Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9342/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9342
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 20 octombrie 2008 privind judecarea recursului declarate de recurenții reclamanți, G, împotriva sentinței civile nr. 842 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalului Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Curtea de Conturi a României, intimata chemată în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 20 octombrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului O l t, petenții, G, au chemat in judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2001-2007, actualizată în funcție de rata inflației.
In motivarea cererii sale, petenții au arătat ca au calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei și, potrivit principiului egalității de tratament apreciază că trebuie să beneficieze de prime de concediu pentru anii 2001-2007 potrivit art. 35 alin 2 din Legea nr.188/1999.
S-a apreciat, că prin neacordarea acestora se încalcă prevederile art. 41 alin. 1și 53 din Constituția României, precum și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, potrivit cărora toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru munca egală, art. 2 Pactul Internațional și art. 14 din Convenția Europeană.
De asemenea, s-a apreciat că prin acordarea primei de vacanță doar funcționarilor publici din cadrul pârâtei, constituie o discriminarea creată de legiuitor, fiind astfel încălcate prevederile art.1 al.2 lit.e pct. 1 din OUG 137/2000.
Pârâta, Curtea de Conturi a României a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat să se constate prescripția dreptului la acțiune al reclamanților și, în consecință să se respingă ca tardiv introdusă cu privire la cererea drepturilor bănești pe perioada, raportat la prevederile art. 27 alin 2 din OG 137/2000, care prevede un termen de 3 ani care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii,având în vedere că actul normativ prin care se stabilesc drepturile salariale ale controlorilor financiari este OUG 160/2000 și. potrivit art.3 aceștia beneficiază de indemnizație ca unică formă de remunerare lunară,iar acordarea unei prime de concediu nu se numără printre drepturile prevăzute de lege pentru aceștia.
A mai arătat pârâta că funcțiile deținute de reclamanți sunt de natură contractuală, drept pentru care nu pot beneficiat de prevederile art.35 alin 2 din Legea nr. 188/1999 și nu este vorba de o discriminare ținând cont de dispozițiile art.2 alin 1 din OG 137/2000.
În baza art. 60-63 cod procedură civilă, pârâta Curtea de Conturi formulat cerere de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună ca acesta să ia act de obligativitatea punerii la dispoziție a sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, date fiind prevederile art.19 din Legea 500/2002.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 842 din 13 mai 2008, respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, G,.
Pentru se pronunța astfel tribunalul a reținut că petenții au calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei, respectiv controlori financiari, iar prin OUG 160/2000 s-au stabilit drepturile salariale ale acestora. Acest act normativ nu cuprinde prevederi în ceea ce privește prima de concediu.
Față de solicitarea petenților de acordare a primei de vacanță pe perioada 2001-2007, instanța reține ca aceste drepturi se acordă numai în baza unor dispoziții legale sau a unor clauze contractuale prevăzute de contractul colectiv de muncă. Aceste drepturi sunt prevăzute în Legea nr.188/1999 pentru funcționarii publici, iar pentru ceilalți bugetari prin legi speciale.
Pentru personalul contractual din cadrul instituțiilor publice dreptul la concediu de odihnă anual și plata acestuia sunt reglementate de codul muncii.
Astfel cum rezultă din Ordonanța nr. l37/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege - orice deosebire,excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, sex, religie, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
A rezultat că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În mod evident OG l37/2000 vizează modul de aplicare al unor dispoziții legale și nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, astfel că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG l37/2000, iar în cazul petenților legea nu a prevăzut drepturile solicitate.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, G, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susțin că sentința atacatăp este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Susțin recurenții că în cererea de chemare în judecată nu au invocat nici art. 2 din Pactul Internațional, nici art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ale cărei prevederi nu sunt aplicate în cazul neacordării primelor de vacanță pentru reclamanți, cărora li se aplică un tratament discriminatoriu.
Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivării reclamanților, în sensul că prevederile art. 114 din Legea nr. 188/1999stipulează că această lege se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, respectiv salariaților contractuali ai Curții de Conturi.
Se susține că nu a fost analizată nici susținerea reclamanților privind aplicarea art. 1 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi fiind autoritate administrativă autonomă, situație în care devin aplicabile prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, acest text operând prin extindere legală asupra personalului din cadrul Curții de Conturi.
Soluția instanței de fond consacră inegalitatea de tratament economic-salarial, respectiv discriminarea fățișă a categoriei de personal din care fac parte controlorii de conturi, față de personalul din cadrul aceleiași instituții.
Instanța de fond a interpretat trunchiat prevederile OG nr. 137/2000, în sensul că acestea nu ar fi operabile în cauză, deoarece reclamanții critică soluțiile legislative alese de legiuitor.
Recurenții susțin că cererea de chemare în judecată vizează modul de aplicare a unor dispoziții legale, respectiv refuzul nejustificat al angajatorului de a acorda primele de vacanță, ca drept salarial reglementat prin dispoziții legale.
Recurenții susțin că acordarea primelor de vacanță controlorilor financiari nu este prohibită expres sau tacit, direct sau indirect de niciun act normativ.
Recurenții susțin că, din interpretarea art. 114 din Legea nr. 188/1999 rep. Coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 rep. rezultă că reclamanților în calitate de controlori de conturi le sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 35 alin 2 din Legea nr. 188/1999 rep. în sensul că au dreptul la prime de vacanță.
Mai susțin recurenții că în mod greșit instanța de fond a reținut, referitor la aplicarea dispozițiilor OG nr. 137/2000, că reclamanții nu s-ar afla în situații analoage sau comparabile cu funcționarii publici.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9 și art. 261 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Reclamanții intimați sunt angajați ai Camerei de Conturi O, in baza contractului individual de munca pe durata nedeterminata.
In susținerea prezentei cauze, reclamanții au invocat faptul că din interpretarea art. 114 din Legea nr. 188/1999 rep. coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 rep. rezultă că reclamanților în calitate de controlori de conturi le sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 35 alin 2 din Legea nr. 188/1999 rep. în sensul că au dreptul la prime de vacanță.
Ca " având in vedere ca funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi a României au primit indemnizația de vacanta, consideram ca nu este justificata discriminarea salariaților - personal contractual - fata de aceștia".
Reclamanții intimați sunt salarizați potrivit legii speciale de salarizare, respectiv OUG 160/2000.
Potrivit art. 1, din lege, ontrolorii financiari din cadrul Curții de Conturi se remunerează cu indemnizație lunară, conform anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. Potrivit art. 3 din lege, ndemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Potrivit rt. 4 (1) din lege, indemnizațiile stabilite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se determină astfel încât să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile salariale.
Așa cum se observa din conținutul textului de lege, de altfel nici reclamanții nu contesta, potrivit legii speciale ce reglementează salarizarea controlorilor financiari aceștia nu beneficiază de dreptul la prima de vacanta, ca drept legal stabilit.
Potrivit art. 157 codul muncii, alin. 2, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Aceasta dispoziție reflecta principiul prestabilirii prin lege a drepturilor salariale in cazul personalului ce își desfășoară activitatea in instituțiile menționate in text, Curtea de Conturi, regăsindu-se intre aceste instituții.
In consecința, in situația categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, drepturile salariale sunt stabilite prin lege, in speța OUG 160/2000, lege care nu prevede ca drept, prima de concediu.
Acesta este motivul, pentru care in lipsa unui temei legal, Curtea de Conturi nu a acordat aceasta prima reclamanților salariați.
Potrivit art. art. 1 (1) din 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
Este adevărat că, potrivit art. 114 din Legea nr. 188/1999 dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, iar conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 (în redactarea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țării".
Redactarea art. 114 din Legea nr. 188/1999 nu face însă aplicabile dispozițiile legale care vizează drepturile funcționarilor publici și în cazul personalului contractual, textul fiind clar în sensul că dispozițiile se aplică "în mod corespunzător".
Aplicarea "în mod corespunzător" presupune faptul că toate dispozițiile incluse în legea respectivă se aplică și funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome, în nici un caz aptul că drepturile funcționarilor publici din cadrul acestor unități se extind și în favoarea personalului contractual al autorității respective.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, otrivit p. rt. 6 din lege, revederile p. Legii nr. 188/1999, aceasta nu se aplică:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii;
b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului,
c) corpului magistraților;
d) cadrelor didactice;
e) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică. De aceea, Curtea reține ca nefondate susținerile recurenților reclamanți referitoare la faptul că pretinsul drept la acordarea primelor de vacanță pentru personalul contractual al Curții de Conturi rezultă din interpretarea art. 114 din Legea nr. 188/1999 rep. coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 rep. Care ar face aplicabile prevederile art. 35 alin 2 din Legea nr. 188/1999.
Nefondată este și susținerea recurenților în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra acestei susțineri, deoarece din cuprinsul sentinței recurate rezultă faptul că instanța de fond a analizat cererea reclamanților, concluzionând în mod corect că pentru cazul reclamanților legea nu a prevăzut drepturile solicitate.
Neexistând un text legal care să fi reglementat acest drept în favoarea personalului contractual al Curții de Conturi, nu poate fi constatată în cauză încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reclamanții neavând "un bun" în sensul Convenției.
Reclamanții au invocat existenta unei discriminări in raport cu funcționarii care beneficiază de acesta prima, temei al cererii de chemare în judecată sub acest aspect fiind art. 27 din OG nr. 137/2000, menționat expres la finele cererii de chemare în judecată.
Potrivit rt. 35 (1) din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii.
(2) Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Așa cum se observa din dispozițiile menționate, funcționarii publici beneficiază de dispoziții legale speciale, care le reglementează drepturile, inclusiv prima de concediu, dispoziții care exclud in mod expres aplicarea lor la alte categorii, categorii ce sunt enumerate in conținutul art. 6, intre care se regăsesc si reclamanții, aceștia făcând parte din categoria personalului contractual.
Acesta este un alt motiv pentru care unitatea angajatoare nu a putut sa aplice, in cazul salariaților reclamanți, ce beneficiază de lege speciala, prevederile cuprinse in alta lege, care reglementează o categorie aparte de salariați.
Reclamanții au invocat discriminarea, intre cele doua categorii de personal angajat, sub aspectul beneficiului la prima de vacanta.
Potrivit rt. 2 (1) din OG 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Legiuitorul a stabilit modalități specifice de salarizare si acordare a diferitelor drepturi având in vedere statutul distinct al fiecărei categorii profesionale puse in discuție.
o politica de competente diversa sub aspectul atribuțiilor si activităților desfășurate, legiuitorul a stabilit si o politica de salarizare diferita aferenta funcțiilor si activităților desfășurate.
Reclamanți au susținut, în esență, faptul că există două situații comparabile, tratate juridic diferit, invocând prevederile OG 137/2000.
La analiza unei cereri în despăgubiri întemeiate pe ideea de discriminare, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat între situații comparabile sau analoage manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, Curtea constată că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul atribuțiilor de serviciu exercitate efectiv, sub aspectul activităților desfășurate in concret si in raport de statul concret al fiecărei profesiuni.
Prin urmare modul de organizare a muncii, stabilirea atribuțiilor sunt prerogative exclusive ale angajatorului, care va stabili si un sistem remuneratoriu distinct in funcție de activitățile, atribuțiile si statul propriu.
Aceste elemente, sunt si cele care au condus la un tratament juridic diferentiat, fiind de natura obiectiva.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Potrivit rt. 31 (1) din 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
In consecința, invocarea dispozițiilor menționate din OUG 137/2000, respectiv substituirea normelor proprii de salarizare cu cele cuprinse in alte acte normative nu este posibila in lumina dispozițiilor cuprinse in decizia Curții Constituționale.
In consecința, Curtea, văzând statutul distinct al celor doua categorii profesionale, constatând ca reglementarea drepturilor lor salariale se realizează prin acte normative speciale proprii fiecăreia din ele, constatând ca in cauza exista prerogativa legiuitorului in reglementarea distincta a drepturilor diferitelor categorii profesionale, ca in cauza regimul juridic de salarizare diferențiat este justificat in raport de criteriile obiective amintite, luând act si de decizia Curții Constituționale, constata ca motivele invocate de recurenți sunt nefondate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 261 alin. 5 și 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 842 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalului Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Curtea de Conturi a României, intimata chemată în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red.jud.
2 ex/05.12.2008
fond:
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda
