Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9105/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9105

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg J împotriva sentinței civile nr.3625 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâtul Grupul Școlar Industrial de materiale de construcții Tg J, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Tg Jas olicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.

Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.3625 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis in parte acțiunea formulată de petenta, împotriva intimaților Grupul Scolar Industrial de Materiale de Constructii Tg-J, cu sediul în Tg-J, județul

S- dispus obligarea intimaților să plătească petentei drepturile salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pentru vechimea de 30 ani în învățământ pentru perioada 10.03.2005-10.03.2008.

S-a respins actiunea pentru perioada 01.09.2003-10.03.2005 ca fiind prescrisa.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petenta este salariat ca personal didactic de predare la Grupul Scolar Industrial de Materiale de Constructii Tg-J cu o vechime în învățământ de peste, 30de ani.

În conformitate cu prevederile art.50 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ, iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40 de ani) se acordă o creștere a coeficientului ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Conform art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar alin.2 al aceluiași text de lege instituie dreptul salariatului la un salariu pentru munca prestată, fiind interzisă conform alin.3 orice discriminare.

Potrivit art.156 din Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Întrucât Consiliul Local Tg-J are calitatea de ordonator de credite, este întemeiată obligarea acestuia la plata sumelor ce reprezintă drepturile salariale, alături de unitatea școlară (acesteia revenindu-i și obligația calculării sumelor pentru fiecare din cadrele didactice reprezentate de sindicat) și, pe cale de consecință, cu motivarea că, acesta are obligația de a asigura finanțarea întrucât, potrivit art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, HG nr.1942/2004 și art.13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, iar plata și calculul drepturilor salariale din unitățile școlare se realizează de către unitățile care îndeplinesc în mod direct și nemijlocit calitatea de ordonatori de credite.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen Consiliul Local al Mun. Tg. J prin reprezentanții legali invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea:

În mod greșit Tribunalul a dispus obligarea recurentului la plata diferențelor salariale, deși nu trebuia obligat așa cum au solicitat reclamanta.

Aceasta nu s-a adresat cu cerere în sensul acordării acestor drepturi salariale recurentului.

Mai mult, potrivit art.7 al.4 din Lg. 388/2007 privitoare la bugetul de stat pe anul 2008, recurentul alocă banii din prelevări de la bugetul de stat- sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, pentru salarizarea personalului din Învățământul preuniversitar, neavând autoritatea de a acorda alte drepturi salariale.

Conform art.16 din HG 2192/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și art. 167 al.1 din Lg. 84/1995 " finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Bugetul dev enituri și cheltuieli se întocmește și anual de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat.

Consiliul Local nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ, neavând calitatea de angajator în CCM și nefiind semnatar al CCM.

În fine, Consiliul Local nu are buget propriu, nu are conturi în Bancă, și cu atât mai puțin în patrimoniu, deci nu poate avea capacitate de exercițiu într-o asemenea cauză.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată, în raport de criticile invocate în recurs se vor reține următoarele:

Recurentul are calitatea de ordonator de credite și astfel că se impune obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând drepturi salariale alături de unitatea școlară căreia îi revine și obligația calcuulării sumelor pentru fiecare din cadrele didactice reprezentate de Sindicat.

Recurentul are obligația de a asigura finanțarea, deoarece în baza art. 16 din HG 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat,.1942/2004 și art. 13 din OUG 32/2001 începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură dinn bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în raza cărora își desfășoară activitatea, iar plata și calculul drepturilor salariale din unitățile școlare se efectuează de unitățile care îndeplinesc în mod direct și nemijlocit calitatea de ordonator de credite.

Față de cele arătate, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată și deci nefondate criticile invocate în recurs, urmând ca în baza art. 312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg J împotriva sentinței civile nr.3625 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâtul Grupul Școlar Industrial de Materiale de Construcții Tg

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 20 octombrie 2008.

- - - - - --

Grefier -

Red. Jud.

Tehn./04.11.2008

Ex.2/

și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9105/2008. Curtea de Apel Craiova