Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4754/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1970/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4754/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți, împotriva sentinței civile nr.4251 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 31775/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații pârâți Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, creșteri salariale de 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.4251/21.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că eclamanții au solicitat în esență acordarea de majorări salariale în procentele prevăzute de dispozițiile art.1 al.1 din OG nr.10/2007, respectiv 5%, 2% și 11%.
În conformitate cu dispozițiile textului mai sus citat " în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit OUG nr.24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar aprobată prin Legea nr.383/2001,cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit OG nr.3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 3 decembrie 2006, se majorează în trei etape.
Față de dispozițiile imperative ale acestui text, prin care sunt nominalizate categoriile de personal care beneficiază de majorările salariale respective, instanța nu a reținut susținerile reclamanților potrivit cărora au fost discriminați, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 al.2 din OG nr.137/2000.
In conformitate cu dispozițiile art.2 al.2 din OG nr.137/2007, sunt discriminatorii, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane.
Prin urmare, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, astfel cum este definită în OG nr.137/2000, întrucât nu reprezintă "o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, sau categorie defavorizată" prevederi ce au fost preluate și în cuprinsul dispozițiilor art.154 (3) din Codul Muncii.
Astfel, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, neputând fi reținută ca discriminatorie împrejurarea că nu s-au acordat majorări salariale magistraților și s-au acordat altor categorii, în condițiile în care pentru magistrați, legiuitorul a prevăzut prin lege specială, drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora, respectiv prin OG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.43/2007, valoarea de referință fiind indexată periodic.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către recurenții-reclamanți, care în temeiul art.304 pct.9) proc. Civ. au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii cum a fost formulată.
În motivarea recursului se susține că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, atât sub aspectul admiterii excepțiilor invocate, cât și sub aspectul respingerii acțiunii ca neintemeiata.
Instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratului Guvernul României cu motivarea ca aceasta instituție este organ colegial, fara personalitate juridica si totodată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul ca intre reclamanți si aceasta instituție nu exista raporturi de munca, iar pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiata.
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.l0/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.l din G Nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.l0/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.l0/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007): personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr.l0/2007): personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr.l 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic. pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.l din G nr.20/2007).
Cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul Muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul Muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, recurenții-reclamanții se consideră discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul Muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația. Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr. 137/2000 coroborat cu art.269 Codul Muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nici concluzii scrise.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de fapt și de drept material convențional invocate,precum și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. Civ. Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reține că invocarea dispozițiilor din Constituția României, precum și art. 14 și art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are temei, deoarece pe de o parte recurenții-reclamanți nu se găsesc în situația unei discriminări, iar pe de altă parte neavând un bun nu intră sub protecția Convenției, în cazul de față nu există nici măcar o creanță s-au o speranță legitimă în dobândirea unui asemenea bun în viitor.
Cu privire la inexistența discriminării, Curtea reține că nu există nicio similaritate între personalul încadrat ca funcționar public, personal auxiliar sau demnitari și recurenții-reclamanți - judecători, deoarece aceste categorii disparate se caracterizează printr-un cumul de vectori obiectivi diferiți, precum recrutarea, numirea în funcții, suspendarea, eliberarea din funcție, corpul de drepturi și obligații specifice, precum și răspunderea acestora.
Sub aspectul salarizării - judecătorii, cazul recurenților-reclamanți - în sistemul justiției se află într-o situație obiectiv diferită de celelalte categorii socio-profesionale, motiv pentru care legiuitorul a reglementat salarizarea și alte drepturi printr-un act normativ special.
În materia salarizării magistraților sistemul este diferit în comparație cu toate categoriile profesionale, stabilirea indemnizației fiind determinată direct de calificarea juridică a statutului profesional al magistratului.
Din acest punct de vedere sub aspectul salarizării, magistrații nu pot fi plasați în analogie cu sistemul de salarizare al demnitarilor, al funcționarilor publici și nici al personalului auxiliar.
În legislația care reglementează sistemul de salarizare al magistraților, indexarea nu apare ca o modalitate de protecție socială a acestei categorii profesionale.
Curtea mai notează faptul că deși reclamanții au invocat discriminarea, în speță existența vreunei discriminări între intimații reclamanți și alte categorii de salariați bugetari nu poate fi reținută, întrucât nu sunt întrunite condițiile nici condițiile prevăzute de art.2 din OG nr.137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nici cele prevăzute de art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în contextul în care această Convenție apără în principal drepturi politice și civice și mai puțin sau chiar deloc drepturi de natură salarială.
Simpla apartenență a magistraților la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări față de indicele de inflație.
Prin urmare, temeinic a stabilit prima instanță că nu este îndeplinită în cauză nici condiția încălcării vreunuia dintre drepturile omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
Prin urmare nu se poate acorda instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât s-ar încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.(4) din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 proc. Civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
.//.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr.4251/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
22.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
