Drepturi salariale (banesti). Decizia 4908/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2941/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4908/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.317 din data de 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28492/3/LM/2007 (format vechi nr.537/C/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimatul-reclamant prin apărător d-na avocat (actual ) cu împuternicire avocațială aflată la fila 30 dosar nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale - atașat prezentei cauze, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 26.06.2009, respectiv la data de 30.06.2009, de către recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție concluzii scrise.
Intimatul-reclamant, prin avocat, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate asupra recursului.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.08.2007 sub nr.28492/3/LM/2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004-martie 2007, data recunoașterii sporului de vechime prin intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007, actualizată cu rata inflației de la data debitului și până la introducerea acțiunii, inclusiv a dobânzii legale calculate pentru aceste sume până la data plății efective, conform dispozițiilor OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, aprobată prin Legea nr.356/2002; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la rectificarea carnetului de muncă al reclamantului, prin inserarea sporului de vechime datorat pentru perioada menționată; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să rectifice ordinele de salarizare prin inserarea sporului de vechime datorat pentru perioada menționată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.317/16.01.2008, Tribunalul Bucureștia respins excepția de necompetență materială; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acesta; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției; a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Justiției și a obligat pârâtul Ministerul Public la plata către reclamant a sumei de 943,19 lei în cuantum net actualizat, cu titlu de despăgubiri constând în sporul de vechime în muncă pentru perioada septembrie 2004-aprilie 2005, suma urmând a fi actualizată până la data plății; a obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamant a sumei de 8490,01 lei, în cuantum net actualizat, cu titlu de despăgubiri constând în sporul de vechime în muncă pentru perioada mai 2005-martie 2007, suma urmând a fi actualizată până la data plății; a obligat pârâtul Ministerul Public la rectificarea carnetului de muncă al reclamantului în sensul menționării dreptului stabilit pentru perioada septembrie 2004-martie 2007; a respins cererea de obligare a Ministerului Public la rectificarea ordinelor de salarizare, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului Ministerul Public sumele necesare achitării despăgubirilor către reclamant; a obligat pârâtul Ministerul Justiției la 400 lei către reclamant și pârâtul Ministerul Public la 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a funcționat ca procuror în perioada septembrie 2004-aprilie 2005, iar ulterior a fost detașat în cadrul Ministerului Justiției pe post de consilier juridic, în perioada mai 2005-martie 2007. Pentru perioada în care Ministerul Justiției a fost ordonator de credite al recurentului, această instituție justifică calitatea procesuală pasivă.
În ceea ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a considerat că acesta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece între părți nu există raporturi juridice de muncă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că sporul de vechime în muncă a fost recunoscut magistraților și personalului auxiliar de specialitate prin art.31 din Legea nr.50/1996, însă nu a mai fost reglementat pentru magistrați prin OUG nr.83/2000 care a modificat și completat legea.
Art. 9 alin. 4 din OG nr. 83/2000 precede că orice dispoziții contrare acesteia se abrogă, aceeași formulare găsindu-se și în art. 50 din OUG nr. 177/2002. Cum însă sporul de vechime în muncă nu reprezintă o reglementare contrară prevederilor OG nr.83/3000, ci complementară acestora, a continuat să fie în vigoare și după apariția noii reglementări.
Unul din principiile sistemului de salarizare este diferențierea salarizării după mai multe criterii printre care și vechimea în muncă. Lipsirea unei întregi categorii profesionale de sporul de vechime echivalează cu atingerea integrității sistemului de salarizare, definit ca un ansamblu organizat în părți componente care, păstrându-și individualitatea, depind unele de altele. Înlăturarea criteriului vechimii în muncă este nejustificată și conduce la încălcarea principiului diferențierii salariilor, inechitatea fiind creată chiar în cadrul corpului magistraților din moment ce perioadele lucrate în altă profesie nu se oglindesc în veniturile obținute după includerea în această categorie profesională.
Ori, prin eliminarea sporului, categoria profesională a magistraților a fost plasată într-o situație discriminatorie față de personalul auxiliar de specialitate care a continuat să beneficieze de acordarea sporului după intrarea în vigoare a actelor normative menționate.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, statuându-se că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, etc. beneficiază și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege. Așa fiind, ordonatorii de credite au fost obligați să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă aferent perioadei septembrie 2004-martie 2007
În temeiul art.2 și art.3 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, a fost obligat Ministerul Public să facă mențiuni corespunzătoare asupra acestui spor.
La solicitarea aceluiași pârât, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta fiind obligat să vireze sumele necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 18.02.2008 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, la data de 15.02.2008 Ministerul Justiției, iar la data de 11.02.2008 pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recursuri înregistrate inițial pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 04.03.2008 sub nr-.
Urmare modificării regulilor de competență materială în judecarea drepturilor bănești ale personalului din justiție, prin OUG nr.75/2008, cauza a fost trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție la 08.07.2008, iar ulterior retrimisă Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 05.05.2009, fiind înregistrată sub nr-.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4, 7 și 9 Cod pr.civilă, precum și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Susține recurentul-pârât că cererile de chemare în garanție în litigiile de muncă sunt inadmisibile, având în vedere natura contractuală sau administrativă a raporturilor de muncă sau de serviciu și care produc efecte exclusiv între salariat și angajator.
De asemenea, această instituție nu justifică nici calitate pasivă în cererea de chemare în garanție, deoarece între minister și reclamanți nu există raporturi juridice de natura celor reglementate de Codul muncii. În plus, Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite pentru reclamant, ci Ministerul Public prin Procurorul General.
Pe fondul acestei cereri, se arată că atribuțiile ministerului sunt prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002 și nici una dintre acestea nu obligă instituția recurentă să vireze, să aloce, sau să asigure fonduri pentru alte instituții publice ce nu sunt în subordinea lor și care sunt ordonatori principali de credite.
Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul acordării drepturilor pretinse de reclamant cu titlu de drepturi salariale, iar nu cu titlul de despăgubiri.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de judecată a depășit atribuțiile conferite de lege câtă vreme drepturile au fost admise în temeiul unui raport de expertiză care nu este opozabil Ministerului Public deoarece nu a fost comunicat acestei instituții. Conform art. 208 Cod de procedură civilă, expertiza se face la fața locului, cu citarea părților. În cauza de față, expertiza contabilă a fost realizată cu verificarea statelor de plată și a carnetului de muncă al reclamantului.
Consideră nelegală dispoziția instanței de obligare la plata drepturilor bănești referitoare la sporul de vechime, actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, deoarece este instituție bugetară și nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Cum fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 486/2006, lege care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de instanță, acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație sau cheltuieli de judecată, nu se justifică. În acest sens sunt și dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Așadar, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației ori plata cheltuielilor de judecată, Ministerul Public nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumelor este lipsită de cauză juridică.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât vizează obligația principală solicitată și admisă de instanță, Curtea constată că o primă critică constă în depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Este de notat că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză, deoarece instanța nu a făcut altceva decât să interpreteze un text de lege și să îl aplice situației de fapt constatate. În plus, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești a fost invocată în legătură cu modul de administrare al probelor, ceea ce nu poate fi primit, instanța de judecată având deplina competență de a ordona administrarea acelor probe pe care le consideră necesare pentru dezlegarea pricinii și aflarea adevărului, conform art. 167 alin. 1 coroborat cu art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Celelalte considerente ale acestui recurent vizează lipsa de bază legală a dispozițiilor de admitere a unor drepturi bănești constând în spor de vechime în muncă, a actualizării acestei sume cu indicele de inflație și respectiv a unor cheltuieli de judecată.
Lipsa de bază legală a unei hotărâri judecătorești semnifică absența temeiului de drept care să susțină hotărârea instanței, aspecte ce sunt cercetate în limitele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Nici aceste considerente nu pot fi primite, câtă vreme obligația principală de plată a porului de vechime în muncă a fost argumentată de prima instanță pe dispozițiile art.31 din Legea nr.50/1990, care nu pot fi considerate înlăturate, abrogate de dispozițiile OUG nr.83/2000, pentru că nu sunt norme contrarii, ci complementare. Această interpretare este obligatorie pentru instanță câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat această problemă de drept prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, în considerarea dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă. Prin urmare, există bază legală, această obligație de plată în sarcina recurentului nu este o obligație imposibilă, după cum susține, și este ținut să o execute întocmai.
La fel, actualizarea sumelor cu indicele de inflație este o măsură legală luată de prima instanță câtă vreme neplata unui spor salarial de către ordonatorul principal de credite a cauzat în patrimoniul reclamantului un prejudiciu ce trebuie acoperit integral, adică atât prin suma sporului pentru perioada neafectată de prescripția extinctivă, cât și pentru actualizarea sumei cu indicele de inflație pentru acoperirea devalorizării monetare.
Cât privește cheltuielile de judecată, temeiul juridic al acestora îl constituie art.274 Cod pr.civilă, coroborat cu faptul că instituțiile chemate în judecată se găseau în culpă procesuală, fiind astfel ținute să restituie reclamantului toate cheltuielile efectuate în cursul procesului.
Recursul Ministerului Justiției este găsit de asemenea nefondat de Critica acestei instituții vizează terminologia folosită de instanța de fond în dispozitivul hotărârii, care obligă Ministerul Justiției să plătească reclamantului o sumă de bani cu titlu de despăgubiri constând în sporul de vechime în muncă. Ori, termenul de despăgubiri este folosit de tribunal în contextul în care, așa cum s-a arătat mai sus, neplata unor sume de bani reclamantului în temeiul legii care nu a fost abrogată, a produs un prejudiciu care trebuie acoperit în totalitate. Pentru situația în care prejudiciul a constat în lipsirea reclamantului de o sumă de bani, repararea nu poate consta decât în despăgubiri tot într-o sumă de bani, însă sumele de bani au natura juridică salarială, întrucât reprezintă sporul de vechime în muncă pe o anumită perioadă de timp.
În fine, este nefondat și recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice. Această instituție a fost obligată la plata către ordonatorul principal de credite Înalta Curte de Casație și Justiție a unor sume de bani datorate de acesta din urmă reclamantului. Instituția juridică aplicată speței este aceea a chemării în garanție prevăzută de art.60 și următoarele Cod pr.civilă.
Criticile formulate de Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii de fond vizează în principal inadmisibilitatea unei chemări în garanție, iar în subsidiar, calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, aspecte ce vor fi cercetate în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În cauză, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamantului să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile solicitate. Cererea de chemare în garanție a fost admisă, Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să aloce sumele necesare efectuării plății, în raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, respectiv art.3 din OG nr.22/2002.
Susținerile recurentului-chemat în garanție în sensul inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul ordonator principal de credite va fi înlăturată de Este de notat faptul că art. 60 Cod de procedură civilă nu limitează posibilitatea chemării în garanție numai la anumite materii, astfel încât, în principiu, poate interveni în oricare dintre materiile compatibile, când partea ce ar cădea în pretenții ar dispune ulterior de o cerere în garanție sau în despăgubire.
În materia dreptului muncii, s-a susținut inadmisibilitatea chemării în garanție pe ideea că între salariatul încadrat în muncă, parte în litigiu, și terțul eventual chemat în garanție nu există raporturi juridice de muncă; nici angajatorul nu ar putea chema în garanție o altă persoană pentru că aceasta, dacă ar fi să răspundă material, poate fi acționată în procedura deciziei de imputare sau a angajamentului de plată. Aceste considerații, din doctrina mai veche, nu au aplicabilitate în speță și, în plus, nu mai sunt de actualitate ca și soluție legislativă pentru recuperarea prejudiciilor conform Codului muncii.
Ordonatorul principal de credite acționat în judecată de salariați pentru repararea unui prejudiciu creat prin neplata unor sporuri salariale nu poate asigura eventuala plată decât din fondurile aprobate cu această destinație în bugetul său, iar acest buget este alcătuit numai din alocații din bugetul de stat, conform art. 131 din Legea nr. 304/2004 republicată, iar nu și din venituri proprii. Prin urmare, chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice este admisibilă.
Analizând argumentele recurentului Ministerul Finanțelor Publice asupra lipsei calității sale procesuale pasive în cererea de chemare în garanție, Curtea găsește că sunt nefondate și le va respinge.
În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art.282 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă. În cazul de față, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în cererea de chemare în garanție trebuie analizată prin raportare la această ultimă ipoteză.
Ori, în temeiul Legii finanțelor publice nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are responsabilitatea întocmirii proiectului de buget, această atribuție implicând dimensionarea bugetului atribuit ordonatorului de credite, astfel încât acesta să dispună de fondurile necesare pentru executarea unei hotărâri judecătorești. Chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu aprobă bugetul, în propunerea de întocmire a acestuia trebuie să țină seama de obligațiile la plata cărora ordonatorul de credite, în cazul de față Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este ținut printr-o hotărâre judecătorească a cărei nerespectare este sancționată de dispozițiile art.277 Codul muncii.
Obligația Ministerului Finanțelor Publice de garanție față de ordonatorul principal de credite al intimatului reclamant rezidă și în faptul că neexecutarea hotărârii primei instanțe reprezintă infracțiune, iar cel obligat la plată este o instituție bugetară ținută să respecte bugetul aprobat pe capitole bugetare, iar plata sumelor nu poate fi făcută decât prin sume alocate în acest sens de chematul în garanție.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, considerând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a normelor care vizează chemarea în garanție a unei persoane, dar și a normelor referitoare la plata sporului de vechime pentru magistrați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.317 din data de 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Social, în dosarul nr.28492/3/LM/2007 (format vechi nr.537/C/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
