Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9077/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9077

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de garantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr.3570/22.05.2008,pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentul garantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, lipsind celelalte părți.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru recurentul garant SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, pune concluzii de admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

La data de 11.02.2008 reclamanta prin Sindicatul SANITAS, a chemat in judecată pe pârâta - IMOBILIALA SRL cu sediul în de Vede-, județul T, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige pe pârâtă către reclamantă la sumele reprezentând:

- premiul lunar de 2% din salariul de bază corespunzător perioadei 15.07.2007 - 31.12.2007 in sumă de 50,93 lei;

- indemnizația de stabilitate corespunzătoare funcției și gradului profesional respectiv 463 lei.

In motivarea acțiunii a arătat că în data de 25.06.2007 intre Spitalul Clinic Județean de Urgentă C și - IMOBILIARA SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care, conform art. 11. 1 punctul 2 alin 1,14,15,16,17, pârâtul a preluat personalul existent din cadrul spitalului, personal care se ocupa cu asigurarea curățeniei ( anexa 4 la contract ).

Acest contract a fost încheiat urmare a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 886/19.07.2006, privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare.

A mai arătat reprezentantul reclamantului că între Sindicatul SANITAS și societatea pârâtă s-a purtat o corespondentă prin care pârâta era încunoștințată că nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contract insă, in mod constant, aceasta a refuzat plata sumei.

In drept, și-a întemeiat acțiunea pe prev. art. 282 - 282 Codul muncii, Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 886/2006, art. 93 alin 2 din Contractul Colectiv de Sanitară 2005 - 2007, Hotărârea Guvernului 670/2007, contractul de prestări servicii.

Pentru termenul din 01.04.2008 reclamanta își reformulează cererea introductivă în ceea ce privește motivarea in drept și calitatea procesuală a Sindicatului SANITAS, ca reprezentant al salariatei.

Pârâta - IMOBILIARA SRL formulează întimpinare și cerere de chemare in garanție a Spitalului Clinic Județean de Urgentă C.

Prin întâmpinare pârâta recunoaște că reclamanta este îndreptățită să solicite obligarea la plata indemnizației de stabilitate pentru perioada 15.07. 2007 - 31.12.2007, respectiv, perioada când salariata reclamantă și-a desfășurat activitate in societate, insă, pentru perioada 01.01.2007 - 14.07.2007, această obligație incumbă chematului în garanție, respectiv Spitalului Clinic Județean de Urgentă, care a avut calitatea de angajator.

Cu adresa nr.14502/17.04.2008 Spitalul Clinic Județean de Urgentă C solicită respingerea cererii formulată de pârâtă fără a-și motiva cererea și fără a formula alte apărări.

Ulterior, reclamanta si-a precizat acțiunea in sensul că solicită prima de stabilitate pentru întreg anul 2007 de la pârâta - SRL.

Prin decizia nr.3570 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei - IMOBILIARA SRL cu sediul în de Vede,-, județul T, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată pârâta - Imobiliara SRL să plătească reclamantului sumele reprezentând premiul lunar in limita a 2 % din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, corespunzătoare perioadei 15.05.2007-31.12.2007.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizația de stabilitate, proporțional cu perioada in care si-a desfășurat activitatea, respectiv 15.07.2007-31.12.2007, raportată la salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale, pe luna septembrie 2007.

S-a admis cererea de chemare in garanție.

A fost obligat chematul in garanție Spitalul Clinic Județean de Urgentă C să achite reclamantului indemnizația de stabilitate proporțional cu perioada in care și-a desfășurat activitatea in serviciul acestuia, respectiv 01.01.2007-15.07.2007, raportată la salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale, pe luna iunie 2007.

S-a reținut că reclamanta reprezentată de Sindicatul SANITAS este fostă salariată a Spitalului Clinic Județean de Urgentă C.

Prin ordinul nr. 886/2006 al Ministerului Sănătății Publice, privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare s-a prevăzut ( art. 3 din Norme ) că "personalul preluat de către furnizorul serviciilor medicale sau nemedicale de la unitatea sanitară va fi menținut pe toată perioada contractului, cu respectarea prevederilor Legii 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare și a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară" și că ( art. 4 din Norme ) "drepturile salariale ale personalului preluat și celelalte drepturi prevăzute in contractul colectiv de muncă se păstrează pe toată durata derulării contractului și se corelează cel puțin la nivelul prevăzut de reglementările in vigoare pentru unitățile sanitare publice".

Aceste dispoziții au fost inserate și în Contractul de prestare de servicii și s-a procedat la încheierea contractului individual de muncă cu fiecare salariat.

HG. nr. 670/28 iunie 2007 acordat personalului din unitățile sanitare o primă de stabilitate egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale, din luna anterioară celei in care se face plata, odată pe an in cursul trim. IV.

In aceste condiții, tribunalul a constatat că dreptul reclamantului izvorât din lege și, implicit, obligația corelativă au fost consemnate și în convenția de prestare de servicii.

Societatea pârâtă a înțeles exigenta obligațiilor asumate și, în cursul procesului dar înaintea dezbaterilor pe fond, achiesează la pretențiile reclamantului pentru perioada 15.07.2007 - 31.12.2007, refuzând pretențiile acestuia pentru perioada anterioară cât intre părți nu au fost raporturi contractuale de muncă.

Pentru această perioadă cheamă în garanție Spitalul Clinic Județean de Urgentă.

Acesta, chematul în garanție, solicită respingerea cererii formulată de pârâtă și invocă Adresa ( circulara ) Ministrului Sănătății Publice nr. XI/C/65393/15 11 2007 care, la pct. 1 alin 4 prevede "prima de stabilitate nu se acordă proporțional cu perioada lucrată în cursul anului".

Susținerile chematului in garanție sunt neîntemeiate și, pentru considerentele ce vor fi in continuare dezvoltate, vor fi înlăturate iar cererea de chemare in garanție va fi admisă.

Drepturile salariatului decurg dintr-un ansamblu de acte normative legale sau convenționale aflate intr-o relație de subordonare fată de lege. Legea este cea care conservă drepturile salariatului atunci când (art. 38 din Codul muncii ) prevede "salariații nu pot renunța la drepturilor ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".

Aceste drepturi, insă, sunt condiționate de calitatea de salariat, titular al unui contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul.

Tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de salariat al societății pârâte numai pentru perioada anterioară datei de 15.07.2007 și, în consecință, obligația corelativă dreptului operează în sarcina angajatorului numai pentru această perioadă.

Aceeași calitate de salariat o are reclamantul pentru perioada anterioară dar in raport cu angajatorul Spitalul Clinic Județean de Urgentă C, angajator care urmează a fi obligat în temeiul raporturilor contractuale de muncă.

Însuși ordinul 886/2006 al Ministerului Sănătății Publice ( aceeași autoritate care emite și adresa nr. XI/C/65393) accentuează condiționarea dreptului de calitatea de salariat ( art. 4 - "drepturile salariale și celelalte drepturi se păstrează pe toată durata derulării contractului" ) ori această calitate, în cursul anului 2007, reclamantul o are in raport de doi angajatori.

Ipoteza prevăzută în adresa ministerului nu are in vedere situația schimbării angajatorilor prin preluarea personalului, urmare a unui demers de descentralizare a serviciilor.

Așadar, respectiva adresă nu este opozabilă societății pârâte cu atât mai mult cu cât această adresă este emisă ulterior asumării obligațiilor de către părțile din contractul de prestări de servicii.

Si totuși, mijlocul procesual prin care pârâta se apără împotriva pretențiilor reclamantului din acțiunea precizată (cele privind prima de stabilitate pentru întreg anul 2007) și anume formularea cererii de chemare in garanție, impune un comentariu suplimentar.

Potrivit art. 60 alin 1 Cod pr. civilă "partea poate să cheme in garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte in cazul când ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubire."

Instituția chemării in garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Prin urmare, obligația de garanție sau de despăgubire, care justifică incidenta instituției discutate există nu numai in materie contractuală, cum este cazul actelor juridice de vânzare cumpărare dar și în cazul oricărei transmisiuni de bunuri, singura condiție fiind ca remiterea lor să fie cu titlu oneros.

in garanție are caracter subsidiar. Nu este de conceput admiterea cererii de chemare in judecată decât in situația in care se admite acțiunea, in întregime ori măcar in parte, iar nu și în cazul in care acțiunea se respinge ( se are in vedere ipoteza în care cererea de chemare in garanție este formulată de pârât).

Finalitatea cererii de chemare in garanție este diferită de a cererii din acțiune, prin ea urmărindu-se rezolvarea in cadrul aceluiași proces, si raport juridic dintre pârât și chematul in garanție.

Ea este o veritabilă acțiune civilă, ce conferă terțului independentă procesuală.

Din perspectiva acestor caracteristici se va examina cererea de chemare in garanție formulată în cauză.

In cauza dedusă judecății, având în vedere considerentele grevate pe calitățile de angajator - salariat, acțiunea reclamantului urmează a fi admisă pentru perioada ulterioară încheierii contractului de prestare de servicii ceea ce, raportat la întreaga perioadă pentru care se solicită dreptul, contează ca o admitere in parte.

Pentru perioada anterioară, cea in care calitatea de angajator a avut-o spitalul clinic, acțiunea este lipsită de temei legal, neexistând raporturi juridice dintre reclamantul persoană fizică și societatea pârâtă.

Din această perspectivă, acțiunea reclamantului a fost respinsă.

Această situație in fapt pune in discuție admisibilitatea cererii de chemare in garanție ( pentru acțiunea in care pretențiile reclamantului, in tot sau in parte, se resping ).

Față de această situație in fapt și in drept, tribunalul va da totuși expresie principiului celerității principiului civil, deliberând asupra dreptului pe care reclamantul îl are împotriva terțului chemat in garanție, chiar dacă nu a înțeles să se îndrepte, el însuși, împotriva acestuia printr-o acțiune distinctă.

Un asemenea demers este posibil dat fiind caracterul cererii de chemare in garanție, specific veritabilei acțiuni civile.

Nu se încalcă principiul disponibilității în procesul civil (privind dreptul procesual al reclamantului care nu are interes să se judece cu spitalul) deoarece hotărârea judecătorească (hotărâre ce-i profită) se obține nu ca urmare a propriei atitudini procesuale ci ca urmare a cererii pârâtului.

Faptul admiterii cererii de chemare in garanție profită, insă, pârâtului, împotriva căruia s-a declanșat acțiunea civilă.

Nu se poate retine nici ideea că, admițând cererea de chemare in garanție și obligând chematul in garanție către reclamant, in condițiile in care însuși reclamantul nu înțelege să formuleze o asemenea cerere, s-a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece problema in studiu nu privește întinderea dreptului (cât se cere) ci, mai degrabă, sursa dreptului (de la cine se cere).

Respingerea cererii de chemare in garanție pe ideea respingerii cererii principale (respingerea in parte, in corelație cu admiterea in parte), ca inadmisibilă, ar duce la menținerea unei stări de nesiguranță si provizorat pentru toate părțile, in discordantă cu scopul procesului civil, ar duce la inițierea unor noi litigii, atâta timp cât asupra situației in fapt și in drept a avut loc, totuși, o judecată (cognitio) ce impune pronunțarea unei hotărâri.

Nu in ultimul rând, tribunalul a constatat că intr-o veritabilă acțiune civilă (dată fiind independenta cererii de chemare in garanție) chematul in garanție, legal citat, nu a formulat nici o apărare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs chematul în garanție Spitalul Clinic Județean de Urgență C, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, reclamantul formulând acțiunea împotriva pârâtei - Imobliara SRL și nu împotriva chematului în garanție.

Numai cu încălcarea principiilor de drept prima instanță a hotărât obligarea recurentului la plata drepturilor de natură salarială deși între aceasta și pârât nu mai existau raporturi juridice.

Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este fondat astfel încât urmează a-l admite, va casa hotărârea primei instanțe, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, fiind incidente dispoz.art.304 pct.5 rap. la art.312 alin.3 Cod pr.civilă.

Acordând prioritate principiului celerității, instanța de fond apreciază că în raport de caracterele juridice ale cererii de chemare în garanție, un alt principiu fundamental, principiul disponibilității nu poate fi încălcat prin obligarea chematului în garanție la plata pretențiilor cerute de reclamant.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului precum și a hotărârii atacate se observă că reclamantul prin acțiunea introductivă precum și prin precizările formulate ulterior a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârât pe - Imobiliara SRL, pârât care la rândul său a formulat cerere de chemare în garanție a Spitalului Clinic Județean de Urgență C, între aceștia fiind încheiat contractul de prestări servicii în temeiul căruia pârâtul preia salariații chematului în garanție.

Or, potrivit dispozițiilor legii, a normelor ce reglementează acțiunea și desfășurarea procesului civil se constată că acesta este guvernat de principiul disponibilității, principiu ce constă în posibilitatea părților de a dispune de obiectul procesului - dreptul material, precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept - dreptul procesual.

Limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect, pretenția concretă dedusă judecății și la părți, persoanele între care există raportul juridic litigios, sunt fixate de către reclamant.

Astfel, în ceea ce privește latura subiectivă a procesului, în respectarea principiului disponibilității instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, numai părțile pot lărgi sfera subiectivă a procesului, prin formularea unei cereri de chemare în judecată a altor persoane art.57-59 Cod pr.civilă sau a unei cereri de chemare în garanție art.60-63 Cod pr.civilă.

Este fără îndoială că reclamantul prin acțiunea promovată și precizată ulterior a înțeles să se judece în calitate de pârât numai cu - Imobiliara SRL.

De aceea soluția adoptată de prima instanță prin obligarea chematului în garanție la plata de drepturi salariale către reclamant este netemeinică și nelegală venită să înfrângă principiul disponibilității, prioritar în analiza acțiunii promovate de către reclamant.

De asemenea numai cu încălcarea acestui principiu și a dispozițiilor legale ce vizează cererea de chemare în garanție art.60 și urm.Cod pr.civilă, prima instanță a soluționat această din urmă cerere, prin soluția adoptată modificând însuși temeiul juridic al chemării în garanție.

Față de cele arătate mai sus și în condițiile în care chematul în garanție promovează prezenta cale de atac, recursul repunând în discuție și cererea principală, urmează ca prin admiterea recursului, hotărârea primei instanțe să fie casată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța urmează a stabili cadrul procesual dedus judecății, în respectarea principiului disponibilității, atât în ceea ce privește părțile procesului, obiectul cauzei cât și temeiul juridic al pretențiilor, a cerceta fundamentele acțiunii principale precum și ale cererii de chemare în garanție promovată de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de garantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr.3570/22.05.2008,pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL.

Casează sentința, în parte, și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

22.10.2008

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Marin Covei, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9077/2008. Curtea de Apel Craiova