Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 935/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 935
Ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursurile declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU- împotriva sentinței civile nr.852/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, intimați fiind. ȘI ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL RECLAMANȚILOR LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, LA TRIBUNALUL VASLUI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, se solicită judecat în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen si motivat.
Considerând cauza in stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
Declarând dezbaterile închise
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr852 din 18.06.2009,pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, - -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 01.05.2006 și în continuare, pe viitor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală după cum urmează:
-, -, - -, începând cu data de 01.05.2006;
- începând cu data de 01.03.2007;
- începând cu data de 05.09.2007;
Au fost respinse ca prescrise drepturile solicitate de reclamanții, -, - -, reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada ianuarie - aprilie 2006.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestui spor.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Vaslui să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții, -, - -, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui, și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor trei la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu ianuarie 2006 (pentru începând cu data de 01.05.2006, pentru începând cu data de 01.03.2007, pentru începând cu data de 05.09.2007), până la data rămânerii definitive și irevocabile hotărârii judecătorești, sume care urmează fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și în continuare pe viitor.
În motivarea acțiunii reclamanți au arătat faptul că unii dintre ei fac parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv magistrați, la Tribunalul Vaslui, iar alții au avut aceeași calitate până la data pensionării. S-a mai susținut că dreptul material solicitat s-a născut din lege și le-a atribuit titularilor prerogativa exclusivă în virtutea căreia acest interes manifestat este în sensul solicitării subiecților pasivi la virarea respectiv plata drepturilor salariale datorate. Se mai solicită de către reclamanți a se reține de către instanța de judecată criteriul acordării sporului de confidențialitate solicitat, acest spor salarial fiind acordat personalului judiciar și nejudiciar din cadrul instituțiilor publice.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată, arătând faptul că din examinarea cuprinsului OG 137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege și alte acte normative, iar exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pârâtul a susținut că argumentele invocate de reclamanți sunt neîntemeiate în raport cu prevederile OG 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul art. 1 alin.3, privește persoanele aflate în situații comparabile, ori reclamanții nu se regăsesc într-o situație comparabilă sau analogă cu celelalte categorii de personal din sistemul bugetar.
A susținut pârâtul că a admite acțiunea civilă, ar însemna o adăugare la lege, ceea ce nu poate fi permis.
Pârâtul a mai invocat și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie -aprilie 2006.
Pe baza probatoriului administrat instanța a reținut că reclamanții au sau au avut calitatea de magistrați la Tribunalul Vaslui și fac sau au făcut parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 13 din Ordonanța Guvernului nr.9/2001 pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, personalul CNSAS beneficiază de un spor lunar de confidențialitate în cuantum de până la 30% calculat din salariul de bază brut.
De asemenea, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 8 din același act normativ salariile de bază pentru funcțiile de conducere și de execuție din cadrul Consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curții Constituționale, etc.
În același sens sunt și prevederile art. 3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale care se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care prevăd că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar în cuantum de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Totodată, prin dispozițiile art. 15 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de până la 15% și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată și completată s-a acordat acest spor de confidențialitate în cuantum de până la 15% și membrilor Plenului, precum și unor categorii de personal, din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în dispozițiile art.30 alin.3 acordarea sporului de confidențialitate personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu scopul de a asigura un tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice, care gestionează informații clasificate.
Or, obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ reclamanților de către legiuitor prin dispozițiile art. 99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 15 din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportată la art. 9 din Codul deontologic al acestora, lacunar fiind numai cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Totodată, tribunalul a constatat că reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), astfel încât se află în situație identică nu doar comparabilă cu personalul mai sus amintit, din unitățile bugetare privind acordarea dreptului la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate.
Aceștia desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate) constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, secretul bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Or, magistrații se află într-o situație identică și nu doar comparabilă cu personalul din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate, iar refuzul acordării sporului de confidențialitate constituie o evidentă discriminare, în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, republicată.
Potrivit art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Reclamanții, în calitate de reprezentanți ai sistemului judiciar sunt discriminați în sensul art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată plata sporului de confidențialitate, cu motivarea că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, fapt ce nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul, obiectivul și elementul generator și fundamental al stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Singurele obiective și elemente care conduc la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, cu sublinierea că această diferențiere se reflectă numai în salariul (indemnizația) de bază nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea numai în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate, cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, etc.
În caz contrar, sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Relevante în acest sens sunt și prevederile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ale art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și art. 4 din Carta socială revizuită și ratificată prin Legea nr.74/1999, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă și stabilesc faptul că exercițiul drepturilor și libertăților este supus unor limitări numai în situația apărării securității naționale și ordinii publice, fapt nejustificat, întrucât, acordarea sporului de confidențialitate tuturor magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu afectează în nici un mod securitatea națională, ci constituie o garanție a realizării acestui obiectiv.
Totodată, acordarea acestor despăgubiri salariale reclamanților nu reprezintă un adaos la lege, ci o aplicare a dispozițiilor art.269 Codul muncii, ce garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminări în muncă (Anexa I).
Instanța a reținut existența unei discriminări din cele prevăzute în art. 2 din OG 137/2000, motiv pentru care, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata drepturilor salariale constând în sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară și în continuare, pe viitor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective astfel: de la data de 01.05.2006 pentru reclamanții, -, - -, de la data de 01.03.2007 pentru reclamantul și de la data de 05.09.2007 pentru reclamantul.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01. 04. 2005 - 03.04.2006 invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților instanța a apreciat- întemeiată, și a admis-o, având în vedere prevederile art. 1 din Decretul 167/1958 coroborate cu dispozițiile art. 3 din același decret și cu cele ale art. 283 alin1 lit.a din Legea 53/2003
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care legea specială de salarizare stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază reclamanta, iar sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de lege, în justiție putând fi valorificate doar drepturile recunoscute și ocrotite de lege. În același sens, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin decizia 46/15.12.2008, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, de unde rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii. În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal. Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu situația personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul este diferit și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt diferite. este o atribuție de serviciu normală, iar categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. Instanța de fond a reținut în mod greșit că între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, deși, în mod constant, Curtea Constituțională, în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări. În cazul de față, nu poate fi vorba de existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația judecătorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar. Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, care au natura juridică a unor despăgubiri, ca urmare a constatării existenței discriminării intimaților reclamanți în mod direct, prin dispoziție legislativă, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 46 din 15.12.2008 a ÎCCJ "nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față", însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.În ceea ce privește "lipsa de temei legal" a hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul inexistenței unui act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din justiție, precum și în sensul inexistenței unui tratament discriminatoriu, se reține că intimata reclamantă a îndeplinit funcția de judecător, până la data pensionării. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, așa încât, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 852 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red.
Tehnored./
30.10.2009 - 2 ex
Tribunalul Vaslui: -
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
