Speta drept civil. Decizia 596/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.596/CM
Ședința publică din 7 iulie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenta - pârâtă SC SA, cu sediul în T,-, și recurenta - reclamantă, cu domiciliul ales în C,-,. A,.2, camera 7, județul C, împotriva sentinței civile nr. 127/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiect reintegrare funcție.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din 1 iulie 2008 și au fost consemnate în încheierea din data respectivă ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar curtea pentru a da posibilitatea recurenților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 3 iulie 2008 și apoi, la 7 iulie 2008, când a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Reclamanta - a chemat în judecată " " T, solicitând:
- obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcția și pe postul deținute anterior;
- plata drepturilor salariale pentru perioada lucrată, respectiv 04.05. - 02.06.2007, în cuantum de 650 lei net;
- plata bonusului de 10 USD pentru fiecare dintre cele două autovehicule vândute;
- plata orelor suplimentare pentru perioada lucrată în zilele de sâmbătă cât și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în perioada 04.05. - 02.06.2007 a fost angajată la societatea pârâtă pe funcția de consilier vânzări cu un salariu net de 650 lei (RON) dar, începând cu ziua de 04.06.2007 nu a mai fost primită la muncă.
În perioada lucrată la SC " " SA și-a îndeplinit toate obligațiile de serviciu și, deși nu avea o experiență dezvoltată în domeniul vânzărilor de gen, a reușit să comercializeze un număr de două autovehicule.
Reclamanta a mai precizat că, pentru stimularea activității i s-a promis și un bonus de 10 USD, pentru fiecare autovehicul vândut și că a vândut un număr de două unități în intervalul lucrat, însă nu a primit acest bonus.
La momentul angajării a semnat trei exemplare ale contractului individual de muncă, însă, nu a primit un exemplar care să poarte viza ITM
Se mai invocă și faptul că, a prestat un număr de 62 de ore suplimentare, dar acestea nu i-au fost plătite cu sporul prevăzut de CCM unic la nivel național.
Prin sentința civilă nr.127 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu " " T și s-a dispus reintegrarea reclamantei pe funcția și postul deținute în cadrul " "
A fost respins capătul de cerere privind plata orelor suplimentare ca nefondate.
Au fost respinse capetele de cerere privind plata drepturilor salariale și a bonusului ca fiind rămase fără obiect.
A fost obligată pârâta către reclamantă la 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
Așa după cum pârâta recunoaște prin întâmpinare, reclamanta a desfășurat activitate la SC " " SA în perioada 03 mai - 01 iunie 2007, pe postul de agent comercial vânzări.
Din copia contractului individual de muncă, neînregistrat la ITM T și nesemnat de către reclamantă, dar însușit prin semnătură de către pârâtă, data plății salariului către reclamantă a fost stabilită ca fiind data de 1 fiecărei luni.
Din răspunsul la interogatoriu dat de reclamantă și din declarația martorei instanța a reținut că, în ziua de salariu din luna iunie, reclamanta, deși a fost chemată să-și ridice drepturile salariale cuvenite pentru perioada lucrată, acestea nu i-au fost acordate și deși a repetat acest demers și în zilele următoare, conducerea societății nu a mai primit-o la societate nici pentru a desfășura activitate și nici pentru a-i achita salariul restant.
Cu toate că nu a fost emisă o decizie prin care să se dispună încetarea raporturilor de muncă dintre pârâtă și reclamantă, în fapt acestea au încetat, reclamanta nemaifiind primită să lucreze la societate de către conducerea acesteia.
În raport de prevederile art.3 alin.(3) din Codul Muncii și de faptul că pârâta nu a dovedit temeinicia refuzului de a nu o primi pe reclamantă să presteze activitate în calitate de salariat al său, instanța a dispus reintegrarea reclamantei pe funcția și postul deținute anterior în cadrul SC " " SA
Capetele de cerere prin care s-a solicitat plata drepturilor pentru perioada lucrată, respectiv 04.05.-02.06.2007, și a bonusului de 19 USD pentru cele doua mașini vândute, au fost respinse ca rămase fără obiect, instanța reținând că aceste drepturi i-au fost achitate reclamantei conform chitanței nr.- seria - 38-3 din data de 15.10.2007, aspect recunoscut și de reclamantă în ședința din data de 9 ianuarie 2008.
S-a respins de asemenea, ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata celor 44 de ore prestate suplimentar, peste norma zilei de 8 ore, pentru zilele de luni până vineri, în perioada 03.05. - 02.06.2007 și cele 18 ore prestate în zilele de sâmbătă, în aceeași perioadă, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi solicitat reclamantei efectuarea de ore suplimentare peste durata normală de 8 ore pentru zilele de luni până sâmbătă și nici pentru zilele de sâmbătă, în perioada lucrată de aceasta.
S-a mai avut în vedere și lipsa unei solicitări din partea reclamantei pentru compensarea muncii suplimentare efectuate în perioada derulării raporturilor de muncă, cu ore libere plătite și plata acestor ore (sub forma unui spor de salariu), în ipoteza că pârâta s-ar fi aflat în imposibilitate de a compensa orele suplimentare cu ore libere plătite, în temeiul stipulat prin art.119 alin.(1) din Codul Muncii.
Cererea reclamantei de plată a muncii suplimentare a fost adresată direct instanței de judecată, după încetarea raporturilor de muncă cu pârâta și în aceste condiții, s-a apreciat ca lipsit de relevanță faptul că reclamanta a probat, prin depozițiile martorilor audiați în cauză, desfășurarea activității sale peste durata normală a timpului de muncă și în zilele de sâmbătă, pentru perioada lucrată la pârâtă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât cei doi martori respectiv și nu au avut posibilitatea de a percepe în mod direct și nemijlocit faptul că, în perioada 04.05. - 02.06.2007, reclamanta ar fi efectuat ore suplimentare.
Întrucât, reclamanta a efectuat în cauză cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform prevederilor art.274 Cod proc.civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
1. Recurenta reclamanta arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece nu se contestă o decizie ci, o măsură, care nu era de natură să-i afecteze raporturile de munca.
Deși instanța a dispus reintegrarea sa în munca, a respins cererea privind plata despăgubirilor, cu încălcarea disp. art.78 din Codul Muncii, ignorându-se efectul implicit reintegrării și anume, plata de despăgubiri.
Mai arata recurenta, ca în perioada lucrată a efectuat un număr de 62 de ore suplimentare, iar potrivit art. 40 alin. 3 litera "c" din CCM la nivel național, acestea trebuiau plătite cu un spor de 100% fata de orele normale sau, sa fie compensate cu ore libere.
Greșit s-a reținut de către instanță că plata orelor suplimentare se face numai dacă angajatorul iși dă acordul, cu toate că, plata orelor suplimentare este o obligație absolută și necondiționată.
Pentru aceste motive, recurenta solicita admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul obligării intimatei la plata drepturilor salariale majorate, indexate și reactualizate, de care ar fi beneficiat, ca urmare a dispunerii reintegrării în muncă; plata orelor suplimentare prestate în toată perioada lucrată; plata cheltuielilor de judecată.
2. Recurenta pârâtă SC "SA T critică la rândul său sentința pentru următoarele aspecte:
Dispoziția instanței privind reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior este lipsită de temei legal deoarece reintegrarea putea fi dispusă numai daca instanța era investită cu o cerere de anulare a actului de concediere.
De altfel, reclamanta nici nu ar fi putut solicita anularea actului de concediere nelegală pentru că, pe de o parte nu a semnat contractul individual de muncă, iar pe de altă parte nici nu exista o decizie de concediere din moment ce reclamanta nu a înțeles să se mai prezinte la lucru.
Nu rezultă din probele administrate în cauză, că societatea a împiedicat-o pe reclamanta să mai lucreze, în considerentele sentinței reținându-se numai afirmațiile reclamantei.
In mod greșit a fost obligată societatea la plata cheltuielilor de judecată de 2.500 lei reprezentând onorariu de avocat, deoarece din cele patru capete de cerere, a fost admis numai unul.
Mai mult decât atât, în cauză trebuia să se facă aplicarea disp. art.275-276 cod procedură civilă deoarece au fost recunoscute o parte din pretențiile reclamantei.
Pentru aceste motive, recurenta apreciază ca se impune modificarea sentinței și respingerea în tot a acțiunii.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
1.Curtea constată că este neîntemeiată critica recurentei reclamante cu privire la omisiunea instanței de obligare a pârâtei la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate, până la data reintegrării în funcție având în vedere ca o astfel de cerere nu a fost formulată la fond.
Așa cum rezultă din chiar petitul cererii înregistrată la instanța de fond, aceasta a precizat că perioada lucrată a fost 04.05.2007-02.06.2007, și numai pentru aceasta perioadă s-a invocat faptul că a fost lipsită de drepturile salariale cuvenite.
Nu s-a modificat acest capăt de cerere nici cu ocazia precizărilor formulate la termenul din 06.08.2007 și nici ulterior, ba mai mult decât atât, chiar cu ocazia susținerii cererii la data închiderii dezbaterilor, reclamanta a solicitat același lucru, respectiv obligarea societății la plata drepturilor salariale pentru perioada lucrată.
Respectând principiul disponibilității părților, dar și prevederile art. 129 alin. ultim cod procedură civilă, instanța a soluționat cererea în limitele investirii sale, nepronunțând nicio soluție de respingere așa cum menționează recurenta.
Cu privire la perioada lucrată, s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite, astfel ca în mod corect prima instanță a constatat ca acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la orele suplimentare prestate de reclamanta în perioada 04.05.2007-02.06.2007, Curtea constată de asemenea că hotărârea instanței de fond este legală, întrucât nu s-a probat efectuarea acestor ore suplimentare în condițiile legii.
Astfel, art.118 Codul Muncii, arată că "la solicitarea angajatorului salariații pot efectua munca suplimentară"
De asemenea, art. 119 din același cod stabilește că numai în cazul în care nu se poate compensa munca suplimentară cu ore libere, atunci angajatorul este obligat să le plătească.
Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale mai sus menționate nici sub aspectul solicitării angajatorului pentru munca suplimentară și nici sub aspectul cererii reclamantei de a-i fi compensată această muncă prin ore libere, astfel că instanța nu putea dispune în sensul solicitat.
2. Criticile recurentei pârâte sunt de asemenea nefondate având în vedere că reintegrarea în muncă nu este condiționată de existența unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă.
Potrivit art. 16 Codul Muncii, obligația de încheiere a contractului de muncă revine angajatorului, iar în situația în care nu s-a încheiat în formă scrisă, se prezumă ca a fost încheiat pe perioada nedeterminată, părțile putând să facă dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate, prin orice mijloc de probă.
Dovada prestării muncii la societatea pârâtă s-a făcut, de altfel chiar pârâta recunoaște acest lucru, precizând în fata instanței de fond că a și plătit drepturile salariale aferente perioadei lucrată de reclamanta, respectiv 04.05.2007-02.06.2007.
Aceeași martori, audiați la fond, au arătat nu numai că între părți se derulau raporturi de muncă, dar și faptul că la un moment dat conducerea societății i-a interzis reclamantei să mai lucreze.
Așadar, încetarea contractului de munca nu s-a produs în urma unei decizii, prin urmare nu se putea cere anularea deciziei, dar această împrejurare nu este de natură a face inadmisibilă cererea de reintegrare, deoarece salariatul, este împiedicat în fapt să-și presteze munca.
Cât privește obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, se retine ca fiind legală și această dispoziție a primei instanțe deoarece, art. 275 cod procedură civilă face referire la posibilitatea de se reduce cheltuielile de judecată atunci când "pârâtul a recunoscutla prima zi de înfățișarepretențiile reclamantului", ceea ce pârâta din cauza de fața nu a făcut.
In ce privește compensarea prevăzută de art. 276 cod procedură civilă, aceasta nu poate fi făcută decât în condițiile în care ambele părți au formulat pretenții una față de cealaltă, iar acestea au fost încuviințate numai în parte, ori în speța dedusă judecății, pârâta nu a formulat pretenții față de reclamantă.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiate ambele recursuri, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenta - pârâtă SC SA, cu sediul în T,-, și recurenta - reclamantă, cu domiciliul ales în C,-,.A,.2, camera 7, județul C, împotriva sentinței civile nr. 127/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 iulie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/2ex.
Tehnored.gref./11.07.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
