Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5401/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5401
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 659/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect "drepturi bănești ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă SC SA, avocat, cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se cererea de amânare depusă la dosar, prin care intimata reclamantă, solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui alt apărător.
Reprezentanta recurentei, se opune amânării cauzei și depune un set de acte și precizare la motivele de recurs, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, i se acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, pune concluzii de admitere a recursului conform motivelor formulate și de modificare a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 659/02.02.2009, Tribunalul Gorj, a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâtei
A obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite conform art.50 alin.1 din CCM și neacordate la desfacerea contractelor individuale de muncă, precum și drepturile bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate în raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data încetării contractelor individuale de muncă, actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei și le-au fost desfăcute contactele individuale de muncă în temeiul art.65-66 din Codul muncii în anul 2008, ca urmare a reorganizării activității societății.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de pârâtă în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul pârâtei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de munca pe anii 2005-2007 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.
S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut la nivelul care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Reclamanții însă au beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului anterior concedierii.
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, amendamentul la planul social prin care se menționează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, este nul conform art.38 Codul Muncii, instanța a obligat pârâta la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2008.
Pârâta nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petenților drepturile salariale prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la data concedierii.
Față de motivarea expusă, în conformitate cu dispozițiile art.243 Codul muncii și prevederile din Contractul colectiv de munca pe anii 2005-2008 și punctul 4 al Planului social anexă la contractul colectiv de munca al societății, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate în raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data încetării contractelor individuale de muncă, precum și la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție de vechimea în muncă, conform art.50 alin.1 din CCM valabil pe anul 2008, actualizate la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA -MEMBRU GRUP criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs susține că instanța a dat interpretare greșită art. 50 din CCM și acordurilor sociale și nu a înțeles exact situația reală a acordării indemnizațiilor de concediere.
Că, prin hotărârea pronunțată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori dreptului bănesc numit "indemnizație de concediere", cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale și care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).
Precizează că prin admiterea cererii, instanța de fond ignorat convenția părților CCM trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus față de voința părților, exprimată în mod clar și fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere.
Susține că prin Sociale încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 și 09.01.2007, semnate și recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: ". Plata unei indemnizații de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă și - stabilirea unor tranșe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizația de concediere".
Recursul este fondat.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civilă va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 659/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți,.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 2: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
29.10.2009
Red.jud.-
3 ex./AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
