Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 897/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 897

Ședința publică din 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul Consiliul județean S, cu sediul în mun. S,-, jud. S și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în mun. S,-, împotriva sentinței civile nr. 690 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru pârâtul recurent Consiliul Județean S și reprezentantul reclamanților intimați domnul, lider de sindicat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, precum și reclamanții intimați G, -ta, -, a, -, -, -ta, -, u, a, -, -, -, I, -, -, -, -ia, -, -, -ta, -, I, -., (), -, -, -, -, G, a, -, -, -, G, -, -ta, -ta, a, -ta, Tanul, -, nu, -, Rîșnicu, ița, a, -, -, și -.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care consilier juridic a depus la dosar delegație de reprezentare a pârâtului recurent iar domnul, președinte al Sindicatului Învățământ și Protecția Copilului "Sf. " a depus delegație de reprezentare a reclamanților intimați.

Instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru pârâtul recurent Consiliul Județean S, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței iar pe fond, respingerea cererii reclamanților, ca nefondată motivat de faptul că pentru anii 2007 - 2008 nu au fost resurse financiare necesare plății acestor sporuri. Totodată, a precizat că, Consiliul Județean S nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății întrucât reclamanții nu prestează muncă pentru Consiliul Județean S ci sunt salariații unității de învățământ special, cu personalitate juridică și aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

Referitor la recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sap us concluzii de admiterea a acestuia, așa cum a fost formulat.

Reprezentantul reclamanților intimați a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. A arătat că bugetul de cheltuieli este aprobat de Consiliul Județean S fiind ordonator principal de credite și consideră că acest pârât are calitate procesuală pasivă în acest litigiu.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din data de 24.02.2009 reclamanții G, -ta, -, a, -, -, -ta, -, u, a, -, -, -, I, -, -, -, -ia, -, -, -ta, -, I, -., (), -, -, -, -, G, a, -, -, -, G, -, -ta, -ta, a, -ta, Tanul, -, nu, -, Rîșnicu, ița, a, -, -, și - au solicitat obligarea pârâțiilor Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S și Consiliul Județean S la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de minim 74 lei/lună în conformitate cu prevederile art.84 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul unităților de asistență socială pe 2007 - 2009, în perioada 26.11.2007 și până la data pronunțării hotărârii, proporțional cu timpul lucrat și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

În motivare reclamanții au arătat că, în Contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007 -2009, la art.84 alin.2 se prevede că, "în vederea menținerii sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personal contractual), acesta beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, în cuantum de minimum 74 lei/lună, sumă care va fi suportată din bugetul instituției (titlul 20 - bunuri și servicii)".

Beneficiar al acestui Contract colectiv de muncă este și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, iar semnatar al acestui contract colectiv de muncă este și Confederația Națională Sindicală "Cartel ", confederație la care Sindicatul Învățământ Special și Protecția Copilului "Sf. " GHe ste afiliat.

Deși în articolul citat din contract, este prevăzut în mod imperativ și obligatoriu acordarea acestui drept, angajatorul, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S nu a respectat prezentul articol.

Potrivit art.40 alin.2 din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de a acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractul individual.

De asemenea trebuiau avute în vedere dispozițiile art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 care prevăd ca executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea celor vinovați.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Consiliul Județean Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, reclamanții sunt cadre didactice și personal didactic auxiliar și administrativ, angajați ai unităților de învățământ care au personalitate juridică și deci nu prestează muncă pentru Consiliul Județean S astfel încât nu îi revine nici obligația de a calcula și a plăti drepturile salariale, această obligație revenind angajatorului.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât pentru anii 2007 și 2008 nu au avut resurse pentru plata acestor drepturi iar prin Protocolul nr.8643/2009 semnat de către părți s-a convenit suspendarea plății în anul 2009.

Prin sentința civilă nr. 690 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- s-au dispus următoarele:

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean S, ca nefondată.

S-a admis în parte acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții sus menționați, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, Consiliul Județean S, așa cum a fost precizată.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând contravaloarea drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar aferente perioadelor 26.11.2007 - 1.01.2008, 1.12.2008 - 1.01.2009, proporțional cu timpul lucrat, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

În cuprinsul Contractului colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007 - 2009, publicat în Monitorul Oficial nr.19, partea a V-a, la data de 26.11.2007, art. 84 alin.2 se prevede că: "în vederea menținerii "în vederea menținerii sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personal contractual), acesta beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, în cuantum de minimum 74 lei/lună, sumă care va fi suportată din bugetul instituției (titlul 20 - bunuri și servicii)".

Beneficiar al acestui Contract colectiv de muncă este și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iar semnatar al acestui contract colectiv de muncă este și Confederația Națională Sindicală "Cartel ", confederație la care Sindicatul Învățământ Special și Protecția Copilului "Sf. " GHe ste afiliat.

Deși în articolul citat din contract, este prevăzut în mod imperativ și obligatoriu acordarea acestui drept, angajatorul, Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului S nu a respectat prezentul articol.

Potrivit art. 40 alin.2 din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de a acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractul individual.

De asemenea trebuie avute în vedere dispozițiile art.243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 care prevăd ca executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea celor vinovați.

Beneficiari ai prevederilor acestui Contract colectiv de muncă sunt și reclamanții iar acordarea dreptului sus citat deși au un caracter obligatoriu, angajatorul, Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului Sar efuzat fără temei acordarea lui.

Potrivit dispozițiilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii după data intrării în vigoare, Contractul colectiv de muncă urmează a se executa el având putere de lege între părțile contractuale.

Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea Contractului colectiv de muncă este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Totodată, s-a reținut că prin protocolul nr. 8643 încheiat în data de 13.02.2009 semnat de către reprezentanții sindicatelor și conducerea pârâtei în urma negocierilor între părți, s-a convenit suspendarea plății în anul 2009 până la prima rectificare de buget a mai multor drepturi printre care și cel referitor la refacerea capacității de muncă în cuantum de 73 lei/lună.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Consiliul Județean S și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Consiliul județean Sac riticat sentința pentru nelegalitate arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a apreciat în mod eronat capacitatea sa procesuală pasivă.

A arătat că nu are calitate procesuală pasivă întrucât reclamanții nu prestează muncă pentru Consiliul județean S și nu poate fi chemat în judecată pentru a răspunde de modul în care sunt folosite fondurile bugetului de stat pe anii 2007 - 2009 de unitățile de învățământ special.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sai nvocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precizând că nu a avut prevăzut în bugetul pentru anul 2007 sume pentru acordarea refacerii capacității de muncă pentru personalul instituției întrucât Contractul colectiv de muncă de la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007 - 2009 cu nr. 591/2007 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 19, partea a V-a din 8 decembrie 2007, ulterior rectificării bugetare pe anul 2007.

La rectificarea bugetară din anul 2008 pe lângă drepturi, sporuri, reclamanților le-a fost achitată și contravaloarea refacerii capacității de muncă, în cuantum de 74 lei/lună pentru perioada iunie - noiembrie 2008, în limita bugetului aprobat și alocat instituției.

În anul 2009, prin Protocolul nr. 8643, încheiat în data de 13.03.2009, semnat de către reprezentanții Sindicatelor și conducerea instituției, în urma negocierilor între părți s-a convenit suspendarea plății în anul 2009, până la prima rectificare pozitivă de buget a mai multor drepturi printre care și cel referitor la refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei/lună, document aflat la dosarul cauzei.

Totodată, au învederat faptul că sporurile și celelalte drepturi salariale se acordă în limita bugetului aprobat și alocat instituției de către Consiliul Județean S, astfel că până la următoarea rectificare pozitivă de buget plata dreptului pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei/lună nu se poate efectua din lipsă de fonduri bănești cu această destinație. În conformitate cu nr.HG 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, art. 26, respectiv art. 14 alin. 2 și 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 alin. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale: "sumele necesare pentru plata salariilor de bază, împreună cu sporurile, premiile, treceri în gradații superioare, avansări în grad sau trepte și celelalte drepturi trebuie să se încadreze în alocații bugetare cu această destinație", "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" și "ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza credite bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției publice respective și respectarea dispozițiilor legale".

Examinând recursurile declarate în cauză sub aspectul motivelor invocate care se încadrează în drept în art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Legea nr. 84/1995, legea învățământului prevede în art. 7 alin. 3 că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. 5 din Legea nr. 486/2006 Consiliul județean are atribuții cu privire la raportarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ.

În aceste condiții, în esență, calitatea de angajator a Consiliului județean S apare fără relevanță juridică în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Cu privire la recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială se constată că această unitate este beneficiară a Contractului colectiv de muncă de la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007 - 2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 19, partea a V-a la data de 26.11.2007.

De asemenea, beneficiar și semnatar al acestui contract colectiv de muncă este și Confederația Națională Sindicală "Cartel ", confederație la care Sindicatul Învățământului Special și Protecția Copilului "Sf. " GHe ste afiliat.

Drepturile salariale revendicate de reclamanți sunt prevăzute în art. 84 alin. 2 din contractul colectiv de muncă anterior prezentat însă așa cum în mod corect a reținut instanța de fond angajatorul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului S nu a respectat prevederile acestui articol.

Potrivit art. 40 alin. 2 din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de a acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractul individual iar nerespectarea acestor obligații asumate atrage răspunderea acestuia.

Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi invocate de recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului S nu impietează cu nimic asupra drepturilor reclamanților recunoscute prin contractul colectiv de muncă.

Față de cele ce preced și faptul că nu este dat nici un caz de nelegalitate a sentinței, Curtea urmează ca în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă să respingă recursurile ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Consiliul județean S, cu sediul în mun. S,-, jud. S și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în mun. S,-, împotriva sentinței civile nr. 690 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2

9.07.2009

Președinte:Biciușcă Ovidiu
Judecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Surdu Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 897/2009. Curtea de Apel Suceava