Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 768/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 768

Ședința publică din data de 20 mai 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Ioana

--- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta - fostă - - B cu sediul în B, str. G-ral nr. 11 bis, sector 1, prin reprezentant legal și Asociații cu sediul în B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 475 din 08 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, în propriu și reprezentant legal al reclamanților, escu, I, n, HG, -, -, I, G, -, -, ., -, -, și, toți prin reprezentant legal cu domiciliul ales în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă - B, reprezentată de avocat G, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 114/20.05.2008, și intimații-reclamanți, reprezentați de avocat -, conform împuternicirii avocațiale nr. 257 din 20.05.2008

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Avocat G, pentru recurenta-pârâtă - B, depune la dosar un set acte, respectiv: adresa nr. 1231/17.03.2008 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de; Comisia Paritară a - - din 31.03.2008; Hotărâre dată de - -, adresa nr. 938/1.04.2008 emisă de - către și Asociații; Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010; certificat de înregistrare mențiuni privind schimbarea denumirii recurentei în - și Încheierea nr. 28702/02.04.2008, solicitând să se ia act că în prezent societatea recurentă nu mai are denumirea de - - ci -, conform certificatului de înregistrare mențiuni nr. J- din 04 aprilie 2008 și încheierii nr. 28702 pronunțată de Tribunalul București la data de 02 aprilie 2008.

Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat -, pentru intimații-reclamanți, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act de precizarea făcută de apărătorul recurentei-pârâte în sensul că noua denumire a acestei societăți este - și nu - - B, conform certificatului de înregistrare mențiuni nr. J- din 04 aprilie 2008 și încheierii nr. 28702 pronunțată de Tribunalului București la data de 02 aprilie 2008.

De asemenea, se ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat G, pentru recurenta-pârâtă - B, având cuvântul arată că suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1 au fost incluse în salariile de bază ale salariaților începând cu anul 2003, au fost menținute și indexate în anii 2003-2007, la aceste creșteri salariale s-au aplicat și sporurile stabilite prin contractul colectiv de muncă pentru 2003-2007, salariații au beneficiat efectiv de aceste suplimentări salariale aferente pentru sărbătorile de Paște și

Pentru motivele învederate, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Avocat -, pentru intimații-reclamanți, având cuvântul arată că în perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale, reclamanții au fost salariații societății recurente cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, iar în conformitate cu art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă salariații aveau dreptul cu ocazia sărbătorilor de Paști și C la prime în cuantum de un salariu de bază mediu pe -.

De asemenea, precizează că instanța de fond în mod corect a reținut că rezultă fără echivoc că părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivelul - - pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007 au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1, art. 168 din contract și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

Față de motivele invocate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală, sens în care depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței nr. - din 15.05.2008 și facturii nr. 356 din 15.05.2008.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții escu, I, n, HG, -, -, I, G, -, -, ., -, -, și, prin reprezentant comun, au chemat in judecată pe pârâta - - B, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pe lângă salariul de bază reclamantul urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamantului și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.

Prin întâmpinare, pârâta - - Bai nvocat excepția prescrierii dreptului la acțiune deoarece potrivit disp.art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori ale unor clauze ale acestora, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003, ulterior la data de 31.08.2007 a emis o notă privind precizarea situației primelor de Paște și C prevăzute de art. 168 din Contractul colectiv de muncă al - -.

Prin sentința civilă nr. 475 din 08 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților escu, I, n, HG, -, -, I, G, -, -, ., -, -, suma brută de 9330 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2004-2006 și Paști pentru anul 2005-2006, actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

A mai fost obligată pârâta să plătească reclamanților, G, suma brută de 5630 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C 2004-2005 și Paște 2005-2006 ce va fi actualizată în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, reclamantului suma brută de 2380 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C 2004 și Paști 2005 ce va fi actualizată în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Totodată a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul apărătorului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a respins-o întrucât după cum rezultă din rezoluția de primire cererea a fost înregistrată la data de 29.11.2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de disp.art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.

Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților - - de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate. In acest sens, în cuprinsul contractului se arată că, cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentările, vor începe negocierile cu sindicatul în vederea stabilirii valorii concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și beneficiarilor.

Tribunalul a reținut că în Contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității pârâte și apoi în cel pe 2005, în articolul 168 alin.2 se stipulează ca pentru anul 2003 suplimentările de alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu sindicatele.

Din modul de formulare al art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 au fost incluse in salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2007 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.

De altfel, salariul de bază mediu la nivel de -, la care se referă art. 168 alin.l din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 -2007.

Conform dispozițiilor art. 163 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, astfel că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale suplimentare prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantului pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-

De asemenea, instanța a apreciat că nu se impune efectuarea expertizei pentru a se stabili salariul mediu la nivel de societate, întrucât nu intră în atribuțiile expertului să precizeze acest salariu mediu, care a fost stabilit în urma negocierilor dintre conducerea societății și sindicat, fiind cel menționat în adresele comunicate sindicatului, neputând fi luat în considerare un alt salariu mediu stabilit ulterior de către pârâtă, după declanșarea litigiilor privind plata acestor suplimentări salariale.

Rezultă așadar că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul - Sa pentru anii 2004-2007 au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor prevăzute la alin.1 art. 168 din Contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - - B prin reprezentant, în temeiul disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând soluția fondului în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și eronata admitere a cererii reclamantului prin însușirea raționamentului "per a contrario" care a fost așezat la temelia raționamentului primei instanțe.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, s-a învederat că temeiul juridic al excepției prescripției extinctive este art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii și nu disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii.

De altfel, s-a apreciat că natura juridică a drepturilor bănești solicitate prin acțiune este aceea a unor prime, care nu se confundă cu salariul ce reprezintă contraprestațiunea muncii.

În sprijinul celor de mai sus, recurenta invocă " Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute la art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al - -" emisă de Comisia Paritară a - și înregistrată sub nr.4209/06.11.2007.

Al doilea motiv de recurs s-a bazat pe dispozițiile art.168 CCM, recurenta motivând că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților atât în anul 2003 cât și ulterior, astfel încât dreptul subiectiv solicitat de către aceștia nu mai exista la data introducerii acțiunii.

Intimatul a depus concluzii scrise prin care și-a susținut punctul de vedere cu privire la recursul recurentei.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de, Curtea va constata că în cauză nu își găsesc aplicare dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e care stabilesc un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art. 283 lin. 1 lit. c) care stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în ceea ce privește plata unor drepturi salariale.

De altfel, recurenta a afirmat că primele pentru sărbători nu pot fi asimilate nici indemnizațiilor și nici adaosurilor sau sporurilor de salariu, neavând caracterul de "salariu", pentru ca apoi să susțină că această primă a fost inclusă lunar în salariul de bază al angajaților, în ciuda caracterului acesteia total diferit de drepturile salariale și al acordării acesteia doar in considerarea unor evenimente speciale.

In consecință, precum și față de prevederile art. 43 din Codul fiscal care arată că premiile sunt asimilate salariilor, în raport de data înregistrării acțiunii, termenul de prescripție nu este împlinit.

În conformitate cu înscrierile carnetelor de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamantul a avut calitatea de salariat al societății pârâte.

Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2007 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.

În Contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității pârâte, articolul 168 alin.2 se stipulează ca pentru anul 2003 suplimentările de alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu sindicatele.

Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii următori prevede ca în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat și se mențin drepturile salariale pentru anii următori.

Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2007 rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceste contracte au fost incluse in salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2007 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.

De altfel, salariul de bază mediu la nivel de -, la care se referă art. 168 alin.l din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 -2007.

Conform dispozițiilor art. 163 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit astfel că recurenta - pârâtă avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale suplimentare prin prezentarea fluturașilor emiși reclamanților-intimați pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-

Angajatorul nu a probat nici susținerea că suplimentările prevăzute de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă pe anii 2003-2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii.

Această dovadă putea fi făcută tot cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiză judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.

Adresa nr. 4209/06.11.2007 emisă de Comisia Paritară a -, nu poate fi luată în considerare, deoarece vizează o reinterpretare a clauzei explicite cuprinsă în art. 168 (1) și (2) din contractul colectiv de muncă după încetarea efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual.

Așa fiind, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta - fostă - - B cu sediul în B, str. G-ral nr. 11 bis, sector 1, prin reprezentant legal și Asociații cu sediul în B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 475 din 08 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, în propriu și reprezentant legal al reclamanților, escu, I, n, HG, -, -, I, G, -, -, ., -, -, și, toți prin reprezentant legal cu domiciliul ales în P,-, județul

Obligă recurenta - - la suma de 10591 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Ioana

--- - - - --- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.TL/SȘ

2 ex./27.05.2008

f- Tribunalul Prahova

()

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 768/2008. Curtea de Apel Ploiesti