Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 936

Ședința publică de la 09 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigii de muncă- drepturi bănești- privind recursurile declarate de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, recurenta CURTEA DE APEL I, recurentul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU- împotriva sentinței civile nr.894/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, intimați fiind:, A, - în calitate de reprezentant al tuturor reclamanților, G, TRIBUNALUL VASLUI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează dosarul este la primul termen de judecată, s-a solicitat judecata in lipsă.

Presedintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen si motivate.

Instanța constată cauza in stare de judecată, si văzând că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă, rămâne in pronunțare asupra recursurilor.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor civile de față,

Prin sentința civilă nr. 894 din 25.06.2009 Tribunalul Vaslui admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 24.11.2005, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocată de Direcția Generală a Finanțelor V, cu sediul în mun. V,-, județul

Admite în parte acțiunea reclamanților, a, -, -, -, -, -, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,-, B, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în mun. I, str. -, nr. 25, județul I, Tribunalul Vaslui cu sediul în mun. V,-, județul V și Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în mun. B, sector 5,-, și în consecință:

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:

- pentru perioada 25.11.2005 - 31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei;

- pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei;

- pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei;

- pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei;

- pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei;

- pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei;

- pentru perioada 01.04.2008 - 30.09.2008 la valoarea de referință sectorială de 424 lei;

- pentru perioada 01.10.2008 - 31.12.2008 la valoarea de referință sectorială de 448 lei.

Respinge pretențiile reclamanților pentru perioada 01.10.2004 - 24.11.2005 ca fiind prescrise.

Obligă Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:

Astfel, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților raportat la pretențiile aferente perioadei 01 octombrie 2004 - 24 noiembrie 2005, se apreciază că acesta este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 al. 1 din Codul Muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Cererea reclamanților cu privire la acordarea drepturilor solicitate pentru perioada 01 octombrie 2004 - 24 noiembrie 2005 a fost formulată peste termenul de 3 ani amintit, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată cu privire la sumele de bani aferente acestei perioade.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, se reține că în conformitate cu dispozițiile.art. 282 din Codul Muncii, pot fi părți în litigiul de muncă, pe lângă angajatorii propriu-ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație, în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură. civilă.

Calitatea procesual pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă nu din calitatea de angajator a pârâtului, ci din normele legale privind elaborarea proiectelor de buget.

Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

În conformitate cu prev. art. 3 al.1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând modificările corespunzătoare.

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator de credite va întocmi necesarul sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale neacordate, iar Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea rolului său de elaborare a proiectului bugetului de stat, va face propuneri de rectificare a acestui buget.

În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești solicitate.

Pe fond, instanța constată că reclamanții au calitatea de grefieri - personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Bârlad.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

-valoarea de referință universală;

-indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;

-valori de referință sectorială, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

-grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

În conformitate cu art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală ". Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea sectorială de referință rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 =1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică. Drept urmare, OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.374/2003 a prevăzut în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare a fost majorată în baza art.48 din OUG nr.177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, cu 6 % începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9 % începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6 % în luna ianuarie 2004 și cu 6 % în luna octombrie 2004. În mod similar, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii nr. 50/1996 a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.

Pentru perioada 01.10.2005- 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de O:G: nr.9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică. Acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005(acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), fără însă a indica în mod explicit procentul de majorare a indemnizațiilor.

Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de președinte al Românie, indemnizația lunară era de:

-42.764.o000 lei la 01.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr.191/2002;

-46.613.000 lei la 01.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;

-49.409.780 lei la 01.01.2004, în baza creșterii de 6% prevăzută de art. 3 lit. a din OUG nr.123/2003;

-52.374.367 lei la 01.10.2004, în baza creșterii de 6% prevăzută de art.3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 01.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/200, rezultă că pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică, alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25 % începând cu 01.10 2005. De asemenea, conform art.3 alin.5 din OG. Nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45 % din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

În consecință, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art.1 alin.4 din constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul va constata întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005.

Pentru aceleași rațiuni sunt întemeiate solicitările acestora de ale fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

-264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005 și

-297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;

-312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și

-331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;

-358 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;

-365 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și

-405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.

În Anexa 1 la OUG nr. 8/2007 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea avută în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, cu consecința diminuării salariilor personalului auxiliar de specialitate.

Pentru aceste motive, instanța constată că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit disp. art. 5 din Codul Muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Se mai reține că, art. 154 alin. 3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

De asemenea, conform disp. art. 165 din Codul Muncii, acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale.

Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

Se reține că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.

Față de dispozițiile 269 din Codul Muncii, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța reține că reclamanții sunt îndreptățiți la o justă despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin discriminarea indirectă constând în calcularea și plata salariului lor pe baza unor valori de referință sectoriale mai mici decât cele avute în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, considerând-o nelegală și netemeinică.

1. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților arată că, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.

Motivează recurentul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din OUG nr. 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.

De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000.

Astfel, conform nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.

Dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului Muncii.

Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamantă ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.

Mai invocă recurentul decizia nr.838 din 27mai 2009 prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

2. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹Cod procedură civilă, recurenta, Curtea de APEL IAȘI arată că nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006, OG8/2007.

Principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamantă ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.

3. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.

Nu au fost administrate probe noi, iar intimații nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:

1. În ceea ce privește recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI Curtea constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, reclamanții, personal din sistemul justiției (personal auxiliar), au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

În principal, Curtea relevă faptul că instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin soluționarea prezentei cauze. Principiul egalității impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații comparabile, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în situații diferite. Statul încalcă principiul tratamentului egal, atunci când, pe parcursul elaborării legilor distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când nu se iau în considerare diferențele efective între persoane. Statul este vinovat, deci, de adoptarea unei legislații care în mod direct, prin ea însăși, violează principiul nediscriminării ( cauza Thlimmenos, no.34369/97, 6 aprilie 2000).

În aceste condiții, jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Prin consecință, așa cum corect au reținut judecătorii fondului, instanța nu a făcut altceva decât să analizeze o discriminarea rezultată din acte normative, discriminare invocată de reclamantă.

Curtea constată, însă, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile discriminării așa cum s-a reținut prin hotărârea recurată.

Problema litigioasă este dacă, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, este analogie și comparabilitate în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica

a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Este evident astfel, că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească Curtea notează:

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Potrivit art. 1¹din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 5¹la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se prevede că " de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului" (art. 3 alin. 1).

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă Curtea notează:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 1) de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referința sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referința universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

Începând cu data de 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 din Legea 24/2000.

Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007 ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix și nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.

Rezultă din analizarea dispozițiilor legale anterior indicate că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.

C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată în speță. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie să avem în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.

Aplicând acest test al comparabilității la situația de față, Curtea constată că nu există similitudine între aceste cazuri disparate, în ceea ce privește salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.

Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislative și executive, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, în privința cărora s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.

Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).

Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca și bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.

Prin consecință, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.

În plus, Curtea are în vedere faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.

În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 combinat cu art.312 Cod procedură civilă, va admite recursurile și va respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.

Va menține dispozițiile ce nu sunt contrare prezentei decizii.

2. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice Curtea constată că este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE,

Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI împotriva sentinței civile nr.894 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, a, -, -, -, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui, Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor privind drepturile solicitate pentru perioada 25.11.2005 -31.12.2008.

Menține restul dispozițiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red..

Tehnored /

2 ex.

20.10.2009

Tribunalul Vaslui:

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu

#Judecator Daniela Pruteanu

Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Iasi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Iasi