Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4443/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1420/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4443/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, G, G, șiîmpotriva sentinței civile nr.55 din data de 19.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7728/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâțiDirecția Instanțelor Militare ( 02592 B), Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice,având ca obiect:"drepturi bănești - creșteri salariale de 5%, 2% și 11%".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimațiiMinisterul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare ( 02592 B),prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar- 47, lipsind recurenții, G, G, și și intimatulMinisterul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimații Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare ( 02592 B), prin consilier juridic, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să invoce excepția nulității recursului cu privire la recurentul, pentru lipsa semnăturii acestuia de pe cererea de recurs dedusă judecății, cu precizarea că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimaților cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimații Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare ( 02592 B), prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare, atât asupra excepției invocate cât și pe fondul pricinii.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.55 din data de 19.01.2009 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7728/2008) a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, G, G, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare ( 02592 B), Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții, judecători militari la Tribunalul Militar Teritorial, au solicitat acordarea majorărilor salariale de 5%, 2% și 11% acordate prin OG 10/2007 tuturor demnitarilor aleși sau numiți, funcționarilor publici salariaților contractuali, actualizate cu rata inflației.
Prima instanță a constatat că, față de redactarea expresă a textelor OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens instanța a invocat și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 prin care, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a reținut totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/200, care să constate o situație discriminatorie între magistrați și categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate, care să poată eventual constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Instanța de fond a mai reținut că nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenția Europeană ori art. 16 din Constituție, pe de o parte pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești care dispune de condiții speciale de salarizare, pe de altă parte pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze reclamanții
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, constatând absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamanți, de a beneficia de creșteri salariale acordate altor categorii profesionale, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamanții invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 și 304/1 cod proc civilă cu următoarea motivare:
Cauza a fost soluționată de către o instanță necompetentă astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea la instanța competentă;
Pe fond, sentința e lipsită de temei legal, fiind dată și cu aplicarea greșită a legii (cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Recurenții au susținut că, în mod netemeinic, instanța i-a exclus de la beneficiul reglementărilor din domeniul salarial pentru personalul din justiție apreciind că nu se găsesc în situație similară cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică.
Recurenții au arătat că aparțin unei puteri a statului, respectiv judecătorești, însă nu au beneficiat de creșterile valorii sectoriale din 01.10.2004 prevăzute de nr.OUG 123/2003, nr.OUG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007
De altfel, nu există nici o justificare obiectivă care să justifice vreun scop legitim pentru a se majora valoarea sectorială în favoarea unor salariați ce îndeplinesc anumite funcții de demnitate publică și nemajorarea valorii sectoriale a celorlalți salariați ce îndeplinesc aceleași funcții de demnitate publică, întrucât nr.OUG 123/2003, nr.OUG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007 nu prevăd nici o justificare în acest sens și nici un scop anume care să justifice majorarea valorii sectoriale numai în cazul anumitor categorii de salariați ce îndeplinesc funcții de demnitate publică în detrimentul altor salariați, astfel încât se creează o discriminare în cadrul aceleiași categorii de salariați ce îndeplinesc funcții de demnitate publică, având drept scop înlăturarea dreptului reclamanților la plata egală pentru muncă egală.
Recurenții au susținut că tratamentul discriminatoriu se analizează și se verifică în raport de salariații care fac parte din aceeași categorie, respectiv care îndeplinesc funcții de demnitate publică iar acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OUG. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare precum și Directivei 200/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă
Cu privire la interzicerea discriminării prevăzută de art. 14 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul articolului menționat, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Recurenții au invocat art. 2, 3 și 9 din Legea nr. 154/1998 prin care, persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază și au menționat actele normative care au prevăzut valoarea coeficientului de ierarhizare respectiv art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999, art. 11 din nr.OG 83/2000, nr.OUG 2/2000, art. 2 alin. 1 nr.OUG 177/2002, art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005 și nr.OUG 27/2006.
Conform anexei 1 la nr.OUG 27/2006, valoarea de referință sectoriala fost de 257 lei.
Recurenții au susținut că prevederea din Anexa Ia O. nr. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării întrucât valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salariul magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr.27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Ordonanța nr.27/2006, au susținut recurenții, încalcă art.3 alin.4 din Constituția României privind echilibrul puterilor în stat, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.
Recurenții au mai arătat că prevederile legislative din ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, conform căruia "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanțe ale guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 încalcă principiul ierarhiei actele normative prevăzute în Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus precum nr.OG 137/2000,
Cu privire la necompetența materială, recurenții au arătat că, ulterior pronunțării sentinței recurate, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a constatat neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008 prin care s-a stabilit competența materială în favoarea curților de apel, astfel încât, potrivit art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București.
Instanța de recurs, constatând faptul că recurentul reclamant nu a semnat cererea de recurs, a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a se prezenta în instanță în vederea complinirii lipsei semnăturii pe cererea de recurs. Întrucât recurentul nu a dat curs acestei solicitări, Curtea, în baza art. 302 alin. 1 lit. rap. la art. 133 cod proc. civilă va constata nul recursul reclamantului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, Curtea reține că la data pronunțării sentinței instanței de fond, erau în vigoare dispozițiile art. II din OUG 75/2008 care atribuiau Curții de Apel competența soluționării în primă instanță a speței dedusă prezentei judecăți.
Faptul că ulterior soluționării cauzei în primă instanță a fost pronunțată decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale art. I și II din nr.OUG 75/2008 nu afectează competența a instanței de fond, întrucât decizia Curții Constituționale nu produce efecte retroactiv ci dispune numai pentru viitor.
Prin urmare litigiul fiind soluționat în primă instanță de curtea de apel până la declararea ca neconstituționale a dispozițiilor ce îi atribuiau în competență soluționarea acestuia, Curtea constată că prezenta cauză a fost judecată de către această instanță cu respectarea normelor de competență materială, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 3 cod proc. civilă nefiind incident în cauză.
În ceea ce privește criticile de fond aduse hotărârii primei instanțe, Curtea reține că recurenții au solicitat au solicitat acordarea unor despăgubiri constând din valoarea indexărilor de care au fost lipsiți în anul 2007, prin neaplicarea OG 10/2007, comparativ cu alte categorii de bugetari, însă, în motivele de recurs, au invocat și au dezvoltat argumente privind discriminarea atât fată de neacordarea acestor procente cât și față de faptul că valoarea de referință sectorială nu a fost corelată cu cea a demnitarilor.
În ceea ce privește aceste critici, Curtea apreciază că ele nu au făcut obiectul judecății în primă instanță astfel că ele nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.
Cu privire la despăgubirile solicitate pentru discriminarea la care reclamanții susțin că au fost supuși prin neacordarea indexărilor de 5, 2, respectiv 11%, Curtea reține că recurenții reclamanți au calitatea de judecători militari la Tribunalul Militar Teritorial și sunt salarizați în temeiul unei legi speciale nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.43/2007 care stabilește drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază magistrații și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ.
Așa fiind reclamanții nu pot pretinde în plus față de drepturile ce le-au fost conferite prin lege specială, alte drepturi prevăzute de lege în beneficiul altor categorii profesionale.
Prin cererea pendinte reclamanții solicită în fapt extinderea dispozițiilor legale din ordonanțele Guvernului care prevăd majorări salariale pentru alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și aplicarea acestor dispoziții pentru categoria profesională din care fac parte, adică pentru alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea acestor acte normative și neprevăzute în cuprinsul lor.
Curtea reține că, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1 și 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, (aceeași soluție fiind pronunțată și prin deciziile 819, 820 și 821 din 03.07.2008).
Având în vedere menționatele decizii, precum și decizia nr. 1325/2008 a instanței de contencios constituțional, Curtea constată că modul de stabilire prin lege sau ordonanță a Guvernului - cum este cazul în speță - a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte privind statutul profesional al unor categorii de personal nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluției alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanța judecătorească a unor dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe.
Prin urmare, în aplicarea deciziilor Curții Constituționale, instanța de judecată nu mai poate constata discriminatorii acte normative cu putere de lege pentru a le înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative și nici nu poate dispune, în consecință, măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 de acordare a unor despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, respectiv de a acorda drepturi salariale categoriilor profesionale în privința cărora nu există un text legal expres care să le confere atare drepturi.
Acordarea creșterilor salariale, prin ordonanțele menționate, anumitor categorii de persoane a reprezentat o opțiune a legiuitorului și nu se poate aprecia ca fiind discriminatoriu faptul că reclamanții nu au beneficiat de măririle salariale acordate personalului contractual și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, de vreme ce persoanele din aceste categorii profesionale sunt salarizate în baza altor prevederi legale.
Curtea reține că nu orice diferență de tratament reprezintă o situație de discriminare, ci numai acea diferență constatată între persoane aflate în situații analoge sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurentul .
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către ceilalți recurenții-reclamanți, G, G, și împotriva sentinței civile nr.55 din data de 19.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7728/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare ( 02592 B), Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
10.08.2009
Jud. fond.:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
