Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4907/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2859/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4907/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
***************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.463 din data de 27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.537/C/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenta-reclamantă și intimații-pârâți Tribunalul București, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Superior al Magistraturii.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs formulate în cauză, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea constatând că în cauză recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs formulate în cauză, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.463/27.02.2008 pronunțată în dosarul -, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, împotriva pârâților Tribunalul București, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta califică dreptul pretins ca un drept salarial.
În baza art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Conform art.157 al.2 din Codul muncii:"Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege."
Sporul de confidențialitate se supune pe lângă reglementările de mai sus și prevederilor art.26 și următoarele din Codul muncii.
Orice clauză în cadrul contractului individual de muncă se negociază în condițiile art.20 alin.1 din Codul muncii.
În situația de față în contractul individual de muncă al reclamantei nu există clauze de confidențialitate, ceea ce statuează art.78 din Legea nr. 567/2004 privește secretul profesional așa cum este el definit de art.196 Cod penal și nu secretul de stat care privește personalul din instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Obligația păstrării secretului de stat este o obligație constituțională a oricărui cetățean.
Acordarea sporului de până la 15% personalului din apărarea națională, ordinea publică si siguranța națională si celelalte categorii prin lege specială își are o justificare legitimă, acest personal prin natura serviciului contribuie efectiv la păstrarea, apărarea,
acestor secrete și prevenirea, descoperirea și sancționarea celor ce încalcă aceste obligații fundamentale.
În situația în care munca nu se desfășoară în baza unui contract individual de muncă clauza de confidențialitate prevăzută de art.26 din Codul muncii este și trebuia prevăzută în actul normative de salarizare a acelui personal în condițiile art.157 alin. 2 din
Codul muncii.
Faptul că anumite categorii profesionale diferite primesc sau nu sporul de confidențialitate nu constituie discriminare în condițiile nr.137/2000 întrucât nu ne aflăm în situații comparabile fiecare din categoriile profesionale în discuție având atribuțiuni diferite în ceea ce privește secretul de stat.
Instanța de fond a apreciat că existența certificatului ORNIS nu dă, prin el însuși, dreptul posesorului la sporul de confidențialitate, acesta acordându-se doar celor care prezintă garanțiile morale, profesionale și care iau cunoștință de asemenea secrete, apărarea lor fiind obligație constituțională.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că sentința civilă nr. 463 din 27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă:
Recurenta-reclamantă învederează că ea face parte din categoria personalului auxiliar din unitățile de justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acesteia a fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest Cod.
Precizează că, în calitate de grefier, i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004), republicată cu modificările ulterioare: personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul art. 84 lit. e) din același act normativ: constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter art. 9 - cap. IV () din Codul d eontologic al grefierilor: personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale, raportat la art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 republicată cu modificările ulterioare și art. 15 din Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Mai arată că, prin însăși natura sa, activitatea desfășurată de către grefieri, - activitate aflată în permanentă interdependentă cu cea desfășurată de judecători și procurori - implică administrarea sau cel puțin contactul nemijlocit cu informații confidențiale.
Recurenta-reclamantă mai învederează că ea nu îndeplinește o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă). Or, nefiind demnitar public, se afla în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, datorită faptului îndeplinirii obligației
de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de
natură salarială.
În susținerea afirmațiilor sale, recurenta-reclamantă invocă și dispozițiile art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din OG nr. 19/2006, art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din OG nr. 64/2006, art. 13 din OG nr. 10/2007, precizând că debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Invocă și dispozițiile art. 26 raportate la dispozițiile art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Ca atare, susține recurenta-reclamantă, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatica profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina a, a reclamantei, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii ).
Mai invocă și principiul egalității de tratament în salarizare, care implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într- situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activității în muncă, cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial și anume, sporul de confidențialitate.
Consideră că, prin neacordarea sporului de confidențialitate ea este, în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat, în mod unanim și constant, existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. De exemplu:"Acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare".
Așadar, recurenta-reclamantă susține că ea este discriminată în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 și alin. 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar fi îndeplinit condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu ce a fost declarat, în mod expres, de lege, ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Prin întâmpinarea formulată la recurs (aflată la filele 26 - 30 din dosarul de recurs al nr. -), intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților () a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.
În motivarea întâmpinării, intimatul-pârât susține că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților, reținând, în mod legal și temeinic faptul că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific, reglementat de Legea nr.367/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice si cu drepturi salariale stabilite printr-un act normativ special, respectiv nr.OG 8 /2007.
Astfel, intimatul-pârât susține că situația personalul auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002, întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite.
Referitor la pretinsa discriminare la care ar fi fost supusă recurenta-reclamantă, susține că reglementarea, prin lege sau printr-un alt act normativ, a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare (actul normativ de referință în domeniu).
Prin întâmpinarea formulată la recurs (filele 35 - 37 din dosarul de recurs al nr. -), intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C susține că în mod corect instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea recurentei-reclamante, întrucât dreptul pretins de aceasta este un drept salarial, cu tot ceea ce cuprinde acesta și că, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului instituțiilor și autorităților publice se stabilește prin lege, iar sporul de confidențialitate se supune dispozițiilor art. 26 și următoarelor din Codul muncii.
Mai susține că, în cauză, în contractul individual de muncă al recurentei-reclamante nu există nici o clauză referitoare la sporul de confidențialitate.
De asemenea, asupra stării de discriminare ar fi trebuit să se pronunțe, în prealabil, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate de intimații-pârâți prin întâmpinări, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că îl va admite ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
În mod nejustificat instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată de recurenta-reclamantă este neîntemeiată, respingând-o ca atare, astfel că hotărârea fondului este criticabilă, sub acest aspect, motiv pentru care se impune modificarea acesteia.
În acest sens, Curtea reține că prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intrăraporturile de serviciuale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți,ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor constituie o categorie specială de personal, ale cărei drepturile și obligații sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Ceea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate,în ceea ce privește problema pusă în discuție, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii statuează, în art.39 alin.2 lit. f), că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu, dispoziții ce se coroborează cu dispozițiile art.36 alin.3 Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și cu art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, potrivit căroramagistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit. "d" din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede căsporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publicidin aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării(art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art.13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte,spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciuși pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Este adevărat că sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007), cât și salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007), însă, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit. "i" din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminăriisunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin. 1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Cât privește noțiunea de "discriminare"trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul- noțiune care, în sens extins, se referă și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor -, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național,cuprindesalariul de bază,indemnizațiile,sporurileși alte adaosuri la salariul de bază.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că:"Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel și, întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește sporurile la salariul (indemnizația) de bază - adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca -, Curtea reține că acestea constituie, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale, astfel cătrebuie să fie acordate tuturor salariațilorindiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitateaatâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
În caz contrar, s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Având în vedere dispozițiile art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, Curtea apreciază că și magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate, care nu primesc sporul de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor, au dreptul la atari despăgubiri.
Curtea consideră căaceste despăgubirinu trebuie stabilite prin apreciere, citrebuie să fie date cu caracter temporarpână la încetarea situației de discriminare, prin raportare la sporul de confidențialitate de 15%, prevăzut de marea majoritate a actelor normative care îl reglementează pentru alte categorii de personal, calculat la salariul sau indemnizația de bază.
De altfel, Curtea constată că problema acordării sporului solicitat de către recurenții-reclamanți și implicit, a temeiniciei pretențiilor acestora, a fost tranșată irevocabil de cătreÎnalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prinDecizia nr.46din data de 15 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.27/2008 a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistențiprecum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă:"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.",Curtea are în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept analizată în speță, referitoare la sporul de confidențialitate de 15% solicitat de recurenta-reclamantă și apreciază că pretențiile acesteia, referitoare la acordarea acestui spor, sunt întemeiate.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că este, în parte, fondat recursul declarat de recurenta-reclamantă - personal auxiliar de specialitate în cadrul instanței de judecată (grefier la Judecătoria Buftea ) -, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite ca atare.
În consecință, va modifica, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamanta.
Ca urmare, va obliga pârâții: Tribunalul București și Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) pentru perioada iulie 2005 - septembrie 2005, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii pentru perioada octombrie 2005 - 12.06.2008, la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Astfel, având în vedere argumentele instanței supreme, expuse în decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că sporul de confidențialitate de 15% trebuie să fie acordat, cu caracter temporar, până la încetarea situației de discriminare, Curtea apreciază că acest spor de cuvine reclamanților și în continuare.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de actualizare cu indicele de inflație a drepturilor salariale pretinse, Curtea apreciază că această solicitare este întemeiată, față de disp. art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii.
Astfel, Curtea reține că actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanelor prejudiciate, pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturile juridice de muncă (de serviciu).
A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în intervalul de timp susmenționat.
De asemenea, îi va obliga pe pârâții angajatori și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 și alin. 2 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, potrivit cărora:
"(1)Carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeștevechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite,retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
(2) În carnetul de munca se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.".
De asemenea, hotărârea fondului va fi modificată și în sensul că va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor), pentru lipsa calității procesuale pasive.
În acest sens, Curtea reține că dreptul ce se solicită în speță este un drept de natura salarială, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 282 din Codul muncii, în acțiunea ce a fost introdusă la instanța de fond pot fi părți în proces numai reclamanta și pârâții: Tribunalul București, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției și Libertăților, întrucât numai aceștia au atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamanților.
Ca urmare, Curtea apreciază că între și recurenta-reclamantă, în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Buftea, nu există raporturi juridice de muncă, acesta neavând calitatea de angajator, în sensul în care noțiunea este definită respectiva noțiune în Codul muncii
Referitor la calitatea procesuală, Curtea reține că aceasta presupune, pe de o parte, existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - caz în care se regăseștecalitatea procesuală activă-, iar, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic - caz în care se regăseștecalitatea procesuală pasivă.
Or, Curtea constată că nu există identitate între - reprezentat de C și cel obligat în raportul juridic de serviciu dedus judecății, motiv pentru care acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în speță.
Așadar, sub acest aspect, sentința atacată cu prezentul recurs este criticabilă, urmând a fi modificată, în parte, în sensul respingerii acțiunii formulată în contradictoriu Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui minister.
În ceea ce privește soluția dată celorlalte pretenții (cele referitoare la obligarea, în solidar, a Tribunalului București, și să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a hotărârii, suma datorată pentru perioada mai sus menționată, precum și obligarea pârâtului să includă în buget, respectiv la prima rectificare de buget, suma datorată pentru perioada mai sus menționată, după rămânerea definitivă a hotărârii), Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că, însușindu-și atât opinia cât și argumentele primei instanțe, va respinge restul capetelor de cerere formulate de recurenta-reclamantă, ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.463 din data de 27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.537/C/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) pentru perioada iulie 2005 - septembrie 2005, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii pentru perioada octombrie 2005 - 12.06.2008, la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Obligă pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor), pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge restul capetelor de cerere, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red: / tehnored:
2 ex. / 09.09.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
