Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 597/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.597/CM
Ședința publică din data de 7 iulie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanteleși, cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1928 din 31 octombrie 2007 pronunțată în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâtSPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în C,-, județul C și intimata reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,-, județul având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 15% mobilitate și spor 15% confidențialitate - consilieri juridici).
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 1 iulie 2008 și au fost consemnate în încheierea din data respectivă ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar curtea pentru a da posibilitate intimatului pârât să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 3 iulie 2008 și apoi 7 iulie 2008, când a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civile de față;
și, au declarat recurs la 18 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr.1928/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Reclamantele, și au solicitat obligarea pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență C la plata unor drepturi salariale constând în spor de mobilitate în cuantum de 15% și spor de confidențialitate în cuantum de 15% începând cu data de 01.10.2004 respectiv 01.06.2006 și obligarea la înscrierea în carnetul de muncă a acestor drepturi salariale.
În motivare au arătat că au calitatea de consilieri juridici și potrivit art.60 al.2 din Statutul profesiei de consilier juridic au dreptul la aceste sporuri raportat la prevederile art.25 și 26 din Codul Muncii. Au mai arătat că potrivit art.24 al.2 din Legea nr. 514/2003 angajatorul avea obligația să opereze modificările corespunzătoare prevederilor Statutului. De asemenea s-a arătat că solicitarea de acordare a acestor sporuri a fost aprobată de conducerea unității, astfel încît prin Dispozițiile nr. 1537 și 1538 din 18.10.2004 li s-a acordat un spor de 35%, însă ulterior, au fost anulate fără temei legal. În final s-a arătat că acordarea acestor sporuri este justificată prin natura și volumul activității și se întemeiază pe principiul egalității de șanse și tratament.
La termenul din 24.10.2007 reclamantele și au solicitat și actualizarea cu rata inflației a sumei datorate.
În dovedire s-au depus înscrisuri referitoare la raporturile de muncă cu pârâtul și demersurile efectuate pentru obținerea sporurilor solicitate.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 31.10.2007 reclamanta a declarat că renunță la judecată.
Prin sentința civilă nr.1928 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii formulate de reclamanta și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean De Urgență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 60(2) din Statutul profesiei de consilier juridic, deosebit de remunerația de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Mai întâi, se constată că acest text nu instituie un drept la plata sporurilor de confidențialitate și mobilitate, ci enunță numai posibilitatea negocierii acordării acestor sporuri, astfel încât textul în sine nu naște un drept în favoarea consilierilor juridici. Nu se instituie nici măcar o obligație de a negocia aceste sporuri pentru angajator, cu atât mai puțin obligația de a le acorda. Posibilitatea negocierii acestor sporuri este una generic enunțată, iar o eventuală negociere nu este în mod necesar finalizată cu acordarea sporurilor respective.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 24 (2) din Legea nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.
Așadar, obligația angajatorilor vizează punerea de acord cu prevederile legii iar nu cu prevederile statutului adoptat de o organizație profesională.
Trebuie avut în vedere deci că prevederile cuprinse în Statutul profesiei de consilier juridic nu au caracterul unor norme juridice cu efect general obligatoriu, fiind adoptate de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, care nu are puteri legislative, iar Legea nr. 514/2003 nu atribuie caracter general obligatoriu unui astfel de statut.
Ca urmare angajatorii nu au nici o obligație derivată din acest Statut. Din prevederile Legii nr. 514/2003 rezultă că acest Statut are caracter obligatoriu numai pentru consilierii juridici, fiind adoptat de organizațiile profesionale ale acestora - art.6 din lege.
Este adevărat că prin deciziile nr.1537 și 1538 din 18.10.2007 ale directorului general al Spitalului Clinic Județean de Urgență s-a stabilit ca începând cu data de 01.10.2004 reclamantele și să primească un spor de confidențialitate de 35% dar astfel cum susțin chiar reclamantele, aceste decizii au fost anulate ulterior, iar reclamantele nu au probat că ar fi contestat în fața instanței de judecată măsura anulării deciziilor respective, astfel încât ele sunt lipsite de efecte.
De asemenea, împrejurarea că directorul general a aprobat referatele 1186/19.01.2006 și 18973/06.07.2007 prin care se solicita acordarea sporului de confidențialitate și a celui de mobilitate, nu are relevanță întrucît aceste referate apar ca documente pregătitoare, care nu s-au mai concretizat în decizii de majorare a drepturilor salariale sau în acte adiționale la contractele de muncă prin care aceste sporuri să se acorde.
Mai trebuie avut în vedere că reclamantele și sunt angajate ale unei unități medicale, astfel încît, în privința salarizării li se aplică legea specială, respectiv OUG nr. 115/2004. unor sporuri salariale sau a oricăror drepturi salariale se poate face așadar numai în limitele prevăzute de acest act normativ care în art. 13 prevede o serie de sporuri care pot fi acordate, între acestea neregăsindu-se și sporul de confidențialitate sau cel de mobilitate.
Ca urmare tribunalul a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele și, inclusiv cererea de actualizare cu rata inflației a drepturilor salariale pretinse, cerere care are un caracter accesoriu.
În conformitate cu art.264 cod pr.civilă a luat act de renunțarea la judecată în ceea ce o privește pe reclamanta.
Prin încheierea din 20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.1928/31.10.2007, în sensul că pronunțarea hotărârii s-a făcut în ședința publică din 31.10.2007 și nu din 24.10.2007, cum din eroare s-a trecut.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Fiind consilieri juridici angajați în muncă, cu statut de salariat au apreciat că cererii îi sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, ca normă generală, dar și normele speciale conținute de Legea nr.514/2003.
Art.2 lit.a din Codul Muncii prevede clar că, dispozițiile cuprinse în prezentul cod se aplică cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă care prestează munca în România.
Drepturile și obligațiile consilierilor juridici sunt reglemente prin disp. art.6 din Legea nr.514/2003, modificată care prevăd:"consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege, potrivit statutului profesional și reglementările legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă".
Au fost invocate disp.art.60 alin.1 și 2 din statut și art.13 lit.b din același act normativ care prevăd posibilitatea pentru consilierul juridic de a negocia în afara remunerației prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Au susținut că aceste drepturi sunt reglementate expres prin dispozițiile art.20, alin.1 și 2, lit.c și d din Codul Muncii constituind clauze specifice, negociate de părți, altele decât clauzele generale ale contractului individual de muncă stabilite de ar.17 din Codul Muncii și sunt definite de disp. art.25 și art.26 din acest act normativ.
Au arătat că și art.30 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară, care este lege în unitate, prevede dreptul salariatului la negociere colectivă și individuală, negociere care s-a finalizat prin aprobarea acestor sporuri în cuantum de 35% din salariul de bază lunar și menționarea lor în cartea de muncă.
Dispozițiile prin care au fost acordate aceste sporuri nu au fost anulate, ci numai consemnările din cartea de muncă.
Recurentele au susținut că solicitările lor sunt confirmate și de Hotărârea nr.677/C/161/2007 a - Secțiile Unite, cu privire la recursul în interesul legii.
În ceea ce privește OUG nr.115/2004, modificată și completată prin Legea nr.125/2005, ca lege specială ce se aplică într-o unitate medicală, de precizat că la art.13 sunt prevăzute o serie de sporuri ce pot fi acordate cadrelor medicale, iar aceste prevederi nu înlătură obligația conducerii de a acorda și drepturile (sporuri) prevăzute prin legi speciale care reglementează statutul unor profesii (auditor intern, consilier juridic).
Recursul este nefondat și va fi respins, având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Art.60(2) din Statutul profesiei de consilier juridic dispune că:"Deosebit de remunerația de bază stabilită, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art.25 li 26 din Legea nr.53/2003 ( Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare), consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Articolul 25 din Codul Muncii dispune:
"Prin clauza de mobilitate părțile, în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură".
Dispozițiile acestui text trebuie coroborate cu cele ale art. 17 alin. 2 lit. h din același cod referitoare la locul muncii ce trebuie înscris în contract.
Clauza de mobilitate trebuie să-și aibă o prevedere expresă în contractul de muncă întrucât ea trebuie să cuprindă, pe lângă menționarea unităților, subunităților, localităților în care se va face deplasarea salariatului și precizarea naturii și cuantumului prestațiilor suplimentare de care va beneficia.
clauzei în contract este necesară întrucât părțile trebuie să stabilească faptul că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc de muncă stabil.
Prin clauza de mobilitate, salariatul acceptă anticipat modificări privind locul unde își va desfășura activitatea, respectiv deplasările pe care le va stabili angajatorul.
Prin urmare, dacă specificul muncii salariatului implică deplasări permanente ale acestuia, mențiunea în acest sens din cuprinsul contractului individual de muncă nu constituie clauză de mobilitate.
În considerarea specificului activității desfășurate, de consilier juridic, salariata știe că această muncă implică pregătirea apărării instituției în diferite litigii dar și reprezentarea intereselor acesteia în fața instanțelor judecătorești.
În lipsa unor prevederi contractuale care să reglementeze existența clauzei de mobilitate, instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților, nici sub aspectul adăugirii acestei clauze, nici sub aspectul cuantificării prestațiilor suplimentare la care ar avea dreptul salariatul întrucât acestea ar avea caracter pur aleatoriu.
Nimic nu împiedică părțile din contractul de muncă să negocieze o asemenea clauză și să o insereze în contract.
În mod obișnuit, mobilitatea va presupune delegări frecvente ale salariatului și poate, uneori, detașarea lui.
Delegarea salariatului în virtutea clauzei de mobilitate nu se confruntă cu delegarea salariatului de către angajator în primul rând, pentru că în cazul clauzei de mobilitate delegarea se face prin acordul de voință al părților, pe când la delegarea în temeiul art. 43 Codul Muncii, nu este necesar consimțământul salariatului.
Pe de altă parte, delegarea presupune existența unui acord prealabile între angajator și unitatea la care este trimis salariatul.
Acest acord trebuie să se refere la desfășurarea muncii la locul delegării precum și la încetarea acesteia.
Nici din această perspectivă nu este vorba de o delegare similară celei specifice clauzei de mobilitate întrucât între recurentă, în calitate de angajator, și unitatea la care se efectuează deplasările (instanțele de judecată sau alte organe judiciare) nu există nici un fel de acord.
Concluzionăm arătând că deplasările efectuate de către consilierii juridici în fața organelor judiciare se realizează în virtutea specificului muncii,
Prin fișa postului sunt explicitate obligațiile părților în considerarea specificului muncii.
Acest aspect rezultă dintr-o simplă lecturare a fișei postului și se poate lesne observa că nici în fișa postului nu s-a prevăzut o asemenea clauză.
În referire la critica din recurs care vizează clauza de confidențialitate, Curtea reține următoarele:
Articolul 26 din Codul Muncii dispune:
"Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date și informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamente interne, în contractul colectiv de muncă sau în contractele individuale de muncă".
La fel ca și în cazul clauzei de mobilitate, arătăm că aceasta nu a fost prevăzută în contractul individual de muncă al nici uneia dintre reclamantele intimate ci numai în fișa postului.
acestei obligații de confidențialitate în fișa postului își are izvorul în dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. f din Codul Muncii și ea constă în obligația salariatului de a respecta secretul profesional prin natura funcției.
Obligația prevăzută de art. 39 alin. 2 lit. f Codul Muncii vizează numai informațiile care au caracter de secret de serviciu sau care sunt considerate confidențiale, potrivit dispozițiilor legale, regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă, ori sunt informații clasificate, potrivit legii.
Prin urmare, raportul dintre cele două obligații este următorul: obligația convențională de confidențialitate, stipulată de art. 26 din Codul Muncii, stabilește îndatoriri adiționale în sarcina salariatului, peste cele care fac obiectul obligației legale de a păstra secretul de serviciu.
Dincolo de reglementarea expresă în cadrul contractului individual de muncă, care are menirea de aoa ccentua, extinde sau prelungi, obligația de confidențialitate reprezintă un element al obligației generale de fidelitate ce incumbă oricărui angajat.
Obligația legală de confidențialitate, ca parte a obligației de fidelitate, se referă la informațiile secrete de serviciu, spre deosebire de obligația generată de clauza de confidențialitate, care vizează o sferă mai largă de informații.
Prin clauza de confidențialitate se definesc informațiile pe care angajatorul le apreciază drept confidențiale.
Clauza de confidențialitate nu vizează informațiile clasificate sau pe cele secrete, astfel cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, de asemenea, nici pe cele stabilite prin regulamentul intern, ci num,ai informațiile pe care angajatorul și salariatul le-au prevăzut în mod explicit în contractul de muncă.
Clauza de confidențialitate contractuală nu se confruntă cu obligația de confidențialitate întrucât și sancțiunile aplicate în cazul încălcării acestora sunt diferite.
Astfel, în cazul reclamantelor s-a inserat obligația de confidențialitate a cărei încălcare ar atrage răspunderea disciplinară.
de obligația de a plăti daune-interese pentru paguba dovedită de angajator, salariatul care a încălcat obligația contractuală de confidențialitate răspunde și disciplinar.
Rezultă indubitabil că sunt îndreptățiți la acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate consilierii juridici care au negociat asemenea clauze contractuale, întrucât legea lasă această posibilitate părților, nefiind vorba de sporuri al căror izvor să fie numai legea.
Dispozițiile nr.1537 și 1538/2004 îmbracă forma unui act juridic unilateral emis de angajat și nu constituie un act adițional la contractul de muncă al fiecărei recurente, pentru a putea reprezenta un izvor de acordare a sporurilor solicitate.
Ne însușind din această perspectivă considerentele instanței de fond, fără a analiza modalitatea în care aceste dispoziții au fost anulate de către angajator, întrucât în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a fost dedus judecății un asemenea capăt de cerere, astfel că ne limităm considerentele în a aprecia că dispozițiile nu îmbracă forma unor acte adiționale la contractele de muncă ale celor două salariate.
Contractul individual de muncă, cât și actele adiționale ale acestuia, trebuie întocmite în formă scrisă.
Aceasta este o cerință prevăzută de Codul Muncii (art.16 alin.1) și conform căreia contractul de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română.
Acceptarea susținerii recurentelor că se poate modifica contractul individual de muncă prin dispoziția unilaterală a angajatorului, chiar și atunci când este vorba de acordarea unor drepturi, creează premisele unei practici nelegale, întrucât s-ar încălca principiul consensualismului și deschide posibilitatea pentru angajator de a emite și dispoziții unilaterale prin care poate lua drepturi salariatului.
Întrucât angajatorul a emis aceste dispoziții cu caracter unilateral, ce nu s-au finalizat printr-un act adițional, tot în mod unilateral a și dispus anularea măsurii din carnetul de muncă.
Pe cale de consecință, având în vedere că nici prin art.13 din OUG nr.115/2004 modificată și completată prin Legea nr.125/2005, nu este prevăzută obligativitatea acordării unor sporuri decât pentru cadrele medicale, apreciem că, deși prin legile speciale consilierii juridici sunt îndreptățiți la spor de mobilitate și confidențialitate, nu pot primi aceste drepturi în lipsa negocierii contractuale.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, curtea găsind criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanteleși, cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1928 din 31 octombrie 2007 pronunțată în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâtSPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în C,-, județul C și intimata reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 iulie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.jud.- /2 ex.
Tehnored.gref./10.07.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
