i-au fost conferite prin legea specială, alte drepturi prevăzute de lege în beneficiul altor categorii profesionale, o asemenea diferențiere realizată de legiuitor având o justificare rezonabilă.
Totodată, nu orice diferență de tratament reprezintă o situație de discriminare, ci numai acea diferență constatată între persoane aflate în situații analoge sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare, în cauză nu subzistă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, prima instanță realizând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, C, G, (), -, -, -, -, -, -, și împotriva sentinței civile nr.296 din data de 17.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5556/2008), în contradictoriu cu intimațiiDirecția Națională Anticorupție, Guvernul României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./9.07.2009
Jud.fond: / C
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
