Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 768/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.768/2009-

Ședința publică din 23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât GRUP ȘCOLAR " ", cu sediul în O,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1424/D din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că,intimata pârâtă s-a conformat dispozițiilor instanței de la termenul anterior, și a comunicat cele solicitate de instanță,constatându-se că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

D E LI BERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1424/D din 26 septembrie 2008, Tribunalul Satu Marear espins acțiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M cu sediul în S M- în reprezentarea membrilor de sindicat:, G, G, C, C, în contradictoriu cu pârâtul GRUP ȘCOLAR " ", cu sediul în O,-, județul S M, având ca obiect obligarea pârâtei la calcularea și acordarea personalului didactic, didactic auxiliar și personalului nedidactic a drepturilor salariale prevăzute de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prin raportare la OG nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007 și nr.OG 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Salarizarea personalului didactic și a personalului didactic auxiliar este reglementată prin OG nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007.

Salarizarea personalului nedidactic este reglementată prin OG nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007, reclamanții cer aplicarea clauzelor privind salarizarea din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 cu nr. 2895/2006.

Prima instanță a apreciat că aceste clauze nu sunt aplicabile pentru următoarele considerente:

Pornind de la premisa că potrivit art. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, acesta se încheie între patron, organizația patronală și salariați în urma negocierii și cu scopul promovării unor relații de muncă echitabile de natură să asigure protecția socială a salariaților în raport cu patronatul. În cazul instituțiilor bugetare patronatul - ca parte a raportului contractual - nu există, rolul acestuia fiind exercitat de Ministerul Învățământului.

Astfel, apare logică dispoziția cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 130/1996 și reiterată în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010, conform căreia "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".

S-a reținut de tribunal că, norma este univocă iar ignorarea ei ar determina ignorarea dispozițiilor legale privind salarizarea în sistemul bugetar.

În virtutea acestor argumente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs Sindicatul Liber din Învățământ S M în reprezentarea reclamanților, G, G, C, C, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că dispozițiile OUG nr. 11/2007 și OUG nr. 10/2007 au intrat în vigoare din 01.01.2007, iar contractul colectiv de muncă 2007 - 2010 intrat în vigoare din 29.12.2006, data înregistrării la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996.

Ministerul Educației a fost parte semnatară a acestui contract, are calitatea de angajator, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, contractul produce efecte juridice pentru toți salariații la nivel de țară ( cel încheiat la nivel superior), iar cel de muncă, pentru cei încadrați în ramura respectivă. Contractul colectiv la nivel național este superior celui la nivel de ramură, astfel că, și dacă în acesta nu se regăsesc prevederi legale referitor la salariul minim brut, se aplică cel național.

La stabilirea grilelor de salarizare din OUG nr. 11, 10/2007, ar fi trebuit să se ia în calcul dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel național, referitor la salariul minim și să se stabilească salariul de încadrare conform acestor dispoziții, cu atât mai mult cu cât, contractul a intrat în vigoare anterior celor două ordonanțe de urgență.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.

Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția față de recurs.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Conform art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, pentru perioada 2007 - 2010, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru s-a fixat la, 440 lei pentru personalul nedidactic, necalificat, 528 lei la cel calificat, pentru personalul administrativ la învățământul liceal - 528 lei, la cel postliceal - 550 lei, pentru personalul de specialitate - școli maiștri - 572 lei, școli superioare de scurtă durată - 660 lei, la personalul încadrat pe funcții cu studii superioare - 880 lei.

Același articol 40 mai precizează coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoriile de salariați, conform celor expuse, astfel că, acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unități, neputând fi mai mic decât salariul minim brut pe țară, deci cel stabilit la nivel național.

Potrivit art. 38 alin. 5 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat, iar conform art. 998 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național, pentru anii 2007 - 2010, constituie legea părților, clauzele acestuia producând efecte conform art. 3, tuturor salariaților încadrați în unitățile de învățământ din țară.

Procedând la analiza art. 40 alin. 4 din același contract colectiv de muncă la nivel național, se reține faptul că, salariul de bază minim brut negociat pentru un program de lucru complet de 170 ore, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră începând cu 1 ianuarie 2007, iar conform alin. 1 lit. d, la personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, coeficientul minim de salarizare este 2 - 440 x 2 = 880 lei.

Nu există dovada negocierilor purtate pentru stabilirea salariului minim pe unitate, la care să fie adăugat coeficientul de multiplicare însă, acest aspect nu înlătură art. 238 alin. 2 Codul muncii conform căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național, lipsa negocierilor însă, nu înlătură dreptul părților la un proces echitabil, de acces la un tribunal în sensul art. 6 al CEDO, pentru a-și obține drepturile, aspect ce nu constituie o imixtiune a instanțelor, ci o verificare a aplicării corecte dispozițiilor legale susmenționate, a respectării art. 38 din Constituția României.

Față de cele expuse, raportat și la practica anterioară în materie a Curții de APEL ORADEA - dosar nr-, -, -, -, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale invocate mai sus a dispus instanța de fond, astfel că, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 38 alin. 5 din Constituția României, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, art. 1082 - 1084 Cod civil, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința recurată în sensul că, va admite acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M în reprezentarea reclamanților, G, G, C, C, împotriva pârâtului GRUP ȘCOLAR " " O, cu sediul în O,-, județul S

Va obliga pârâta să le plătească reclamanților drepturile salariale neachitate reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 și salariul de bază brut de încadrare, actualizate conform indicilor de inflație la data plății, pentru perioada 01.01.2007 - 1.12.2007, urmând a fi efectuate înscrierile necesare în carnetele de muncă, conform celor dispuse.

Se constată că, nu s-a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul introdus de recurentul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S, cu sediul în S M,-, județul S M în contradictoriu cu intimat pârât GRUP ȘCOLAR " ", cu sediul în O,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1424/D din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M în reprezentarea membrilor de sindicat, G, G, C, C, .

Obligă pârâtul să le plătească reclamanților drepturile salariale neachitate reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și salariul de bază brut de încadrare, pentru perioada 01.01.2007 -1.12.2007, actualizate conform indicilor de inflație la data plății.

Obligă pârâtul să înscrie în carnetele de muncă modificările salariale dispuse prin prezenta hotărâre.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie - -

Data:27.04.2009

Jud.fond /

Dact.

Data:28.04.2009

2 ex.

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 768/2009. Curtea de Apel Oradea