Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 6865/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6865
Ședința publică de la 27 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 7758/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte - SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă - SA avocat substituent, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat urmare a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din 31 august 2009.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat substituent pentru intimata-pârâtă - pune concluzii de respingere a recursului și de menținere ca temeinică și legală a sentinței atacate potrivit întâmpinării.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr.7758 din 11 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de petenții reclamanții, și în contradictoriu cu intimații - SA. Membru Grup și Federația Sindicatelor Libere și Independente, - ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că salariații sunt reprezentați la nivel de unitate, în cazul, de sindicatul legal constituit, în speță Sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate pentru a angaja salariații într-un contract colectiv de muncă, conform Legii 130/1996.
Contractul colectiv de muncă este actul juridic bilateral în care părțile sunt legal reprezentate, astfel că dacă una din părți, respectiv sindicatul reprezentativ rămâne în pasivitate, salariații nu pot să acționeze individual, ci numai prin sindicatul reprezentativ ales.
De altfel, la negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă participă, în numele salariaților, numai sindicatul reprezentativ, neexistând identitate de părți între reclamanți și titularul dreptului subiectiv din cadrul raportului juridic dedus judecății, și anume sindicatul.
In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat că acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor. Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr. 130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din contractul colectiv de muncă se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, petenții nu pot pretinde realizarea unor drepturi izvorând din contractul colectiv de muncă.
Referitor la fondul cauzei,instanța a constatat că la data de 10.10.2008 între și s-a încheiat Protocolul nr. 814, în baza art. 168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de salariaților săi.
La art. I din acest protocol se prevede că " în aplicarea dispozițiilor art. 168 alin. 5 din CCM, va distribui, cu titlu gratuit, fiecărei persoane care beneficiază de acest drept, așa cum este determinat în art.II din prezenta, un număr de 100 acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale
În art. III din același protocol se arată că " prevederile art. 168 alin.5 din CCM rămân fără obiect și nu vor mai produce nici un efect juridic începând de la data inițierii procesului prevăzut în art. I, părțile obligându-se ca în termen de 3 zile de la data la care procesul de distribuire al acțiunilor prevăzut la art. din prezenta a fost inițiat, să încheie un act adițional la CCM prin care să elimine prevederile art. 168 alin.5.
Cum până la data pronunțării intimații nu au făcut dovada încheierii actului adițional la CCM mai sus menționat care este singurul act ce poate produce efecte juridice în condițiile Legii 130/1996, instanța a respins cererea ca prematur formulată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit precum și constituirea unui fond anual de premiere de până la 10 % asupra fondului de salarii plătit, instanța a constatat că potrivit art.139 și 137 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu, iar constituirea și repartizarea fondului de premiere se face, de asemenea cu acordul.
Așadar condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit și fondului de premiere.
După cum am arătat, mai sus, părțile nu au purtat negocieri cu privire la acest articole din contractul colectiv de muncă, astfel că cererea a fost respinsă ca prematur formulată.
Împotriva hotărârii respective, au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care Tribunalul Gorj, în mod greșit a soluționat cauza pe excepție, reținând în mod eronat prematuritatea introducerii cererii având drept obiect "acordarea cotei de participare la profit și a fondului anual de premiere",
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, s- susținut că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, limitându-se la considerente că acțiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost realizate negocieri între - SA și, concluzionând că, condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respective a cotei de participare la profit și constituirii fondului de premiere.
Astfel, s-a arătat că drepturile solicitate sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul a - SA, contract încheiat în urma negocierilor realizate între patronat și sindicat, drepturile respective trebuind acordate, în condițiile în care sunt rezultatul negocierilor purtate între părți, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 stipulează că, reprezintă legea părților, contractile colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin negocierea clauzelor contractuale, intimate pârâtă s-a obligat să-și constituie fondul anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual, astfel încât dreptul respective există, fiind născut prin negociere și devenind aplicabil de la data semnării contractului colectiv de muncă, urmând numai, ca ulterior, părțile contractante să stabilească numai cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, iar pentru neîndeplinirea acord obligații de către sindicat și patronat există alte sancțiuni prevăzute de lege și nicidecum renunțarea salariaților la drepturile stabilite prin CCM:
S-a mai arătat și faptul că aceste drepturi (cota de participare la profit și fondul de premiere) au fost negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005 - 2008 (art. 139 și 140), precum și în prevederile art. 41 alin. 2 și art. 42 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respective 2007 - 2010.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat și se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă stipulează faptul că, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată în condițiile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
In cauză, sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului declarat de reclamant, casarea hotărârii Tribunalului Gorj și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care, în mod greșit, această instanță a respins acțiunea, cu precizările ulterioare, ca prematur introdusă și nesoluționând fondul cauzei.
Astfel, în ceea ce privește obiectul acțiunii civile, o condiție esențială pentru exercitarea acesteia și dobândirea calității de parte în procesul civil, este reprezentată de dreptul dedus judecății care, pentru a putea fi valorificat pe calea unei cereri în justiție, trebuie să respecte anumite cerințe în sensul că: să fie recunoscut și ocrotit de lege; să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de legi; să fi exercitat cu bună credință și să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Sub aspectul ultimei condiții, care nu este îndeplinită, se poate respinge o cerere ca prematur introdusă pentru că dreptul de acționa nu s- născut sau s-a stins, considerându-se că dreptul dedus judecății nu este actual.
Raportând aceste dispoziții de ordin teoretic la datele speței, se constată că în mod greșit prima instanță reținut că excepția prematurității acțiunii formulate de reclamant, pe baza considerentelor eronate, că nu s-a realizat condiția negocierii între patronat și sindicatul reprezentativ privind cota de participare la profit și constituirea fondului de premiere.
Drepturile respective, solicitate de către reclamanți, nu pot fi considerate că nu există sau că nu sunt actuale, în condițiil4e în care au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat între părțile contractante (art. 138 și 139 din CCM), contracte ce reprezintă convenția părților, fiind rezultatul unor negocieri și oglindind voința acestora, constituind legea lor conform prevederilor Legii nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, prin negocierea acestor clauze contractuale, intimata - SA obligându-se să constituie un fond anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual.
Se constată, astfel, că drepturile respective s-au născut prin negociere, cuvenindu-se părților de la data semnării contractului colectiv de muncă, numai ulterior aceleași părți urmând să stabilească criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, aceste prevederi neputând fin interpretate în sensul că drepturile solicitate sunt afectate de un termen sau condiție suspensivă.
Față de cele arătate, se va reține că în mod greșit Tribunalul Gorj nu a soluționat fondul cauzei, astfel încât, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va casa hotărârea recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 7758/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte - SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 2009.
PREȘEDINTE: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Preda - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/08.12.2009
fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda