Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4524/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4524
Ședința publică de la 12 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL și DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE împotriva sentinței civile nr. 2693 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA ORAȘULUI, PRIMARUL ORAȘULUI și intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal iar recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 cod procedură civilă, după care, instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr.2693 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatii Primaria orasului, Primarul orasului.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Consiliul Local.
S-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de Consiliul Local,
S-a admis in parte actiunea formulata de petenta, cu domiciliul in, str.-, -.5,.4, jud.G, impotriva intimatilor Primaria orasului, Primarul orasului si Consiliului Local cu sediul in,-, judetul
A obligat intimatii Directia de Servicii Comunale si Consiliul Local la plata catre petenta a indemnizatiei de dispozitiv in procent de 25 % aplicat la salariul de baza, incepand cu data de 06.11.2004 si pana la data de 06.11.2007, suma ce va fi reactualizata cu indicele de inflatie la data platii efective si va fi respinsa actiunea privind plata indemnizatiei de dispozitiv pentru perioada 01.08.2003-05.11.2004 ca fiind prescrisa si pentru viitor.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat si a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatii Primaria, Primarul orasului, instanta urmeaza sa o admita, cu motivarea ca intre petenta si intimati nu exista raporturi juridice concretizate in obligatii specifice angajatorului si angajatului si prin urmare nu se justifica calitatea de parat a acestuia.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimata Consiliul Local, urmeaza sa fie admisa.
Mai mult decat atat, asa cum reiese din Hotararea nr.1 din 19.01.2006(fila 22) a Consiliului Local, intimata Directia de Servicii Comunale, incepand cu data de 01.03.2006, are personalitate juridica.
Pentru perioada 01.08.2003-04.11.2004, dreptul material la actiune este prescris, deoarece termenul de prescriptie potrivit art.283 alin.2 din Codul muncii este de trei ani de la nasterea dreptului, or, in cazul de fata, petenta solicita plata unor drepturi salariale incepand cu data de 01.08.2003, prin actiunea introdusa la 05.11.2007, fiind indeplinit astfel termenul de prescriptie pentru perioada 01.08.2003-05.11.2004.
In ceea ce priveste fondul cauzei, prin pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul ca indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice.
In sensul acestui ordin, prin personal civil se intelege, functionarii si personalul contractual din cadrul ministerului Administratiei si Internelor."
Personalul civil din acest minister beneficiaza de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din institutii, cu exceptia celor din domeniul administratiei publice care beneficiaza doar de dreptul prevazut la art.13 din lege, precum si de cele prevazute de reglementarile in vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar.
Lecturand art.13 din Legea nr.138/1999 se retine:,cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.
Mai mult decat atat, potrivit adresei nr.-/25.08.2003, Guvernul Romaniei prin Ministerul Administratiei si Internelor a comunicat catre toate prefecturile ca acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% conform Ordinului Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 se aplica la salariul de baza care cuprinde salariul de incadrare, salariul de merit, indemnizatia de conducere. De aceasta indemnizatie urmand sa beneficieze tot personalul mai putin prefectul si subprefectul.este indreptatit sa primeasca indemnizatia de dispozitiv conform Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003, in procent de 25%.
Pentru perioada 01.08.2003-05.11.2004, dreptul material la actiune este prescris, deoarece termenul de prescriptie potrivit art.283 alin.2 din Codul muncii este de trei ani de la nasterea dreptului, or, in cazul de fata, petenta solicita plata unor drepturi salariale incepand cu data de 01.08.2003, prin actiunea introdusa la 06.11.2007, fiind indeplinit astfel termenul de prescriptie pentru perioada 01.08.2003-05.11.2004.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții CONSILIUL LOCAL și DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursurile sunt fondate iar față de dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. urmează a le admite, va modifica hotărârea primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamant.
În raport de dispozițiile legale și starea de fapt specifice raportului de muncă existent între reclamant, acesta are calitatea de angajat și intimat, primarul localității, ce are calitatea de angajator se constată că, acțiunea promovată de către reclamant este neîntemeiată.
Reclamanta este angajată ca personal contractual în cadrul Direcției de Servicii Comunale și a solicitat obligarea intimatelor ca în conformitate ci Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 să i se acorde indemnizația de dispozitiv de 25 % din salariul de bază.
Făcând parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar se constată că drepturile salariale ale acestuia sunt reglementate de dispozițiile OUG 24/2000, dispoziții legale care prevăd că pentru activitatea desfășurată, personalul contractual din sectorul bugetar primește un salariu de bază, în condițiile legii precum și alte drepturi salariale prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.
Din categoria drepturilor incluse în salariu, astfel cum este prevăzută de OUG 24/2000 nu face parte sporul de dispozitiv.
Potrivit art.8 din OUG 24/2000 gestiunea sistemului de salarizare a personalului contractual este asigurată de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în raport de numărul de posturi aprobate prin actele normative.
Ori, în cadrul autorității administrative locale, autoritate inclusă în sectorul bugetar, primarul este cel care are calitatea de ordonator principal de credite, cel care gestionează sistemul de salarizare a personalului contractual.
Dacă drepturile salariale cuvenite personalului contractual din cadrul autorității administrației publice locale sunt reglementate în modalitatea arătată, în ceea ce privește dreptul de dispozitiv se constată că, acesta este guvernat în legea specială, Legea 138/1999 și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003, care au prevăzut indemnizația de dispozitiv pentru cadrele medicale din activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, precum și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, personal ce este preluat odată cu înființarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.
În raport de dispozițiile stricte ale legii ce privesc acordarea sporului de dispozitiv, pe de o parte iar pe de altă parte, în raport de regimul juridic al salariului personalului contractual din cadrul autorităților administrative locale se constată că dispozițiile legii privind acordarea sporului de dispozitiv nu pot fi extinse în afara cerințelor impuse de lege.
Sporul de dispozitiv nu poate fi acordat personalului contractual din cadrul administrației publice, în condițiile în care Legea 138/1999 și OUG 496/2003 nu-l prevede pentru această categorie de personal și totodată același spor nu poate fi acordat de către intimat atâta timp cât ordonatorul principal de credite nu a alocat fondurile necesare în acest scop iar acest spor nu este inclus în categoria drepturilor salariale reglementate de OUG 24/2000 și legile speciale privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar.
Practica unor autorități ale administrației publice locale de a acorda sporul de dispozitiv nu fundamentează cererea reclamantului, în condițiile în care, acesta nu se află într-o situație identică cu salariații ce au beneficiat de aceste sporuri.
Diferența de tratament juridic pentru salariații din cadrul autorităților administrației publice locale este asigurată de libertatea acordată de lege, ordonatorului principal de credite, de a gestiona veniturile ce reprezintă drepturi salariale ale personalului contractual, de posibilitatea finanțării unui astfel de spor, iar această libertate excede controlului autorității instanței litigiilor de muncă, atâta timp cât sporul de dispozitiv, așa cum am arătat nu face parte din categoria drepturilor salariale specifice contractului de muncă.
În cazul de față sporul de dispozitiv nefiind prevăzut de către autoritatea angajatoare ca element al contractului de muncă, nu poate fi acordat reclamantului, față de dispoz.art.154 și urm.codul muncii potrivit căruia salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă.
În raport de cele arătate mai sus constatând ca întemeiate criticile formulate de recurenți urmează a modifica hotărârea instanței de fond în sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL și DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE împotriva sentinței civile nr. 2693 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA ORAȘULUI, PRIMARUL ORAȘULUI și intimata reclamantă.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.TB
Ex.4/MC/26.06.2008
Jud.fond.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Sorin