Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 450/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 450/
Ședința publică din 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții G, recurent, toți cu domiciliul ales în com., la sediul Primăriei, jud. B, împotriva sentinței civile nr.177/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, cu sediul în com., jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - reclamanți, legitimat CI seria - nr.-, CNP - emisă de Poliția B, legitimată cu CI seria - nr.-, CNP -, emisă de Poliția Mun. B la 30.09.2008, pentru intimata pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ reprezentant, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații - reclamanți, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat.
Reprezentantul intimatei depune la dosarul cauzei întâmpinare.
Recurenții - reclamanți precizează că au luat cunoștință de întâmpinare și nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Recurentul - reclamant pentru motivele invocate în cererea de recurs, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurentele - pârâte și, având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatei având în vedere cele arătate în întâmpinare solicită a se aprecia asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 177/27.02.2009 Tribunalul Brăilaa respins acțiunea formulată de reclamanții G, și în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.3072/113/27.11.2008 reclamanții G, -, și au chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială pentru ca aceasta să fie obligată să calculeze și să le plătească drepturile bănești constând în indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, retroactiv începând cu data 1.12.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, drepturi actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Totodată reclamanții au solicitat să se dispună consemnarea acestor drepturi în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat că în urma modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea domeniului internelor cu domeniul administrației publice.
Ca urmare, potrivit pct.9.2 și 31.1 din ordinul menționat, personalul din administrația publică urma să beneficieze de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 cu modificările și completările ulterioare, la nivel național și în alte departamente administrativ-teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, întrucât prevederile constituționale, în capitolul V, impun premise de regim unitar de reglementare, iar prin Legea nr.138/1999 se previn și se sancționează toate formele de discriminare.
Reclamanții au mai invocat prevederile art.25 alin.2 din nr.OUG123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sistemul bugetar, precum și pe cele ale art.1 din nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
De asemenea, au susținut că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 definește personalul civil ca fiind funcționarii publici și personalul contractual din, iar organizarea și funcționarea acestui minister este legiferată prin nr.OUG30/2007, printre atribuțiile lui fiind și cele privind îndrumarea și controlul activității prefectului și îndrumarea și sprijinirea autorităților publice locale și a aparatului propriu al acestora în aplicarea atribuțiilor conferite de lege.
În dovedirea acțiunii au depus copie de pe ordinul invocat, dovada calității de personal contractual și practică judiciară.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a opinat că prin crearea Ministerului Administrației și Internelor personalul contractual din administrația publică locală intră sub incidența acestui minister, în care funcționează personal militar și civil care beneficiază de indemnizație de dispozitiv.
A mai arătat că o situație comparabilă, prin care legiuitorul a creat un precedent, este detașarea de la Ministerul d e Interne la consiliul județean a personalului care se ocupă de evidența persoanelor și care, deși demilitarizat, a păstrat sporul de dispozitiv inclusiv la personalul contractual.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constatat următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal contractual, fiind angajați ai Unității Administrativ Teritoriale, astfel cum reiese din adeverințele eliberate de pârâtă și depuse la dosar.
Potrivit art. 13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază".
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.138/1999 au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002.
Acest ordin a fost modificat și completat prin Ordinul nr.496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în temeiul art.9 alin.4 din nr.OUG63/2003, în sensul că la pct. 9.1 s-a introdus pct. 9.2 care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Art.10 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilește că " n vederea intrării lor în vigoare ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Întrucât reclamanții nu au făcut dovada că Ordinul nr.496/2003 pe care își întemeiază acțiunea a fost publicat în Monitorul Oficial, nu se poate reține că acesta a intrat în vigoare.
În plus, instanța a constatat că Legea nr.138/1999 are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ori, ordinul invocat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii menționate, astfel că fiind un act juridic cu forță inferioară legii, nu poate lărgi sfera de aplicare a acesteia, delimitată clar prin art.1.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art.1 din Legea nr.138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, categoriile de persoane a căror salarizare este reglementată de lege și cărora, pe cale de consecință, le sunt aplicabile prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 sunt: personalul militar, personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate.
Faptul că emitentul ordinului este ministrul Administrației și Internelor este consecința faptului că în anul 2003 acest ministru nu mai purta vechea titulatură de ministru de Interne, deoarece sub tutela aceluiași minister era cuprinsă și administrația publică.
Această împrejurare nu constituie însă un argument că dispoziția cuprinsă la pct.9.2 vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
De altfel, analizând conținutul Ordinului nr.496/2003 s-a constatat că nu conține nici o prevedere expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, așa cum susțin reclamanții.
Rațiunea adăugării pct.9.2, care instituie dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 138/1999 referitoare la beneficiarii sporului de dispozitiv.
Aceasta presupune raportarea la sfera generală de reglementare a legii, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acesteia, astfel cum sunt menționate în art.1.
Concluzia ce s-a impus este că referirea la personalul civil din administrația publică vizează personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, nu și celei locale.
Din acest motiv nu are relevanță faptul că atribuțiile Ministerului Administrației și Internelor stabilite prin nr.OUG30/2007 vizează și activitatea prefecților și a autorităților publice locale și aparatului propriu al acestora.
Rezultă, așadar, că singura interpretare în conformitate cu legea este că ordinul invocat de reclamanți privește următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar (cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002), personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții sunt angajați în cadrul unei unități administrativ teritoriale (deci sunt salariați ai administrației publice locale, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), instanța a constatat că prevederile art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr.275/2002, modificat prin Ordinul nr.496/2003 nu le sunt aplicabile.
Instanța nu a putut reține nici existența unei discriminări, neexistând discriminare atât timp cât salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică.
Pentru considerentele expuse acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Respingând cererea pentru motivul că ordinul invocat nu a fost publicat instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nesocotind separația puterilor în stat - puterea executivă - în cazul de față - organ al administrației publice căreia îi revine sarcina de a aprecia ce ordin se publică în Monitorul Oficial.
Legea nr. 138/1999 are ca sferă de aplicare și personalul civil și că prevederile acestei legi trebuie completate în interpretare cu prev. OUG nr.63/2003, act normativ de la care administrația publică intră în sfera atribuțiilor Ministerului d e Interne motiv pentru care i se schimbă și titulatura acestui minister în "Ministerul Administrației și Internelor".
În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care și-a exprimat acordul pentru acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului contractual din structura Consiliului local și al primăriei, jud.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data emiterii Ordinului nr. 496/2003 emis de către erau aplicabile disp. art.10 alin.1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care stabilesc că "în vederea intrării lor în vigoare - ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României Partea I".
Nu se poate reține critica recurenților în sensul că la art. 10 alin.1 din nr.OG24/2000 s-a introdus un nou aliniat și anume aliniatul 1*1 prin Legea nr. 194/2007 publicată în Monitorul Oficial la data de 28 ianuarie 2007 întrucât nu erau în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 496/2003 astfel nu s-ar respecta principiul neretroactivității legii civile noi, principiu consacrat expres prin dispoziții constituționale.
În primul rând, Ordinul nr. 496/2003 nu este publicat în Monitorul Oficial al României cum corect a reținut instanța de fond.
În acest mod se poate observa că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume:personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate,clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin,s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Curtea opinează că împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare,precum cea a reclamanților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare,se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2,care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999,în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului,reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție,solda de grad,solda de merit,indemnizația de comandă și gradații,respectiv din salariul de bază.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi,astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare,ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate,militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002);personalul civil contractual;personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei com. Homocea,iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul reclamanților ca nefondat, astfel că - în temeiul art.312 alin.1 se va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G, toți cu domiciliul ales în com., la sediul Primăriei, jud. B, împotriva sentinței civile nr.177/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 Aprilie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /08.05.2009
:DC/2 ex/19.05.2009
Fond:/A-M
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu