Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.526
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant, ȘI ASOCIAȚII - B, Bd. - -, - House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.104 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, G, -, -, -, -, -, -, G, -, G, -G și, toți prin reprezentant legal cabinet avocatură - M,-, -.10, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-reclamanți -, - și - reprezentați de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin motivele de recurs, pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți -, - și -G, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Susține, în esență, că recurenta nu a depus la dosar acte care să combată susținerile intimaților-reclamanți și nici să dovedească contrariul, în sensul că primele de aprovizionare pentru toamnă-iarnă pe anul 2007 ar fi fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.5371/120/16.10.2008 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții, -, G, G, -, -, -, -, G, G, OG, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005-2007 prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, art. 176 alin.1 și 168 alin.1 din CCM la nivel de societate, drepturile urmând să fie reactualizate în funcție de rata inflației; obligarea pârâtei la stabilirea și acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare potrivit dispozițiilor art.168 alin.6 din Contractele Colective de Muncă pe anii 2004-2008.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, astfel cum rezultă din Contractele Colective de Muncă, că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prevăzute de art.176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură, că în CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede la art.168 alin.1 acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, ziua petrolistului, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă, iar în CCM pe societate pentru anii 1994-1996, la art.176 alin.1 se prevede dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale.
Reclamanții au mai arătat în anul 1997 în urma negocierilor dintre Patronat și Sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale au fost introduse în salariu, însă pentru anii următori, aceste suplimentări nu au fost introduse în salariu și nici nu au mai fost acordate, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere că salariul minim pe societate, precum și prețul pe mc al gazelor naturale au crescut.
Au precizat că în contractele colective de muncă încheiat la nivel de societate pentru anii 2005-2007, nu se mai face nici o referire la aprovizionarea de toamnă, iar în privința contravalorii a 4000 mc de gaze naturale se limitează a menționa că acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997, că au fost prejudiciați prin neacordarea acestor beneficii, atitudinea societății fiind abuzivă și contrară prevederilor art. 232 din CCM, care stabilesc că drepturile salariaților nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea gratuită a acțiunilor, reclamanții au arătat că dreptul prevăzut de art.168 alin.6 din pentru anii 2004-2008, este imperativ și nu este condiționat de o negociere între și, iar în eventualitatea în care aceste negocieri nu au avut loc nu se poate invoca faptul că dreptul lor nu există, instanța de judecată având posibilitatea să stabilească cine sunt beneficiarii acelor drepturi și în ce condiții pot fi acestea achitate.
În drept au invocat prevederile art. 38, 243, 283 alin.1 lit. c și 287 din Codul muncii, art. 145, 168 alin.1, 176, 232 din CCM la nivel de societate pe anii 2005, 2006, 2007.
Reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și au anexat cererii de chemare în judecată copii de pe carnetele de muncă și de pe cărțile de identitate.
Totodată aceștia au depus și extrase din CCM la nivel de ramură pentru anul 2006, 1994, 1997, 2004, 2005, 2007, adrese și Protocol între SC SA și.
Deși legal citată pârâta nu s-a prezentat instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a depus nici un fel de înscris în apărarea sa.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.104 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții, -, G, G, -, -, -, -, G, G, OG, G,în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a drepturilor suplimentare ce reprezintă aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007 și s-au respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește cererea reclamanților privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, că în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997.
Aceleași mențiuni sunt efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art.176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
Se poate, prin urmare, concluziona că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus nici un contract colectiv de muncă la nivel de ramură pe această perioadă care să prevadă respectivele drepturi.
În ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură pe anul 2006, înregistrat sub nr.288 acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 și trebuie observat că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 și 2006 pentru care se solicită aceste drepturi, astfel că acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, pârâta nefăcând dovada că le-ar fi inclus în salariu pentru acest an, iar contravaloarea a 4000.c gaze nu este inserată în contract.
Conform art.176(1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, rezultă că pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Pentru cele ce preced tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005-2006 și la contravaloarea a 4000 mc de gaze, pentru care nu există prevederi nici în contractul la nivel de ramură și nici în cele la nivel de unitate și va admite pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
A mai reținut instanța de fond, că reclamanții au mai solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare, conform disp. art. 168 alin.6 din CCM pe anii 2004-2008.
În art. 168 alin.6 CCM la nivel de unitate pe anul 2005, este prevăzută obligația pârâtei de a acorda gratuit salariaților un număr de acțiuni negociat de cu SA.
Prin Protocolul nr. 814/10.10.2008 încheiat între SA și s-a stabilit acordarea unui număr de 100 de acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale SA, fiecare acțiune având caracteristicile existente la data inițierii procesului de distribuire gratuită a acțiunilor, mecanismul și procedura tehnică de distribuire, inclusiv momentul inițierii acestui proces, urmând a fi stabilite ulterior semnării acestui protocol.
În acest protocol sunt stabilite și persoanele îndreptățite la primirea de acțiuni gratuite, respectiv, cele care au deținut calitatea de salariat al oricând în perioada cu începere de la 14.12.2004 și până la data inițierii procesului de distribuire a acțiunilor.
A mai reținut instanța de fond că pârâta a inițiat demersurile prevăzute de CCM în ce privește acordarea gratuită a acțiunilor prin încheierea protocolului din 10.10.2008, în vederea stingerii acestor obligații și eliminarea prevederilor din CCM, cum rezultă din conținutul art. III din protocol, astfel încât a respins cererea formulată de reclamanți cu privire la acest capăt de cerere întrucât nu au fost parcurse toate etapele prevăzute de art.168 alin.6 din CCM.
Față de cele mai sus arătate, instanța de fond a admis în parte acțiunea, după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariile plătite reclamanților încă din anul 1998 și în continuare cu majorările corespunzătoare, conform telexului din anul 1998, în condițiile în care ulterior nu au mai existat sub acest aspect negocieri între sindicat și patronat.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamanții sunt salariații pârâtei la Grup de M-G - (fosta M), astfel cum rezultă din copiile carnetelor de muncă ale acestora.
Potrivit art. 176 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ), precum și art. 168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe, iar în conformitate cu art. 168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997.
Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.
Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%.
În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998, alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv reclamanților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent.
Așa fiind, pretențiile formulate de reclamanți prin acțiune nu au o bază legală și probatorie, instanța de fond acordându-le eronat prin soluția pronunțată care se impune a fi modificată în parte prin admiterea recursului în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă și pe fond respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant, ȘI ASOCIAȚII - B, Bd. - -, - House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.104 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, G, -, -, -, -, -, -, G, -, G, -G și, toți prin reprezentant legal cabinet avocatură - M,-, -.10, județ D și în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge și capătul de cerere privind prima de aprovizionare toamnă-iarnă 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./SȘ
3 ex./17.04.2009
Dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
Judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu