Obligația de a face. Decizia 9343/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9343
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 20 octombrie 2008 privind judecarea recursurilor declarate de pârâtele Curtea de Conturi a României, Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 3672din 28.05.2008 pronunțată de Tribunalului Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, G, G, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 20 octombrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința nr. 3672din 28.05.2008 pronunțată de Tribunalului Gorj în dosarul nr- s-a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata Curtea de Conturi a României.
S-a admis acțiunea formulată de petenții, -, G, G, și, cu domiciliul ales în Tg-J,-, județul G, împotriva intimatei Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1.
S-a dispus admiterea cererii de chemare în garanție formulată de intimata Curtea de Conturi a României, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a dispus obligarea intimatei să plătească petenților contravaloarea primelor de vacanță pe perioada 2001-2007, în cuantumul prevăzut în anexele la acțiune, după cum urmează: - 21.225, -13341, -21225, -21154, -21225, -21225, -5172, -21225, -21148, -21225, -21225, --21225, -21225, -22849, G-21225, G-21225, -22379, -1419, -906, -704, -790, -1409, -3460, -13633 și -790 lei RON, sume ce vor fi actualizate la data plății.
A fost obligată chemata în garanție să vireze în contul intimatei fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petenții au calitatea de angajați în cadrul Curții de Conturi a României, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar dreptul la primă de vacanță a fost suspendat prin Legile bugetului de stat pe perioada 2001-2006.
Potrivit art.1 alin.1 din nr.OUG146/19.12.2007, se reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu prevăzute în actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin Legile bugetului de stat pe perioada 2001-2006, cu referire și la personalul din sectorul bugetar pentru care s-au pronunțat hotărâri judecătorești.
Având în vedere că funcționarii publici beneficiază de prima de vacanță, iar petenții, în calitate de controlori financiari își desfășoară activitatea în aceeași instituție, neacordarea, de către angajator a drepturilor solicitate prin acțiune, creează o stare de discriminare în sensul nr.OG137/2000 care prevede că exercitarea drepturilor de mai sus "privește persoanele aflate în situații comparabile".
Totodată, neacordarea primei de concediu petenților duce la încălcarea dreptului la egalitate de șanse și tratament prevăzut de art. 39 alin.1 lit. d Codul Muncii, a dispozițiilor art.41 din Constituția României, ce prevede dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, art. 53 din Constituția României, ce prevede că acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Împotriva sentintei a formulat recurs Curtea de Conturi a Romaniei, MEF invocand urmatoarele:
Recurenta Curtea de Conturi, a aratat ca pentru prima de concediu aferenta anilor 2001-2007, se ridica excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la fondul cauzei se arata ca actul normativ in baza căruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari este OUG nr. 160/2000, care la art. 3 prevede ca indemnizația este unica forma de remunerare lunara a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar si reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligațiilor care se determina in raport cu venitul salarial.
Ca funcțiile deținute de reclamanți sunt din cele exceptate din rândul funcțiilor publice, drept pentru care nu pot beneficia de prevederile art.35 alin.2 din 188/1999, prin care se acorda funcționarului public prima de concediu.
Ca nu se poate retine o discriminare, in raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, întrucât acel drept nu se încadrează in cele recunoscute pentru personalul contractual.
In acest sens sunt menționate si deciziile pronunțate de către Curtea Constituționala, nr. 12/2005, 38/2005, 118/2005, 129/2005, 174/2005.
Recurentul Ministerul Economiei si Finantelor, precizează, in esenta, ca este inadmisibila cererea de chemare in garanție in condițiile in care intr-un litigiu de munca intre cele doua recurente nu exista nici un fel de raporturi.
Ca MEF nu trebuie confundat cu Statul R si nici cu bugetul de stat, el fiind doar ordonator principal de credite.
Ca Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si tot el este cel care repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform cu destinațiile bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Reclamanții intimați sunt angajați ai Camerei de Conturi G, in baza contractului individual de munca pe durata nedeterminata.
In susținerea prezentei cauze, reclamanții au invocat faptul ca "beneficiază de salariu sub forma de indemnizație, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca si funcționarii publici".
Ca " având in vedere ca funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi a României au primit indemnizația de vacanta, consideram ca nu este justificata discriminarea salariaților - personal contractual - fata de aceștia".
Reclamanții intimați sunt salarizați potrivit legii speciale de salarizare, respectiv OUG 160/2000.
Potrivit art. 1, din lege, ontrolorii financiari din cadrul Curții de Conturi se remunerează cu indemnizație lunară, conform anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. Potrivit art. 3 din lege, ndemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Potrivit rt. 4(1) din lege, indemnizațiile stabilite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se determină astfel încât să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile salariale.
Așa cum se observa din conținutul textului de lege, de altfel nici reclamanții nu contesta, potrivit legii speciale ce reglementează salarizarea controlorilor financiari aceștia nu beneficiază de dreptul la prima de vacanta, ca drept legal stabilit.
Potrivit art. 157 Codul Muncii, alin. 2, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Aceasta dispoziție reflecta principiul prestabilirii prin lege a drepturilor salariale in cazul personalului ce isi desfasoara activitatea in instituțiile menționate in text, Curtea de Conturi, regăsindu-se intre aceste instituții.
In consecința, in situația categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, drepturile salariale sunt stabilite prin lege, in speța OUG 160/2000, lege care nu prevede ca drept, prima de concediu.
Acesta este motivul, pentru care in lipsa unui temei legal, Curtea de Conturi nu a acordat aceasta prima reclamanților salariați.
Reclamanții au invocat existenta unei discriminări in raport cu funcționarii care beneficiază de acesta prima.
Potrivit art. art. 1(1) din 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu. Potrivit rt. 6 din lege, revederile p. prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii; b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului c) corpului magistraților; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică. Potrivit rt. 35 (1) din lege, funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii. (2) Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Așa cum se observa din dispozițiile menționate, funcționarii publici beneficiază de dispoziții legale speciale, care le reglementează drepturile, inclusiv prima de concediu, dispoziții care exclud in mod expres aplicarea lor la alte categorii, categorii ce sunt enumerate in conținutul art. 6, intre care se regăsesc si reclamanții, aceștia făcând parte din categoria personalului contractual.
Acesta este un alt motiv pentru care unitatea angajatoare nu a putut sa aplice, in cazul salariaților reclamanți, ce beneficiază de lege speciala, prevederile cuprinse in alta lege, care reglementează o categorie aparte de salariați.
Reclamanții au invocat discriminarea, intre cele doua categorii de personal angajat, sub aspectul beneficiului la prima de vacanta.
Potrivit rt. 2(1) din OG 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Legiuitorul a stabilit modalitati specifice de salarizare si acordare a diferitelor drepturi având in vedere statutul distinct al fiecărei categorii profesionale puse in discuție.
o politica de competente diversa sub aspectul atribuțiilor si activităților desfășurate, legiuitorul a stabilit si o politica de salarizare diferita aferenta funcțiilor si activităților desfășurate.
Reclamanți au susținut, în esență, faptul că există două situații comparabile, tratate juridic diferit, invocând prevederile OG 137/2000.
La analiza unei cereri în despăgubiri întemeiate pe ideea de discriminare, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat între situații comparabile sau analoage manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, Curtea constată că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul atribuțiilor de serviciu exercitate efectiv, sub aspectul activităților desfășurate in concret si in raport de statul concret al fiecărei profesiuni.
Prin urmare modul de organizare a muncii, stabilirea atribuțiilor sunt prerogative exclusive ale angajatorului, care va stabili si un sistem remuneratoriu distinct in functie de activitatile, atributiile si statul propriu.
Aceste elemente, sunt si cele care au condus la un tratament juridic diferentiat, fiind de natura obiectiva.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Potrivit rt. 31 (1) din 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
In consecința, invocarea dispozițiilor menționate din OUG 137/2000, respectiv substituirea normelor proprii de salarizare cu cele cuprinse in alte acte normative nu este posibila in lumina dispozițiilor cuprinse in decizia Curții Constituționale.
In consecința, Curtea, văzând statutul distinct al celor doua categorii profesionale, constatând ca reglementarea drepturilor lor salariale se realizează prin acte normative speciale proprii fiecăreia din ele, constatând ca in cauza exista prerogativa legiuitorului in reglementarea distincta a drepturilor diferitelor categorii profesionale, ca in cauza regimul juridic de salarizare diferențiat este justificat in raport de criteriile obiective amintite, luând act si de decizia Curții Constituționale, constata ca recursurile sunt întemeiate situație in care vor fi admise, modificata sentința in sensul ca va fi respinsa acțiunea.
Pe cale de consecința, fiind respinsa acțiunea urmează sa fie respinsa si cererea de chemare in garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DE CIDE
Admite ambele recursuri declarate de pârâtele Curtea de Conturi a României, Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 3672din 28.05.2008 pronunțată de Tribunalului Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, G, G, .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud.04.12.2008
Tehn./Ex.4
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda
