Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 50/2009
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1143/LM/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Se constată că reclamantul recurent Gaî nregistrat la dosar Concluzii scrise și în probațiune un set de acte în copie.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de amânare a pronunțării din data de 12 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr-, reclamantul G, reprezentat de Sindicatul " Solidaritatea " H, a chemat în judecată pârâta " H" A, fostă ". " H, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata diferenței de 75% (până la 100%) în sumă de 2595 RON, reprezentând spor pentru munca prestată în zilele de duminică, pentru perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
- să fie obligată pârâta la plata diferenței de 75% ( până la 100%) în sumă de 2595 RON, reprezentând spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, pentru perioada 01.09.2004 - 31.12.2006;
- să fie obligată pârâta la plata diferenței de spor de 100% la 200%, în sumă de 1140 RON, reprezentând lucrul în zilele în care i s-a suspendat repaosul săptămânal, pentru perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
- să fie obligată pârâta la acordarea tichetelor de masă în număr de 51 bucăți sau contravaloarea acestora în sumă de 395 RON, pentru fiecare zi efectiv lucrată în perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
- să fie obligată pârâta la acordarea diferenței de câte 7 zile de concediu de odihnă (de la 21 la 28 zile) adică în total 9 zile de sau compensarea acestora în bani, în sumă de 69 RON, pentru anii 2004, 2005, 2006, reprezentând zile de concediu de odihnă ilegal neacordate;
- să fie obligată pârâta la acordarea tuturor drepturilor conferite de statutul de angajat ce-și desfășoară activitatea pe un loc de muncă cu condiții deosebite/ speciale pentru perioada 01.09.2004- 31.12.2006, respectiv:
1. 10% din salariul net lunar reprezentând sporul de periculozitate în sumă de 2264 RON;
2. antidot / alimentație de întărire a organismului sau contravaloarea acestora, în sumă de 1322 RON;
3. 18 zile suplimentare la concediul de odihnă, acordate pentru munca în condiții deosebite/ periculoase, în perioada 01.09.2004 - 31.12.2006, sau contravaloarea lor în sumă de 138 RON.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că este angajatul pârâtei din anul 1989 și că își desfășoară activitatea în cadrul Secției, Atelierul, în meseria de finisator.
A mai arătat că, începând din luna septembrie 2004, pârâta, în mod unilateral, fără a negocia și fără a încheia vreun act adițional la contractul individual de muncă, i-a redus sporul acordat pentru zilele de sâmbătă și duminică, de la 100% la 25%, că tot începând cu acea lună i-a suspendat lunar până la 4 zile libere din repausul săptămânal pentru care îi acordă un spor de 100% în loc de 200%, așa cum este prevăzut în și că pârâta nu a respectat propriu și nu a acordat tichetele de masă pentru fiecare zi efectiv lucrată. De asemenea reclamantul a mai arătat că pârâta a încălcat în mod flagrant dreptul prevăzut de Constituția Europeană privind acordarea diferenței de câte 7 zile concediu de odihnă, lipsindu-l în acest mod brutal de drepturile conferite de statutul său de angajat într-un loc de muncă cu condiții deosebite, speciale, deși a continuat să lucreze în același loc de muncă, în același condiții.
În drept, s-au invocat Constituția Europei, Carta Socială Europeană și revizuită, Constituția României, Codul Muncii, Legea nr. 142/1998 a tichetelor de masă; CCM Unic la nivel național 2005-2006, CCM 2004-2008, CCM la nivelul 2004-2008, CCM la nivelul 2001- 2002 (valabil 3 ani).
La acțiune s-a atașat un mod de calcul al drepturilor revendicate de reclamant și extrase în copie din actele normative invocate.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta " " Has olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul pentru muncă prestată în zilele de sâmbătă și duminică nu se aplică în cazul reclamantului care lucrează în program de ture și că potrivit graficului de lucru pe ture, înglobează și zilele de sâmbătă și duminică, având însă libere alte două zile în cursul săptămânii de lucru, așa încât repausul săptămânal s-a acordat cu respectarea întocmai, a legii.
Totodată, a arătat că nu este incident art. 133 alin.1 Codul Muncii, neexistând cazuri de forță majoră în care să se fi suspendat repausul săptămânal iar în ce privește cererea de acordare a concediului de odihnă suplimentar, se arată că cele 4 săptămâni calendaristice, prevăzute în Carta Socială Europeană, reprezintă de fapt cele 20 de zile lucrătoare prevăzute și de Codul muncii și că reclamantul beneficiază de acestea.
În ce privește drepturile conferite de statutul de angajat în condiții deosebite/ speciale se arată că toți salariații au beneficiat de un spor de condiții deosebite, diferențiate în funcție de condițiile și locul de muncă.
Cu referire la acordarea tichetelor de masă se invocă, în primul rând excepția prescripției dreptului la acțiune, față de termenul legal de 6 luni, iar pe fond, netemeinicia acestui capăt de cerere, arătând că potrivit prevederilor legale angajatorul distribuie un număr de tichete de masă, egal cu numărul de zile lucrătoare, și nici de cum cu numărul zilelor efectiv lucrate.
Prin sentința civilă nr. 1143/LM/ 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției acțiunii, invocată de pârâtă cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea tichetelor de masă.
Pe fond, s-a admis în parte, acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul G, reprezentat de Sindicatul " Solidaritatea " H, în contradictoriu cu pârâta " H" A, (fostă " " H) și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului, contravaloarea tichetelor de masă neacordate, raporta la numărul de zile efectiv lucrate, care rezultă din pontajul aferent fiecărei luni, pentru perioada 01.09.2004- 01.09.2005, calculate la valoarea nominală de 7,41 lei/tichet.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins, în rest, acțiunea.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că pretențiile reclamantului sunt întemeiate doar sub aspectul capătului de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pe perioada 01.09.2004- 01.09.2005, perioadă în care era în vigoare art.6 alin.2 din Anexa nr.1 la.M încheiat la nivel de unitate, care prevedea acordarea acestor tichete "pe fiecare zi efectiv lucrată ".
Începând cu 1.09.2005, această prevedere contractuală a fost modificată prin actul adițional nr.1 la.M, în sensul acordării tichetelor de masă, potrivit prevederilor legale, în vigoare, la data distribuirii lor.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu referire la acest capăt de cerere, a fost respinsă cu motivarea că beneficiul acordării tichetelor de masă rezultă din lege și nu din M, caz în care termenul de prescripție este de 3 ani, conform art.283 alin.1lit.c Codul Muncii, și nu de 6 luni.
Restul pretenții lor formulate în cauză au fost respinse ca neîntemeiate reținându-se următoarele:
În sistemul de tură continuă în care lucrează reclamantul, munca desfășurată de acesta în zilele de sâmbătă și duminică nu reprezintă muncă suplimentară, ci muncă prestată în cadrul programului normal de lucru, iar pentru aceste zile i s-a acordat un spor de 25%, conform M, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art133 și art.47 alin.3 lit.i în ce privește sporul de 200%, pentru orele suplimentare.
S-a mai reținut că reclamantul beneficiază conform contractului individual de muncă de un număr superior de zile de concediu de odihnă decât cele reglementate în Carta Socială europeană, de sporuri pentru condiții deosebite de muncă prevăzute în Capitolul II-art.7 din Anexa nr.1 la.M care se acordă în funcție de locul de muncă și condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de factorii de risc existenți la fiecare loc de muncă. În raport cu aceste criterii reclamantul a beneficiat și beneficiază de sporul de condiții grele de muncă de 6 % și de un spor în sumă fixă, stabilit prin Anexa nr. 2 la. În raport cu locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant nu există temei legal pentru acordarea sporului de periculozitate și alimentației de protecție și antidot pretinse.
Pârâta a mai arătat că reclamantul beneficiază de un concediu de odihnă potrivit art.61 alin.4 și 5 Codul Muncii, în raport cu vechimea în muncă și în plus de un concediu de odihnă suplimentar de 5 zile lucrătoare pe an, stipulat în M, diferența de 18 zile suplimentare la concediu de odihnă, nefiind justificată și dovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, reclamantul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii tuturor celor 6 capete de cerere din acțiunea introductivă, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că instanța de fond a interpretat greșit și tendențios temeiurile juridice invocate, precum și probațiunea juridică depusă și că i-a lezat interesele și drepturile constituționale, pe considerațiile expuse, în care sunt reluate argumentele în fapt și drept din acțiunea introductivă față de cele 6 capete de cerere.
În drept, se invocă art.304/1 pr.civilă, art.81 și urm. din Legea nr.168/1999.
Prin întâmpinarea depusă, în această fază procesuală, intimata " H" A solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, reiterând, pentru fiecare capăt de cerere, apărările din fața instanței de fond.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1,pr.civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 pr.civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Recurentul reclamant este angajat în cadrul " H" A, (fostă " " H) și lucrează în sistem de tură continuă, conform unui grafic de lucru prestabilit, ceea ce presupune că zilele de sâmbătă și duminică pot fi zile normale de lucru, pentru a nu se prejudicia desfășurarea normală a activității.
Într-o atare situație legiuitorul a reglementat expres acordarea repausului săptămânal prevăzând în art.132 alin.2 din Codul muncii, faptul că "repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile, stabilite prin M aplicabil sau prin regulamentul intern."
Potrivit alin.3 al aceluiași articol "în situația prevăzută la ( alin.2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă."
În speță, conform art.7 alin.2 pct.5 din Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2008, încheiat la nivelul " " H s-a prevăzut acordarea unui atare spor - denumit spor de week-end, în cuantum de 25%.
Legalitatea acestuia a fost statuată irevocabil prin hotărâre judecătorească, respectiv prin sentința civilă nr. 414/LM/2008 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a respins acțiunea formulată de Sindicatul" Solidaritatea" H, având ca obiect constatarea nulității acestei clauze contractuale, așa încât criticile vizând aceste aspecte urmează a fi respinse ca nefondate.
Cu privire la acordarea sporului de 200% pentru lucrul în zilele în care se suspendă repausul săptămânal, criticile recurentului sunt de asemenea nefondate. Astfel, este adevărat că potrivit art.47 alin.3 lit. i din, în situația în care un salariat ar fi obligat să se prezinte la lucru într-o zi de repaus săptămânal, ca efect al suspendării prevăzute de art.133 din Codul Muncii, ar fi în drept să primească, pentru timpul lucrat într-o asemenea situație, un spor de 200%.
Dar, în cauză,nu s-a dovedit existența vreuneia din situațiile de excepție, limitativ prevăzute, de legiuitor, în alin.1 al art.133 din Codul Muncii,ca temei pentru suspendarea repausului săptămânal pe de o parte, iar pe de altă parte acordarea acestui spor s-ar justifica doar dacă salariatul nu ar fi în drept să solicite principala modalitate de compensare, respectiv ore libere plătite.
Potrivit fișei de pontaj depusă la dosar este evident faptul că pentru acele luni în care recurentul nu a beneficiat de numărul normal de zile libere, în lunile următoare apar evidențiate fie zile libere acordate în compensare, fie ore plătite cu spor de 100% ca ore de muncă suplimentară. Deci, temeiul legal al sporului pretins pentru orele de lucru prestate în zilele de sâmbătă și duminică - conform graficului de lucru în tură continuă - este art.117 din Codul Muncii, reținut de prima instanță și nu art.133 invocat de recurent.
Referitor la acordarea tichetelor de masă, în mod corect, prima instanță a reținut incidența art.6 alin.2 din Anexa nr.1 la contractul colectiv de muncă la nivelul unității,în forma modificată,prin actului adițional nr. 2/12.10.2005 la. potrivit căruia începând cu 01.09.2005, toți salariații societății vor primi tichete de masă, la valoarea nominală actualizată potrivit prevederilor legale în vigoare la data distribuirii.
Or, aceste prevederi legale sunt Legea nr. 142/1998 care stabilește, expres, în art. 5 alin.2, că angajatorul va distribui salariaților, un număr de tichete de masă egal cu numărul de zile lucrătoare, și Normele date în aplicarea acestei legii, aprobate prin nr.HG5/1999, potrivit cărora partenerii sociali vor preciza, prin contractul colectiv de muncă negociat, clauze inclusiv referitoare la numărul zilelor lucrătoare pentru luna care se acordă tichete de masă(art.2 lit.b). De asemenea, art. 11 din aceste Norme prevede faptul că angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masă, pentru fiecare zi lucrătoare.
Din coroborarea acestor prevederi legale, reiese clar intenția legiuitorul de stabili acordarea acestui beneficiu în funcție de zilele efectiv lucrate, din care se deduc perioadele menționate expres de Norma de punere în aplicare a Legii nr. 142/1998 și de a limita numărul acestora la numărul zilelor lucrătoare dintr-o lună.
Față de aceste prevederi legale, solicitarea reclamantului, de a-i se acorda tichete de masă în funcție de zilele efectiv lucrate, a fost corect respinsă de prima instanță.
În legătură cu concediul de odihnă, criticile recurentului sunt nefondate, deoarece potrivit actelor adiționale la. și pontajelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul beneficiază de un concediu de 31 zile lucrătoare (26 cu 5), corespunzător vechimii sale în muncă și specificului muncii, or acest număr este superior celui prevăzut de actele normative invocate în susținerea cererii sale.
Astfel, art. 2 pct.3 din Carta socială europeană revizuită obligă statele care au ratificat-o să ia măsuri în a-și respecta obligația asigurării, prin legislația internă a unui concediu anual plătit de minim 4 săptămâni pentru salariați, prevedere care a și fost transpusă în legislația românească, în art.140 alin.1. Potrivit acestui text de lege durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.
Comparând cele două legislați se observă că diferența dintre reglementarea europeană și reglementarea noastră internă este doar de formă, iar nu și de substanță și oricum aceste prevederi nu sunt mai favorabile decât cele acordate reclamantului, în cauză, prin contractul colectiv de muncă.
Referitor la acordarea drepturilor conferite de statutul de angajat într-un loc de muncă cu condiții deosebite/speciale este de reținut că reclamantul ocupă un loc de muncă, unde niciodată nu s-apus problema existenței unor factori de risc, pentru a fi în drept să solicite spor pentru condiții periculoase.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul beneficiază de spor pentru condiții grele de muncă, în cuantum de 18%, cuantum care din octombrie 2001 se regăsește în proporție de 12 % în salariul tarifar și de un spor pentru condiții nocive constând într-o sumă fixă (minim 10% din salariul minim pe societate) conform art. 7 din Anexa nr.1 la. unic la nivel de societate, pe anii 2004-2008.
Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi beneficiat, anterior anului 2004 de un spor de periculozitate, iar din Anexa nr. 2 la. unic la nivel de societate pe anii 2004-2008 reiese că singurele categorii de meserii care beneficiază de un atare spor sunt artificierii și șoferii, (coloana nr. 4 la Anexa nr.2), categorii din care nu face parte reclamantul în cauză.
În ce privește capătul de cerere privind contravaloarea alimentației de protecție și antidot, în mod corect prima instanță a reținut din probele dosarului (respectiv, procesul verbal al ședinței din 22.01.2007 a Comitetului pentru Sănătate și Securitate în muncă) că doar începând din anul 2007, locul de muncă în care-și desfășoară activitatea recurentul a fost propus pentru acordarea acestui beneficiu, anterior acestui an neexistând temei legal pentru acordarea lui. Or, potrivit, normelor legale în materie, art.179-181 Codul Muncii, art.18 alin.4 din Legea nr. 319/2006, art.7 din Ordinul Ministrului și Protecție Sociale nr. 187/1998, art. 24 din M unic la nivel național, pe anii 2007-2010 (prevederile sale fiind identice cu cele ale la nivel național, din perioada 2003-2006) și art.83 alin.3 lit. c din -, acordarea acestui drept se face prin Intern, care se aprobă de conducerea societății la propunerea Comitetului de Sănătate și Securitate în muncă. Deci, conducerea societății aprobă, anual, acordarea alimentației de protecție pentru efort fizic, pe baza propunerii Comitetul pentru Sănătate și Securitate în muncă constituit la nivelul societății, organ abilitat de lege pentru a stabili locurile de muncă cărora li se acordă alimentația de protecție și antidotul - conținutul concret și cantitatea acestora - în funcție de condițiile concrete de la fiecare loc muncă.
În fine, actele adiționale care prevăd în conținutul lor și numărul de zile de concediu la care are dreptul recurentul, încheiate pentru aducerea în acord, a dispozițiilor contractului individual de muncă cu cele ale contractului colectiv de muncă, la nivel de unitate pe anii 2004-2008, reflectă acordul valabil exprimat atât de angajator cât și de salariat, cu privire la drepturile cuvenite acestuia.
În speță, reclamantul a beneficiat de un număr suplimentar de 5 zile lucrătoare la concediu de odihnă, în acord cu prevederile art. 61 alin.4 și 5.M la nivel de unitate pe anii 2004-2008 și prevederile M, astfel că solicitarea unui număr suplimentar de zile de concediu, peste acest număr, a fost corect respinsă de către prima instanță, ca fiind neîntemeiată.
Față de cele ce preced, Curtea constatând că soluția primei instanțe este la legală și temeinică și că criticile recurentului sunt nefondate sub toate aspectele invocate, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, cu aplicarea art. 80 din Legea nr. 168/1999, va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului cu care a fost investită de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
(continuarea minutei deciziei civile nr.50/2009)
***
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1143/LM/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.01.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
MS 27.01.2009
2 ex.IM
Jud.fond- A,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Alina Lodoabă, Ana Doriani
