Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4476/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4476
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.6082 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta pârâtă, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, susține oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.6082 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Dolja respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești prev. de art. 50 al. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate reprezentând indemnizație de concediere în raport de vechimea în muncă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani, și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Potrivit art.50 alin 1din contractul colectiv de muncă angajatorul, la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, îi plătește salariatului o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea acestuia, respectiv de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani- 3 salarii medii nete, peste 15 ani- 4 salarii medii nete.
Conform art. 50 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă valorile efective ale indemnizațiilor de concediere urmau să fie stabilite prin negociere cu.
Instanta a considerat că prin negociere se stabileau doar valorile efective ale indemnizatiilor de concediere, respectiv numărul de salarii compensatorii, iar nu să se modifice obiectul in raport de care se calcula indemnizatia de concediere, respectiv să se inlocuiască vechimea in muncă cu vechimea in.
In cazul lipsei negocierii cu privire la acordarea indemnizatiilor de concediere in raport de vechimea in muncă, instanta consideră că sunt aplicabile cuantumurile stabilite in art. 50 al. 1, iar potrivit alin 4 al aceluiași articol, prevederile menționatese completeazăcu prevederile Planului Social însușit de părți.
Această dispozitie presupune că suportul financiar reglementat de Planul Social pct. 4 sub denumirea de " Financiare" in functie de vechimea in, se adaugă la indemnizatia prevăzută de Contractul Colectiv de muncă-art. 50 al. 1.
Amendamentul din data de 09.01.2006 nu putea să modifice art. 4 din CCM, deoarece conform art. 31 din Legea 130/1996 pot interveni modificări la clauzele CCM, pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de cîte ori părțile convin acest lucru dar modificările aduse CCM se comunică în scris la B și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară dacă părțile convin.
Pârâta a recunoscut prin întâmpinare că nu a achitat indemnizația de concediere prev. de art.50 alin1 din contractul colectiv de muncă, indemnizație care, din analiza unitară a disp.art 50 în integralitatea sa, este distinctă de cea acordată, motiv pentru care instanța a apreciat această solicitare a reclamantului ca fiind întemeiată.
In favoarea acestei interpretări pledează mai multe argumente:
La pct. 5 din Planul social se califică pachetele financiare de la pct. 4 ca fiind suport financiar, ceea ce presupune că s-a urmărit a se reglementa un nou ajutor financiar care se adaugă la drepturile reglementate de Contractul Colectiv la nivel de unitate, iar nu la eliminarea dreptului la indemnizatia de concediere de la 1 până la 4 salarii medii nete in functie de vechimea in muncă;
La art.8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 s-a prevăzut la al. 1 că "părtile se obligă ca, in perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să nu promoveze si să nu sustină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din prezentul contract colectiv de muncă".
Dacă s-ar adopta solutia contrară s-ar ajunge la anularea drepturilor reglementate prin contractul colectiv de muncă pe anul 2004 inregistrat la cu nr. 2714/16.04.2004, printr-un act - Planul social adoptat ulterior la 21.04.2005, incălcându-se astfel dispozitia expresă reglementată de art. 8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, de a nu se diminua drepturile ce decurg din contractele colective de muncă prin acte ulterioare.
La art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 la al. 1si 2 s-a prevăzut că "drepturile salariatilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau conventională anterior incheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariati, se vor aplica acestea"
In contractul colectiv de muncă pe anul 2002 s-a prevăzut la al. 1 acordarea indemnizatiei de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 2 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile se aplică si acestea.
In contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 50 valoarea indemnizatiei de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 4 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile, se aplică si acestea.
In Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 nu s-a mai mentionat prevederea de la al. 4, fiind inlocuită cu mentiunea completării cu prevederile Planului Social.
Insă, asa cum s-a am mai arătat, nu se pot incălca disp. art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 care prevăd la al. 1si 2 că "drepturile salariatilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau conventională anterior incheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariati, se vor aplica acestea";
Art. 9 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 prevede că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, in favoarea salariatului."
A interpreta dreptul dedus judecatii in sensul că salariatii beneficiază doar de suportul financiar potrivit Planului Social, fără a beneficia de indemnizatia de concediere reglementată de art. 50 al. 1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007, inseamnă a se interpreta această clauză in defavoarea salariaților.
Obligația pîrîtei de a acorda salariaților disponibilizați drepturile prevăzute în CCM al societății conform art. 50 alin. 1, reiese și din următoarele:
- drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 au fost menținute în CCM și după apariția Planului social la alin. 4 al aceluiași articol;
- drepturile de la art. 50 alin. 1 au fost renegociate anual tocmai pentru a fi acordate;
- drepturile de la art. 50 alin. 1 sunt stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite astfel ca tranșele stabilite se calculează la alin. 1 funcție de vechimea în muncă, alin. 4 funcție de vechimea în.
Pârâta prin Amendamentul din data de 13.09.2006 sustine că vointa părtilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica in favoarea salariatilor indemnizatiile de concediere, dar aceste sustineri nu corespund adevărului, deoarece conform adresei nr. 3175/21.06.2002 emisă de SC SA B la concedierile anterioare, ca exemplu un salariat cu o vechime in muncă de peste 20 de ani, dar cu o vechime in de 4 ani, ar fi primit la concediere (dacă nu ar fi existat acest Plan Social ) 13 salarii medii stabilite la nivelul lunii anterioare disponibilizării, iar in conditiile aplicării numai a prevederilor art. 50 al. 4 primit 8 salarii medii stabilite la nivelul anului anterior disponiblizării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
În ceea ce privește modul de calcul al indemnizației de concediere rezultând din Planul social, recurenta a susținut că instanța de fond a soluționat cauza greșit, deoarece reclamanții concediați în anul 2005 au primit drepturile calculate pe baza salariului mediu brut pe anul 2004, conform Planului social valabil începând cu 21.04.2005.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune pusă în discuția părților de către prima instanță la termenul de judecată la care s-au pus concluzii, Curtea constată că în cauză problema prescripției dreptului la acțiune nu prezintă nicio relevanță, în condițiile în care reclamanta a fost concediată la data de 21.01.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 26.05.2008.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
Iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. Raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.6082 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2 ex/
Red.jud.
07.07.2009
Jud.fond /
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian
