Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 797/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.797/CM

Ședința publică din 4 noiembrie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Maria Apostol

Grefier - -

S-a luat în examinare:

1. recursul declarat de recurenta pârâtă - SA GRUP - B, Sector 1, Calea, Nr. 239, și

2. recursul declarat de intimații reclamanți, -, G, -, toți cu domiciliul procesual ales la dl.avocat, în C,-, - apart.1, județul C, împotriva sentinței civile Nr.585 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIN ZONA AR, cu sediul în C, Port 34, având ca obiectdrepturi, indice de salarizare 1,98, Prime Paști și C, contravaloare a 4000. gaze naturale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă în baza delegației de substituire fără număr din 14.10.2008 d-na avocat a pentru dl. avocat cu împuternicirea avocațială seria - nr. 34651/22.09.2008, depuse la dosar, iar pentru intimații reclamanți dl.avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 219/22.09.2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod procedură civilă.

În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează instanță că la data de 21.10.2008 s-a depus prin serviciul registratură, de către Tribunalul Constanța, ca urmare, 1 ex. de pe recursul declarat de către - SA, ce a fost comunicat către la av.. Totodată, Tribunalul Constanțaa depus și 1 exemplar de pe recursul declarat de către recurenții reclamanți prin avocat. La data de 23 octombrie 2008 apărătorul recurenților reclamanți a depus la dosar acte adiționale valabile pentru ar

După referatul grefierului de ședință;

Apărătorul recurentei pârâte având cuvântul susține că nu i s-a comunicat recursul declarat de către recurenții reclamanți.

Apărătorul recurenților reclamanți înmânează 1 exemplar de pe recurs și apărătorului recurentei pârâte.

Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte invocă excepția de tardivitate a recursului declarat de către recurenții reclamanți, întrucât în conformitate cu dispozițiile art.93 cod pr.civilă hotărârea a fost comunicată de către instanța de fond la domiciliul ales al reclamanților - respectiv la dl.avocat.

Apărătorul recurenților reclamanți având cuvântul solicită respingerea excepției de tardivitate, întrucât hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată în mod legal, acțiunea de chemare în judecată fiind formulată personal de fiecare reclamant. Totodată, depune la dosar în copie conform cu originalul actul adițional la. înregistrat la B sub nr.2644/30.05.2006 și anexa la acesta.

Instanța pune în vedere recurentei pârâte să pună concluzii și pe recursul recurenților reclamanți, în cazul în care se depășește excepția de tardivitate.

Având cuvântul asupra recursului apărătorul recurenților reclamantsusține că instanța de fond nu a acordat niciodată acest drept - contravaloare gaze 4000. întrucât conduita părții adverse este de a nu se acorda aceste drepturi salariaților, având în vedere și modalitatea de interpretare a acestora și anume dacă sunt considerate drepturi - termenul de prescripție este de 3 ani, iar dacă sunt considerate ajutor material termenul de prescripție este de 6 luni. Termenul de prescripție este de 3 ani și nu de 6 luni, deoarece acordarea contravalorii unei cantități de gaze nu are natura unui ajutor material, chiar dacă este denumit ca atare, ci este o componentă a salarizării, ce a fost prevăzută în și există extrase în acest sens la dosar. În la nivel de ramură se prevede și în prezent la art.187 dreptul la o cantitate de gaze, determinată prin pe unitate.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii capătului de cerere privind contravaloarea unei cantități de gaze ala cum a fost formulat.

Cu privire la recursul declarat de către recurenta pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, deoarece se folosește de către pârâtă aceeași pledoarie ca de fiecare dacă când se judecă o cauză de acest gen și sunt invocate aceleași motive, când de fapt este vorba de niște drepturi recunoscute salariaților, prevăzute în și acte adiționale ce emană de la însăși recurenta - - SA.

Apărătorul recurentei pârâteavând cuvântul cu privire la recursul declarat solicită solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

- cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, apreciază că această a fost în mod nelegal soluționată, având în vedere că drepturile solicitate de reclamanți nu se pot considera născute, atâta timp cât nu au avut loc negocieri în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit și din acest punct de vedere solicită admiterea recursului, admiterea excepției și respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur formulată;

- cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune - potrivit art.283 alin.1 lit.e din codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia". În cauză, drepturile solicitate nu sunt drepturi salariale, ci ajutoare materiale, astfel că prezenta acțiune era prescrisă în momentul formulării;

- pe fondul cauzei apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins apărarea sa, în sensul că nu datorează drepturile salariale suplimentare, aceste drepturi au fost acordate și primite de către salariați, deoarece au fost incluse în salariile de bază. Începând cu anul 2004, în art.128 din era precizat clar că salariul de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat. Cu privire la coeficientul de salarizare de 1,98, greșit instanța de fond a admis acest capăt de cerere, întrucât fondul de salarii era stabilit prin lege, iar ministerul resort stabilea defalcarea acestui fond, fără ca agentul economic să aibă posibilitatea majorării plafoanelor stabilite prin lege. Prin urmare era exclusă posibilitatea acordării coeficientului 1,98 cu respectarea Hotărârii nr.1552/2002. Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe un act adițional la. din 2003 cărui valabilitate se întindea pe durata unui an. Ulterior anului 2003, prin actele adiționale încheiate, părțile nu au mai convenit cu privire la mărirea indicelui de salarizare specific AR și nicidecum salariaților - SA.

- Cu privire la Primele de Paști și C acestea au fost incluse în salariul de bază lunar începând cu anul 2003 și până în prezent și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct reclamanților. În subsidiar, susține că dacă instanța va aprecia cererea reclamanților întemeiată, să se rețină că sumele solicitate de aceștia sunt brute, urmând să primească la executarea hotărârii sumele nete care li se cuvin, în timp ce impozitele vor fi virate către stat. În susținerea recursului depune la dosar și concluzii scrise.

Cu privire la recursul recurenților reclamanți, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA:

Cu privire la recursurile de față reține următoarele aspecte:

Reclamanții, -, G, -, au chemat în judecată B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite, rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 prevăzut de CCM in ultimii trei ani, actualizate cu rata inflației; plata suplimentelor salariale pentru sărbătorile de Paște și C din ultimii trei ani, contravaloarea a 4000 mc gaze naturale la prețul pieței și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

A arătat că plata drepturilor salariale s-a efectuat cu încadrarea strictă în bugetul aprobat de și a plafonului stabilit prin lege.

De asemenea, din anul 2004, în art. 128 din CCM s-a stabilit că salariul de bază este de minim 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat și, în funcție de acest indice s-a calculat și plătit salariul.

În ce privește cererea de acordare a suplimentelor salariale pentru sărbătorile de Paște și C, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematurității cererii, susținând că acțiunea nu putea fi formulată înainte de a avea loc negocierile pentru stabilirea corectă a sumelor, în conformitate cu art. 168 alin. 1 din CCM/2003-2007.

Asupra acestor excepții, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din 11.04.2008 în sensul respingerii acestora.

Excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă cu motivarea că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e codul muncii ci, dispozițiile art. 283 litera c din același cod.

De asemenea instanța a respins și excepția privind prematuritatea formulării cererii, reținând că, în absența negocierilor dintre patronat și sindicat, angajatorul nu poate aprecia că dreptul reclamanților nu s-a născut.

Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților( asumat de părți prin contractele colective de muncă) de a beneficia de aceste suplimentări.

Parata a invocat de asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește capătul de cerere privind plata c/val. a 4000mc gaze arătând că sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 litera e din codul muncii.

Prin sentința civilă nr.585 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților, pentru pretențiile vizând plata contravalorii de 4.000 mc de gaze naturale, pentru perioada 2005 - 2006.

S-a admis în parte acțiunea reclamanților, - Și -, -, -, -, G, Și, în contradictoriu cu pârâta - GRUP B B și prin ZONA AR

A fost obligată pârâta să achite reclamanților, - Și -, -, -, G, Și diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat, pentru perioada martie 2005 - martie 2008, precum și la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume, de la data scadenței și până la cel al plății efective.

A fost obligată pârâta să achite reclamanților, Și diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat pe perioada martie 2005 până la până la data încetării raporturilor de muncă ale acestora în cadrul ar C, precum și la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume, de la data scadenței și până la cel al plății efective.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanții, - Și -, -, -, G, Și a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști, precum și celor de C, pe perioada martie 2005 - martie 2008, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație, la data plății efective.

A fost obligată pârâta la plata către următorii reclamanți a acelorași drepturi reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C, calculate în aceeași modalitate, pentru perioadele menționate:

- martie 2005- martie 2007

- martie 2005 - noiembrie 2005

- martie 2005 - 13.12.2007

- martie 2005 - 1.07.2005

- martie 2005 - august 2006

- martie 2005 - 31.10.2007.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților, - Și -, -, -, -, G, Și, cât privește plata contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2007.

Au fost respinse ca prescrise aceleași pretenții pentru perioada 2005 - 2006.

S-a respins ca nedovedit capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată către reclamanți (onorariu avocat).

Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește primul capăt de cerere, prima instanță, s-a raportat la disp. art.236 alin. 4 codul muncii care arată că, după încheierea și intrarea lui în vigoare, CCM are putere de lege între părțile contractante în sensul că acesta se impune în conținutul său, părților din Contractul individual de muncă.

S-a constat astfel că, in CCM la nivel de unitate pentru anii 2003-2004, astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 9214/11.11.2003, prin art. 128 pct.5, s-a prevăzut că în cadrul Sucursalei ar C, salariul de bază minim va fi de 1,98, mai mare decât salariul minim pe economie indexat.

Acesta este un drept salarial câștigat și în condițiile în care societatea pârâtă nu a probat că acest drept s-a pierdut în cadrul negocierii CCM din anii următori, obligația de a plăti reclamantului salariul astfel cum a fost negociat subzistă.

Situația este identică și pentru anii 2005-2007 deoarece, societatea pârâtă nu a probat faptul că între părți s-a încheiat un act adițional la CCM în care să se revină asupra indicelui, pentru reducerea acestuia la 1,76.

Pentru cel de-al doilea capăt de cerere, s-a reținut incidența disp. art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, potrivit cu care:,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

Prin alin. 2 s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Actul adițional la contractul colectiv de muncă al A nr. 8080 din 23 mai 2000, înregistrat la. B sub nr. 2643 din 11 mai 2005 conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18 iunie 2007 se arată că,părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".

Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Articolul 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.

Conform art. 236 alin. 4 codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Articolul 31 din Legea nr. 130/1999 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.

Contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin..

Părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.

S-a reținut, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Cu privire la stabilirea cuantumului drepturilor, prevăzute de art. 168 alin. 1, instanța s-a raportat la calculul făcut de reclamant, deoarece acesta nu a fost contestat de către pârâtă.

S-a apreciat că și cererea privind acordarea de daune este întemeiată și că reclamantul este îndreptățit la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, la data achitării lor efective, pentru acoperirea prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.

In privința capătului de cerere care viza plata c/val a 4000 mc gaze, prima instanța a reținut că acest drept este prevăzut în art. 176 din CCM, iar calificarea pe care părțile au dat-o acestui drept este aceea de "ajutor material" nefiind prevăzut în capitolul care se referă la salarizare.

In această privință, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 litera e codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Astfel, s-au respins ca prescrise pretențiile ce vizau plata acestui drept pe perioada 2005-2006

Pentru 2007 instanța a reținut ca acest ajutor a fost inclus în salariul de baza și prin urmare a fost plătit odată cu retribuțiile aferente acelei perioade.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs,ambele părți.

1. Recurenta a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia în raport de dispozițiile art. 304 pct. 6-9 Cod procedură civilă:

- Recurenta apreciază că excepția prematurității formulării cererii a fost în mod greșit soluționată, deoarece și în situația în care aceste drepturi nu ar fi fost incluse în sumele deja acordate, dreptul de a formula acțiunea nu se putea naște atâta vreme cât nu au avut loc negocierile.

- În mod greșit a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune întrucât sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.e codul muncii, potrivit cu care cererile în vedere soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Având în vedere că reclamanții invocă nerespectarea unor clauze din CCM, dreptul acestora la acțiune este prescris.

- Pe fondul cauzei, cu privire la primul capăt de cerere, recurenta arata ca pretențiile reclamantului se întemeiază pe un act adițional la CCM/2003, a cărui valabilitate se întinde pe un an, fără a avea vreun efect asupra CCM aferent perioadei 2005-2008.

Pentru această perioadă, părțile nu au convenit nimic legat de majorarea indicelui de salarizare, astfel că, raportat la acest indice de salarizare- de 1,76 s-a calculat și plătit drepturile salariale.

Recurenta apreciază că și al doilea capăt de cerere este nefondat deoarece nu datorează sumele pretinse de reclamant în condițiile în care au fost incluse în salariul de baza și au fost încasate.

În acest sens, recurenta consideră că a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că în urma negocierii contractului colectiv de muncă s-a decis încă din anul 2003 să fie incluse in salariul de bază suplimentele pentru Paști și

Faptul că dispozițiile art. 168 pot fi interpretate, nu înseamnă că salariații nu și-au primit drepturile.

Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

2. Au declarat recurs și reclamanții, -, G, -, solicitând modificarea sentinței in sensul admiterii si a capătului de cerere care privește plata c/val. a 4000mc gaze, astfel cum a fost formulat.

Arata recurenții ca termenul de prescripție pentru solicitarea acestor drepturi este tot de 3 ani si nu de 6 luni așa cum a stabilit instanța de fond deoarece reprezintă tot un drept salarial cu toate ca a fost intitulat ajutor material.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată:

1. Recursul declarat de - SA, va fi respins ca nefondat având în vedere urmatoarele aspecte:

- xcepția prematurității formulării cererii a fost în mod corect soluționată, instanța de fond stabilind că lipsa negocierilor cu privire la cuantumul sumelor datorate nu dreptul reclamantului de a solicita în instanță plata acestora.

Chiar și înainte de momentul formularii acțiunii, reclamanții erau in drept să solicite plata sumelor de bani datorare de pârâta, deoarece renegocierea clauzei de la art. 168 din CCM cade în sarcina Patronatului și Sindicatului, iar pâna la momentul finalizării acestora, se aplica textul inițial, care dă dreptul salariaților la suplimentele salariale.

- Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, pentru primele de Pasti si C, în mod corect, prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e codul muncii.

Astfel, reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 codul muncii care prevede că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

Recurenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, aferente perioadei 2004 - 2007, reclamanții erau în termen să solicite plata.

- Recursul este nefondat și în ce privește ultima critică, ce vizează fondul cauzei.

Pentru primul capăt de cerere, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 pentru perioada 2005-2008, deoarece acest indice este cel negociat de părți.

Din probele administrate la fond, rezultă că salariile reclamanților au fost calculate și achitate prin aplicarea indicelui de salarizare de 1,76 cu toate că, actele adiționale care modificau art. 128 pct.5 din CCM la nivel de unitate nu au fost înregistrate la, conform Legii nr. 130/1996 republicată.

În lipsa înregistrării unei modificări legale a clauzelor din CCM, în mod corect prima instanță a reținut că angajatorul are obligația de a calcula și plăti salariul angajaților săi, prin raportare la clauzele existente, în speță cele referitoare la indicele de salarizare de 1,98.

Și în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, soluția instanței este de asemenea corectă, având în vedere că au fost aplicate dipozițiile legale în materie.

Reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel, care arată:

"Cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe ".

Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".

Articolul 30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".

Recurenta a arătat că art. 168 din contractul colectiv de muncă a fost respectat pentru că în urma negocierii părțile semnatare au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.

În sprijinul afirmațiilor sale a depus contractul colectiv de muncă pe anul 2003 unde apare, la art. 168 alin. 2, mențiunea că pentru anul 2003,suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.

Însă astfel de mențiuni nu apar în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2005-2006 iar instanța nu poate reține apărările recurentei în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, fost valabilă și în perioada următoare, deoarece mențiunea apare doar pentru 2003.

Ori, așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin 1 și 3 din Legea 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării.

Și modificările aduse contractului colectiv de muncă își produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părți, conform art. 31 din aceeași lege.

Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.

În conformitate cu dispozițiile legale mai sus enunțate și materialul probator administrat, Curtea constată ca soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care recursul va fi în totalitate respins ca nefondat.

2. In ce priveste recursul declarat de recurentii reclamanti, curtea constată de asemenea că acesta este nefondat cu excepția recursului care îl privește pe reclamantul pentru care instanța constată că este tardiv declarat.

Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.169/1999, termenul pentru declararea recursului este de 10 zile de la comunicarea hotărârii care se atacă.

Verificând dovezile de comunicare a sentinței se constată că hotărârea a fost comunicată reclamantului la data de 12.06.2008 astfel că termenul de 10 zile pentru exercitarea căii de atac expira la 23.06.2008.

In condițiile în care, recursul a fost declarat la 15.10.2008, excepția tardivității declarării recursului invocată de intimata pârâtă va fi admisă iar recursul declarat de acest reclamant va fi respins ca tardiv declarat.

Aceasta excepție este nefondată în ce privește pe ceilalți reclamanți deoarece hotărârea instanței de fond nu le-a fost comunicată, astfel ca aceștia erau în termen să declare recurs chiar și la data de 15.10.2008.

Instanța a analizat pe fond recursul declarat de acești reclamanți, apreciind că în speță nu poate fi incident niciunul dintre motivele de casare sau de modificare a sentinței prevăzute de art. 304 cod procedură civilă..

Astfel, cu privire la cererea privind obligarea pârâtei la plata c/val. a 4000 mc de gaze, se constată în mod corect prima instanță a stabilit că acest drept nu are caracterul unuia salarial, astfel că termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune nu este de 3 ani.

Plata c/val a 4000 mc. gaze este prevazută în art.176 CCM la nivel având natura unui ajutor annual, iar pentru neexecutarea unei clauze din contract, salariatul are dreptul să se adreseze instanței, dar numai în termenul de 6 luni astfel cum prevede art. 283 alin.1 litera "e" codul muncii.

Pentru perioada 2005-2006 dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, iar în ce privește cererea acestora pentru 2007, se constată că acest drept nu a mai fost prevăzut în CCM în mod distinct, astfel că nu se mai pot emite pretenții.

Pentru aceste considerente va fi respins acest recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul formulat de reclamantul, cu domiciliul procesual ales la av., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, împotriva sentinței civile nr.585 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, -, G, -, toți cu domiciliul procesual ales la dl.avocat, în C,-, - apart.1, județul C, împotriva sentinței civile nr.585 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - SA GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239, sector 1 prin ZONA AR C, cu sediul în C, Port 34.

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta - SA GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.585 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: /

Red.dec.Jud.-/02.12.2008

Tehnored.gref.RD/2ex./ 04.12.2008

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 797/2008. Curtea de Apel Constanta