Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 741/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6735/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.741/
Ședința publică de la 10 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurențiiPrimăria Orașului Z și Consiliul Local al Orașului Zîmpotriva sentinței civile nr.1592 din data de 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiInspectoratul Școlar Județean T, Liceul Teoretic din Orașul Z și Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, reclamanții:, G, HG, și,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: recurențiiPrimăria Orașului Z și Consiliul Local al Orașuluiși intimațiiInspectoratul Școlar Județean T, Liceul Teoretic din Orașul Z și Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, reclamanții:, G, HG, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții Primăria Orașului Z și Consiliul Local al Orașului Z, prin cererea de recurs dedusă judecății, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1592/9.10.2009 Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de, lanculescu, prin Sindicatul învățământului Preuniversitar T, în contradictoriu cu pârâții Liceul Teoretic din Orașul Z, Instituția Primarului Orașului Z, și Consiliul Local al orașului Z județul T și Inspectoratul Școlar Județean T; a obligat pârâtele Liceul Teoretic Z, Instituția Primarului orașului Z, Consiliul Local al orașului Z, la plata către reclamanți, prin reprezentantul lor de sindicat, a drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 220/2007, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, pentru perioada 1.01.2007 - 20 octombrie 2007, actualizată în funcție de rata inflației până la data efectiv a plății; a respins acțiunea față de Inspectoratul Școlar T ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtele la plata către reclamanți, prin reprezentantul lor, a cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar al Județului T și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Primarului Z, având în vedere că, potrivit OUG 32/2001 art.XIII, începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor expres prevăzute la lit.a-
Așadar, cum cheltuielile de personal, inclusiv salarizarea cadrelor didactice în speță se asigură din bugetele locale iar Inspectoratul Școlar Județean T nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute la art.282 Codul muncii, tribunalul a constatat că acesta nu are calitatea de parte în proces, nefiind angajatorul ori plătitorul drepturilor salariale în speță și, prin urmare, nu există o identitate de persoană între pârât și cel care ar putea fi obligat în raportul dreptului dedus judecății.
Faptul că inspectoratul școlar semnează decizia de repartizare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a apreciat instanța, nu-i conferă calitatea de angajator și nici obligația de plată a salariului, aceste atribuții avându-le unitatea de învățământ, conform art.11 al.5 din Legea 128/1997 privind statutul cadrelor didactice.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanții, membri de sindicat, funcționează în cadrul Liceului Teoretic Z, fiind cadre didactice cu gradul didactic
Salarizarea personalului didactic se realizează potrivit Legii 128/1997 iar în OG nr.11/2007 au fost stabilite creșterile salariale ce urmau a se acorda personalului didactic din învățământ în cursul anului 2007.
Astfel, potrivit actului normativ menționat, în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ urmau să fie majorate prin modificarea coeficientului de multiplicare în 3 etape: pentru etapa 01.01.2007 - 31.03.2007 s-a prevăzut o valoare a coeficientului de multiplicare de 221,307 lei, pentru etapa cuprinsă între 01.04.2007-30.09.2007 de 225.733 lei iar pentru perioada 01.10.2007-31.12.2007 de 259,593 lei.
Prin art.9 din Ordonanță s-a prevăzut că dispozițiile acesteia se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007, text modificat prin Legea 220/2007 de aprobare a OG 11/2007.
Legea 220/2007 modifică însă anexele privind coeficienții de multiplicare, cu menținerea acelorași etape de acordare și fără a specifica data la care se aplică modificările.
Față de aceste modificări legislative, pârâtele au procedat la calcularea și acordarea creșterilor salariale respectiv a majorărilor cu 10% a coeficienților de ierarhizare pentru personalul didactic cu gradul I, începând cu 20.07.2007.
Tribunalul a apreciat că, în condițiile în care art.9 din OG 11/2007 privind termenul de aplicare nu a suferit modificări iar prin legea de aprobare a ordonanței se prevăd modificări în sensul majorării coeficienților de ierarhizare inclusiv pentru perioada 01.01.2007 și până la data publicării legii în Monitorul Oficial (20.07.2007), această majorare trebuie aplicată de la data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01.01.2007 și nu de la 20.07.2007, astfel cum au considerat în mod greșit pârâtele.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri pârâtele Primăria Orașului Z si Consiliul Local al Orașului Z, solicitând admiterea recursului, pentru următoarele motive, pe care le-au încadrat în cazurile prevăzute de art.304 pct.9 și 3041Cpc:
Au fost obligate neîntemeiat si nelegal la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite pentru timpul efectiv lucrat, conform dispozițiilor Legii 220/2007, pe perioada ianuarie - 20 iulie 2007 si cele efectiv încasate pe aceeași perioada de timp, in condițiile in care plata drepturilor solicitate a fost efectuata in totalitate prin respectarea legii.
În acest sens recurentele au arătat că prin OG 11/2007 publicată la 2.02.2007 in Monitorul Oficial s-au stabilit creșterile salariale acordate personalului didactic in anul 2007, începând, potrivit art. 9, cu drepturile salariale aferenta lunii ianuarie 2007. In conformitate cu actul normativ, salariile de baza ale cadrelor didactice au fost majorate prin modificarea coeficientului de multiplicare in trei transe, respectându-se întocmai prevederile legale.
La data de 17.07.2007 s-a publicat in Monitorul Oficial Legea 220/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2007.
În cuprinsul actului normativ nu este prevăzut un termen special de intrare in vigoare, astfel că recurentele au apreciat că se aplica regula comuna prevăzută in art. 11 din Legea 24/2000, de intrare in vigoare la 3 zile de la data publicării in Monitorul Oficial al României.
Recurentele au invocat și dispozițiile art. 1 cod civil " Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă" susținând că Legea 220/2007 de modificare a OG 11/2007 se aplica de la intrarea ei in vigoare pentru viitor, astfel că salariile de baza al personalului didactic din invatamant s-au majorat cu coeficienții de multiplicare prevăzuți in Legea 220/2007 de la intrarea in vigoare a acesteia pentru viitor si nu cum greșit a interpretat instanța de fond de la 01.01.2007.
Recurentele au mai arătat că instanța de fond a acordat drepturi salariale mai mari decât a dorit să acorde legiuitorul prin însuși textul de lege, dat fiind că legea civila nu retroactivează.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Art. 1 alin. 1 lit. din OG nr. 11/2007 prevede că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: 1 ianuarie - 31 martie 2007 - 221,307 lei, 1 aprilie - 30 septembrie 2007 - 225,733 lei și 1 octombrie - 31 decembrie 2007 - 259,593 lei.
Reclamanții sunt profesori cu grad didactic 1, situația lor încadrându-se în prevederile anexei 2.1.
Această anexă prevede coeficienți crescători de multiplicare, în raport de vechimea în învățământ.
Legea nr. 220/2007 de aprobare a OG nr.11/2007 prevede unele modificări față de dispozițiile ordonanței.
În ceea ce privește valoarea coeficientului de multiplicare pentru persoanele care se încadrează în categoria reglementată de anexa 2, aplicabilă în cazul reclamanților, acesta este identic cu cel prevăzut de OG nr.11/2007, respectiv: 1 ianuarie - 31 martie 2007 - 221,307 lei, 1 aprilie - 30 septembrie 2007 - 225,733 lei și 1 octombrie - 31 decembrie 2007 - 259,593 lei.
față de prevederile OG nr.11/2007 este coeficientul de multiplicare, care cunoaște, din perspectiva legii de aprobare, o majorare pentru fiecare tranșă de vechime în învățământ.
Curtea reține că, din cele menționate anterior, rezultă că valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 are același cuantum (diferențiat pe cele trei intervale de timp ale anului 2007), atât în OG nr. 11/2007, cât și în Legea nr. 220/2007. Ceea ce diferă între cele două acte normative este coeficientul de multiplicare pe tranșe de vechime în învățământ, majorat pentru fiecare tranșă prin Legea nr. 220/2007 față de cel prevăzut de OG nr. 11/2007.
Salariul de bază se stabilește prin înmulțirea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 cu coeficientul de multiplicare.
Întrucât valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 rămas nemodificată, iar legea de aprobare modifică doar coeficientul de multiplicare, în mod corect a reținut prima instanță că stabilirea salariului prin înmulțirea coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 220/2007 prin luarea în considerare a acestui coeficient se poate facenumai de la data intrării în vigoare a Legii nr. 220/2007- 20.07.2007 (legea s-a publicat în Monitorul Oficial al României în data de 17 iulie 2007, aplicându-se termenul de 3 zile prevăzut de art.11 alin.1 din Legea nr. 24/2000).
În perioada 1.01.2007 - 19.07.2007 stabilirea salariului s-a realizat în mod corect prin înmulțirea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzut de OG nr.11/2007, cu coeficientul de multiplicare prevăzut de OG nr.11/2007.
Ulterior datei de 20.07.2007 stabilirea salariului se impunea a fi făcută prin înmulțirea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzut de Legea nr. 220/2007, (identic cu cel reglementat de Legea nr. OG nr.11/2007), cu coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 220/2007.
Întrucât numai de la data de 20.07.2007 coeficientul de multiplicare s- modificat în sensul majorării, acesta nu putea fi aplicat începând din ianuarie 2007, prevederile legii de aprobare a OG nr.11/2007 privitoare la coeficientul de multiplicare neputând fi aplicate retroactiv întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 1 cod civil și ale art. 15 alin. 2 din Constituție care interzic retroactivitatea legii civile.
Având în vedere că în perioada 1.01.2007 - 19.07.2007 salariul reclamanților a fost corect calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de OG nr.11/2007, Curtea apreciază că susținerile recurentelor sunt întemeiate, motiv pentru care, în opinie majoritară, va admite recursurile, în baza art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, va modifica în parte sentința recurată, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, menținând dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar T, ce nu a făcut obiectul criticilor în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte PRIMĂRIA ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr.1592/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, membri de sindicat G, HG, lanculescu, și prin reprezentat SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR și intimații-pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, LICEUL TEORETIC din ORAȘUL .
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
10.03.2010
Jud.fond:
-
Cu opinia separată a d-nei Judecător - - -, în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.
Consider că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii apreciind, în mod justificat, că majorarea coeficienților de ierarhizare ce se aplică personalului didactic din învățământ cu gradul didactic I, prevăzută prin punctul 2 al Legii nr.220/2007, se aplică de la data la care se aplică și OG nr. 11/2007 pe care o aprobă, adică 01.01.2007, și nu de la data de 20.07.2007, cum s-a pus în aplicare de către angajator.
În acord cu această opinie, apreciez nefondate considerațiile recurentelor asupra datei de la care se aplică coeficienții prevăzuți de Legea nr.220/2007, câtă vreme actul normativ de bază, respectiv OG nr.11/2007, prevede în mod expres data de aplicare a prevederilor acestuia, și anume 01.01.2007. În plus, Legea nr.220/2007 nu a făcut decât să completeze OG nr.11/2007, iar nu să modifice această prevedere din ordonanță referitoare la momentul aplicabilității actului.
Astfel, se reține că Legea nr.220 din 4 iulie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr.478 din 17 iulie 2007) pentru aprobarea OG nr.11 din 31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cuprinde, într-adevăr, o serie de completări și modificări, acestea din urmă referitoare la majorarea coeficienților de multiplicare, așa cum s-a reținut de către prima instanță, însă chiar în cuprinsul Legii nr.220/2007 se prevede data de la care se acordă coeficientul de multiplicare, aceasta fiind data de 01.01.2007.
Ca urmare, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul actului normativ susmenționat, perioada pentru care se aplică dispozițiile acestuia, astfel că nu se justifică în nici un fel interpretarea potrivit căreia Legea nr.220/2007 poate fi aplicată numai pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, respectiv de la data de 20.07.2007.
În ceea ce privește retroactivitatea acestor dispoziții, sunt de menționat dispozițiile art. 1 din Codul civil potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă. Textul acestui prim articol al Codului civil, ca de altfel și forma lui constituționalizată (art. 15 din Constituție) conține două reguli fundamentale de drept intertemporal: prima impune neretroactivitatea legii civile noi, în sensul că trecutul juridic scapă acțiunii acestei legi; a doua circumscrie aplicarea legii civile noi în accepțiunea că viitorul juridic, căruia îi corespund situațiile pendinte și efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute, este guvernat numai de legea civilă nouă.
Aceste reguli de aplicare a legii civile în timp sunt pe deplin aplicabile atunci când sunt edictate acte normative care reglementează fapte constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice consumate sub imperiul legii vechi. C chemat să aplice legea trebuie să stabilească care este reglementarea aplicabilă faptelor trecute, faptelor pendinte și faptelor viitoare.
Alta este situația în speță când legiuitorul a aprobat prin lege o ordonanță emisă de executiv, cu modificări, însă nu și sub aspectul datei de la care se aplică prevederile ordonanței. Această lege trebuie deci aplicată de către unitățile de învățământ întocmai, acordând beneficiarilor legii, personalul didactic cu grad didactic I, drepturile salariale constând în majorarea cu 10% a coeficientului de multiplicare din grila de salarizare, începând cu ianuarie 2007.
Este de observat că această aplicare pentru situații juridice trecute a unei dispoziții cuprinse într-o lege ulterioară, deși vine în contradicție cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile, nu poate fi refuzată de către instanța de judecată și nici de către angajator, câtă vreme această prevedere expresă de retroactivitate a legii nu a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Codul d e procedură civilă, consider că se impunea respingerea recursurilor ca nefondate.
JUDECĂTOR,
- - -
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Cristescu Simona, Rotaru
