Pretentii civile. Speta. Decizia 896/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 896
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 409 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâta intimată Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă B, lipsă fiind reprezenantul pârâtului intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția nemotivării recursului declarat în cauză.
Reclamantul recurent a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate, iar pe fond a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Consilier juridic, pentru pârâta intimată Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă B, a cerut anularea recursului, ca nemotivat. În subsidiar, a pus concluzii de respingere recursului, ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTE A,
Asupra recursului de față, constată că prin sentința nr. 409 din 25 martie 2009, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1316 din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, respingând pe cale de consecință, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, pentru anularea deciziei nr. - din 19 martie 2008 emisă de prim - pârâtă și plata de despăgubiri bănești, reprezentând daune materiale și morale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, fără a- motiva în termenul legal, împrejurare în raport de care, la termenul de astăzi, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității căii de atac, pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 303 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii.
Cum, în conformitate cu prevederile art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este în cazul litigiilor de această natură, de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond și care, în speță, a avut loc la data de 30 aprilie 2009 pentru reclamantul - recurent (fila 23 dosar fond), termenul de recurs respectiv, de motivare a recursului a fost 1 mai 2009 - 11 mai 2009 inclusiv, calculat pe zile libere, potrivit art. 101 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Pe de altă parte, potrivit art. 3021alin. 1 lit. "c" din Codul d e procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul cu dezvoltarea acestora sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Fiind o nulitate expresă, vătămarea părții este prezumată până la proba contrară, potrivit art. 105 alin. 2 teza a II-a din Codul d e procedură civilă.
Totodată, este unanim admis că memoriul de recurs nu se poate limita la o simplă înșiruire formală a unor evenimente, sau la redarea detaliată a conținutului raportului juridic litigios, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței, o minimă argumentare a criticilor în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
De asemenea, este de reținut că, deși recursul declarat în procedura prev. de art. 3041din Codul d e procedură civilă, nu este limitat la motivele de nelegalitate prev. de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, criticile trebuie să vizeze în mod necesar aspectele asupra cărora prima instanță s-a pronunțat, soluționându-le într-o anumită manieră prin dispozitivul hotărârii recurate - ca parte a acesteia ce intră în puterea lucrului judecat, în caz contrar neputându-se realiza controlul judiciar.
Cum, în speță, deși reclamantul a declarat recurs în termen legal - 11 mai 2009, data poștei (fila 5 dosar recurs), față de soluționarea litigiului în primă instanță, prin reținerea incidenței excepției autorității de lucru judecat sentinței civile nr. 1316 din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, memoriul de recurs al acestuia (filele 2 - 4 dosar recurs), depus în termen, se constituie într-o înșiruire de afirmații și susțineri nestructurate juridic, vizând fondul pretențiilor deduse judecății și nu excepția de fond reținută, astfel încât nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului și atrage incidența dispozițiilor legale imperative referitoare la nulitate.
Soluția se impune și față de argumentul potrivit căruia, cenzurarea hotărârii se realizează în limitele investirii, cu respectarea cadrului procesual inițial, conform art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și a principiului garantării dublului grad de jurisdicție.
Cum nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 306 alin. 1, 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va anula recursul ca nemotivat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 409 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2
26.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Surdu Oana