Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 837/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 837

Ședința publică din data de 27 mai 2008

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea

: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.891 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații anți, G, G, -, C, a, a, -, G, OG, G, -, G și toți prin reprezentant legal, cu domiciliul în comuna, nr. 343, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la data de 11 mai 2008 și intimații anți, G, G, -, C, a, a, -, G, OG, G, -, G și, toți prin reprezentant legal.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței, că din eroare, din conceptul ce citare al părților fost omis intimatul ant G, dar care pentru acest termen este reprezentat în instanță de reprezentantul legal al tuturor intimaților anți.

Se învederează de asemenea, că reprezentantul legal al intimaților anți a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, la care atașat în copie cărțile de muncă ale tuturor salariaților, intimați anți în prezenta cauză și copia împuternicirii de reprezentare.

Curtea comunică recurentei ante prin apărătorul său un exemplar al întâmpinării formulate de intimații anți.

Avocat arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul legal al intimaților anți având la rândul său cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul în susținerea recursului pentru recurenta pârâtă solicită în principal admiterea recursului și constatarea acțiunii ca prescrisă avându-se în vedere faptul că intimații și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din CCM afirmând că dispozițiile din acest articol nu au fost respectate. Or, dacă temeiul pretențiilor este contractul colectiv de muncă, textul de lege care își găsește cu necesitate aplicarea în speță este art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii.

Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, avându-se în vedere faptul că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile societății în sensul că aceste sume solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat așa cum rezultă din conținutul art. 168 alin. 2 al contractelor colective de muncă pe anii 2003 și 2004.

Într-un al doilea subsidiar, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA, în conformitate cu adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 48 din 5 februarie 2008.

Se solicită de asemenea, ca instanța să facă mențiunea că sumele reprezentând premii de Paște și de C raportate la salariul de bază mediu sunt sume brute, din care urmează a se deduce CAS și CASS. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.

Reprezentantul legal al intimaților anți având din nou cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile nr.891 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca legală și temeinică.

URTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, anții, G, G, -, C, a, a, -, G, OG, G, -, G și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata către fiecare ant a șase salarii de bază medii pe SA, reprezentând suplimentări salariale datorate de Paște și C pe perioada 2005-2007.

În motivarea acțiunii, anții au arătat că sunt salariații pârâtei, iar potrivit CCM, pe lângă salariul lunar, erau îndreptățiți la o suplimentare salarială cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drept salarial prev.de art.168 alin.1 CCM pe anii 2005, 2006 și 2007, însă pârâta nu le-a acordat aceste drepturi la termenul cuvenit, datorând astfel și beneficiul nerealizat, respectiv corecția acestor sume cu coeficientul de inflație.

În drept, anții și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.236 alin.4, art.243 alin.1 Codul muncii, art.168 CCM la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 și 2007.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii antului ca neîntemeiată, susținând, în esență, că sumele de bani menționate în acțiune, cu caracter premial, au fost negociate și stipulate în anul 2003, după cum rezultă din actul adițional la contractul colectiv de muncă înregistrat la DGMPS sub nr. 8080/23.05.2000, arătându-se că pentru anul 2003 suplimentările respective vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.

A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.

În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 din CCM în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.

Pe parcursul procesului anții și-au precizat acțiunea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6631 lei pentru fiecare ant în parte, reprezentând c/val suplimentărilor drepturilor salariale datorate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C în anii 2005, 2006 și 2007, sumă calculată în raport de salariile de bază medii pe societate, astfel cum au fost arătate prin adresa departamentului resurse umane nr.831/5.02.2008, potrivit calculului depus la doar, prime reactualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia și până la plata efectivă, depunând la dosar, în copie, adresa respectivă, înregistrată la Direcția Corporative-Juridic din cadrul societății-pârâte sub nr.48/5.02.2008.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr.891 din 17.03.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea precizată, obligând pârâta să plătească anților suma de câte 6630 lei reprezentând c/val drepturilor suplimentare - prime Paște și C pe anii 2005-2007, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data scadenței și până la data plății, obligând pârâta și la 8800 lei cheltuieli de judecată către anți.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani, prev. de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale, iar în raport de data introducerii acțiunii, aceasta apare ca fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, menționându-se la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările de la alin 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Coroborând disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004, cu cele ale art.168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007 tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al aceluiași articol din și pe parcursul acestor ani, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003 și cum pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în temeiul art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, prima instanță a admis acțiunea precizată în sensul celor sus-arătate.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat în termen legal recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Susține recurenta că dreptul la acțiune al anților este prescris în raport de disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor anților este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.

Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 -

2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.

Așa fiind, susține recurenta-pârâtă, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, anții necontestând că în anul 2003 au primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.

De asemenea, pasivitatea anților, care în toată perioada 2004-2007 nu au spus nimic despre faptul că nu și-au primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceștia cunoșteau că și-au primit banii în salariul de bază.

Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte ivite în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.

Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.

O altă critică se referă la faptul că deși instanța a observat că valoarea unei astfel de suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, a admis acțiunea prin care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii, ambele prevăzute în CCM, dar pentru situații diferite.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției și respingerii acțiunii ca prescrisă sau, în subsidiar, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatul-ant în propriu și în calitate de reprezentant legal al intimaților-anți a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei SC SA, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Cu privire la primul motiv de recurs, este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că dreptul la acțiune al anților este prescris.

Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei-pârâte SC SA în sensul că acțiunea anților trebuie respinsă întrucât primele de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al anților pe anii 2005, 2006 și 2007.

Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.

În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005, s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2005, 2006 și 2007 a primelor de Paște și de C în salariul de bază.

În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele solicitate, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii respectivi, ar fi fost acordate anților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestora pe acei ani.

Împrejurarea că acțiunea anților a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia instanța de fond ar fi acordat suplimentările salariale cuvenite anților în raport de salariul mediu pe societate, câtă vreme instanța de fond, admițând acțiunea precizată a anților, a obligat pârâta la plata către fiecare dintre aceștia a sumei de 6630 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății, ce a fost solicitată de anți prin precizarea la acțiune depusă la dosar la termenul din 17.03.2008 (fila 47 dosar fond). Suma respectivă a fost solicitată de anți în raport de adresa Direcției Resurse Umane nr.831/5.02.2008, înregistrată sub nr.48/5.02.2008 la Direcția Corporative-Juridic din cadrul societății-recurente, în care este indicat salariul de bază mediu pe societate, rezultând următoarele sume: 850 lei în luna aprilie 2005, 927 lei în luna noiembrie 2005, 1047 lei în luna martie 2006, 1160 lei în luna noiembrie 2006, 1260 lei în luna martie 2007 și 1387 lei în luna noiembrie 2007, adresă de care s-a prevalat însăși recurenta.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 891 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații anți, G, G, -, C, a, a, -, G, OG, G, -, G și toți prin reprezentant legal, cu domiciliul în comuna, nr. 343, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 mai 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea

- - - ---

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

/FA

2 ex.

2008-06-03

Trib.P nr-

-

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 837/2008. Curtea de Apel Ploiesti