Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4907/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4907
Ședința publică de la 28 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
Judecător -- -
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1772/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA reprezentată de avocat cu delegație de substituire, a lipsit recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta intimata pârâtă SC SA, solicită respingerea recursului.
CURT EA
Asupra recursului de față;
Curtea de Apel, prin decizia nr.2196 din data de 17 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- s-a respins recursul declarat de pârâta SC SA împotriva Încheierii de ședință din data 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect excepție neconstituționalitate.
Prin sentința nr.1772 din 06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-au respins excepțiile.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul reținut că excepția necompetentei teritoriale este neîntemeiată, deoarece reclamantul domiciliază în circumscripția acestei instanțe, în acest sens fiind dispozițiile art. 284 din codul muncii.
In privința excepției lipsei calității procesuale active instanța a reținut că, potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Totodată, art. 241 alin. 1 lit c din prevede că " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".
În același timp, instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantului s-au întemeiat pe dispozițiile art. 176 și art. 187 din contractele colective de muncă aplicabile în perioada 2005-2006 la nivelul ramurii energiei electrice, termică, petrol și pe dispozițiile art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aplicabil la nivelul anului 2006.
Cum reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada dedusă judecății angajatorul făcând parte din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă ce reglementează drepturile pretinse, fără îndoială că acesta justifică legitimare procesuală activă.
Referitor la cererea având ca obiect plata drepturilor privind aprovizionarea de toamnă iarnă, instanța a mai reținut că, potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aplicabil în perioada 2005-2006 "cu ocazia unor evenimente anuale și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă iarnă ), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă"- alin 1;
- "condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă la nivele inferioare"- alin. 3;
S-a constatat că dispozițiile art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură creau doar premisele acordării unui drept la suplimentarea salarială denumită " aprovizionare de toamnă iarnă" și nu un drept individual al fiecărui salariat la încasarea unei sume de bani cu acest titlu.
Dreptul invocat de reclamant nu izvorăște direct din contractul colectiv de muncă în forma prezentată anterior, ci pe calea negocierilor dintre patronat și sindicat ar fi trebuit să se stabilească condițiile de diferențiere între salariați si implicit nominalizarea celor care au beneficiul acestui drept, cuantumul si modalitatea concretă de acordare.
Prin contractele colective de muncă la nivel de nu s-au stabilit în mod concret condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, sindicatul reprezentativ al dând dovadă de pasivitate, în sensul că nu a inițiat procedura legală a negocierii care le-ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa o sumă de bani cu titlul de aprovizionarea de toamnă iarnă.
Observând dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1999 instanța a constatat că modificarea și completarea clauzelor contractului colectiv de muncă, poate interveni pe parcursul executării lui.
In speță, s-a constatat că aceste negocieri nu au avut loc pe durata existenței contractelor colective de muncă enunțate, iar în prezent, față de înțelesul clar al dispozițiilor art. 31 din Legea pentru perioada 2005-2006, acest demers ar rămâne fără finalitate.
Prin urmare, în lipsa acestor negocieri, nu se poate vorbi de un drept individual al reclamantului la obținerea aprovizionării de toamnă iarnă aferente perioadei deduse judecății, și, prin urmare cererea cu acest obiect a fost respinsă.
Cât privește excepția invocată de către pârâtă, instanța a reținut că prescripția dreptului material la acțiune reprezintă o sancțiune ce intervine în ipoteza neexercitării unui drept la acțiune în termenul prevăzut de lege, or, câtă vreme dreptul pretins de reclamant nu s-a născut, nu intră în discuție prescripția.
În ceea ce privește cererea având ca obiect ajutorul material constând în contravaloarea cotei de gaze naturale, instanța a reținut următoarele:
Cota de gaze reglementată de art. 187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2 "în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.
În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art. 176 alin 1 s-a prevăzut că "începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază."
În contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2005-2006, la art.176 alin. 1 s-a menționat expres că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/ 1997".
Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța reținut că cererea reclamantului sub acest aspect este neîntemeiată, dreptul solicitat fiind acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2005, 2006.
Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime și prin urmare acest capăt de cerere a fost respins.
Referitor la cererea privind indemnizația de concediere, tribunalul a reținut că "contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la 5.10.2007 în temeiul art. 65 și 66 din codul muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariat.
La art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4, fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamantul consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat ca neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Curtea de Apel, prin decizia nr.2196 din data de 17 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- s-a respins recursul declarat de pârâta SC SA împotriva Încheierii de ședință din data 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect excepție neconstituționalitate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs susțin că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, nu s-au dispus probe pe fondul cauzei deși s-a solicitat să se administreze proba cu înscrisuri, respectiv ștate de plată, să se depună dovada negocierii cuantumului drepturilor, precum și efectuarea unei expertize contabile.
Susține că în mod greșit s-a respins capătul de cerere cu privire la nulitatea dispozițiilor din CCM deoarece sunt încălcate dispozițiile art. 8 și24 din legea nr. 130/1996.
Cu privire la indemnizația de concediere se arată:
Conform art.50 al.3 din CCM valorile efective ale indemnizațiilor de concediere urmau să fie stabilite prin negociere cu. Prin negociere se stabileau doar valorile efective ale indemnizațiilor de concediere, respectiv numărul de salarii compensatorii și nu să se modifice obiectul în raport de care se calcula indemnizația de concediere.
Potrivit art.7 din CCM 2004-2007 s-a prevăzut că drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea.
Recursul se respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de A, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între A și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe A, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Referitor la capătul de cerere ce vizează drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă iarnă Curtea reține că potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
În ceea ce privește cel de al treilea capăt de cerere, Curtea constată că, prima instanță a respins în mod corect acest capăt de cerere, reținând că în cauză este vorba de constatarea nulității unei clauze din CCM pe anii 2005 și 2006, căror aplicabilitate a încetat. Sunt incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit.d codul muncii, care arată că cererea pentru constatarea nulității absolute a unei clauze din CCM poate fi formulată pe toată perioada de existență a contractului.
În ceea ce privește indemnizația de concediere:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1772/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iulie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.Judec.-
Tehn.IC/25.08.2009
Jud.fond.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Adina Calotă Ponea
