Pretentii civile. Speta. Decizia 4909/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4909
Ședința publică de la 28 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
Judecător -- -
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1961/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat cu delegație de substituire, a lipsit intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea unei cereri de amânare din partea recurentei pârâte.
Avocat reprezentanta recurentei pârâte renunță la cererea de amânare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta recurentei pârâte SC SA, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința nr.1961 din 24 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, a respins exceptia necompetentei teritoriale a instantei, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia prematuritatii capatului doi de cerere, invocate de intimata.
A admis acțiunea formulată de petentul, impotriva intimatei - Membru Grup.
A fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor salariale reprezentand contravaloarea aprovizionarii toamna - iarna în luna octombrie, in cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art.176,alin 1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrca,termica, petrol si gaze,pentru anii 2006, 2007, reactualizate la data platii.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petentul a fost salariatul intimatei, așa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestora.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a apreciat că intimata nu a respectat prevederile dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâta SC SA, arătând că instanța, fără nici o motivare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit.c, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Prima de aprovizionare toamnă-iarnă are natura juridică a altor venituri conform art.42 din CCM, la nivel național nr.2895/2006 pe perioada 2007-2010.
Solicitarea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul CCM.
Sub aspectul prescripției extinctive, acțiunea se încadrează în ipoteza prevăzută la art.283 lit.e, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a aceluiași articol.
Recurenta învederează că și pe fond acțiunea este neîntemeiată, deoarece potrivit art.168 al.3 din CCM/1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă s-a hotărât să fie introdusă în salariul de bază, și aceeași dispoziție se regăsește și în CCM/1998, menționându-se că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Această dispoziție a rămas constantă până în 2002, ultimul an în care este explicită introducerea suplimentărilor bănești în salariul de bază.
Din 2003 nu mai există această referire explicită, întrucât toate primele inclusiv aprovizionare toamnă a fost introduse în salariul de bază.
Curtea constată a fi fondat recursul pârâtei numai cu privire la critica privind fondul cauzei.
Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția drepului la acțiune în temeiul dispoz. art.283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.
Din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, C și aprovizionare toamnă este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.
Dealtfel chiar prin CCM recurenta a denumit aceste drepturi -suplimentări salariale.
Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate,iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din CM.
Pe fond recursul este întemeiat pentru următoarele argumente;
Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale.Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.
La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.
. La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.
În acest sens și în carnetul de muncă al salariaților a fost făcută mențiunea aplicării disp.art.168 alin 3 începând cu 1.03.1998.
În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.
Pentru a concluziona că acestă suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.
Curtea constată astfel că prima instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale mai sus menționate, hotărârea recurată fiind afectată de cazul de modificare prev.de art.304 alin.9 pr.civilă.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în tot în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1961/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.Judec.-
Tehn./2 ex./25.08.2009
Jud.fond
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Adina Calotă Ponea